Ştefan Andrei: "Salvador Allende avea o colecţie de sule"

Fostul secretar al CC al PCR şi ministru de Externe al României, Ştefan Andrei, povesteşte despre relaţiile lui Nicolae Ceauşescu cu "partidele frăţeşti". În interviu apar detalii despre Che Guevarra, Salvador Allende, Dolores Ibarurri. Andrei îl însoţea pe Ceauşescu în vizitele externe, iar în echipa prezidenţială era inclus şi securistul Pacepa.

L-am întâlnit pe domnul Ştefan Andrei, unul dintre artizanii politicii externe a lui Nicolae Ceauşescu la vila sa de la Snagov, localitate de care se leagă unele dintre întâmplările pe care le-am discutat.


● Jurnalul Naţional: În anii 50, comuniştii spanioli îşi stabiliseră aici un fel de stat-major... Aveau chiar şi un post de radio, Pirenayca, care emitea de la Bucureşti. Cum ajunseseră aici?
● Ştefan Andrei: A contat faptul că la noi nu fuseseră excomunicaţi din partid mulţi dintre cei care luptaseră în Brigăzile Internaţionale. Walter Roman, Petre Borilă şi alţii rămăseseră cu poziţii importante în partid şi aveau relaţii cu spaniolii. Degeaba spune Petre Roman acum că Walter a fost arestat sau mai ştiu eu ce. A fost, e adevărat, verificat, dar Dej l-a folosit în tot felul de acţiuni, mai ales în timpul şi imediat după evenimentele din Ungaria, din 1956. Roman senior, care era un om cultivat, a făcut o analiză după evenimentele din Ungaria şi a spus că "armata română nu e pregătită pentru un război de gherilă". Aşa a rămas, s-a văzut în 1989. Revenind la spanioli, le-a convenit şi că puteau să înveţe aici limba română, tot de extracţie latină, mai uşor. Postul lor de radio, coordonat de Dolores Ibarurri, avea sediul la Săftica, la kilometrul 34, lângă baza naţionalei de fotbal. Dolores locuia în casa Elenei Lupescu, unde este acum sediul PDL. Au avut un fel de independenţă editorială, noi nu ne-am amestecat atunci când au atacat Partidul Comunist Chinez, chiar dacă şefii români păstrau o linie neutră în conflictul sovieto-chinez. Şi portughezii şi grecii au avut posturi de radio pe teritoriul nostru. În urma unor vizite ale lui Alvaro Cuhnal şeful comuniştilor portughezi, acesta detaşase aici un membru al Biroului Politic, care coordona un post de radio care emitea din clădirea Radiodifuziunii Române. Postul ăsta a fost funcţional mult timp, până în 1975, după "Revoluţia garoafelor roşii". Ceauşescu era deschis către partidul spaniol. Prin 1968- 1969 stăteau aici, la Snagov, vreo 40 de activişti spanioli care urmau cursuri de pregătire politică. Avea o relaţie bună cu Santiago Carillo, urmaşul lui Dolores. Ea rămăsese preşedinte de onoare al partidului, avea o vârstă, era un fel de simbol.


● Jurnalul Naţional: De unde prietenia Ceauşescu-Carillo?
● Ştefan Andrei: În 1966, la cel de-al 22-lea congres al PCUS, la Moscova, partidul nostru a trimis o delegaţie condusă de Ceauşescu şi compusă din Maurer, Drăghici, Niculescu-Mizil şi Tudor Marinescu, ambasadorul  la Moscova. Eu eram acolo în calitate de consilier, trebuia să le aranjez întâlnirile cu celelalte delegaţii, vreo 40, a fost mult de muncă. Cu Carillo au stat de vorbă mult Ceauşescu şi Maurer. La câteva luni, a venit spaniolul la Bucureşti. Aşa a început relaţia lor apropiată. Relaţiile lor au fost iniţial foarte bune, dar s-au degradat pe măsura alienării lui Ceauşescu. Nicolae Ceauşescu a fost, în viziunea mea, mai multe personaje, în diverse perioade. A început bine şi a terminat prost. La început, pe vremea lui Dej, centrul de greutate al relaţiilor noastre externe era "frăţia" cu alte partide comuniste. Eu, încă de când am devenit prim-adjunct al Ghizelei Vass la secţia de relaţii externe a CC am încercat să extind relaţiile şi la partidele socialiste sau la partidele de guvernământ din ţări în curs de dezvoltare. Când venea Kashtan, şeful partidului comunist din Canada, care avea câţiva membri, era primit cu mari onoruri cu membrii ai CPEx. şi mare protocol, în schimb, când apărea, de exemplu, o delegaţie a partidului de guvernământ din Egipt, nu aveau aceleaşi onoruri. Eu am schimbat asta, am strâns relaţiile cu peste 140 de partide de orientări diferite. Împreună cu alţii l-am convins pe Ceauşescu de faptul că e mai bine aşa. Partidul cehoslovac nu dezvoltase aşa o structură de relaţii şi când a fost invazia sovietică din 1968 reacţiile de protest nu au avut amploarea cuvenită. Asta l-a făcut pe Ceauşescu să accepte linia asta, dorită şi de mine. Contam pe faptul că în Adunarea Generală a ONU ţările în curs de dezvoltare erau majoritare. De asemenea, puteam exporta specialişti acolo şi să luăm materii prime.


