Născută in inchisoare

O categorie aparte a victimelor comunismului este cea a copiilor născuţi in inchisori, a căror unică vină era că aveau părinţi care se opuneau regimului. Deoarece era fiica unuia dintre liderii "rezistenţei din Dobrogea", doamna Zoe Rădulescu s-a născut in detenţie, mama sa fiind arestată de Securitate după decesul tatălui, pe care il ştie doar din poveştile rudelor.


Descendentă a unei comunităţi de aromăni veniţi din Grecia in perioada interbelică, doamna Rădulescu vorbeşte azi cu măndrie despre familia sa. Tatăl, Gogu Puiu, a fost legionar, "după cum erau mulţi aromăni" - precizează domnia sa - , apoi soldat in garda personală a lui Ion Antonescu, iar după al doilea război mondial a luptat in rezistenţa anticomunistă, fiind probabil şi agent al serviciilor secrete franceze şi americane.

• Jurnalul Naţional: Astăzi ştim că majoritatea "rezistenţei anticomuniste in Dobrogea" era de etnie aromănă, ca şi tatăl dumneavoastră. Ce ştiţi despre originile familiei?

Zoe Rădulescu: Membrii familiei şi din partea tatălui, şi din partea mamei erau oameni avuţi, din părţile nordice ale Greciei de astăzi. Işi spuneau celnici, care erau un soi de prinţi. Bine, noi eram la vremea aceea un popor seminomad, in măsura in care incă transhumam şi ne plimbam intre munte şi şes cu oile - aveau mii de oi. Erau foarte bogaţi, aveau munţi, Tribunalul actual din Salonic este casa străbunicilor mei şi asta cred că spune totul.

• Cănd s-au mutat in Romănia şi de ce au lăsat toate aceste bogăţii acolo?

In 1927 au venit, pe cănd tata avea 8 ani. A plecat aproape intreaga comunitate, rămănănd acolo foarte puţini. Au venit in Romănia dintr-un profund sentiment patriotic, deoarece nu suportau să fie grecizaţi. Au lăsat aproape totul in urmă - case, pămănt, mobile. Venind cu vaporul, se puteau lua foarte puţine: bani, bijuterii...

• Unde s-au stabilit după ce au ajuns in Romănia?

In Cadrilater. Au primit zece hectare de familie, după aceea ei
şi-au mai cumpărat teren, şi-au construit din nou case. După cedarea Cadrilaterului Bulgariei in 1940 s-au stabilit in comuna Kogălniceanu, din judeţul Constanţa.

• Cum a fost tinereţea tatălui dvs.?

A făcut şcoala primară in Cadrilater, apoi a plecat in armată. Acolo a fost in garda personală a lui Antonescu, ca militar, probabil, altfel nu imi explic cum. In 1942, după rebeliunea legionară, la indicaţia bunicului a plecat din ţară.

• Â De ce? Fusese condamnat de regimul Antonescu după rebeliunea legionară din ianuarie 1941?

Intr-adevăr, era legionar. Macedonenii (aromănii) in proporţie de 99% au fost legionari. Insă nu avea nici o condamnare de ispăşit. Nu este cunoscută perioada respectivă in nici un fel de opis, pentru că el era militar in termen. A plecat clandestin, a stat un an in Bulgaria. Aici se intălneşte cu familia Crăcea, la care stă o perioadă. Apoi pleacă, in 1943 era in Italia. Il găsim apoi in Germania, pe cănd grupul de legionari ieşea din lagărul de la Buchenwald (după 23 august 1944 - n.n.).

Vremuri tulburi

• Cum a ajuns tatăl dvs. in rezistenţa anticomunistă?

