Gânduri despre Ralu Filip

Marian Nazat

Odată, după 1989, desigur, Ralu mi-a povestit despre "aventurile" sale din studenţie. Din Ralu Filip devenise "obiectivul Firu" în catastifele Securităţii, pentru vina de a fi altfel.  Iar acel altcumva l-a pus în răspăr cu organele de represiune comuniste. Dar ceea ce-l durea cu adevărat nu era statutul său urmărit oficial, ci "hărnicia" unor colegi dreptişti care îl turnaseră cu spor. Delaţiunile acelea îl mâhniseră peste măsură, mai ales că unii păreau a-i fi prieteni. Unde pui că acum se întâlnea cu ei prin instanţele de judecată... Vorbea egal, deşi îl simţeam gata să erupă, furios pe slăbiciunea semenilor colaboratori şi informatori. Rebelul "Firu" din dosarul Securităţii nu cerea răzbunare şi nici uitare. Se întreba numai cum şi de ce fuseseră posibile toate lucrurile astea, tocmai în anii zborului în iluzie, atât! Restul îl lăsase în plata Domnului şi al conştiinţei delatorilor!

Adrian Păunescu

"În păienjenişul şi mărăcinişul bolnavelor relaţii umane din societatea noastră, nici eu nu puteam scăpa ocaziilor de a mă îndoi de oameni pe care, ulterior,realitatea i-a confirmat ca oameni. Diverşi lideri de partid, unii dintre ei din propriul meu partid, au făcut eforturi victorioase în urmă cu câţiva ani să mă scoată din rândurile făcătorilor activi de televiziune. Îi deranja lipsa mea de precauţie în abordarea fără prejudecăţi a temelor zilei. Lideri ai partidului meu acceptaseră, în mod eronat, ca să păstreze voturile UDMR, punerea la loc a unui monument al generalilor care însângeraseră Ardealul, luptând de partea armatei ungare. Am făcut emisiuni la Realitatea TV cu gândul că pledoaria mea se va auzi şi liderii contemporani nu vor veni să repare ceea ce Guvernul liberal şi regele scoseseră din Arad, în ani mai vechi. Nu numai că n-am convins, dar a apărut o reglementare a CNA care interzicea senatorilor şi deputaţilor să facă emisiuni de televiziune. M-am revoltat, am protestat, am dat în judecată CNA. În acest fel a trebuit să mă cert cu Ralu Filip, omul căruia îi purtasem şi care îmi purtase o prietenie adevărată. Cred şi astăzi că abuzul împotriva mea a avut efecte negative asupra întregii mişcări de televiziune din România. Numai că, între timp, am aflat autorii acestui abuz. Îi iert şi pe ei. Tocmai reînnodase cu discreţie generosul Marius Tucă relaţiile Ralu Filip - Adrian Păunescu, când, pe neaşteptate, am aflat un lucru îngrozitor: Ralu Filip a murit. Cum se întâmplă în cinica noastră lume, care capătă vizibilitate, numai după ce faptul nu ne mai foloseşte la nimic, de la moartea remarcabilului cărturar, ziarist, om de construcţie şi prieten, imaginea lui mi s-a clarificat şi aşa mi-a rămas în creier: lucid, curajos, tandru, profesionist. Era talentat şi logic. Ştia să sesizeze esenţialul. Avea sentimentul prieteniei. Şi avea un comportament loial faţă de instituţia pe care o conducea şi care nu era o fabrică de dulciuri şi tandreţuri. Eu aşa îmi amintesc lucrurile: am fost contemporani, am fost vii, ne-am certat, ne-am reîmprietenit şi nu ne-am gândit niciodată că unul dintre noi va muri înaintea celuilalt. Mai mult decât atât, într-o noapte absurdă a murit un om şi, iată, după atâta timp, descoperim că a rămas, împreună cu el, un principiu. Şi tragica libertate a tuturor amintirilor."

