Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
- Florian Saiu: A surprins pe toată lumea, inclusiv pe români, conjunctura favorabilă în care s-a constituit România Mare - mai ales că vreme de doi ani, între 1916 și 1918, ființase cea mai precară Românie independentă din toate timpurile, hărtănită și jefuită de Puterile Centrale -, dar cum au reacționat vecinii noștri în fața acestei realități: o Românie Mare (la propriu), o țară care și-a dublat teritoriul și numărul locuitorilor? Ce titrau marile ziare de la Sofia ori de la Belgrad?
- Gheorghiță Ciocioi: Un adevăr... A fost de-a dreptul un miracol unirea românilor într-un singur stat în 1918. Un vis în care s-a sperat vreme de generații, ceasul astral al istoriei noastre pentru care trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu. O izbândă în cele mai vitrege împrejurări, după cum o arată, de altfel, anii de pe urmă ai Primului Război Mondial. Bașca tratatul de la București (7 mai 1918), care ne-ar fi îngenuncheat pur și simplu ca neam.
Visând la cea mai puternică țară din Balcani
- Tristă aducere aminte…
- Despre cum au reacționat vecinii noștri la Marea Unire s-ar putea scrie, desigur, tomuri întregi. Lucrurile ar trebui privite însă, pentru perioada dată, mai degrabă ca proces, deloc festivist - de la Sofia urmărindu-se, fără doar și poate, cu atenție ceea ce se se întâmpla la nord de Dunăre, mai ales în Transilvania, fără a crede însă cineva acolo, fie și pentru o clipă, în acest miracol românesc. Cât despre Belgrad, după cum bine știm, el și-a avut propriul 1 decembrie - dată a creării statului sârbilor, croaților și slovenilor. Bulgarii, da, intraseră în război, după o perioadă de neutralitate „cu arma la picior”, crezând dintru început în propriul lor „miracol”: încorporarea Macedoniei, Traciei Răsăritene - până la linia Medea-Enos - și Dobrogei de Sud în statul bulgar. Un teritoriu dublu puțin spus prin comparație cu cel al actualei Bulgarii, sperându-se în crearea unei țări puternice, cu deschidere la trei mări, de departe cea mai importantă din Balcani, care s-ar fi întins în curând până către gurile Dunării.
Ambiții spulberate la sud de Dunăre
- O nebunie, mai degrabă decât un miracol!
- Și pe 7 mai 1918, la București, Austria chiar era gata să dea întreaga Dobroge Bulgariei. În cazul unei anexări a ținutului dintre Dunăre și Mare, Imperiul otoman cerea, tot atunci, drept compensații teritoriale părți din Tracia. Să nu uităm de petrolul românesc, ce ar fi urmat să fie oferit Germaniei spre exploatare vreme de 90 de ani, ori de trecătorile Carpaților, solicitate de Austria.
- Negru scenariu, fie el doar pe hârtie. Până la urmă, regele Ferdinand a tergiversat semnarea acestui tratat ce ne-ar fi frânt de-a dreptul.
- Da, iar lucrurile vor căpăta o cu totul altă turnură pentru Sofia, visul vecinilor bulgari năruindu-se după armistițiul de la Salonic de pe 29 septembrie 1918 - semnat între Bulgaria și Antantă. Practic, timp de mai bine de un an, până pe 27 noiembrie 1919, când s-a încheiat tratatul de pace de la Neuilly sur Seine, țării vecine nu-i va mai rămâne - după ce armata ei ocupase Bucureștiul vreme de aproape un an și patru luni - decât să asiste, nedumerită, ca parte învinsă, la împlinirea idealurilor de unitate națională ale românilor, precum și la crearea statului sârbilor, croaților și slovenilor.
Atenție sporită pentru „leagănul bulgarității”
- Ce frustrare trebuie să fi (re)simțit bulgarii!
- Presa bulgară nu va reflecta, așadar, cu prea mare entuziasm evenimentele de la noi. Cu doar două zile înainte de 1 decembrie 1918 - „Svoboda” - ziar ce apărea la Sofia, vorbește astfel despre situația militară de la nord de Dunăre: „După știri demne de încredere din România, acolo a fost declarată mobilizare generală. Conform planului operativ al Armatei Române, care e condusă de francezi, trebuie luată Transilvania. Două regimente românești au intrat deja în Transilvania. Regele Ferdinand s-a adresat prin două proclamații militarilor și i-a chemat sub drapel spre a pune astfel capăt definitiv războiului”. Ziarul „Svoboda”, dar și alte importante gazete, precum „Preaporeț”, ori „Utro”, din capitala bulgară, după ce anunță, foarte pe scurt, pe 2 decembrie 1918, preluând o telegramă din Budapesta, că socialiștii români au hotărât „să declare o republică independentă” și că „noua capitală a Serbiei Mari va fi orașul Sarajevo”, se ocupă mai degrabă de știri politice mărunte, legate de București - acordând, totuși, o atenție aparte situației din Dobrogea, ținut considerat la sud de Dunăre drept „leagăn al bulgarității”.
