Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Florian Saiu: Care a fost contextul istoric în care s-a realizat Marea Unire, stimate domnule profesor Ioan Bolovan? Cum s-au petrecut concret faptele?
Ioan Bolovan: Românii nu au fost singulari în acest fenomen al desăvârșirii unității național-statale, ei s-au înscris într-o tendință general europeană în epoca modernă: germanii și-au desăvârșit unitatea statală în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, italienii la fel etc. Sfârșitul Primului Război Mondial în toamna anului 1918 a condus la dezintegrarea ultimelor imperii europene: german, austro-ungar și țarist. Pe acest fond, din vechile structuri politice de tip imperial s-au desprins teritorii locuite majoritar de cehi, polonezi, slovaci, sloveni, croați, români ș.a. care fie și-au refăcut statalitatea pierdută cu secole înainte fie s-au unit cu nucleele statale existente deja în acel moment.
- În cazul nostru…
Citește pe Antena3.ro
- Unirea Basarabiei, Bucovinei și apoi a Transilvaniei cu Vechiul Regat, prin actele democratice succesive de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, a condus la încheierea procesului de unificare statală la români, formându-se România Mare. Trebuie să remarcăm modalitatea democratică a luării deciziilor de unire, cea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 fiind un reper cât se poate concludent în acest sens, încorporând atât principiile generoase lansate în ianuarie 1918 de către W. Wilson, președintele SUA, cât și contribuțiile ideologie proprii românești (de exemplu Declarația de la Darnița, din aprilie 1917 a ofițerilor și soldaților români prizonieri aflați pe teritoriul Rusiei. Pentru români însă, anul 1918 reprezintă momentul astral al națiunii noastre. Prin diplomație dar și cu multe sacrificii umane și materiale, prin fermitate și responsabilitate, prin combinarea stăruinței cu acțiunea cumpătată și energică, politicienii, elitele și oamenii simpli au reușit să pună Europa în fața faptului împlinit.
1940, umilirea armatei române
- Cum arată România astăzi, la 104 ani de la cel mai important eveniment al istoriei românilor? Ce-am câștigat? Ce-am pierdut?
- Aici este atât foarte greu, cât și simplu de răspuns. În primul rând România de azi este mai mică decât România Mare, creată în anul 1918 prin jertfele a sute de mii de români și prin eforturile a două generații de patrioți din epoca modernă. Elitele care au condus țara reîntregită în deceniile de după Unire nu au reușit să asigure integrarea deplină (administrativă, economică, spirituală, morală etc.) a noilor provincii, unificarea totală fiind mai mult un deziderat și nicidecum un rezultat concret la finalul perioadei interbelice. De aici și vulnerabilitatea țării în nefasta vară a anului 1940, când ne-am pierdut nu doar o bună parte din teritoriul național, dar mai grav, ne-am pierdut demnitatea națională. Umilirea armatei române, care a trebuit să se retragă din teritoriile cedate (unele, din fericire, doar temporar, fiind recuperate la sfârșitul războiului), dramele oamenilor simpli au lăsat urme adânci în sufletul națiunii. Dictatorul Ceaușescu a încercat, evident cu un sens ideologizat specific vremii respective, dar și în interesul personal, să redea românilor demnitatea pierdută în 1940.
- Și a reușit?
- Parțial a reușit în 1968, numai că după aceea s-a compromis totul, iar după 1990 noii lideri ai țării nu prea au încercat mare lucru în acest sens. Cert este că România de azi este o țară unde sărăcia este aproape la fel de endemică precum acum un secol, unde corupția rămâne ridicată și generează probleme precum lipsa de credibilitate a autorităților în rândul cetățenilor, unde neîncrederea acestora din urmă în egalitatea reală și deplină în fața legilor și a instituțiilor statului este în creștere, unde dezbinarea cetățenilor cauzată de ceva timp de unii lideri politici iresponsabili a atins cote nemaiîntâlnite în istoria noastră etc. Pentru niște jocuri de culise și trocuri meschine, pentru a nu supăra unii parteneri de guvernare, cei care au condus și poate mai conduc azi guvernul au negociat demnitatea românilor.
Apărați-ne onoarea!
- Mai precis?
- Aceasta în ciuda faptului că unii din vecinii noștri au putut, mai ales în 2018 și în 2020, dar o fac tot mai des, să ne calce în picioare demnitatea, să ne sfideze suveranitatea și integritatea teritorială prin declarații (unele făcute chiar la noi acasă), prin edificarea unor monumente, prin afișarea unor simboluri ale unui trecut imperial austro-ungar, iar noi reacționăm cel mult cu declarații prin care ne exprimăm regretul față de cele afirmate. Majoritatea cetățenilor României nu așteaptă din partea guvernanților modificări radicale privind nivelul de trai. Înțeleg dificultățile și posibilitățile. Dar au nevoie să vadă că statul în care trăiesc, că autoritățile care administrează acest stat le apără măcar demnitatea! Și aceasta nu costă nimic, implică doar afirmarea unei fermități în raport cu cei care ne sfidează și exprimarea respectului pentru cetățenii României. Amintiți-vă dacă puteți ceva măreț legat de Centenarul Marii Unirii!
Cât despre Centenar...
