Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ne aflam in fata unui subiect unic in medicina si in ortodoxie: chirurgul roman cu minutiozitate de bijutier al trupului bolnav, cu har mare de vindecare, cu dor hristic de aproapele-copil si cu o ravna luptatoare de a se dedica nonstop menirii lui pe pamant, academicianul profesor doctor pediatru Alexandru Pesamosca (14 martie 1930/Constanta-01 septembrie 2011/Bucuresti),emerit savant de talie mondiala.
Nu voi prezenta palmaresele chirurgicale ale distinsului doctor Pesamosca, ci, voi descrie minunea duhovniceasca pe care o simt a exista, antum si postum, la acest om de stiinta si de rugaciune.Ca pacient al lui , cred ca infectia - contactata in maternitatea militara bucuresteana, in anul 1961, si cauzatoare de un rau operabil de iscusinta lui- a fost clipa de a fi binecuvantat de harul mainilor pesamosciene.M-a cunoscut atunci.L-am cunoscut, dupa ce am citit, in 2003, in paginile unei reviste ortodoxe, interviul cu domnia sa.
Dialogand cu salvatorul meu, am perceput bucuria ecoului implinirilor sale medicale la fiecare intalnire cu fostii pacienti.El via prin ei, ei viau datorita lui. Pentru ca El nu privise niciodata pe pacientul-copil ca pe un material de consult sau de operat, ci, dincolo de boala pacientului, El vedea-la momentul potrivit, in organul tratat-vindecarea. Dreapta lui, parca brancusiana, acoperita de manusa chirurgicala, insemna de fiecare data, pe cel mic, cu semnul Sfintei Cruci si al Sfintei Treime, cerand inspiratie, ajutor, pavaza si reusita de la Proniator, ca intr-un botez de urgenta. Degetele pesamosciene - ca niste baghete magice din poveste - reuseau sa ordoneze , in mod tainic, partile anatomice dezordonate sau sa le reconstituie pe cele distruse, prin procedee chirurgicale clasice sau inventate special pentru (ne-)cazurile respective, inoperabile (realizari vitale cu rezultate pediatrice in premiera nationala si internationala), astfel incat, tamaduind stricaciunea umana si uratenia infantila, cei atinsi de degetele acelea sfinte, primeau harul "fetilor-frumosi".Apoi, manusile sale, albe la inceput, pline de sangele interventiei deschise si al ranii cusute, ii aratau culoarea salvarii pruncului sau copilului, ci nu semnele mortii. Din credinta in salvarea celui operat, doctorul-docent capata veselia de a canta, dupa operatii, romante sau arii din opere . Deoarece, in camera de garda, in cabinetul de consultatie , dar, mai ales, in sala si pe masa de operatie, El se intalnea cu "Cel ce este Viata", cu IIisus Hristos. Care i-a zis tainic:"Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea lui si sa-Mi urmeze Mie./ Fericiti cei cu inima curata ca aceia vor vedea pe Dumnezeu." Profesorul Pesamosca este un model de implinire pamanteana al acestei chemari hristice, observand, chiar El, situatia alegerii sale de catre "Chirurgul Perfect":"Eu sunt Instrumentul medical al lui Dumnezeu !".
Este ceva nefiresc sau supraomenesc in modul lui de munca si de viata? Lepadand mandriile sinelui, luandu-si crucea talantilor sai si urmand Calea credintei ortodoxe, doctorul Alexandru Pesamosca a dovedit ca "nu...".
