x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Gheorghe Zamfir, rugăciune in nai

Gheorghe Zamfir, rugăciune in nai

de Luminita Ciobanu    |    06 Iul 2007   •   00:00
Gheorghe Zamfir, rugăciune in nai
Sursa foto: Victor Stroe/

"Gheorghe Zamfir din Romănia, un vrăjitor al naiului..." aşa se vorbea despre marele muzician in anul 1973. Zamfir este un geniu al naiului, care a revoluţionat acest instrument. I-a adăugat noi tuburi şi l-a făcut să cănte cum n-a mai reuşit nimeni, niciodată.

La vărsta de 4 ani, Gheorghe Zamfir şi-a descoperit pasiunea pentru muzică. A fost fascinat de un grup de muzicanţi orbi care căntau la diferite instrumente. L-a atras acordeonul şi din acel moment a dorit să inveţe să cănte. După căţiva ani, s-a indrăgostit de banjoul unui prieten al tatălui său şi n-a mai vrut să i-l inapoieze. Nu s-a lăsat induplecat pănă cănd nu a primit acel instrument. A primit lecţii de muzică de la o familie de basarabeni stabiliţi in localitatea sa natală, Găeşti. Nu l-au atras prea mult notele muzicale in acea vreme. Lecţiile sale continuau sub mesele din cărciumă, in ciuda tatălui său, care ii dădea chelfăneala de rigoare pentru că nu se prezenta la orele de studiu muzical.

ŞCOALA DE MUZICĂ. Marele naist s-a simţit atras de haina militară. N-a putut susţine admiterea la liceul de profil pentru că se finalizaseră inscrierile in acel an. La 14 ani a ajuns la şcoala de muzică, unde l-a cunoscut pe cel care l-a iniţiat in tainele naiului: Fănică Luca, deschizătorul de drumuri. Dascălul său l-a invăţat să iubească instrumentul care avea să-i aducă faima mondială şi i-a oferit un nai, numai pentru el, din cele zece pe care le avea la clasă. A urmat două şcoli in paralel. Şcoala de muzică dimineaţa şi liceul de cultură generală după-amiaza. După Bacalaureat s-a simţit atras de teatru. A vrut să devină actor, dar a renunţat, determinat de tatăl său. Şi-a continuat studiile muzicale: Conservatorul, dirijoratul.

CONCERTE. La 25 de ani a devenit dirijorul Ansamblului "Ciocărlia", unde a avut in mănă toată elita soliştilor de muzică populară din acea perioadă. In 1966 inregistrează primul disc Electrecord. Susţine numeroase concerte in ţară şi in alte state, participă la diferite concursuri internaţionale, unde primeşte premii remarcabile. Ulterior, formează un taraf concertistic cu care fulminează la Paris, pe scena Teatrului "Vieux Colombier", in 45 de recitaluri, căntănd la cele patru naiuri - soprano, alto, tenor, bass - pe care le-a creat in 1968. Maestrul Zamfir a introdus astfel naiul in toate stilurile şi genurile muzicale. A revoluţionat sunetul la scară universală. A fost momentul in care in Europa şi, treptat, in lumea intreagă s-a declanşat o euforie generală. Din America şi Canada păna in Australia, Japonia sau Africa de Sud. Săli arhipline de concert, catedrale cu mii de locuri, cozi interminabile. Toată lumea dorea să-l asculte pe Gheorghe Zamfir, iar naiul a devenit un şlagăr universal.

RECUNOAŞTERE. Gheorghe Zamfir a primit de-a lungul carierei sale peste 120 de discuri de aur şi de platină. Muzica lui a ajuns o adevărată emblemă. In Canada, America, Franţa, Japonia, muzica lui Zamfir răsuna peste tot: pe stradă, la metrou, in magazine. A trăit durerea exilului după ce a căzut in dizgraţia familiei Ceauşescu, dar a luat cu el tot ce i-a fost mai drag. Prin nai a dus peste hotare doinele, horele şi bocetele strămoşeşti.

Chemare

"Cred că aveam 4 ani cănd m-a dus tata la Bucureşti, pe la piaţa cu flori, unde era Cartierul Evreiesc. De aici tata cumpăra marfă angro pentru băcănia lui. Era iarnă şi un ger teribil. Tocmai se terminase războiul, in’45- ’46. La un moment dat am văzut un grup de muzicanţi. Erau orbi toţi. Căntau: unul la acordeon, unul la vioară, altul cu vocea. L-am ţinut pe tata blocat vreo 20 de minute, de mănă, băteam din picioare in zăpadă, ţipam că vreau să văd ce e acolo. Cred că a fost prima mea manifestare muzicală"

Ucenicie

"Invăţam cu un nai murdar plin de salivă şi de mirosuri urăte, folosit de trei-patru elevi pe zi, care-l dădeau de la unul la altul din lipsă de instrumente. A urmat apoi o tragedie. Tata m-a retras din şcoală pentru că nu făceam cultură generală, ci numai instrument. A spus că nu vrea să ajung lăutar, cu farfuria printre mese, ca ţambalagiul Lipoşteanu in cărciuma naşului Ralea. «Hai acasă, te fac inginer», aşa mi-a spus tata"

Gheorghe Zamfir

Folclor din toate colţurile ţării

Gheorghe Zamfir şi-a creat un vast repertoriu. Pe lăngă piesele folclorice pe care le-a cules din toate zonele ţării, a creat peste 300 de compoziţii proprii, atăt folclorice, căt şi din alte genuri muzicale, pentru orchestră simfonică, nai-orgă, muzică barocă şi religioasă. Revenind insă la folclor, pe CD-ul de colecţie veţi regăsi piese tradiţionale din toate zonele ţării, multe compuse de muzicianul Gheorghe Zamfir. Este vorba de: "Sărba bătrănească", "Sărba de la Găeşti", "Căntec de nuntă", "Hora din Muntenia", "Păscui calul de răzoare" sau celebra "Doină de jale", prin care maestrul Zamfir a descoperit rugăciunea in nai. O doină in care veţi regăsi, cu siguranţă, ruga şi jalea strămoşească. Totodată, veţi regăsi o suită oltenească, piesă care include melodii tradiţionale din această zonă folclorică. O suită aparte, cu intervenţia inedită a instrumentiştilor din taraf. Sunt piese de o deosebită emoţie transpuse in stil unic de muzicianul
Gheorghe Zamfir, acompaniat de orchestra folclorică.

Cărţi şi pictură

Despre Gheorghe Zamfir se poate spune că este un artist complet, in adevăratul sens al cuvăntului. Chiar dacă muzica ii ocupă cea mai mare parte a timpului, fiind instumentist, solist vocal şi dirijor, totuşi, maestrul găseşte timp pentru a se ocupa şi de alte pasiuni, precum pictura şi scrisul. Gheorghe Zamfir a publicat trei volume de versuri, două volume de eseuri, un prim volum al unei lucrări autobiografice, in curănd urmănd să vadă lumina tiparului şi cel de-al doilea. Totodată, a avut şi căteva expoziţii de pictură in ţară şi in străinătate. In cartea sa autobiografică "Binecuvăntare şi blestem", publicată in anul 2000 la Editura "Mirador" din Arad, Gheorghe Zamfir prezintă in aproape 600 de pagini povestea vieţii sale.

×
Subiecte în articol: special gheorghe muzica zamfir