- E nevoie de ceva timp de gândire... Cele opt volume monumentale publicate de Editura Școala Ardeleană grație implicării profesorilor de la „Babeș-Bolyai” - „Construind Unirea cea Mare”?
- Eu nu știu să se fi făcut ceva trainic, impresionant, care să rămână în istorie ca un rezultat al activității guvernului de la București la omagierea unui secol de la Unirea din 1918! Din fericire, în câte un oraș sau altul s-au mai edificat câte un pod, au fost modernizate străzi și s-a mai ridicat un monument de care cetățenii își vor aminti peste timp că a fost rezultatul Centenarului. Dacă nu s-ar fi inițiat Catedrala Neamului nu am fi avut ceva cu adevărat grandios să lăsăm urmașilor la trecerea primului secol de la Unire. Indiferent că sunt sau nu ortodocși, românii ar trebui să fie mândri că în București s-a ridicat ceva care să fie un loc de pelerinaj pentru turiștii români și străini.
Cea mai longevivă zi națională a fost...
Românii au sărbătorit de-a lungul timpului mai multe „zile naționale”. Profesorul Ioan Bolovan a schițat un istoric al acestora (în special pentru noile generații): „Putem vorbi de sărbătorirea unei «zile naționale» abia din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, care la propunerea lui Mihail Kogălniceanu a încuviințat, la sfârșitul anului 1860, pregătirea primei serbări pentru data de 24 ianuarie 1861. În anii următori, această zi a Unirii de la 1859 a fost constant sărbătorită la București, Iași, Craiova etc.”. Apoi? „La puțin timp după înlăturarea lui Cuza și venirea pe tron a prințului Carol, ziua de 10 mai a devenit cumva «ziua națională», ultima celebrare având loc la 10 mai 1947. Reamintim celor care nu știu că în ziua de 10 mai 1866 Carol a fost instalat domnitor al României”.
Schimbări peste schimbări
Ce s-a întâmplat după 1947? „În timpul regimului comunist s-a instituit ziua de 23 august ca sărbătoare națională (pentru a omagia ziua de 23 august 1944 când România a ieșit din alianța cu Germania și s-a alăturat Națiunilor Unite, mai precis ziua când istoricii de azi consideră că s-a început includerea României în sfera de influență a URSS). După revoluția din decembrie 1989, printr-o lege din 1990, ziua de 1 decembrie a fost declarată Ziua Națională a României. Prin urmare, cea mai longevivă zi națională a fost în perioada monarhiei, având însă speranța că actuala zi națională o va depăși în viitor”, a comentat Ioan Bolovan.
Patriotism, Patrie, demnitate
Ce mai înseamnă în prezent ideea de patriotism? E desuetă, devorată de demagogi ori a rămas la fel de puternică precum acum un secol? Profesorul Ioan Bolovan e la post: „Ștefan Baciu, un distins intelectual (poet, eseist etc.) al exilului românesc, spunea în frumoasa poezie intitulată Patria că «nu-i patria făcută din urale, ci din tăceri, din doruri și distanțe…». Nu trebuie să clamăm în fiecare zi că suntem patrioți, mai degrabă însă trebuie să facem în fiecare zi ceva mai mult decât scrie în fișa postului unde lucrăm, să rupem ceva de la noi și să dăm Patriei ceva din simțirea noastră, din averea noastră, din timpul nostru. Ea, Patria, nu ne va mulțumi niciodată pentru acest ceva în plus pe care i-l dedicăm. Dar cu siguranță țara ne va fi mai bogată, mai organizată, mai respectată în interior și în afară”.
Generație după generație, alt crez, aceeași țară
În completare: „Patria este veșnică, cei care o populează terestru sunt perisabili. Națiuni, popoare au dispărut din istorie și vor mai dispărea, dacă indivizii care le compun nu sunt patrioți. Nu trebuie să înțelegem și să ne exprimăm patriotismul în termenii în care au făcut-o generația pașoptistă, cea a făuritorilor Marii Unirii, cea interbelică, ori fie și cea din perioada comunistă (fiindcă și atunci au fost patrioți, unii dintre ei găsindu-și sfârșitul în temnițe ori lagăre de muncă, alții, în cel mai fericit caz, pe șantierele naționale)”. În loc de concluzie: „Dacă însă încetăm să mai învinovățim Patria pentru lipsurile noastre materiale și spirituale, pentru nemulțumirile noastre cotidiene, dacă-i vom oferi mici sau mai mari sacrificii atunci vom găsi în mijlocul nostru și patrioții. În tăcere și cu demnitate”.
Ioan Bolovan este profesor de istorie, academician (membru corespondent din 2018), director al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române și președinte al comisiei mixte de istorie româno-maghiară
„România de azi este o țară unde sărăcia este aproape la fel de endemică precum acum un secol”, Ioan Bolovan, profesor de istorie
„Unii din vecinii noștri au putut, mai ales în 2018 și în 2020, dar o fac tot mai des, să ne calce în picioare demnitatea, să ne sfideze suveranitatea și integritatea teritorială”, Ioan Bolovan, profesor de istorie
România Mare avea o suprafață de 295.049 km pătrați și 16.500.000 de locuitori. Astăzi se întinde pe doar 238.397 km pătrați și are puțin peste 19.000.000 de locuitori