Cum a facut-o ? Prin a se dedica jertfelnic profesiei de medic (pana la renuntarea privilegiilor unui somn acasa si ale concediului cu familia sau ale unor ranguri administrativ-profesionale), prin a se limita doar la drepturile banesti cuvenite (precum ii sfatuieste, Sfantul Ioan Botezatorul,, pe soldati ca sa se multumeasca cu solda lor)-devenind renumitul "doctor fara de arginti" si prin a se muta definitiv-pe viata si pe moarte-in Spitalul bucurestean de copii "Marie Curie" (precum pruncul in mama ori Sfantul Stefan cel Mare in manastirea Putna ori Ana lui Manole in biserica episcopala a Curtii de Arges). A reusit un fenomen unic in medicina pretutindenara ( de pretutindeni): sa-i convinga pe minipacienti , prin permanenta lui langa ei in cuvant si fapta , de increderea in operatia necesara lor, incat acestia-incurajati de Magister - il asteptau cuminti sau il rugau sa-i opereze, luandu-l de mana . La apelul lui patern, 50.000 de inimi curate l-au ascultat, poreclindu-l sentimental "Tata Pesi" , iar parinti disperati si inmarmuriti de rezultate..., numindu-l definitiv "Ingerul copiilor". Pentru ca El vorbea cu sufletele lor, spre ale tamadui trupurile, ca de la suflet la suflet, nu ca de la strain la strain. Intelegea limbajul nou-nascutilor suferinzi, ce nu-l intelegea nimeni.El, si fara sa fie echipat cu halatul alb, era imbracat in puritatea copiilor-pacienti.Ingerii "micilor printi" ii dadeau, continuu, stralucire. Haloul fiintei sale lumina in jurul sau , in orice situatie- fie ca era la consultatii, in operatii, de garda, la conferinte, la catedra, fie ca era pe patul pensionarii, primind vizite,cu aceeasi ospitalitate, ca in zilele lui glorioase."Tata Pesi" era mereu in contact cu ingerii invizibili ai "ingerilor vizibili"( baieteii si fetitele ) din cabinetul lui, ce ii ocroteau pe cei mici si il sfinteau pe doctor.Prin mijlocirea ingerilor copiilor bolnavi, El, fusese pregatit pentru Imparatia Cerurilor ( de aceea giulgiul sau devenea Halatul lui de medic pentru "dincolo de lume").Se poate afirma ca medicul Al.Pesamosca, ducand viata de monah , intr-o chilie spitaliceasca, cu post-spovedanie-impartasanie-rugaciune-iubire neconditionata de nimic si fiind atins de binecuvantarea aripilor ingeresti, a fost "foarte curat cu inima" ( se spovedea si impartasea in cele 4 mari posturi de peste an, iar in camaruta sa de la etajul 1- tapetata cu fotografii zambitoare ale celor remodelati de palmele sale miraculoase - existau opt Biblii ortodoxe).
Asa arata liturghia lui nocturna si diurna, de la capul si patul bebelusilor sau scolarilor, greu-incercati de soarta. O lucrare a Duhului Sfant , dintre om si puiul de om, dintre bunul samaritean si un oarecare muribund, dintre imperfectiunea Chipului si perfectiunea Asemanarii cu Dumnezeu- lucrare de maxima milostenie catre cei sarmani- neputinciosi si de inalta responsabilitate profesionala catre destinatarii actului medical, la care, fusese ales de divinitate, sa participe. Astfel a promovat-prin medicina romaneasca-credinta ortodoxa, iar, prin faptele lui crestinesti-sanatatea vietii. Familia sa a fost ctitor de manastire in judetul Constanta (manastirea "Sfanta Elena", dupa cum predica I.P.S.Teodosie Tomitanul, la slujba de parastas de 40 zile), iar academicianul Pesamosca a ctitorit bisericuta spitalului sau (cu hramul "Sfantul Stelian"). Pentru ca si-a dorit :sa aiba viata vesnica in acest spital; sa-si sfatuiasca, prin duhul sau mereu prezent, colegii actuali si viitori; sa-l mangaie glasul pruncilor; sa nu fie uitat. Cerul i-a auzit ruga, venita din imensa lui dragoste de a imbratisa pe toti copiii suferinzi, prin cuvintele Mantuitorului:"Lasati copiii sa vina la Mine, caci unora ca acestora le este Imparatia Cerurilor!".
Acest dascal-corifeu in arta chirurgiei-ortopediei pediatrice este inmormantat langa ctitoria lui (in curtea bisericutei si a spitalului), cu fata si crucea spre geamul salii de operatii, incat, pe fiecare scancet de durere juvenila si taiere de bisturiu chirurgical, El sa le calauzeasca inspre o izbanda a "vietii pre moarte calcand"- victorie a tineretii fara batranete, simbolizata de faclia nestinsa din candela de la icoana lui de Sfant Tamaduitor.
"Sa-L rugam pe Bunul Dumnezeu, sa-l lase sa lucreze in continuare... ! Amin !"
Pacientul pesamoscian
Prof.Dan Tapliga-Danet
teolog pastoral ortodox
Citește pe Antena3.ro