● Jurnalul Naţional: Pe fondul cârâielilor sovieto-chineze din anii 60 a crezut Ceauşescu că are spaţiu de manevră?
● Ştefan Andrei: Până atunci funcţionase teza lui Ghiorghi Dimitrov din 1937, că mişcarea comunistă internaţională trebuie să fie supusă strict PCUS. Chinezii, prin vocea lui Deng Xiao Ping, spuneau că "trebuie o forţă conducătoare fiindcă şi şarpele are un cap" dar spuneau că ei sunt ăia fiindcă centrul de greutate al revoluţiilor s-a mutat în Asia. Noi am mers pe o linie centristă.  A fost un mare pas când am stabilit relaţii diplomatice cu RFG. Până atunci funcţiona doctrina Hartstein, după numele unui RDG-ist, care spune că ăla care recunoaşte RDG nu poate recunoaşte RFG şi invers. Am fost atacaţi, atunci, de URSS şi RDG, care după 3 ani au făcut şi ele acelaşi lucru. În faza asta, Ceauşescu a avut un rol de curea de legătură. Aşa am avut un rol esenţial în organizarea conferinţei de la Helsinki. La Karlovy-Vari partidele comuniste strânse în conferinţă  au preluat ideea noastră că trebuie să existe relaţii cu ambele state germane.


● Jurnalul Naţional: Nu era un fel de cabotinism în chestia asta? De exemplu, am primit chilieni aici după lovitura militară din 1973, l-aţi plâns pe Salvador Allende, dar relaţiile diplomatice şi economice cu regimul generalului Pinochet au continuat bine-merci...
● Ştefan Andrei: Noi aveam relaţii cu ţări, nu cu guverne trecătoare. În 1973, când a avut loc lovitura, chiar mă aflam cu Ceauşescu într-o vizită de 3 săptămâni în America Latină. Am făcut personal un comunicat despre "asasinarea lui Allende", am greşit, nu ştiam că se sinucisese. Eram în Columbia când a fost lovitura militară, Ceauşescu mersese puţin în ţară. Mi-a spus să fac un comunicat, am suspendat vizita pe care trebuia să o facem acolo. Am vorbit şi am spus că nu trebuie să îngheţăm relaţiile diplomatice, fiindcă nu am făcut-o nici când SUA a atacat în Vietnam, nici când India a ajutat ca Bangladesh să se rupă de Pakistan. Asta a ajutat, fiindcă mare parte din cei 6.000 de refugiaţi chilieni ajunşi la Bucureşti, şefi ai socialiştilor de acolo, au plecat cu voia regimului Pinochet, le-au plătit şi avionul. Îl cunoşteam bine pe Allende, fusesem la congresul partidului lui în două rânduri, în 1967 şi 1972, prima oară cu Mihail Florescu, a doua cu Walter Roman.


● Jurnalul Naţional: Aţi stat de vorbă cu Allende între patru ochi?
● Ştefan Andrei: De vreo trei ori. Îl cunoscusem în 1961, la Havana. Era un congres internaţional studenţesc. Ne-a primit Fidel Castro, era şi Allende la întâlnire. După asta, a doua zi, am făcut o călătorie cu barca, eu cu Allende. M-a primit şi când am fost la ambele congrese socialiste din Chile, prima oară am mers chiar în acelaşi avion de la Lisabona. La al doilea congres, când era preşedinte, ne-a primit pe mine şi pe Walter Roman la reşedinţa sa din Valparaiso. El practicase acolo, în port, la un moment dat medicina, adică tratase marinarii de blenoragie, sifilis şi alte boli venerice. Poate din cauza asta avea, într-o cameră mare acasă, o colecţie impresionantă de sule, scuzaţi, falusuri, sculpturi din perioada precolumbiană. Mi-a părut rău pentru el, dar am acţionat după lovitură pe canale diplomatice şi am adus la Bucureşti conducerea socialiştilor, cu Rodrigues în frunte. I-am plasat în Drumul Taberei, în nişte blocuri, le-am dat burse pentru copiii lor. Ceauşescu personal l-a rugat pe Pinochet să le dea drumul, generalul a scăpat de ei în două zile. Pe de altă parte, RDG, Polonia, cehii, care rupseseră relaţiile diplomatice au avut schimburi economice mult mai mari decât noi, mai târziu.