- Dobrogea, rană adâncă.
- În fine, pe 4 decembrie, „Svoboda”, de acum mai bine informată în privința evenimentelor din Ardeal, scrie despre o telegramă vieneză primită la Berlin, reproducând-o astfel: „Comitetul Național Român din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș a declarat unirea acestor provincii românești cu regatul României. Steagul românesc e arborat deasupra clădirilor publice. Entuziasmul e unul de nedescris. Oamenii plâng și se îmbrățișează pe străzi. Vechile colonii saxone din Transilvania, care de-a lungul veacurilor au împărtășit suferințele cu românii, iau parte la bucuria comună”. Fără prea multe comentarii. Bulgarii nu vor conteni însă să editeze broșuri de propagandă în anii ce vor urma, prin care România este prezentată ca un stat imperialist ce ar fi avut probleme cu toți vecinii ei.
Rapoarte diplomatice despre „expulzarea ocupanților români”
- Cum trebuie să fi arătat aceste broșuri…
- „De ce a intervenit România în război. O istorie a șantajului românesc”, apărută la Sofia, chiar în 1918, este una dintre acestea. Așadar, momentul 1918 din istoria românilor a fost receptat cu nu puține rețineri la Sofia, considerându-se că e vorba, pur și simplu, de evenimente ce vor căpăta în curând un cu totul alt curs. Relatări anterioare chiar acestei date, ale miniștrilor plenipotențiari bulgari la București, dr. Gheorghi Kalinkov și Simeon Radev, precum și volumele de documente diplomatice privind participarea Bulgariei la Primul Război Mondial sunt grăitoare în acest sens, accentul fiind pus în notele diplomatice pe „expulzarea ocupanților români din Dobrogea”. Abia în perioada interbelică bulgarii vor recunoaște meritele diplomației românești din 1913-1920 pe plan internațional, modul - socotit înțelept - în care Bucureștiul a negociat cu cele două mari tabere beligerante la intrarea țării noastre în război. Mereu cu gândul, cum aminteam, la visul Bulgariei Mari. Spulberat de acum... Cât privește reflectarea celor petrecute pe 1 decembrie la Alba Iulia în 1918 în presa sârbă, s-ar putea vorbi aproape de același „calapod”.
Statul slavilor de sud: și izbândă, și greșeală
- Mai precis?
- Totul este urmărit în contextul evoluției liniei frontului și negocierilor de pace, fără a fi întrezărit pe deplin ce va urma în granițele defunctului imperiu din centrul Europei. De altfel, în timpul războiului, multe din ziarele importante belgrădene își încetează activitatea, cele rămase - ca, de pildă, „Beogradske novine” - cu doar cu puțin înainte de decembrie 1918, sucombă și ele. „Belgrádi hírek”, din capitala sârbă, ori „Sarajevoer Tagblatt”, din cea bosniacă, desigur, au o perspectivă aparte asupra lucrurilor, părând a nu reflecta obiectiv evenimentele din Ardeal. Cât despre vestita gazetă „Politika”, aceasta abia pe 1 decembrie 1919 reapare. Analizând, da, după un an, cu o oarecare detașare, evenimentele ce vor schimba harta zonei. Însă, fără tăgadă, fiecare stat nou apărut pe hartă era interesat pe atunci doar de propria soartă. Mai puțin de a vecinilor. La Alba Iulia, noi, românii, ne-am regăsit cu adevărat, prin comparație cu sârbii, care socotesc și astăzi crearea statului slavilor de sud, în 1918, ca o izbândă și o greșeală în același timp...
Două uniri albe în aceeași zi
- Asta și pentru că sârbii au tras spuza pe turta lor, inclusiv în relația cu noi. De altfel, la începutul lunii ianuarie a anului 1919, centrul și vestul Banatului, inclusiv Timișoara, se aflau încă sub autoritatea armatelor sârbești. În plus, maghiarii trăgeau și ei sfori (visau la o așa-zisă republică a Banatului!) cu intenția de a perpetua propria stăpânire în zonă cu ajutorul sârbilor fără să țină însă seama de proiectul Serbiei de a uni în jurul ei mai multe teritorii învecinate, inclusiv Banatul românesc. Se purta, așadar, o luptă acerbă pentru împărțirea teritoriilor din componența defunctului imperiu habsburgic, așa cum s-a întâmplat și în cazul imperiului țarist, în est, ori a imperiului otoman, în sud. Complicate vremuri, stimate domnule Gheorghiță Ciocioi!
- Se năștea o nouă lume... Contribuiau din plin la aceasta și cele două „uniri”, petrecute în aceeași zi. Ambele proclamate în „cetăți albe” - la Alba Iulia - bătrânul nostru Bălgrad -, și la Belgrad. Proclamarea solemnă a unirii sârbilor, croaților și slovenilor a avut loc după întrunirea unui Consiliu Național și după aderarea Voivodinei și Muntenegrului la Serbia. Delegația Consiliului Popular al slovenilor, croaților și sârbilor, formată din 30 de membri, va fi prezentă la Belgrad încă de pe 28 noiembrie 1918. S-a format atunci un comitet restrâns pentru a stabili modul de declarare a unificării statale. Va urma proclamarea binecunoscută a regatului de la apus de țara noastră de pe 1 decembrie...
