George Emil Palade: "Nu am privit exilul ca pe o rană. L-am privit ca pe o provocare, să arăţi de ce eşti capabil."

Am ales cercetarea şi emigrarea deoarece aveam sentimentul că nu ştiu destul

• Aţi putea să ne relataţi ceva despre perioada studenţiei?

Continentul european era scizionat, înaintea începerii celui de-al doilea r

Am ales cercetarea şi emigrarea deoarece aveam sentimentul că nu ştiu destul

• Aţi putea să ne relataţi ceva despre perioada studenţiei?

Continentul european era scizionat, înaintea începerii celui de-al doilea război mondial, de mai multe mişcări ideologice. Sciziunea era de-a dreptul traumatică. Această perioadă rămâne şi astăzi dificil de înţeles. Politicile statale se bazau pe principii naţionaliste, respectiv pe ideea că singura cale de rezolvare a unui conflict este cea a războiului. Ideea cooperării economice nu era băgată în seamă. În schimb, dominaţia economică în urma unui război victorios era considerată drept cea mai bună soluţie. Această politică nu era caracteristică numai Germaniei Naziste (şi Germaniei înainte de nazism), ci şi unor puteri relativ modeste, de pildă Italiei. Starea de nesiguranţă de atunci a avut un impact enorm asupra studenţiei mele. Aveam pe-atunci douăzeci de ani. Multe necazuri şi conflicte s-au iscat, de pildă, datorită introducerii numerus clausus.

• Numerus clausus v-a afectat în mod direct?

Nu, deoarece nu se găsise nimic suspect în originile mele – însă a afectat întreaga societate din jurul meu.

• Aţi avut vreo afiliaţie politică la vremea respectivă?

Nu, nu am făcut parte din nici un curent politic. Am fost însă un simpatizant al partidelor democratice de tip vechi, în particular al domnului Iuliu Maniu.

• Ce v-a determinat să reveniţi la cercetarea ştiinţifică sîncepută în studenţieţ, după ce aţi lucrat în clinică?

Ar trebui mai întâi să-ţi explic cum era organizat sistemul pe vremea aceea. Trebuia să faci, timp de şase ani, practica spitalicească (externat/internat), perioadă care se suprapunea cu cei şase ani de studii teoretice la şcoala de medicină. Spitalele erau unităţi separate, şi nu erau sub controlul sistemului educaţional. Era un sistem bun, dar eminamente elitist. Nu fiecare student reuşea să dobândească educaţia necesară în sistemul de externat/internat. Ar trebui, mai apoi, să te transporţi în perioada 1930-1940, într-o eră în care antibioticele nu existau. Capacitatea unui tânăr medic de a trata, practic şi eficient, diverşii pacienţi, folosit mijloace terapeutice adecvate, era extrem de limitată. Pacienţii sperau să aibe acces la tot felul de leacuri ale căror baze ştiinţifice nu existau încă. Pe scurt, nu ştiam destul. Dar în acelaşi timp, şi poate mai importantă a fost realizarea faptului că trebuie să începem să adresăm unele probleme fundamentale ale fiziologiei umane – de la nivel de celulă la nivel de organism.

• Aţi lucrat cu Profesorii Francisc Rainer şi Grigore Popa – cine v-a trezit interesul pentru Fiziologie?

Francisc Rainer.

• Ce v-a determinat să plecaţi din România?

Aveam sentimentul că nu ştiu destul, şi că dacă vreau cu adevărat să fac ceva semnificativ trebuie să merg în altă parte – adică în acele locuri unde se desfăşoară activităţi ştiinţifice cu adevărat interesante.

• Schimbarea climatului politic a jucat vreun rol în decizia Dvs.?

Comuniştii şi politica lor m-au influenţat în două moduri. Am pornit de la premiza că România nu va fi pururea comunistă, şi că trebuie să fim mai bine pregătiţi în ceea ce priveşte experienţa cercetării ştiinţifice în anii imediat următori căderii comunismului. De asemenea, că modul în care măsuram succesul în ştiinţă necesită o îmbunătăţire serioasă.

• Acest lucru este valabil şi astăzi.

Nu se poate vorbi despre ştiinţă pe baze naţionaliste

• Dacă aţi avea ocazia să conduceţi eforturile de reformă ştiinţifică din România de azi, ce aţi face?

Aş începe prin a deschide larg porţile cooperării internaţionale, în precădere cu acele ţări care sunt mai bine dotate din punct de vedere al ştiinţei şi al eticii în ştiinţă. Aş insista în a obţine ştiinţă de calitate – nu ştiinţă naţională – şi aş crea condiţiile favorabile (infrastructură şi suport) pentru a atrage tinerii supradotaţi să intre în ştiinţă, şi să rămână în ştiinţă. Aici este dilema: Se doreşte o ştiinţă românească, sau ştiinţă de calitate? Dacă doriţi o ştiinţă românească, veţi fi handicapaţi deoarece o ştiinţă spurţ românească nu poate fi sprijinită din motive practice, şi deoarece viitorul aparţine ştiinţei multinaţionale. Este, aşadar, mult mai bine să nu se folosească un algoritm naţionalist.

