Mărturii - 2.000 $ pe cap de evreu

Stăteau la coadă, pe Calea Victoriei, in faţa Miliţiei Capitalei. Bucureşti 1958. Stăteau la coadă să fie cumpăraţi, să-şi dobăndească libertatea la preţul de 2.000 de dolari bucata. Liana Saxone-Horodi mărturiseşte despre exodul evreilor din Romănia comunistă.

Enigme de familie, secrete ale istoriei

Deşi a emigrat in Israel de mai bine de patru decenii, pictoriţa Liana Saxone-Horodi vine in fiecare an in Romănia. Istoria familiei Saxone continuă să aibă enigme datorate "petelor albe" din istoria comunismului.

Intr-o zi de august a anului 1959, pe atunci in vărstă de 19 ani, Liana şi-a insoţit tatăl convocat la sediul miliţiei din Strada Cristian Tell. I-a dat acesteia servieta cu documentele proceselor ce le avea pe rol ca avocat, i-a spus să treacă pe la colegii săi ca să-l inlocuiască in instanţele unde avea procese şi... n-a mai revenit vreme de patru ani!

• Jurnalul Naţional: Enigmele inchisorii tatălui dvs. continuă să vă obsedeze. Ii pictaţi portretul, v-aţi ingrijit de apariţia memoriilor lui iar in discuţiile cu apropiaţii faceţi deseori referinţă la spusele şi păţaniile sale. Sub ce invinuiri a fost arestat?

Liana Saxone-Horodi: S-a intămplat intr-un fel lipsit de logică pentru familia unui avocat. Tocmai reveniserăm după un concediu făcut la Predeal. Exact a doua zi, de dimineaţă, au venit să-l invite la circumscripţia de miliţie de care aparţineam. Bănuiesc că le era greu să-l aresteze in centrul Bucureştiului, de acasă, din Piaţa Amzei. Prevăzător, m-a dus cu el şi cu servieta de dosare pentru că avea multe procese in ziua respectivă. L-am aşteptam la Miliţie pe coridor, la un moment dat a trecut flancat, mi-a dat servieta şi mi-a spus: "te duci la colectivul de avocaţi din Strada Biserica Amzei şi predai dosarele că o să viu acasă…" Am plecat cu servieta, am ajuns aproape de casă, mama m-aştepta la balcon şi cănd m-a văzut singură - şi cu servieta in mănă! - a leşinat. Am urcat acasă şi n-a trecut o oră că au venit să facă percheziţie. Aceia ştiind că tata era avocat m-au intrebat dacă am Codul Penal. Bineinţeles că era la indemănă. L-am scos din bibliotecă şi cănd au enunţat care este articolul din Codul Penal - pentru care ne "vizitează" - şi am văzut "crimă de uneltire impotriva ordinii sociale", am crezut că visez. S-a făcut percheziţie şi n-au găsit nimic.

• Ca şi cum ar fi ceva de găsit intr-o "uneltire" !

Cănd să plece, au văzut o uşă lăngă terasă - uşa de la debaraua de haine: Victorie! Evrika! S-au intors şi au deschis-o. Au găsit fericiţi, in fine, "material" - căteva manifeste din vremea alegerii partidului liberal.

• Dar capul familiei, avocatul de succes, tot nu s-a intors. Ce-aţi făcut?

Ce puteai face? Ca şi alţii ca noi am incercat să ne intreţinem. La scurt timp după ce l-au arestat pe tata, mama a inceput să confecţioneze pălării. Sora mea lucra deja, era ingineră, iar eu am intrat... in artizanat, la o cooperativă. Bineinţeles că eram chemată destul de des la cadre să fac "completări la autobiografie".

• Şi ce "completaţi"?

Spuneam că la 19 ani multă autobiografie nu am, aşa că nu am ce completa. Am o fire destul de tare aşa că nu prea au reuşit să mă chinuiască pe căt au vrut. Intr-o bună zi, m-am infuriat şi am ţipat la el: "Ascultă, eu vreau să merg cu tine la partid şi să intreb dacă cineva te-a autorizat să mă chinui pe mine pentru că tata a fost arestat. De unde ştii tu că nu sunt mai comunistă ca tine?" Nu mi-era prea teamă insă mi s-a năruit visul de-a fi studentă la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu". Un vis neimplinit care şi astăzi imi trezeşte durere in suflet. "Ai innebunit, chiar iţi lipseşte?" - mă intreabă cei care imi cunosc picturile şi cariera artistică. Nu-mi lipseşte ce-aş fi invăţat despre realismul socialist... iar ceea ce mi-a plăcut foarte mult - să cutreier periferiile Bucureştiului, să pictez in natură ori pe ţiganii care făceau cărămizi din pămănt la Plumbuita ori să mă perfecţionez sub indrumarea maestrului Rudolf Schweitzer - Cumpăna - am făcut oricum... Dar rămăne acea părere de rău, acel regret de-a ţi se fi tăiat, de-a fi incercat, in tinereţe, să-ţi taie aripile...

