x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Furt / Atacul de pe Valea Rosie

Furt / Atacul de pe Valea Rosie

de Traian Tandin    |    05 Mar 2006   •   00:00
Furt / Atacul de pe Valea Rosie

In seara zilei de 30 octombrie 1973, ora 22:00, ofiterul de serviciu de la Militia Municipiului Baia Mare este sesizat telefonic despre faptul ca pe Strada Valea Rosie, din Baia Mare, in dreptul imobilului cu nr. 25, a fost atacat si jefuit un batran de 82 de ani. Era vorba de batranul inginer pensionar Vass Ioan, nascut la 20.09.1892 in Kosice, RS Cehoslovacia, domiciliat in Baia Mare, Str. Ocnei nr. 32.

Primii martori care au ajuns langa victima imediat dupa comiterea faptei au fost: tanarul Hottea Nicolae, sotii Loissli si familia Muresan, la care batranul a fost dus in casa pentru primul ajutor. Din primele sale relatari rezulta ca, in timp ce se deplasa dinspre centrul vechi al orasului inspre casa, s-a intalnit cu un individ care, fara sa-i spuna ceva, i-a aplicat doua lovituri fulgeratoare, una la cap si alta in piept. Dupa ce a cazut, individul i-a apucat mana stanga si cu o miscare violenta i-a smuls ceasul marca elvetiana "Sultana cronograf" din aur, dupa care a disparut in parcul 23 August.

Ca semnalmente ale autorului talhariei: 22-30 de ani, inaltime 1,70-1,75 m, fiind imbracat cu o scurta, fara sa poata preciza natura materialului. Mai arata ca la domiciliul sau din Strada Ocnei nr. 32, situat nu departe de locul agresiunii, trebuie sa fie o tanara pe nume Repca Maria pe care a angajat-o de aproximativ un an pentru a-i face menajul.

UN CUIB DE VIESPI… Cercetarea locului faptei nu a dus la descoperirea unor noi elemente. La domiciliul batranului este gasita menajera acestuia. Repca Maria, in varsta de 26 de ani, care era impreuna cu fratele sau Corzan Mircea si concubina acestuia, Rusu Florica. Toti trei erau cunoscuti de organele de militie pentru condamnarile anterioare. Victima Vass Ioan, desi la o varsta inaintata, nu agrea anturajul rudelor, respectiv al surorii sale, care locuia peste drum, sau al fiicei si nepotilor acesteia, care locuiau pe aceeasi strada. Dispunea de o pensie destul de buna, purta asupra sa in permanenta ceas, inel, verigheta si un lantisor, toate din aur, si existau banuieli in cadrul grupului pe care il frecventa ca detine si alte bijuterii, dintre care multe le-a valorificat in ultima perioada. Toate veniturile le cheltuia cu elemente descompuse moral, cu antecedente penale ori predispuse la fapte antisociale, preferand in primul rand femeile din aceasta categorie. Asa se explica de ce in casa victimei s-a aciuat Repca Maria, zisa Moanti, cunoscuta prostituata care, pe langa banii primiti lunar, il fura pe mos. In cercul de prieteni pe care il frecventa, recunostea fatis ca este concubina batranului pensionar.

O SINGURA IPOTEZA. Din nefericire, in urma complicatiilor survenite de la loviturile primite, victima Vass a decedat la spital in ziua de 21 noiembrie 1973. Dupa o vasta munca de investigare si cercetare, politistii au ajuns la concluzia ca autorul poate fi numai din randul elementelor care au frecventat anturajul victimei. Cercul se strange in mod deosebit in jurul numitilor Barbura Gheorghe si Marcus Alexandru, care amandoi locuiau pe Strada Valea Rosie, in nordul orasului Baia Mare. Cei doi erau prieteni nedespartiti si participasera la zeci de chefuri in casa victimei. Dar ceea ce era mai interesant il constituie faptul ca Barbara ii propusese Mariei Repca un targ. Si anume ca ea sa-l atraga pe batran la sex oral, timp in care el sa patrunda pe geam pentru a-i fura bijuteriile, nominalizand in acest fel chiar ceasul de aur. Prada urma sa fie impartita. Prostituata Maria Repca a ramas sa se mai gandeasca.

CERCETARI INCRUCISATE. Concluzia ca cei doi nu sunt straini de cauza se impunea in mod deosebit. (...) S-a inceput cu Marcus Alexandru, dupa o perchezitie prealabila. Amintindu-i-se de propunerea facuta Mariei Repca de a-l jefui pe batran, el a cedat in cele din urma si a spus ca a vazut ceasul victimei in mana lui Barbura Gheorghe si ca acesta i-ar fi propus sa-l valorifice, dar a refuzat. Din declaratiile lui rezulta ca Barbura Gheorghe s-a prezentat la domiciliul sau dupa trei zile de la comiterea faptei, i-a aratat ceasul si l-a intrebat cum poate fi valorificat. Dupa ce i-a spus ca refuza sa colaboreze cu el la valorificarea ceasului, Barbura Gheorghe a plecat de la el si nu stie unde a ascuns ulterior ceasul.

Cercetat sever, Barbura Gheorghe a cedat si el teren dupa patru ore de ancheta si a afirmat ca "nu spune nimic pana nu este confruntat cu Marcus Alexandru". Acesta din urma se afla intr-o camera alaturata, dar nu s-a trecut la o confruntare directa, ci numai i-a fost aratat printr-o usa intredeschisa. Doar cateva minute de incordare si rezistenta infractorului a cedat. Fiind baut si fara o letcaie in buzunar, a hotarat sa-l talhareasca pe mosneag de ceas, inel si lantisor, cunoscand traseul acestuia cu ocazia plimbarii de seara. Loviturile i le-a dat cu pumnii, insa fiind intimidat de fapta pe care o savarsise, a reusit sa smulga doar ceasul de pe mana victimei. In final, a condus in spatele casei, in padure, la baza unui mesteacan unde ingropase ceasul intr-o cutie.
×
Subiecte în articol: crime pasionale ceasul