x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Beneficiile medicale – un avantaj al angajatorului

Beneficiile medicale – un avantaj al angajatorului

19 Dec 2012   •   13:15
Beneficiile medicale – un avantaj al angajatorului

V-ați gândit vreodată cât pierde compania la care lucrați prin concedii medicale? Mult prea frecvent, angajații întârzie prezentarea la medic, pentru simptome care pot fi duse pe picioare. Afecțiuni al căror tratament este facil în fază acută degenerează în boli cronice, cu un cost uriaș, atât pentru societate, cât și pentru individ. Prins la mijloc, angajatorul suferă din plin, pentru că dincolo de costul zilelor de concediu medical, pierde producție nerealizată, volume de vânzări, termene limită neonorate, sau pierde know how, în funcție de locul de muncă al angajatului. Tiberiu Maier, vicepresedinte SIGNAL IDUNA a subliniat caracteristicile asigurărilor de sănătate dedicate companiilor şi a atras atenţia asupra beneficiilor acestora în sistemul de organizare al unui mediu de lucru eficient.

Care este imaginea actuală a pieţei muncii din punctul de vedere al unei companii de asigurări ce oferă beneficii medicale extrasalariale?

Nu este niciun secret că lumea afacerilor este din ce în ce mai competitivă. Mici erori sau neglijențe care în trecut puteau trece neobservate, fac astăzi diferența între companii de succes și companii la marginea prăpastiei. Pe măsură ce competiția devine mai acerbă, accesul și valorificarea superioară a resurselor devin nu doar diferențiatori ci adevărați predictori de performanță.

Încep companiile să că conştientizeze importanţa investiţiei în calitatea mediului de lucru?

Importanța capitalului uman ca resursă diferențiatoare începe să crescă, iar abilitatea unei companii de a identifica, recruta, mobiliza, motiva, dezvolta și reține capitalul uman determină brandul de angajator și performanța organizației.

Şi cum intervin practic asigurările de sănătate în profesionalizarea acestor procese caracteristice departamentelor de Resurse Umane?

Practic, cade în sarcina departamentelor de Resurse Umane să reducă pe cât posibil absenteismul, să se asigure că atunci când sunt bolnavi, angajații apelează de îndată la medic, că problemele lor sunt rezolvate cu promptitudine și profesionalism, dar în egală măsură cu o utilizare eficientă a resurselor financiare întotdeauna limitate ale angajatorului. Consultanții SIGNAL IDUNA România sunt partenerii profesioniștilor de HR și lucrează pentru perfecționarea acelor sisteme de beneficii care reduc costul total al angajatorului și cresc productivitatea.

Care a fost evoluţia acestui segment de beneficii medicale în ultimii ani? Cum a afectat instabilitatea economică mondială atitudinea angajatorilor faţă de asigurările de sănătate?

Angajatorii din România, companii locale și multinaționale, au început deja de câțiva ani acordarea de beneficii medicale. La fel ca în alte țări, criza nu a reprezentat un motiv de reducere a acestor beneficii. Dimpotrivă, penetrarea pe piață a beneficiilor medicale a crescut semnificativ în ultimii ani. Odată cu creșterea investițiilor în sistemul medical privat și cu apariția unui număr important de spitale private, nivelul de complexitate al beneficiilor medicale acordate de angajatori a crescut. Specializările diferite și adesea complementare ale spitalelor private fac ca tot mai mulți angajatori să opteze azi pentru asigurări de sănătate de grup, care nu limitează accesul la un anumit furnizor de servicii. Prin consecință, cota de piață a asigurărilor, în comparație cu abonamentele oferite de clinici a crescut semnificativ.

Ce oferă asigurările de sănătate în plus faţă de abonamente, ce ar trebui să ştie oamenii ca să evite confuziile, dar angajatorii?

Secretul îl reprezintă sistemele complexe, care gestionează cazurile medicale cu profesionalism, sunt permanent accesibile 24/7, facilitează accesul la peste 350 de clinici și pun la dispoziția beneficiarului (departament de HR) instrumente reale de control al productivității.  Experiența gestionării a milioane de polițe de sănătate în Germania își spune cuvântul. Soluțiile de beneficii medicale pe care le gestionează SIGNAL IDUNA îmbină în egală măsură nevoia de complexitate medicală a angajatului pacient cu dorința angajatorului de eficiență economică și acoperire maximală. În plus, deductibilitatea fiscală până la 250 eur/angajat/an reprezintă o limită suficientă pentru majoritatea beneficiilor medicale acordate astăzi de angajatori. Un alt beneficiu specific doar asigurărilor private de sănătate este scutirea angajatorilor de plata contribuţiilor sociale aferente acestora.

 Care este elementul diferenţiator al SIGNAL IDUNA de impunere pe piaţa asigurărilor corporate şi care este strategia de valorificare a acestuia pentru compania pe care o reprezentaţi?

Acolo unde situația clientului o cere, SIGNAL IDUNA a dezvoltat produse încă și mai complexe, care pun la dispoziția angajatorilor acoperiri mai cuprinzătoare de stomatologie, optică medicală, sau acces și rambursare pentru servicii efectuate în străinătate sau în clinici de stat.

Într-o piață efervescentă, în care persistă multe confuzii privind beneficiile medicale oferite prin clinici sau prin asigurări generale, SIGNAL IDUNA își asumă rolul specialistului cu peste o sută de ani de experiență în asigurări de sănătate, forma cea mai dinamică și cuprinzătoare a acestor beneficii.


×