Republica Banat și alte năzdrăvănii
- Legat de Banat…
- Cât privește „republica” Banat, proclamată pe 31 octombrie 1918 la Timișoara, cu siguranță, aceasta era o provocare pentru Belgrad în perioada dată, fiind cea mai mare din zonă - sârbii considerând-o creată doar pentru menținerea siguranței publice, evitarea războiului și a conflictelor armate. Linia de demarcație - după încheierea unui armistițiu oficial între Antanta și Ungaria - pe care se afla armata sârbă, nu cuprindea, totuși, părțile de răsărit ale Banatului. Belgradul a încercat o vreme să-i atragă pe maghiari, germani și evrei de partea sa, mizând pe câștigarea „disputei” cu românii la o viitoare demarcare.
- Și?
- După ocuparea Timișoarei de către sârbi, pe 14 noiembrie 1918, vecinii noștri vor încheia prin a sprijini, totuși, masiv „opțiunea iugoslavă”, minoritățile din ținut neaderând la discursul Belgradului. Pe 25 noiembrie 1918, la Marea Adunare Națională de la Novi Sad, s-a luat chiar decizia anexării Banatului la Serbia, ca o soluție de „integrare mai rapidă” a lui în viitorul stat slav.
În ciuda lamentațiilor
- Gospodarii și sârbii!
- Abia în 1919 Banatul va fi împărțit între români și sârbi. După cum se cunoaște, nu puține sate românești vor rămâne dincolo de noua graniță. Vremuri, da, deloc ușoare, așa cum aminteați...
- Cum vi se arată România astăzi, la 105 ani de la momentul 1 Decembrie 1918? Dar românii? Ce ne lipsește, ce ne prisosește?
- România de astăzi este un stat așezat, în ciuda lamentațiilor unora ori altora. Românii au trecut prin ultimul război mondial, e drept, deloc ușor. Pierderea Basarabiei și Bucovinei de Nord doare și astăzi. Răni, să nădăjduim, vindecabile, putându-se întrezări un viitor la care visăm cu toții. Pururea cu gândul la neamul românesc întregit. Ne prisosesc, altfel, darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu (pe care le cam risipim), domnule Florian Saiu, întru realizarea idealurilor noastre. Ce ne-ar mai lipsi! Memoria s-ar cuveni a fi unul din proiectele noastre majore de țară. Alături de virtuțile înaintașilor, demnitatea conducătorilor din perioada Unirii românilor într-un singur stat nu ar trebui trecută nici ea cu vederea, marile personalități care au înfăptuit întregirea neamului fiind modele vrednice de urmat - ridicându-se la înălțimea vremurilor lor...
Despre patriotism și demnitate
- Este astăzi, în era globalizării și a supertehnologizării, perimată ideea de patriotism? Ce (mai) înseamnă în prezent să fii patriot?
- Absolut deloc. Comunismul a însemnat o palmă dată patriotismului autentic al românilor. A trecut, ce se putea face! Patriotismul renaște încetul cu încetul. În ciuda unor amenințări hidoase: patriotismul de paradă ori cel de-a dreptul caricatural, ce împrumută oarece „canoane” din primul. Dincolo de toate, există patrioți autentici în zilele noastre. Jertfa înaintașilor, cu siguranță, nu este pierdută, rămânând neprețuită și pilduitoare pentru tineri.
- Un mesaj pentru români?
- Să pășim cu demnitate prin istorie - ca neam. Să nu ne uităm trecutul, păstrându-ne cu sfințenie țarina și partea noastră de cer dăruite de Dumnezeu în acest răsărit creștin al Europei. Mereu cu nădejde în Pronia Celui Preaînalt pentru neamul românesc...
„Bulgarii, da, intraseră în război (…) crezând dintru început în propriul lor „miracol”: încorporarea Macedoniei, Traciei Răsăritene - până la linia Medea-Enos - și Dobrogei de Sud în statul bulgar”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Bulgariei nu-i va mai rămâne - după ce armata ei ocupase Bucureștiul vreme de aproape un an și patru luni - decât să asiste, nedumerită, ca parte învinsă, la împlinirea idealurilor de unitate națională ale românilor”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Bulgarii nu vor conteni însă să editeze broșuri de propagandă în anii ce vor urma, prin care România este prezentată ca un stat imperialist ce ar fi avut probleme cu toți vecinii ei”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Se năștea o nouă lume... Contribuiau din plin la aceasta și cele două «uniri», petrecute în aceeași zi. Ambele proclamate în «cetăți albe» - la Alba Iulia - bătrânul nostru Bălgrad -, și la Belgrad”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Pierderea Basarabiei și Bucovinei de Nord doare și astăzi. Răni, să nădăjduim, vindecabile, putându-se întrezări un viitor la care visăm cu toții”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
