Informatorii-membri de partid nu au dosar

Recent la redactia Jurnalului National a avut loc o masa rotunda la care au participat tineri cercetatori de la CNSAS si studenti la istorie si stiinte politice. A fost supusa dezbaterii problema numarului informatorilor Securitatii.

Spre deosebire de celelalte tari foste comuniste, relatiile partid-servicii speciale au fost in Romania mai deosebite. Faptul ca din 1968 Ceausescu a subordonat Securitatea a condus la protejarea identitatii unora dintre cei care au facut politie politica.

MASA ROTUNDA. Tineri cercetatori, la o dezbatere despre traseul arhivelor Securitatii

Recent, la redactia ziarului Jurnalul National, a avut loc o masa rotunda la care au participat cercetatori de la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), studenti de la facultatile de istorie si stiinte politice si redactori ai ziarului. Am supus dezbaterii problema numarului informatorilor Securitatii, sansele pe care le mai avem astazi de identificare a acestora, profilul psihologic al informatorului si daca activitatea acestor oameni care au acceptat sa colaboreze cu regimul comunist mai intereseaza societatea romanesca in anul 2005, la 15 ani de la evenimentele din decembrie 1989. Asupra acestor teme au fost invitati sa se pronunte Cristina Anisescu, Alina Ilinca si Silviu Moldovan, cercetatori din Serviciul Cercetare al CNSAS, autori ai unor studii care lumineaza macar in parte istoria unei institutii cunoscute si mai ales temute de toti romanii inainte de 1989: Departamentul Securitatii Statului sau mai pe scurt, Securitatea. Prezentam in cele ce urmeaza o selectie din interesantele discutii purtate.

"DOUA LA PREFECTURA…". O problema care a suscitat discutii si controverse in Romania postdecembrista a fost aceea a numarului informatorilor pe care ii avea Securitatea in 1989. Unii istorici au avansat cifra de aproximativ 400.000. O alta varianta, sustinuta de Constantin Ticu Dumitrescu pe baza unui document de sinteza realizat de SRI in 1993, este aceea ca in 1989 in jur de jumatate de milion de romani aveau dosar de retea.

Din discutiile purtate cu cercetatorii de la CNSAS a rezultat ca dintre cele 500.000 de dosare, o parte sunt dosare de candidat, adica ale acelor persoane care s-au aflat in vizorul Securitatii pentru a fi recrutate ca informatori. Si candidatilor li se intocmea dosar, chiar daca persoana nu ajungea nici macar sa semneze angajamentul de colaborare cu Securitatea, daramite sa dea note informative. Unii dintre cei aflati in aceasta situatie nu au stiut pana dupa 1989 ca au prezentat interes pentru politia politica.

Pentru ca lucrurile sa fie inca si mai complicate, la acest neajuns care ne impiedica sa aflam vreodata numarul colaboratorilor Securitatii se mai adauga un altul. Daca numarul dosarelor "candidatilor la recrutare" trebuie scazut, exista si un numar care trebuie adaugat - cel al informatorilor membri de partid. Care este acela? Nu se stie si probabil ca nu se va sti niciodata, deoarece conform directivelor de partid, membrilor PCR nu li se facea dosar. Intr-un document din 1979 se spunea: "Pentru a sprijini munca organelor de Securitate si Militie, secretarii comitetelor judetene, municipale si orasenesti de partid vor stabili, la cererea acestor organe, in situatii deosebite si cand nu sunt alte posibilitati, ca membrii de partid sa furnizeze nemijlocit date cu privire la activitatea unor elemente suspecte, sa ajute in calitate de rezidenti sau de gazed, cu casele de intalniri. Membrilor de partid care primesc asemenea sarcini nu li se vor intocmi dosare. Ei vor sprijini activitatea organelor de Securitate si de Militie numai in perioada absolut necesara pentru finalizarea actiunii respective. Organele de Securitate si de Militie vor tine o evidenta separata a tuturor membrilor de partid care au primit sarcina de a primi munca informativa". In directiva nu se specifica unde este aceasta evidenta si ce s-a intamplat cu ea. Membrii de partid erau recrutati pentru o anume problema, pe un interval bine stabilit. In opinia cercetatorilor CNSAS, sursele membri de partid trebuie cautate in Arhiva Comitetului Central sau a comitetetelor judetene de partid.

Rezulta asadar ca numarul informatorilor va ramane un mister. Exista persoane care nu au dat niciodata vreo nota informativa dar care sunt contorizati ca infomatori dar si invers, membri de partid care au "turnat" la Securitate fara sa aiba dosar de informator.