● Jurnalul Naţional: Au fost incidente în călătoria aia?
● Ştefan Andrei::Eram în Cuba într-o seară şi beam ceva cu Ceauşescu şi Fidel Castro. A doua zi trebuia să plecăm în Costa Rica, unde fusese o manifestaţie mare anticomunistă, la San Jose. Ceauşescu, temător, îi trimisese la faţa locului pe ministrul de  Externe George Macovescu şi pe Pacepa să vadă care-i situaţia. Cei doi nu ajunseseră din cauza unei furtuni din Panama. Fidel tot insista să mai rămânem, să vedem nu ştiu ce universitate şi muzee. La zece seara, Ceauşescu mi-a spus să amân vizita cu o zi. Am dat greu de ministrul de Externe din Costa Rica, Figueres, l-am sunat cu legătură prin New York. ĺla a spus, somnoros, "bine senior". Când am aterizat la San Jose, peste o zi, pe aeroport nu era nici ţipenie. Ceauşescu a sărit la mine, m-a luat la întrebări cu cine am vorbit, era nervos. Abia peste jumătate de oră a apărut preşedintele din Costa Rica, avea 4 camioane în care ne-a luat. S-a scuzat că a fost prins în trafic... Sud-americanii nu erau aşa riguroşi. Au mai fost probleme. Elena încă de atunci îşi băga nasul peste tot şi era teribil de zgârcită. Exista obiceiul ca, după recepţia dată de gazde să facem şi noi una, la ambasade. În Ecuador, ea cu Pacepa au vrut să facem bufet suedez şi când au venit invitaţii şi-au dat seama că nu se pot ţine toasturi. În Columbia mi-a zis să invit mai puţini, să facem economie. Fiindcă tocmai fusese o tentativă de lovitură de palat, nu a venit mai nimeni, a trebuit să aducem personalul TAROM la recepţie.


● Jurnalul Naţional: Că tot suntem la capitolul America Latină, l-aţi cunoscut pe Che Guevarra?
● Ştefan Andrei: Da, m-am întâlnit cu el. Era un bărbat foarte arătos dar cam scund. Participam la inaugurarea unei şcoli făcută pe bani proveniţi din solidaritatea mişcării de stânga. A apărut şi Guevarra, a vorbit cu toate delegaţiile. Din RDG era o delegaţie care o avea drept translator pe o fată, Tania, jumătate argentiniancă, jumătate nemţoaică. Avea un trup superb. Guevarra nu a mai avut ochi decât pentru ea. Mai târziu am aflat că Tania a fost cu el în Bolivia, când a murit. Omul ăsta a creat o legendă, oricum. Când am fost în Chile, la congresul socialiştilor aveau mutra lui pe perete şi un citat: "A fi revoluţionar înseamnă să faci revoluţie!". I-am întrebat pe chilieni ce e cu aia acolo şi mi-au zis: "E mort, a luptat şi are un chip de care se îndrăgostesc femeile!"


● Jurnalul Naţional: În afară de nivelul instinctiv, pricepea ceva Ceauşescu din politica externă?
● Ştefan Andrei: Ca în mai multe situaţii, pricepea doar ce-i convenea. Când am ajuns, în 1972, secretar al CC, a venit la mine ambasadorul sovietic. Cum Brejnev venise la putere printr-un puci de partid, se temea de cei cu mare influenţă în partid, să nu păţească la fel. A scăpat de mulţi veterani, i-a scos din Biroul Politic şi i-a înlocuit cu oamenii lui. Murise Susulov, responsabilul cu ideologia şi relaţiile externe al PCUS. Am dedus că vine în locul lui Suslov Iurii Andropov şef al KGB şi om de încredere al lui Brejnev. Ştiam că responsabilul cu politica externă şi ideologie e un fel de prinţ moştenitor în ierarhia sovietică, va fi desemnat prim-secretar. I-am spus asta lui Ceauşescu. El nu putea să-l sufere pe Andropov, m-a luat cu: "Fugi bă, d'aci! Să vină tâmpitul ăla?!" După moarte lui Brejnev, eram la Washinghton, mă întâlnisem cu secretarul de stat Schultz. Deschid televizorul la hotel, era Nixon care făcea predicţii despre urmaşul lui Brejnev: "Ştiu eu de la Ceauşescu, din interiorul blocului comunist, că nu o să vină Andropov."
Când nu îi convenea ceva, Ceauşescu era în stare să nege evidenţe. Bineînţeles că Andropov a ajuns prim-secretar. Voia ca în fiecare comunicat din timpul unei vizite să-l laud pe preşedintele gazdă ca ăla să facă acelaşi lucru. Îmi tot spărgeam capul ce să scriu, de exemplu, despre Bokassa. Ceauşescu era avid după laude.