Căt timp a stat in Occident a fost recrutat de serviciile secrete franceze printr-un anume Blaundelle şi probabil instruit in tabere speciale. A venit in Romănia cu misiune. Spre exemplu, la inceputul anului 1948, tata se intălneşte cu un bun prieten, Zahu Pană, căruia ii spune că in noaptea de 14 spre 15 mai 1948 va avea loc un mare val de arestări (operaţiune a Securităţii contra membrilor Mişcării Legionare - n.n.) şi acela va fi semnul că trebuie să inceapă insurecţia armată. Acest lucru inseamnă că tata venise pregătit pentru un anumit gen de luptă... El a plecat in nordul Dobrogei, unde erau deja organizaţi aromănii de fraţii Fudulea. A fost această perioadă de emulaţie, cănd toată lumea credea că intr-adevăr ei ii vor invinge pe comunişti.

• Cum s-au cunoscut părinţii dumneavoastră? Se putea intemeia o familie in acele vremuri tulburi in care tatăl era "cap de listă" in evidenţele de urmărire ale Securităţii?

Părinţii mei, Gogu şi Olimpia Puiu, se ştiau din copilărie, din Cadrilater. Locuiau in acelaşi sat şi la origine era cam aceeaşi familie, dar cred că erau veri de gradul 4-5, deja trecuseră de gradul rudeniei. Mama a inţeles că trebuie să plece cu el, a plecat cu el, a rămas insărcinată... Tata a vrut neapărat să se cunune. Dar la Cobadin (jud. Constanţa), tata a incălcat pentru prima dată legile făcute de el şi mai ales aceea de a nu sta mai mult de două nopţi maximum intr-un loc. Şi a stat trei nopţi şi a fost fatal. Voia neapărat ca la cununia lui religioasă să participe sora lui. Şi pentru că nu mai venea, s-a dus in Kogălniceanu să vadă ce se intămplă. Acolo a văzut că nu mai era nimeni acasă, toată familia fusese ridicată. S-a intors in aceeaşi noapte - l-a adus cu căruţa un frate al mamei, care a fost arestat imediat a doua zi. S-a aflat că e la Cobadin şi a fost inconjurat intăi satul, apoi casa in care se afla. Era prin iulie 1949. Au tras securiştii, a tras şi tata, creănd sentimentul că sunt mai mulţi, deoarece trăgea din toate colţurile casei. Mama spunea că ultima vorbă pe care a auzit-o a fost: "Să ai grijă de copil şi dacă va fi băiat, să-l botezi Hristu, şi dacă va fi fată, s-o botezi Zoe". Hristu ca pe tatăl lui, Zoe ca pe o soră a lui care murise in Cadrilater. Apoi a sărit pe geam cu un pistol automat şi unul normal, cu două cartuşiere şi cu o grenadă pe care o purta tot timpul la el pentru a nu ajunge pe măna Securităţii. A tras pănă la ultimul foc. Se spune că a fost rănit la picior şi atunci a desfăcut grenada şi s-a culcat cu pieptul pe ea...

• Mama dvs. era implicată in vreo activitate politică?

Nu. Ei nu au implicat niciodată femeile. Erau doamnele caselor, care vedeau de gospodărie, de copii. Condamnarea mamei este una absolut absurdă intr-o societate normală. Ea a fost condamnată la trei ani pentu omisiune de denunţ, că nu şi-a denunţat soţul. Şi la incă doi ani pentru legături subversive cu elemente legionare. Mama a fost dusă căteva zile intr-o inchisoare de femei, unde foarte multe erau legionare. Era Maria Antonescu, era Lilica Codreanu. De fapt nici Lilica Codreanu habar nu avea ce era cu Mişcarea legionară. Şi in opinia anchetatorilor, aici a avut mama legături cu elemente subversive legionare, pentru care i-au mai dat doi ani de muncă silnică.

• Procesul unde s-a judecat?

Dumnezeu ştie! Pentru că la vremea aceea procesele se judecau noaptea, se condamna, nimeni nu ştia ce s-a intămplat. A fost arestată după moartea tatălui meu şi dusă la Constanţa la Securitate.

Deţinută in faşă

• Era in inchisoare sau in arestul Securităţii?

