Ierburi de dragoste

Dacă de Dragobete fetele nu îşi găseau alesul, aveau metodele lor să aducă un băiat frumos lângă ele.

Miraculoase - Vă dau pâine şi sare, să-mi fiţi folositoare!

Dacă de Dragobete fetele nu îşi găseau alesul, aveau metodele lor să aducă un băiat frumos lângă ele.

În lumea satului, “farmecele” şi descântecele de dragoste erau de mare ajutor. Iar pentru ele era nevoie de flori, de buruieni, chiar de plante otrăvitoare. Profesorul Ion Ghinoiu, de la Institutul de Etnografie şi Folclor, ne-a pus la dispoziţie un studiu din care am extras câteva exemple de plante folosite în ceea ce am putea numi “campania de îndrăgostire”.

FLOAREA DRAGOSTEI. Personificare a unei plante cu frunze în formă de lance şi flori roz-purpurii care creşte pe lângă pâraiele din zonele înalte, protectoare a casei şi locuitorilor ei de duşmani. Planta se aducea din sălbăticie şi se răsădea într-un colţ ferit şi curat al grădinii. Pentru a afla dacă tinerii îndrăgostiţi se vor căsători, se plantau, unul lângă altul, două fire de Floarea dragostei: unul pentru fată, altul pentru fecior. Dacă plantele se apropiau, urmarea era una fericită.

Citește pe Antena3.ro

O profesoară a fost condamnată la 25 de ani de închisoare după ce s-a aflat ce făcea cu elevii. Are și un copil cu un elev de 12 ani

MĂTRĂGUNA. I se mai spune Iarba Lupului, personificarea unei plante miraculoase, folosită încă din antichitate de medicina empirică şi în practicile magice. Poate fi invocată pentru dragoste, căsătorie, bogăţie, fericire sau să despartă dragostele, să semene ură, duşmănie, sărăcie, moarte. Deşi se considera că este păcat s-o foloseşti pentru împlinirea unor dorinţe, motiv pentru care se tămâia locul de unde se recolta, i se depuneau acolo ofrande, i se înălţau rugi etc., se recurgea frecvent la puterea ei, mai ales fetele nemăritate şi nebăgate în seamă de feciori. Cultul mătrăgunei se desfăşoară în trei timpi rituali: descoperirea şi menirea plantei (i se spune cui îi va fi de folos), scoaterea şi aducerea ei acasă şi aici, de la caz la caz, prepararea leacului, plantarea sau păstrarea pentru a fi folosită la momentul oportun.

Femeia descântătoare, în deplină curăţenie trupească şi sufletească merge în pădure, departe de sat, acolo unde nu se aud cocoşii cântând şi pisicile miaunând, pentru descoperirea şi însemnarea mătrăgunei. Se aşteaptă ziua, de obicei într-o marţi, când descântătoarea singură sau însoţită de fetele nemăritate, nevestele lipsite de dragostea bărbaţilor etc merg pe tăcute şi nemâncate, înainte de ivirea zorilor, la mătrăguna cu care s-a vorbit anterior.

O salută cu respect, – Bună dimineaţa, Doamnă Mare!, se dezbracă, se despletesc, fac mătănii, o ocolesc etc. Cuplurile feminine se îmbrăţişează, se mângâie, mimează actul sexual în timp ce descântătoarea o roagă cu blândeţe: Mătrăgună, Doamnă bună,/ Nu te iau de bolunzit,/ Ci te iau de îndrăgostit;/ Nu te iau să bolunzeşti,/ Ci te iau să îndrăgeşti!. Altul era descântecul pentru fetele nejucate de feciori în vederea căsătoriei: Hop, hop, hop,/ Cu mine în joc/ Mătrăgună, Doamnă bună!; pentru grăbirea măritişului Mătrăgună, Doamnă bună,/ Mărită-mă în astă lună./ De nu-n asta, -n hailaltă/ Să nu fiu nemăritată!; pentru învrăjbire Eu te iau, / Pe ce te iauş/ Pe urât,/ Nu pe plăcut,/ Nici pe văzut... etc. Când i se solicita să căsătorească tinerii, participantele simulau veselia şi buna dispoziţie, când era luată pentru vrăji de urât şi despărţit, se simula supărarea şi cearta. Se scotea cu grijă pentru a nu-i lăsa vreo rădăcină în pământ şi se răsplătea locul cu pâine, sare şi, de la zonă la zonă, cu un ban de argint, miere, vin etc.

După scoaterea Mătrăgunei şi aşezarea ei pe pământ, cu vârful (capul) la răsărit, ca un mort, urmează ospăţul funerar, cu alimente şi băutură aduse de acasă. Întoarcerea în sat se face cu aceeaşi discreţie cu care s-a plecat.

“Bate-l Doamne şi îl pierde!”

Năvalnicul era fecior frumos care lua minţile fetelor şi nevestelor tinere, motiv pentru care a fost transformat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poartă numele. Fetele, cum îl vedeau, se prăpădeau după dânsul şi-şi făceau samă. Iarba lui Bărboi, înrudită cu Mătrăguna, era invocată de românii basarabeni în farmecele de dragoste. Planta, care ar avea rădăcina în formă de faţă de drac, este scoasă marţi seara de o persoană care nu trebuie să privească înapoi, nici la dus nici la întors, să poarte cămaşă curată, să-i aducă în dar pâine, sare şi un capăt de pânză şi să-i propună, cu respect, schimbul: “Eu vă dau pâine şi sare/ Voi să-mi fiţi folositoare!”. Izma apare frecvent în cântecele de dragoste şi în descântecele de dragoste plesnită (fata părăsită de iubit): “Izmă verde, mirositoare,/ Fată mare în uitare,/ Voinicel căzut în rele/ şi pe deal şi pe vâlcele,/ Să te ardă focul viu/ Să trăieşti în sat pustiu./ Izmă, izmă, izmă verde/ Bate-l, Doamne, şi îl pierde/ De dorul mândruţii lui/ Fir-ar al pustiului!”