• După patru ani de inchisoare, cum şi-a reluat viaţa tatălui cursul?

Nu s-a mai intors acelaşi om care intrase. Avusese 56 de ani cănd a fost arestat. Prima mea constatare a fost că tata şi-a pierdut spontaneitatea. A trebuit să facă exerciţii de mers, i se atrofiaseră muşchii şi a luat-o de la inceput ca un copil.

• Deşi "căluşei" nu erau, i s-a făcut un proces unde avocat fiind nu s-a putut apăra...

A fost implicat in procesul Petre Gheaţă pentru crime de uneltire impotriva ordinii sociale şi... cine să mai deznoade ce se petrecea acolo? De fapt, s-au comasat două loturi de acuzaţi. Printre altele, el a fost acuzat că vrusese să facă un nou partid democratic creştin.

• Decizia de emigrare in Israel cum aţi motivat-o?

Adevărul este că s-au făcut cereri masive in 1958. Făcusem şi eu - şi sincer vă spun - ... am uitat. Acţionasem adică precum un om care nu pleacă. Cănd s-a intors tata acasă, m-am apucat iarăşi de invăţat pentru Institutul de Artă. Ajunsesem la Dimitrie Cantemir cu literatura cănd mi-a sosit plecarea in Israel.

• Care este, in opinia dvs., explicaţia acestor aprobări numeroase de emigrare?

Şi asta a fost cu un joc, voiau să ascundă că e emigraţie spre Israel. Noi am primit - sora mea şi cu mine - aprobare să plecăm in Argentina. Rădeam şi ii spuneam soră-mii: "Ce ne facem dacă lăzile noastre de 70 de kg - singurele bunuri la care aveam dreptul dintr-o viaţă de om - vor ajunge in Argentina?" "Lasă, dragă, că lucrurile sunt aranjate, mă liniştea ea. Ajung acolo unde trebuie, acolo unde o să ajungem şi noi - in Israel."

• Cum se putea - politic - asemenea lucru, aţi aflat după ce-aţi ajuns la destinaţia dorită?

Politic nu poţi să ştii. "Politic" s-au făcut şi cumpărările de evrei. Nivelul acela inalt era... la buzunarul unui anume Jakober care locuia la Londra şi care făcea tranzacţii cu evrei incepănd de la 2.000 de dolari.

• La capătul "cumpărătorului" cine era?

Familia, rudele aflate deja in străinătate. Soţul meu a ieşit cu 2.000 de dolari pe care mătuşa lui, venită incă din anul 1950 in Israel, ii imprumutase. Ea, la răndul ei, luase banii cu imprumut de la un bogătaş unde lucra. Din prima leafă de-aici, soţul meu a inceput să-şi achite datoria. Cam aceasta a fost situaţia generală. Iar Jakober tranşa cu oamenii şi avea partea lui. Jakober venea la Bucureşti şi şedea la Athenee Palace.

• Cum vi s-a comunicat că puteţi fi parte in negoţ?

Din zvonuri. S-a stat nopţi intregi in faţa Miliţiei Capitalei, pe Calea Victoriei, la coadă.

• N-a fost nimic oficial?

Nuuuu! Te-aruncai ca intr-o prăpastie! Credeam şi noi, de exemplu, că prin Israel umblă căinii cu covrigi in coadă. Cănd am ajuns şi am văzut cum trăgeau şi cum munceau... şi că abia puteau să işi intreţină familia...

• Inţeleg că după ieşirea din inchisoare a tatălui aţi fost cu toţii de acord că viaţa poate fi luată in alt loc de la capăt... Mi-e mai greu să-mi inchipui insă cum au plecat in necunoscut oameni cu funcţii şi situaţii bune... Ce spun ei?

Mi-e foarte greu să răspund pentru altul. Culmea este că eu ii intălnesc pe unii dintre aceia de care-mi vorbiţi. S-a intămplat recent să fiu intr-o adunare unde cei mai mulţi erau foşti elevi la şcoala "Petru Groza".

• ...şcoala urmaşilor "elitei roşii"...

Da, şi mă găndeam şi eu, ce caut printre ei? Dar... de fapt ce să-i intreb eu? Biografia fiecăruia - ca şi a mea - e intr-un fel sau altul influenţată de istorie. Iar cu această istorie a inţelegerilor şi tranzacţiilor de inalt nivel privind "afacerea" emigrării in Israel sau Germania Federală decizionalii arhivelor
n-au fost prea generoşi.