Nu cred că la inchisoare, cred că tot la Securitate era, pentru că există o adresă cu un răspuns pe care mi l-a dat mie Ministerul de Justiţie (Instanţe Militare), conform căreia mama a fost transportată la 18 noiembrie 1949 de la arestul Securităţii din Constanţa (nu fusese judecată şi condamnată) la Spitalul Militar Constanţa, unde i s-a făcut un control medical. Tot acolo m-a şi adus pe lume... A incercat sora mamei să vină să ne viziteze, reuşind să dea două scutece de lănă. A văzut-o şi pe mama, aşa vreo două minute, căt a permis gardianul care era la uşă. Mătuşi-mea imi spunea: "Nu ştiu ce sugeai. Cănd te-am văzut te alăpta, dar nu ştiu ce sugeai, lapte sau lacrimi. Pentru că lacrimile ii curgeau pe săn ca ploaia". Nu mi-a spus mătuşa că ar fi schimbat vreo vorbă cu ea, pentru că doar s-a deschis uşa... Nu a fost timp să poată să vorbească. Doar s-au văzut.
†Data naşterii dvs. a fost consemnată?
Da. 15 decembrie 1949.

• Ce s-a intămplat după aceea cu mama dvs.?

Mama a fost luată in ianuarie 1950 şi dusă la Mislea, impreună cu mine. Se pare că pe drum am răcit foarte tare, aveam vreo două-trei săptămăni. Le-a fost teamă să nu mor şi m-au botezat in rit greco-catolic. Au făcut deţinutele o slujbă de botez, era cu ele in celulă o călugăriţă de rit greco-catolic, căci de aceea m-au botezat in rit greco-catolic... Să nu vă imaginaţi că au avut cădelniţă, că m-au dat cu mir, cu tot dichisul... A fost o slujbă să nu mor necreştină şi naşă de botez mi-a fost Spasia Oţel, care fusese secretara lui Blaga.

• A incercat să vă trimită la familie?

La vremea acea nu avea voie, nu i-a spus nimeni: "Dă-ţi copilul la familie". Dar după ce am implinit un an a inceput teroarea: "Ori dai copilul la orfelinat, ori il trimiţi acasă". Şi timp de patru luni mama a ţinut piept: "Nu-l dau la orfelinat, trebuie să vină cineva de acasă şi să-l ia". Şi a tot scris acasă şi se "pierdeau" telegramele pe drum. Pănă la urmă a ajuns o telegramă in măna fratelui cel mai mare al mamei, care a spus: "Merg, o iau şi termin povestea asta". Dar mai avea ceva de arat, de semănat şi a spus: "Mă duc intr-o săptămănă".
Cu mama in celulă era o femeie de la Feteşti, care avea vreo şapte copii acasă. Fusese condamnată pentru revoltă impotriva colectivizării şi nu avea decăt un an şi ceva, pe care-l ispăşise in aprilie 1951. Şi atunci a zis: "Olimpia, uite, iţi iau fata şi o duc la Kogălniceanu. Dacă acolo mai este cineva din familia ta - pentru că nici nu ştia dacă mai sunt afară - şi dacă vrea să ia fata, o las, şi-ţi găseşti fata acolo. Dacă nu, cănd ieşi, vii şi-ţi iei fata de la mine. Unde vor mănca cei şapte copii ai mei va mănca şi a ta pănă te vei elibera".
Şi aşa a făcut - a venit cu mine la Kogălniceanu, m-a adus acolo, şi bineinţeles că unchiul, fratele mamei, m-a luat imediat. Şi după aceea a aflat bunica, mama tatălui, că am fost adusă - povesteau unchiul şi mătuşa mea că la 5 dimineaţa bunica era pe scări la ei (stăteau foarte departe unii de alţii, in acelaşi sat, insă satul este foarte mare) şi mai pleca la 10:00, după ce mă culcam. Zi de zi, că era arşiţă, că era ploaie, că era ger, că era viscol, ea era acolo. Şi după un an, unchiul meu a decis să mă dea bunicii din partea tatălui, pentru că ii era milă - "nu putem să chinuim o femeie bătrănă".