Adrian Năstase

"Secretul fericirii este libertatea, iar secretul libertăţii este curajul", spunea istoricul Tucidide. Poate suna bizar, fiindcă aproape nimeni nu mai citează gânditori în zilele noastre sufocate de ură, impostura şi lipsa de raţiune. Ralu Filip era însă un om profund dominat de raţiune. Iar Ralu Filip ar fi împlinit astăzi 50 de ani. Am evocat acest gând al unui înţelept grec, fiindcă ziua aceasta tristă, aşezată în mijlocul unei epoci triste pentru România, mă obligă să adaug la suma infinită de regrete asociate dispariţiei lui Ralu Filip - regretul pierderii unui prieten, regretul absenţei unui om educat, a unei minţi critice şi a unui discurs întotdeauna argumentat - încă un element dureros: regretul că am pierdut un om curajos. Societatea noastră, care se scufundă încet într-o maree tulbure de imoralitate, vid valoric, sfidare a regulilor şi dictatură a nulităţii, resimte o nevoie disperată de oameni curajoşi. Ralu Filip a reuşit să aducă ordine şi respect într-un mediu dereglementat şi aproape copleşit de haos. A preluat o instituţie insignifiantă şi a transformat-o într-o instanţă mai respectată decât multe dintre instituţiile politice de frunte. În perioada şefiei sale la CNA, domeniul de care s-a ocupat a cunoscut o dezvoltare aproape copleşitoare, s-a aliniat la standardele europene şi a dus o luptă vie cu falsitatea, vulgaritatea şi abuzul. Realizările sale sunt însă pentru cărţile de istorie contemporană, unde vor fi descrise cu mai multe amănunte şi inţelesuri. Astăzi simţim limpede cum golul imens al absenţei sale mai are o semnificaţie: epuizarea curajului dintr-un spaţiu care nu se mai poate salva fără oameni şi gesturi curajoase. Ralu Filip credea în raţiune până la capăt, în respectul pentru norme şi în fanatismul aplicării lor, cu orice preţ. Uitaţi-vă în jur şi faceţi o listă cu oamenii publici despre care mai puteţi spune aceste lucruri.

Horia Alexandrescu

"Era în toamna lui '90 când porneam la drum cu primul «cotidian de informaţie», pe care-l botezasem Curierul naţional. În barcă se urcau, pe lângă o serie de nume consacrate în presă - Adrian Vasilescu, Valentin Păunescu, Paul Dobrescu, Gheorghe Călin, Rodica Avram, Dragomir Horomnea, dar nu numai - şi câţiva tineri care băteau la porţile gazetăriei. De fapt, dăduseră năvală în meserie, cu frenezia  vârstei lor şi cu patima pe care numai jurnalismul o poate stârni. Erau în stare să doarmă noaptea în redacţie - ba unii au şi dormit, în zilele Mineriadei! - erau gata să plece pentru un reportaj la capătul pământului, cum nu s-au codit să iasă în stradă pentru a... vinde ziarul, testând potenţialii cititori cu titlurile propriilor lor articole! Printre entuziaştii de atunci, de fapt în fruntea lor, se aflau nume care avea să confirme:Ralu  Filip, Marius Tucă, Dan Diaconescu, Corina Creţu, Cristina Trepcea, Mihai Roşca, Lidia Mischievici, Paul Lăcătuş, Roxana Badralexi, Dana Dumitrescu. Primii trei însă erau, de departe, liderii generaţiei care venea sau care deja venise! Iar faptul că şi-au luat zborul  curând, după vreo doi ani de ucenicie, nu a mirat pe nimeni, de vreme ce fiecare dintre ei, ca de altfel şi mai toţi ceilalţi, aveau să ajungă  şi să rămână lideri în noile lor demersuri  profesionale. Mă bucur pentru succesele care le încununează carierele, mă mândresc cu umărul pe care l-am pus la începutul lor de drum, dar, dincolo de toate, rămân cu o nedumerire dureroasă: de ce s-a grăbit Ralu să plece atât de devreme?! Dumnezeu să-l odihnească!"