Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, candidată la un nou mandat, din partea PSD
„Am votat cu mult optimism, pentru că Bucureștiul este un oraș atât de frumos, de care te poți îndrăgosti, dar care a fost abandonat. Am votat cu gândul la toți bucureștenii care vor ca acest oraș să redevină orașul pe care îl iubesc și în care vor să trăiască, să iubească, să își crească copiii și nepoții, să învețe, să prospere și să dezvolte. Recunosc că sunt emoționată, foarte emoționată, nici nu prea am dormit. Dar asta vor recupera ulterior”.
Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, candidat la funcţia de primar al Capitalei, din partea PUSL
„Eu, cel puţin, ultimul dinozaur, voi încerca să normalizez ce nu s-a întâmplat în Bucureştiul celor 30 de ani, să aduc zâmbetul pe buzele bucureştenilor. Lucruri simple. Dar, din păcate, lucrurile simple pentru anumiţi politicieni sunt cele mai complexe. Ieşiţi la vot, oameni buni, votaţi cu cine doriţi dumneavoastră. Prezenţa dumneavoastră la vot contează, ca cel care va ieşi primar general, primarii de sector, preşedinţi ai consiliilor judeţene - că despre europarlamentare, Dumnezeu cu mila, nu-i cunoaşteţi şi pe care îi cunoaşteţi se vor duce cu capul în jos, slugă în Europa. Votaţi cu demnitate, onoare şi curaj pentru viitorul dumneavoastră”.
Nicușor Dan, primarul Capitalei, candidat la un nou mandat, susținut de Alianța Dreapta Unită
„Am votat pentru onestitate și realism în viața publică. E important ca oamenii politici să ne spună pe unde suntem și ce putem realist să facem și am votat împotriva mafiei imobiliare. Îndemn oamenii să iasă la vot, pentru că e un moment în care ei decid direcția în care noi o să mergem. De obicei, după ce se trezesc copiii, le dăm de mâncare și după care mergem la vot și cu ei. Acum n-am vrut să-i expunem. Ieri a fost pentru familie în sfârșit, după mult timp, și azi lucrez pentru Primărie, iar după-amiază o să vin înspre Primărie, Cișmigiu”.
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, candidata Alianţei Dreapta Unită la un nou mandat
„Am votat pentru un sector şi un oraş în care investiţiile nu mai sunt blocate şi majoritatea din consiliu este de partea cetăţenilor, nu invers. Am votat pentru o comunitate puternică care nu mai este şantajată de mafia imobiliară”.
Allen Coliban, primarul Brașovului, candidatul Alianței Uniți pentru Brașov la un nou mandat
A stat la coadă pentru a vota, afirmând că „Au fost alţii care s-au băgat în față și nu au terminat bine”. „Am o emoție pozitivă, o energie pozitivă. Am votat pentru un Brașov al viitorului, un Brașov al nostru al tuturor, pentru un Brașov care să se dezvolte frumos”, a mai declarat Coliban.
George Scripcaru, fostul primar al Brașovului, candidat PNL pentru un nou mandat
„Dimineața am făcut treburile casei, apoi am fost la slujbă. A urmat votul, cu un gând bun. Am votat pentru oameni, indiferent că sunt tineri sau mai în vârstă! Și am votat pentru ca Brașovul să redevină acel oraș frumos și dezvoltat pe care ni-l dorim! Am votat pentru proiectele abandonate care trebuie să reînceapă urgent în orașul nostru. Și pentru o viață mai bună pentru toți brașovenii! Îi îndemn pe toți să voteze și să aibă încredere”.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, candidatul Alianței Timișoara Unită pentru un nou mandat
„Am votat în această zi importantă pentru continuarea drumului european al Timișoarei. Un drum al corectitudinii, un drum al respectului și un drum care pune accent pe viitorul nostru, pe educație și sănătate. Eu am votat cu o mare, mare încredere în timișoreni, în dorința timișorenilor de a păstra viu spiritul timișorean și în capacitatea timișorenilor de a apăra democrația. Votul de astăzi în Timișoara, dar și în toată țara, este poate cel mai important vot de la revoluție încoace și românii astăzi nu doar își exprimă o opțiune politică, ci își exprimă sprijinul pentru democrația în sine și pentru drumul european al țării”.
Nicolae Robu, fostul primar al Timișoarei, candidatul PSD-PNL pentru un nou mandat
„Am votat pentru o şansă pentru Timişoara, să fie din nou ce-a fost şi mai mult decât atât. Adică oraşul florilor, oraşul cel mai dinamic din România, oraşul sigur, oraşul cu evenimente culturale elevate şi, în general, cu un curs sănătos”.
Vergil Chițac, primarul Constanței, candidat PNL pentru un nou mandat
A fost amendat de trei ori de Autoritatea Electorală Permanentă, pentru că „refuză aplicarea legii și sfidează autoritățile”. Amenzile de 2.600 de lei, 2.500 de lei și 2.200 de lei au fost aplicate după ce primarul nu a respectat deciziile AEP cu privire la urnele din secțiile de votare. Edilul a refuzat să comenteze incidentele.
Klaus Iohannis, președintele României
Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim şi alegem pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European”, a spus preşedintele după exercitarea votului. Eu am votat şi vă invit pe toţi să poftiţi la vot, este extrem de important”.
Marcel Ciolacu, președinte PSD, premierul României
„Cum este normal am votat pentru performanță în administrație, pentru o echipă valoroasă care a știut să implementeze proiecte atât la nivelul municipiului Buzău cât și a Consiliului Județean. De asemenea am votat românește, pentru o voce puternică în Parlamentul European, pentru o voce unită în Parlamentul European și - nu în ultimul rând - am votat pentru investiții în școli, autostrăzi, spitale, și pentru reindustrializarea României”.
Nicolae Ciucă, președinte PNL, fost premier al României
„Am votat pentru dezvoltarea României, pentru o viață mai bună în fiecare comunitate. Am votat pentru siguranța românilor, pentru păstrarea valorilor, tradițiilor și a credinței, tot ce înseamnă identitatea românească, pentru o Românie puternică într-o Europă unită, pentru parcursul european al României. Este un drum de la care nu trebuie să ne abatem oricat zgomot se face. Este un moment decisiv, în care trebuie să ne implicăm în viitorul României, în viitorul nostru al tuturor, un viitor care poate să fie al dezvoltării, al siguranței sau po fi al stagnării și a haosului”.
Traian Băsescu, fost președinte al României
„Astăzi este ziua în care ei stabilesc cât de funcţională va fi democraţia în România. Dacă rezultatul votului va fi, dincolo de votul pentru actuala Putere, şi pentru o Opoziţie puternică, înseamnă că echilibrul democratic se va putea menţine în România şi lucrurile vor merge bine. Dacă se va crea o discrepanţă uriaşă între Putere şi capacitatea Opoziţiei de a genera dezbatere publică, atunci există riscul să ne îndreptăm către acea stabilitate pe care o găseşti numai în regimurile democratice. Adică stabilitate până la capăt”.
Fostul președinte a fost acuzat că a făcut propagandă electorală în secția de vot, prin declarațiile pe care le-a dat, în favoarea Alianței Dreapta Unită.
Ludovic Orban, fost premier al României, copreședintele Alianței Dreapta Unită
„Există o nemulţumire care sper să se manifeste, iar singura formă de manifestare care poate să aducă o schimbare în bine în viaţa fiecărei comunităţi şi în viaţa României este votul şi votul exprimat pentru această schimbare”.