Inchisoarea-creşă

• Ce vi s-a povestit despre perioada petrecută la Mislea?

Că eram un copil drăguţ, aşa cum sunt toţi copiii. Că eu şi ceilalţi copii care eram acolo le inveseleam pur şi simplu... Se pare că eu eram cea mai mare. Erau vreo 20 şi ceva in toată inchisoarea. Nu există inscrişi. Erau născuţi in inchisoare, la Mislea sau prin celelalte inchisori pe unde fuseseră mamele lor. Au luat femeile insărcinate şi au născut acolo. De exemplu, am aflat acum la o intălnire a foştilor deţinuţi politici că există o doamnă la Brăila, Maria Balş, care a născut un băiat in inchisoare, ea n-a avut forţa mamei sau eu ştiu ce alte contexte au fost, a dat băiatul la orfelinat, il caută şi astăzi şi nu l-a găsit.
Noi, copiii, stăteam toată ziua intr-un spaţiu in care erau ţarcuri. Imi spunea femeia aceasta de la Feteşti: "Dragă, de la un an şi pănă la un an şi patru luni pănă ai plecat, tu ai fost scoasă de la porţie, ţie nu ţi s-a mai dat de măncare". Ca s-o oblige pe mama să accepte să mă dea la orfelinat. Femeile erau scoase la un atelier, impleteau coşuri, făceau lucruri de mănă... Şi cănd veneau seara, aveau grijă să mă hrănească intăi pe mine şi dacă mai rămănea ceva şi pentru ele, bine...

• Aveau voie mamele să iasă din celule să vină la copiii lor?

Nu. Erau nişte femei gardian care se ingrijeau de copii. Credeţi că ne dădeau prea multă atenţie, nu! Asta povestea răzănd femeia din Feteşti: "Erai un copil atăt de descurcăreţ, că tu păndeai, şi cănd nu te vedea nimeni, săreai din ţarcul tău şi te duceai la ceilalţi, le luai măncarea şi veneai la tine şi măncai". Ne transformau in nişte animale, era o luptă pentru supravieţuire. Oribil! Să vezi nişte copii care-şi fură unul altuia măncarea, pentru că trebuie să supravieţuiască...

"Duşmanii poporului"

• Cu mama dvs. ce s-a intămplat?

Mama s-a intors in 1954, fiind eliberată la termen. Insă ştiu foarte puţine despre ea, pentru că a murit la scurt timp. A murit stupid - nu ştiu dacă n-a fost vreo contribuţie ocultă la moartea ei, pentru că mi-e greu să cred că poţi muri dintr-o operaţie de amigdală. A făcut o operaţie de amigdale la inceputul lui iunie 1956, a venit de la spital, era bine... Insă in a opta zi de la operaţie a făcut o hemoragie extrem de puternică, nu erau mijloace de transport. Asta se intămpla dimineaţa, ea a ajuns la spital pe la trei după-amiază. A pierdut foarte mult sănge, i-au făcut o transfuzie din grupa zero, insă n-a primit săngele, a făcut blocaj renal şi in trei zile a murit. Eu am rămas in grija bunicii din partea tatălui şi a mătuşii (sora tatălui), care nu avea copii.
†A venit timpul să faceţi şcoală, aţi avut probleme pentru că eraţi fiică de "duşman al poporului"?
N-am avut probleme, pentru că eu am fost prima generaţie care se ducea la liceu in 1964, după amnistie. Dar... aveam medie de premiul I, nu luam premiul I. N-am fost făcută pionier. Am suferit ca un căine, astea erau timpurile, te simţeai marginalizat. N-am fost făcută UTC-istă. Eram marginalizată absolut tot timpul din colectivitate. Ceea ce pentru un copil este infiorător de greu.