IDENTIFICAREA INFORMATORILOR. O chestiune la fel de incurcata in Romania o reprezinta identificarea informatorilor. Deoarece notele informative erau semnate cu numele conspirativ, se ridica intrebarea cum mai puteam astazi afla ce oameni reali se ascundeau in spate? Raspunsul la problema vine din dosarele de retea. In acestea exista raportul de recrutare, in care informatorul apare cu numele real. In angajament el spune cine este si de asemenea specifica si numele de cod cu care urma sa semneze ulterior. Din momentul semnarii angajamentului si pana la abandonarea lui, numele conspirativ se gaseste in toate documentele create de Securitate din dosarul personal. "Turnatorul" mai poate fi gasit in notele informative pe care le dadea, in rapoartele de analiza sau notele de analiza pe care le facea ofiterul cu privire la activitatea informatorului: cui dadea informatii, cate note informative a dat, cum a evoluat pe parcursul intalnirilor, cat era de constiincios.

Sursele membri de partid nu pot fi identificate decat din dosarele urmaritilor dar pentru aceasta trebuie ca toate dosarele - de urmarire, informative, supraveghere si mapele de verificare - sa ajunga la CNSAS. Aceste "surse" figurau probabil in agendele ofiterilor de securitate care ii aveau in grija sau in cele ale secretarilor de partid.

AVANTAJELE COLABORATORILOR. Securitatea nu a fost numai o institutie care actiona in sensul compromiterii dusmanilor reali sau imaginari ai regimului. Securitatea a fost si o creatoare de prestigiu. Metodele folosite erau foarte simple: peste tot se dadeau indicatii ca anumite persoane sa fie laudate permanent. "Uite cat este de muncitor, uite cat este de capabil... merita sa fie avansat"... Existau si alte avantaje. Daca un colaborator spunea Securitatii ca are nevoie de o locuinta sau de o casa mai mare se faceau rapid demersurile necesare si se inleasneau procedurile. Unele avantaje sunt prezente in dosarele lor - chitante de la obiecte primite, cadouri.

Totusi, in directive se prevedea ca informatorii nu au dreptul la nici un fel de avantaje, deoarece faceau acea activitate din "patriotism". Obtineau un pasaport, o viza, ii trimiteau la specializare sau la reuniuni stiintifice in strainatate.

EFECTIVELE SECURITATII

In 1968, momentul in care Nicolae Ceausescu si-a subordonat Securitatea, la Plenara CC al PCR din 22-25 aprilie a fost prezentat un document din care reiese efectivul de informatori cu care lucra fosta politie politica: "Astfel, ca urmare a neincrederii fostei conduceri a Ministerului Afacerilor Interne in puterea de influenta politica si in forta educativa a partidului a exagerarii situatiei operative si a prezentarii ei in mod denaturat, baza de lucru a elementelor dusmanoase a fost artificial amplificata, considerandu-se ca toti cetatenii tarii au antecedente politice sau cei cu legaturi de orice fel in Occident ar prezenta pericol pentru securitatea statului. In acest mod s-a ajuns la un fapt pur si simplu de neimaginat ca in cartoteca evidentei generale a organelor Securitatii statului sa se gaseasca in anul 1965 circa 7.000.000 de cetateni, ceea ce reprezinta peste 1/3 din populatia tarii. Daca aceasta cifra ar fi raportata la numarul populatiei adulte, ar rezulta ca peste 50% din cetateni trebuie sa stea in atentia Securitatii (...) In aceste conditii, pentru a putea realiza o urmarire informativa de o asemenea amploare, aparatul de Securitate a fost impins ani de-a randul la crearea unei retele de informatori exagerat de umflate prin care, intr-un fel sau altul, in decursul timpului au trecut aproximativ 500.000 de cetateni. Mentionez ca in cifra respectiva nu este inclusa reteaua informativa a organelor de Militie prin care in decursul anilor au trecut, de asemenea, sute de mii de persoane". Recrutarea acestor informatori se facea in functie de cutumele Securitatii. De obicei, un alt informator propunea o anumita persoana care ar fi potrivita intr-un anumit loc. Existau si ofiteri de Securitate care lucrau in anumite institutii, de unde se recrutau informatori. Acestia reperau si punctau persoane.

"ARHIVA CC ESTE MAI IMPORTANTA"

Mihai Burcea, student anul IV, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucuresti "Daca intr-adevar dosarele de informatori recrutati din randul membrilor PCR au fost distruse aproape in totalitate, asa cum ni se spune, iar in arhiva SRI nu se mai regasesc astfel de documente, ma intreb atunci ce ascund arhivele de cadre ale fostelor Comitete judetene, municipale, orasenesti ale PCR, dar si cele ale CC al UTC si UASCR (Uniunea Asociatilor Studentilor Comunisti - n.n.), care erau direct subordonate Comitetului Central al PCR. Prim-secretarii au facut si ei politie politica, nu numai ofiterii de Securitate (asa cum este stipulat la art. 5 din Legea 187 / 1999). Ei intocmeau liste cu opozanti, dar si cu membri de partid, care urmau sa fie luati in vizorul organelor de Securitate pentru a fi anchetati, iar apoi, dupa caz, judecati si condamnati. De aceea eu cred ca arhiva defunctului PCR este la fel de importanta, daca nu mai importanta, ca cea a fostei Securitati, pentru simplul fapt ca Departamentul Securitatii Statului se subordona Partidului Comunist."