• Credeţi că există anumite principii care ar trebui comunicate factorilor de răspundere din guvern?

Un guvern rezonabil ar face tot posibilul pentru a crea condiţiile necesare pentru a maximiza şansele de realizare a potenţialului genetic al indivizilor supra-dotaţi. Acest potenţial genetic trebuie, evident, completat de o educaţie corespunzătoare.

• Favorizaţi o cultură a elitelor?

Nu este vorba de ce favorizez – este o chestiune de probabilitate. Care este probabilitatea ca, în cadrul populaţiei generale, oameni cu un coeficient de inteligenţă diferit, respectiv cu o educaţie diferită, să realizeze ceva cu adevărat semnificativ? Cât despre condiţii, aş crea un sistem educaţional care să faciliteze exprimarea deplină a potenţialului genetic al acestor indivizi – şi bineînţeles aş crea infrastructura necesară pentru a-i face pe aceşti oameni cu adevărat productivi.

• Vi se va răspunde “Nu avem bani”.

Ceea ce ne aduce la problema fundamentală a României, şi anume starea economică a ţării. Guvernul ar trebui să favorizeze integrarea României într-un cadru care să-i permită revigorarea economică, respectiv revigorarea ştiinţifică.

• Vă referiţi la Uniunea Europeană?

Uniunea Europeană este formula momentului. Care se poate schimba în timp. Politicienii trebuie să aleagă acel sistem care va duce la creşterea nivelului de trai la o limită acceptabilă, respectiv să aleagă acele condiţii care vor duce la împlinirea potenţialului genetic al populaţiei.

Cercetarea: între a emigra şi a nu emigra

• Aţi alege o carieră ştiinţifică în România, vis-ŕ-vis de străinătate? Puteţi să oferiţi vreun sfat acelora dintre românii care se confruntă cu această dilemă?

Ar trebui să înceapă prin a deveni cercetători în România. Cei mai buni dintre ei ar trebui, mai apoi, să dobândească suficient de multă experienţă în slaboratoare dinţ străinătate. În acest fel, s-ar întoarce mult mai bine pregătiţi pentru a produce ştiinţă performantă în România. Sau ar putea la fel de bine să-şi continue activitatea în străinătate.

• Aţi dorit vreodată să vă repatriaţi în România, şi să lucraţi acolo ca cercetător?

Această problemă nici n-am putut să mi-o pun pentru o foarte lungă perioadă, deoarece nu am vrut să mă reîntorc pentru a sfârşi în închisoare. Sunt însă de părere că repatrierea este posibilă. De exemplu, te poţi întoarce ca să predai sîntr-o universitateţ, aşa cum faci domnia ta. Această activitate este printre cele mai nobile. Poţi, de asemenea, să te întorci ca să desfăşori activităţi de cercetare ştiinţifică. Această formulă este practică şi inteligentă, deoarece oferă posibilitatea de a lucra pe două fronturi – atât înăuntrul cât şi înafara graniţelor României.

• Mircea Eliade spunea undeva că exilul este o rană care nu se vindecă niciodată. Aţi simţit vreodată nevoia de a vă întoarce în România ?

Nu am privit exilul ca pe o rană. L-am privit ca pe o provocare, să arăţi de ce eşti capabil.

• V-a fost dor de mititei şi sarmale?

Am călătorit, din când în când, în România, şi am consumat şi mititei şi sarmale. Dar România înseamnă mult mai mult decât mititeii şi sarmalele.

• Aţi putea atribui României ceva unic, ceva care n-aţi mai întâlnit nicăieri?

Da: tendinţa politicienilor de stânga şi de dreapta de a trăi într-o lume a imaginarului.

Ştiinţă şi propagandă

• A trebuit să aveţi de-a face cu soţii Ceauşescu?

Da, a trebuit să-i întâlnesc atât pe Nicolae cât şi pe Elena.

• Dumneavoastră i-aţi abordat primul?

Nu, ei m-au contactat. Erau în mod evident interesaţi de valoarea propagandistică sa relaţiei cu mineţ, şi nu de ideea de a oferi tinerilor cercetători români o educaţie ştiinţifică. Ceea ce doreau cu adevărat era un institut “model”, care să poată fi arătat vizitatorilor străini.

• Aţi stabilit vreun contact cu cineva din actualul guvern sal Românieiţ?

Am avut o scurtă întâlnire cu Preşedintele Ion Iliescu, dar nu mi s-a cerut părerea în legătură cu reforma ştiinţei în România.

• Deci cel puţin din acest punct de vedere, soţii Ceauşescu au avut o iniţiativă pozitivă.

Repet, au făcut-o de dragul propagandei, nu de dragul ştiinţei.

• În loc de încheiere?

Cei care sunt implicaţi acum în educaţia ştiinţifică în România sunt departe de perfecţiune, iar condiţiile de muncă şi de trai sunt de-a dreptul mizere – motiv pentru care aceşti educatori sunt coruptibili. Acest lucru poate fi evitat doar prin ridicarea nivelului lor de trai deasupra corupţiei (de exemplu, cu salarii corespunzătoare. Şi pentru că acesta este un proces de durată, va mai trece câtva timp până când lucrurile se vor îmbunătăţi.