Probleme serioase din cauza "originii" am avut doar cu catedra (am făcut Facultatea de Filologie). Nu reuşeam să mă incadrez decăt suplinitor şi era foarte greu. Imi amintesc că in 1978 am avut o ieşire ingrozitoare la Inspectoratul Constanţa şi am spus că de ce trebuie să dau socoteală pentru ceea ce a făcut tatăl meu inainte de a mă naşte şi că mă voi adresa ministerului. Asta a fost la 11:00 dimineaţa, iar la 14:00 dădeau telefon la şcoală in Kogălniceanu să mă duc să-mi iau catedra. Deci aveau o altă catedră. M-au titularizat. Insă m-am simţit intotdeauna urmărită, un coleg chiar mi-a mărturisit odată că a venit cineva să intrebe de mine şi să am grijă ce fac.

Misiune din Occident

După sfărşitul celui de-al doilea război mondial, Gogu Puiu se afla in Italia, alăguri de grupul de legionari aromăni organizaţi in jurul lui Constantin Papanace. Puiu nu adoptă poziţia noncombatantă a lui Papanace, plecănd in 1945 spre Romănia pentru a activa impotriva guvernului Groza. La Belgrad este arestat insă de poliţia sărbă, care in imprejurări neelucidate il predă serviciilor secrete franceze. Pănă in 1947 este instruit in tabere speciale pentru misiuni de rezistenţă anticomunistă. Intrat in ţară se predă la Oradea, solicitănd să se intălnească cu Vasile Luca şi cu Ana Pauker, cărora avea să le comunice mesaje de la serviciile speciale occidentale. Ii este mijlocit contactul doar cu Ana Pauker, insă misiunea lui eşuează, deoarece este condamnat la un an de inchisoare pentru trecere frauduloasă de frontieră. După eliberare intră in "rezistenţa din Dobrogea", in "grupul Fudulea". Menţine contacte cu centrul de comandă al rezistenţei legionare, iar in 1948 se deplasează la Bucureşti, unde are o intălnire cu Gheorghe Manu. Supravieţuitorii "grupului" său au comunicat familiei că, inainte să fie identificat, Gogu Puiu se pregătea să plece in Făgăraş. Insă fiind incercuit de trupele de Securitate s-a sinucis, pentru a nu ajunge in măinile regimului.

Comisia Tismăneanu

După 1990, doamna Zoe Rădulescu a luat parte la organizarea mai multor conferinţe şi manifestări dedicate rezistenţei anticomuniste. Insă pentru un om cu "trecutul" dumneaei nu a fost loc in "comisiile de condamnare a comunismului", cu toate că se consideră printre membrii de drept: "PNŢ-ul a făcut o adresă la cele două comisii - şi cea de la Guvern, şi cea de la Preşedinţie - prin care m-a propus să fiu membră, ne spune doamna Rădulescu. N-au dat doi bani... Eu nu aveam ce căuta acolo pentru ei! PNŢ-ul a făcut cerere şi pentru căţiva deţinuţi politici să fie incluşi in aceste comisii.
N-au fost băgaţi in seamă. Raportul Tismăneanu este praf in ochi, pentru ca preşedintele ţării să spună: «Eu sunt cel care a condamnat comunismul». E adevărat, măcar s-a pronunţat cuvăntul condamnare, insă feed-back-ul este departe de a se realiza. Şi aici este o şmecherie. Un raport de 600 şi ceva de pagini este greu de citit. Trebuie să fii istoric, să ai răbdare să citeşti... Am citit raportul, aşa in diagonală, şi am văzut că tata este pomenit de vreo trei ori. Ceea ce demonstrează că el este făcut pe bucăţele, de oameni diferiţi, nu au avut nici minima decenţă a unui intelectual care se respectă şi atunci cănd scoate o carte o verifică. Măcar acele capitole să fie asamblate corect, să nu se vadă că sunt lipite aiurea: mai scriem o dată despre asta, o lăsăm. Nu se poate... Un istoric care se respectă şi vrea să facă o lucrare de referinţă nu poate lucra aşa...".