MAI BINE MAI TARZIU DECAT NICIODATA

Adriana Carciumaru, master anul II, Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea din Bucuresti "Timpul scurs din decembrie 1989 ar fi trebuit folosit pentru punerea in ordine a arhivei politiei politice si pentru desecretizarea ei. Aceasta operatiune ne-ar fi scutit de lectura zecilor de pagini inutile si tendentioase, pline de speculatii pe seama dosarelor personale intocmite de serviciile speciale comuniste, despre cine a fost sau nu colaborator. Daca ar fi fost permis accesul in arhiva Securitatii, probabil ca macar ar fi fost create premisele pentru inlaturarea din administratie, de pe scena politica in general, a vechilor elemente comuniste, asa cum s-a intamplat de exemplu in Polonia, Ungaria sau Cehoslovacia. Toate arhivele referitoare la regimul comunist, care nu aduc atingere sigurantei nationale, trebuie puse la dispozitia cercetarii istorice. Pentru aceasta insa, conceptul de siguranta nationala trebuie clar definit, de persoane competente. In acest fel s-ar evita folosirea lui drept paravan pentru a nu fi declasata o anumita arhiva. "Faptele" din trecut trebuie date publicitatii, istoria trebuie scrisa si redata asa cum a fost, societatea romaneasca trebuie sa cunoasca adevarul, iar descifrarea trecutului presupune si acces la arhivele comunismului."

OPORTUNITATEA INFORMARII

Alina Pop, prep. univ., Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea "D. Cantemir", Bucuresti "Printre avantajele regimurilor democratice se numara si garantarea dreptului egal la informare pentru toti cetatenii. Lipsa accesului la informare reprezinta o dovada a persistentei regimurilor nedemocratice, fie ele dictatoriale, autoritare sau totalitare. Atunci cand cetatenii sunt mai putin sau gresit informati, calea spre manipulare prin propaganda este deschisa. Problema deschiderii arhivelor fostei Securitati ar fi trebuit rezolvata cu mult inainte, imediat dupa ce creatorul de fond - PCR - si-a incetat activitatea. Faptul ca astazi inca se mai pun intrebari despre oportunitatea deschiderii arhivelor nu face decat sa prelungeasca in mod artificial existenta unui regim pe care romanii l-au abandonat in decembrie 1989. Tratarea informatiei continuta in aceste arhive ar trebui facuta insa cu destula prudenta si luciditate. Pentru a obtine o imagine corecta asupra sistemului, el trebuie cunoscut in ansamblu. Pericolul recursului excesiv la dezvaluiri ar trebui de asemenea abandonat."

CU OCHII SPRE TRECUT, CU OCHII SPRE VIITOR

Cristina Anisescu, cercetator CNSAS "Exista oameni care se intreaba ce rost mai are sa aflam acum cine au fost informatorii Securitatii, pe cine mai intereseaza trecutul. Eu le-as raspunde ca, prin evitarea unei asemenea teme de reflectie, demonstram ca de fapt ne temem de acest trecut nebulos si plin de fantasme, care nu ne lasa sa ne dezvoltam. De aceea nu progresam ca societate, pentru ca am deprins o practica si nu ne putem debarasa de ea. Ne intereseaza deoarece, chiar daca am trait 2, 5, 10 ani in perioada comunista, toti avem radacini in perioada respectiva. Suntem influentati de matricea initiala. Trecutul este de fapt cheia accesului la vindecarea noastra ca natie. O raportare flexibila la trecut cred ca este principala provocare pentru jurnalisti, pentru cercetatori, pentru istorici, pentru psihologi. Trecutul trebuie privit mai flexibil. Frica de viitor e o prelungire a fricii de trecut."

CAZURI SI CAZURI

Silviu Moldovan, sef Serviciu Cercetare CNSAS "Am consultat un dosar al unui subinginer dintr-o intreprindere bucuresteana, care fusese recrutat. In raportul de recrutare, ofiterul de Securitate a dat referinte foarte bune. Discutia privind recrutarea nu era pe fata, era doar insinuata. Daca potentialul informator nu percuta, era abandonat. Insa acest subinginer avusese referinte bune de recrutare si urma sa semneze un angajament. Abia cand erai pus in fata hartiei pentru semnarea angajamentului erai abordat direct privind legatura ce urma sa o stabilesti cu Securitatea. Subinginerul despre care vorbeam a semnat si angajamentul, numai ca la doua zile dupa aceea a disparut din fabrica, fara sa-si ia cartea de munca. A disparut pur si simplu. Nici ofiterul de legatura nu stia unde era, dar nici directorul. Din dosar reiese ca l-au gasit pana la urma angajat intr-o intreprindere in celalalt capat al tarii (undeva prin judetul Salaj), iar Securitatea se intreba ce sa faca cu el. Concluzia la care ofiterul a ajuns a fost ca acel subinginer nu dorea sa colaboreze si ca atare i-a clasat dosarul. Dar dosarul s-a pastrat in arhiva fostei Securitati a Statului."