x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Incendiile, inamicul numărul unu pentru industria asigurărilor

Incendiile, inamicul numărul unu pentru industria asigurărilor

de Adrian Stoica    |    21 Iul 2022   •   07:55
Incendiile, inamicul numărul unu pentru industria asigurărilor

Companiile de asigurări au plătit circa 48 de milioane de euro în fiecare zi, timp de cinci ani, pentru a acoperi pagubele provocate de diverse incidente, ceea ce ridică valoarea despăgubirilor la 88,7 miliarde de euro.

Companiile de asigurări au plătit circa 48 de milioane de euro în fiecare zi, timp de cinci ani, pentru a acoperi pagubele provocate de diverse incidente, ceea ce ridică valoarea despăgubirilor la 88,7 miliarde de euro. Într-un top al cauzelor care au provocat cele mai mari pagube, pe primul loc se situează incendiile, acestea provocând  21% din valoarea pierderilor. În perioada 2017-2021, astfel de incidente au generat despăgubiri în valoare de peste 18 miliarde de euro. Incendiile au fost responsabile de 13 din cele mai mari 20 de evenimente nenaturale soldate cu pierderi, arată raportul „Analiza globală a despăgubirilor 2022. Tendințe și evoluția pierderilor în asigurările corporative”, realizat de  Allianz Global Corporate & Specialty (AGCS).

Analiza a peste 20.000 de solicitări de despăgubiri, cu o valoare aproximativă de 13,7 miliarde de euro, transmise companiilor de asigurări din întreaga lume, plasează catastrofele naturale pe poziția a doua, ele fiind responsabile de 15% din valoarea pierderilor înregistrate. Experții de la AGCS arată că uraganele/tornadele au fost cea mai scumpă cauză dintre catastrofele naturale. Manopera/întreținere defectuoasă apare pe poziția a treia, fiind responsabilă de 9% din pierderile înregistrate, în timp ce incidentele aviatice (coliziuni/accidente) apar ca fiind a patra cauză, tot cu 9%.  Defecțiunea mașinilor (inclusiv defecțiunea motorului) se clasează pe locul al cincilea, cu 5%, această cauză fiind urmată, din punctul de vedere al pierderilor, de produsele cu defecte de fabricație, cu 5%, incidentele maritime (inclusiv scufundarea navei), cu 3%, deteriorarea mărfurilor în timpul manipulării, cu 3%, în timp ce abuzul de încredere/sfaturi greșite și daunele provocate de apă (nu inundațiile naturale) ocupă ultimele două poziții în top 10 pierderi provocate, fiecare fiind responsabilă de câte 2% din acestea.

Industria asigurărilor, afectată de inflație

Blocajele post-pandemie pe lanțurile de aprovizionare, costuri mai mari cu energia și transport, dar și lipsa forței de muncă au contribuit 

la o inflaţie mai mare la începutul anului 2022. Acum, războiul din Ucraina a alimentat în continuare, la nivel global, presiunile inflaționiste, provocând șocuri de preț pentru o gamă largă de

mărfuri, inclusiv energie, alimente și materiale de construcție. În iunie 2022, inflația în zona euro a atins cel mai ridicat nivel anual de la crearea monedei euro în 1999, sărind la un record de 8,6%. În SUA, 

inflația a atins 9,1%, un maximum al ultimilor 40 de ani, o situație identică înregistrându-se și în Marea Britanie. Consecințele unei astfel de creșteri bruște a inflației se vor simți și în industria asigurărilor 

pe termen scurt și mediu. 

În Ucraina, pierderile industriale asigurate provocate de război 

sunt în prezent dificil de estimat, dar conflictul are potențial să devină una dintre cele mai mari catastrofe create de om în timpurile moderne. Property Claims Services (PCS) a estimat pierderi pentru industrie de peste 20 de miliarde de dolari, în timp ce agenția de rating Standard & Poor’s a prezis pierderi și mai mari, de 35 miliarde de dolari. Cele mai mari pierderi potențiale se așteaptă să fie înregistrate în zona aviației, unde acestea sunt estimate în prezent la aproximativ 7 – 10 miliarde de dolari. De asemenea, pierderile maritime sunt estimate în jur de 5 miliarde de dolari, în timp ce cele din zona de energie sunt de circa două miliarde de dolari.

https://www.allianz.com/content/dam/onemarketing/azcom/Allianz_com/AGCS-Global-Claims-Review-2022.pdf

 

×