Jurnalul National: Aveti experienta pe zona Balcanilor, in relatia presei cu instantele de judecata. Cum ati caracteriza relatia presei cu puterea in Romania?

Jerrianne Hayslett: Parerea mea este ca relatia dintre presa si instantele de judecata din Romania este tipica, adica exista tensiune intre cele doua. Iar aceasta poate avea atat aspecte pozitive, cat si negative. In Romania, in 2001 a intrat in vigoare legea care impune ca fiecare agentie guvernamentala sa aiba purtatorul ei de cuvant oficial. Este un progres foarte important. Din experienta mea, pentru ca am fost si jurnalist timp de 15 ani, inainte de a ma ocupa de relatia instantelor de judecata cu media, in mod traditional, purtatorii de cuvant erau perceputi ca niste "ziduri", oameni care nu contribuiau la flexibilitatea informatiei, ci mai degraba blocau acest proces, impiedicandu-i pe reporteri sa ajunga sa vorbeasca cu judecatorii, cu magistratii.

Intelegerea scopurilor

Judecatorii si jurnalistii. Primii incearca sa scape de presa, iar presa ii fugareste pentru a scoate de la ei informatia, stirea. Cum reusiti dumneavoastra sa-i impacati, sa-i faceti sa comunice? Pentru ca aceasta va este fisa de post.

Cooperare. Un aspect foarte important este sa fie capabili sa vorbeasca unii cu ceilalti, si acesta a fost unul din lucrurile pe care am incercat sa le fac: sa stabilesc forme prin care jurnalistii si magistratii sa poata sa vorbeasca intre ei, intr-un cadru informal. Ganditi-va ca judecatorii au pauze de pranz de o ora si jumatate uneori, cand isi mananca efectiv pranzul din pungi de hartie, ca atare nu au mult timp intre doua procese. Eu am invitat jurnalisti care sa vorbeasca cu judecatorii in sala de judecata sau in sala de mese, unde sa nu faca altceva decat sa vorbeasca, off the record, si sa se cunoasca mai bine, sa vorbeasca despre zone pe care ambii le considera dificile in relatia lor. Cand un judecator nou sosea in instanta, il intrebam daca doreste sa organizeze intalniri cu presa, in asa fel incat jurnalistii care erau acreditati la acea instanta sa vina sa il cunoasca, sa-i vorbeasca despre problemele care ii preocupau pe ei, iar el la randul sau sa faca acelasi lucru cu jurnalistii. Intregul proces conducea la mai buna cunoastere a fiecaruia de catre ceilalti.

In mod mai clar, ce anume faceati pentru a facilita aceasta cunoastere?

Le explicam judecatorilor de ce jurnalistii se comporta asa cum se comporta, de ce voiau ceea ce voiau si de ce voiau ceea ce voiau cand voiau. Am incercat, pe de alta parte, sa le explic jurnalistilor de ce judecatorii erau reticenti fata de confruntarile directe cu media. Magistratii nu pot discuta anumite cazuri si, daca o fac, se confrunta cu sanctiuni disciplinare. Apoi am explicat judecatorilor ca presa este in principal interesata sa i se acorde libertatea de a-si putea face treaba, libertatea de a primi informatia pe care are dreptul sa o primeasca.

Anonomi vs faimosi

De ce procesele celebritatilor, in care sunteti specializata, au nevoie de altfel de proceduri, de relatii speciale intre presa si instantele de judecata?

De ce sunt necesare proceduri speciale pentru pregatirea impotriva unui uragan v-as intreba eu. Pentru o furtuna banala nu-ti baricadezi geamurile, nu iti fortifici casa cu saci de nisip…

Deci vorbim de amploare…

Absolut. Intr-un caz din Carolina de Nord, o pruncucidere, judecatorul a fost total nepregatit pentru amploarea relatarilor media asupra acelui proces. Si a declarat ulterior ca a fost ca si cand ar fi fost lovit de un tsunami. Este o problema de amploare. Una este sa gestionezi doi-trei reporteri care sunt interesati de un caz. Dar, cand sunt mai multi, nu exista spatiu pentru a-i gazdui pe toti in sala de judecata, pe holuri fac galagie si incurca desfasurarea altor procese din alte sali. Nu ai spatiu special pentru dubitele cu antene satelit, parcari speciale. Sunt foarte multe lucruri care se intampla atunci cand ai cateva sute de jurnalisti care acopera o instanta de judecata si toti vor sa aiba acces la documente, si sa mai fie si primii care o fac. Da, este vorba de amploare pur si simplu. Este imposibil sa-i gazduim pe toti, ar trebui sa inchiriem Colosseumul…

Procesul O.J. Simpson. Ce anume v-a ramas intiparit despre acel proces?

In timpul acelui proces am incercat sa asiguram corectitudinea accesului tuturor la informatii. De exemplu, un ziar mic de limba spaniola isi trimisese un jurnalist sa acopere subiectul. Ganditi-va ca erau acolo CBS, NBS, ABC, televiziuni care plateau un om special sa stea la coada pentru obtinerea documentelor, pentru a face lobby pentru un loc in sala de judecata. Daca n-ar fi existat un ofiter de presa care sa asigure bunul mers al lucrurilor, ziarul de limba spaniola, care cu siguranta nu si-ar fi permis sa plateasca un om pentru asa ceva, n-ar fi avut nici o sansa. Din fericire am rezolvat aceasta chestiune in favoarea tuturor.

Care a fost cel mai greu proces pe care l-ati coordonat?

In mod clar cel al lui O.J. Simpson, procesul lui penal, nu cel civil. Si asta pentru ca presa era atat de interesata de subiect si a alocat atat de multe resurse pentru a acoperi cazul. Au fost desemnati reporteri full time, ziare mici ca tiraj isi acreditau cate doi-trei reporteri pentru a relata de la fata locului. CNN si-a trimis noua oameni full time, reporteri, producatori, ingineri de sunet, tehnicieni. Toti acesti oameni trebuia sa fie aranjati intr-un spatiu, trebuia sa ocupe un spatiu, voiau sa traga cabluri prin sala de judecata, voiau acces in sala de judecata sau in afara ei. Reporterii trebuia sa-si justifice prezenta acolo. Ati asistat vreodata la un proces? Sunt plictisitoare. Plictisesc oamenii. Se vorbeste in limba aceea in care nu intelegi nimic. In instanta se spunea, de exemplu: "Onorata instanta am depus un C.P. 5.35". Ce e un 5.35? Un reporter habar n-are. Nici eu nu stiam, a trebuit sa merg sa ma interesez, desi lucram pe langa Curtea de justitie. Ca sa ajut media am alcatuit un glosar de termeni folositi in audierile instantei, in care le-am explicat jurnalistilor ce insemnau aceste coduri numerice, aveau acolo si toate biografiile judecatorilor, numele personalului din instanta, numere de telefon utile, toate detaliile la care m-am putut gandi ca fiind de folos jurnalistilor, date ale audierilor, orarul proceselor. Si ganditi-va ca televiziunile desemnau nu unul, ci mai multi oameni care sa stea pe langa instanta de judecata sa auda aceste coduri… ce puteau sa acopere in relatarile lor? Ei voiau story-uri.
Ca atare, a fost coordonarea intregii logistici care sa permita a media conferinte de presa in care sa li se explice situatia. Ajungeam la Curtea de judecata la 5 dimineata si alergam nonstop pana la 8 seara. Asa era o zi tipica in timpul procesului lui O.J. Simpson. Si nu era numai cazul lui O.J., raspundeam si de ceilalti 300 de judecatori din celelalte instante, si eram initial singura.