Asta pare a fi întrebarea zilei. Nu doar în Statele Unite, ci în întreaga lume, căci alegerile americane ne interesează pe toţi. A fost o campanie a recordurilor: de bani cheltuiţi, ca număr de sondaje, a candidaturilor-surpriză, dar şi una din care n-au lipsit metodele murdare.
UNITATE ÎN DIVERSITATE? - Tinerii americani, “o specie” aparte
Cum gândeşte un tânăr român care a cunoscut America încă din anii formării personalităţii sale? Răspunsurile pot fi multe, noi ne-am oprit la unul. De o sinceritate izbitoare, cu argumente cântărite şi fără menajamente. Un jurnal de campanie semnat Catinca Tăbăcaru, avocat. În 1999, la vârsta de 18 ani, m-am mutat în America pentru a studia la facultatea de Ştiinţe Politice de la University of California, Berkley.Îmi aduc aminte că unul dintre primele lucruri care m-au surprins la studenţii americani a fost faptul că erau foarte segregaţi. De exemplu, la bibliotecă puteai vedea o masă la care stăteau doar asiatici, o masă cu negri, o masă cu albi sau o masă cu sud-americani. Nu eram obişnuită, pentru că în Canada, unde am locuit din 1990 până în 1999, tinerii nu erau aşa de conştienţi de culoarea pielii şi de etnicitatea unei persoane.
SURPRINŞI
De multe ori, în anii de după 1999, când veneau americani în vizită la mine la Toronto şi ieşeam la restaurant, în oraş sau la petreceri, americanii comentau despre cât de surprinzător era faptul că la o masă la un restaurant japonez era normal să vezi un grup de tineri format, de exemplu, din doi iranieni, un chinez şi trei albi; sau un grup de trei japonezi, un negru şi doi evrei. În Canada, tinerii trăiesc ca într-un mozaic, iar în America, fiecare se încadrează într-o tabără căreia simte că-i aparţine. Diviziunea asta m-a deranjat întotdeauna, dar acum, în ultimul an, parcă americanii tineri şi-au găsit ceva în comun în care să creadă şi ei şi pentru care să merite să se unească: Barack Obama. Omul nu este alb şi nu este negru; nu este creştin şi nu este musulman. Barack Obama vorbeşte despre o aliere a americanilor, cu o singură ţintă: aceea de a îmbunătăţi viaţa pentru toată lumea. Acum două seri, în cele 30 de minute cumpărate de Obama la aproape fiecare canal de televiziune de renume din America, candidatul democraţilor la Preşedinţia SUA a promis că o să îmbunătăţească situaţia economică a clasei de mijloc şi în acelaşi timp o să facă şi milionari – o situaţie foarte diferită faţă de ceea ce au însemnat ultimii opt ani, când salariul mediu al unei persoane din clasa de mijloc a scăzut cu 2.000 de dolari, dar mii şi mii de milionari au ajuns miliardari.AMERICA UNITĂ
Ideea asta, de a uni America, pentru îndeplinirea unei misiuni comune, face apel la tineretul american, care de mulţi ani se simte izolat – îi lipseşte o forţă centrală, ceva pentru care să lupte cum s-a luptat la sfârşitul anilor ’60 pentru libertatea de expresie şi drepturi civile. Obama ne-a oferit o ţintă spre care să ne îndreptăm cu toţii. Întrebarea principală la momentul acesta este dacă aceşti tineri or să meargă la vot. Dacă merg, sondajele întrevăd o victorie a lui Obama cu 3-6 puncte diferenţă. Dar, dacă aceşti tineri, dintre care mulţi nu au votat la ultimele alegeri, nu merg la urne, sondajele nu mai sunt chiar aşa de clare.BALANŢA
Pentru că eu sunt o mare susţinătoare a ideii de a da credit egal fiecărui candidat, aş vrea să adaug câteva cuvinte despre alesul republicanilor pentru fotoliul de preşedinte al Statelor Unite, John McCain. Din păcate, faptul că sunt femeie, tânără, liberală şi destul de inteligentă mă face să mă aflu într-o dificultate. E greu să găsesc cuvinte de laudă despre McCain. Adevărul este că-l prefer pe Obama la absolut toate capitolele:1 – Obama vrea să predea puterea în mâinile Guvernului irakian şi să retragă trupele din Irak, ca să se concentreze pe Afganistan, unde este, de altfel, “inima” terorismului internaţional: Al Qaida. McCain vrea să trimită mai mulţi soldaţi în Irak – pentru ce motiv nu se ştie exact. Nu se poate totuşi să creadă că America poate să controleze Irakul pe termen lung!
2 – Obama vrea să taxeze ceva mai mult oamenii cei mai bogaţi şi ceva mai puţin pe cei săraci. McCain zice că trebuie să-i taxăm pe toţi mai puţin. Dar dacă nu taxăm şi mai şi rămânem în Irak, cu ce bani se vor cumpăra serviciile sociale, care au scăzut cu viteza luminii, în ultimii opt ani?
3 – Obama l-a ales pe Joe Biden ca vicepreşedinte. Biden e senator de 35 de ani în Delaware şi şeful comitetului de relaţii externe al Senatului; un om foarte inteligent şi respectat în America. McCain a ales-o pe Sarah Palin, o femeie care are foarte puţină experienţă în politică (e guvernator de Alaska de doi ani), nu ştie să răspundă la întrebări despre tacticile economice şi diplomatice şi exprimă idei despre sexualitate care nu au nimic de-a face cu realitatea.
4 – Ca ideologie, Obama crede în drepturile civile, drepturile femeilor şi drepturile minorităţilor. Ca ideologie nu se înţelege bine în ce crede McCain, pentru că îşi petrece tot timpul criticând ceea ce face Obama, şi a uitat să spună poporului ce vrea să facă el mai exact.
5 – În ochii publicului, Obama este drăguţ, tânăr şi sănătos, în putere. McCain nu este un carismatic, este în vârstă şi a suferit de maladii grave.
ARGUMENTE
Eu nu ţin cu Obama pentru că este democrat, iar eu sunt liberală. Eu ţin cu Obama pentru că îmi oferă o idee despre un viitor în care să existe speranţă şi prosperitate. Eu nu sunt contra lui McCain pentru că e republican, iar ideile conservatoare mă irită. Eu sunt contra McCain pentru că în plan economic, dar şi în planurile social şi al politicii externe alegerea logică este Obama.Notă: Catinca Tăbăcaru este un avocat în al doilea an de lucru la cabinetul Curtis, Mallet-Prevost, Colt & Mosle, LLP, la New York, NY. A locuit la Ploieşti până în 1990 şi la Toronto până în 1999. După ce a terminat Facultatea de Ştiinţe Politice în California, la UC Berkeley, şi Dreptul în North Carolina la Duke Law, Catincăi i s-a oferit un post la unul dintre cele mai vechi şi stabile cabinete din New York.
Citește pe Antena3.ro