● Jurnalul Naţional: Cum i-a venit ideea să-i susţină pe palestinieni?
● Ştefan Andrei: În iunie 1969, la Moscova, a fost o conferinţă cu partidele comuniste. Din partea României eram eu şi Dalea. Voiau să dea un comunicat despre situaţia din Orientul Mijlociu, vorbeau despre Egipt, Iordania, Siria, acuzau Israelul, spuneau despre refugiaţi. Şeful comuniştilor marocani (Partidul Eliberării şi Socialismului), Ali Atta, s-a ridicat şi a spus că nimeni, în rezoluţiile ONU nu face vorbire despre poporul palestinian şi dreptul lui la autodeterminare. I-am informat pe Ceauşescu şi Maurer, care au zis că Atta are dreptate. Ruşii au fost iniţial reticenţi la ideea unei entităţi palestiniene. După asta, în 1972 la Cairo, eu i-am organizat prima întâlnire a lui Ceauşescu cu Arafat. Ei erau destul de divizaţi, dar Arafat era cel mai puternic. Pe de altă parte, îl sfătuiam pe Anwar Rl Saddat să negocieze direct cu israelienii, fără să folosească drept intermediari marile puteri.


● Jurnalul Naţional: Până unde s-a mers cu independenţa de Moscova a unor partide comuniste "naţionale"?
● Ştefan Andrei: În 1976 eu am prezidat ultima întâlnire mare a partidelor comuniste din Europa. Au luat parte şi iugoslavii. Noi, cu ei şi cu spaniolii şi italienii, aşa-numiţii eurocomunişti, am ţinut să înlocuim termenul de internaţionalism cu " solidaritate internaţională" şi să scoatem din declaraţiile noastre termenul de "antisovietism" care era folosit la cea mai mică critică împotriva URSS. Mai multe partide ajunseseră la concluzia că leninismul nu e universal aplicabil, inclusiv comuniştii japonezi. Răceala cu eurocomuniştii s-a declanşat în momentul în care ei au început să critice lipsurile din toate ţările socialiste.


● Jurnalul Naţional: Apropo de relaţiile cu URSS... Ceauşescu apucase să absolve "Academia Militară Frunze"? Apucase să aibă relaţii personale cu vârfuri ale URSS cât a stat acolo?
● Ştefan Andrei: Nu terminase nimic în URSS, a stat doar câteva luni, nu i-a plăcut. Cu studiile a rezolvat aici, pe plan intern, la ASE. Cât citise, fusese cât a stat în perioada interbelică la puşcărie, fiindcă aveau biblioteci bune, făcute de "Ajutorul Roşu" şi de familiile deţinuţilor. Mi-a spus chiar el că acolo citise Stere, "În preajma revoluţiei", că aveau Dobrogeanu-Gherea. Fiindcă avea defectul ăla de vorbire, la puşcărie Ceauşescu mai mult a ascultat şi a citit, chestie care i-a folosit mai târziu.


● Jurnalul Naţional: A sponsorizat Ceauşescu campanii electorale ale unor "democraţi" occidentali cu care avea interese comerciale sau politice?
● Ştefan Andrei: Nu ştiu sigur, dar am o bănuială că i-a dat bani lui Willy Brandt, îi convenea Ost-Politik a germanului. De asemenea, ştiu sigur că a contribuit cu câteva zeci de mii de dolari la campania electorală a lui Francois Mitterand din 1981. Faţă de ce au dat ungurii sau cehii era o sumă infimă, ăia au dat milioane. Mitterand s-a simţit jignit, dar la noi,  Elena Ceauşescu spunea mai târziu: "I-am dat o groază de bani măgarului ăsta şi ne înjură!". A fost vorba de 60-70 de mii de dolari, nu mai mult. Mitterand fusese în România în 1972, avuseseră relaţii bune.


● Jurnalul Naţional: Relaţiile s-au stricat, din câte ştiu eu, după "cazul Haiducu", tentativa de asasinare a dizidenţilor Goma şi Tănase şi după ce ziaristul Bernard Poulet a mâncat la Bucureşti o bătaie soră cu moartea în care a pierdut un ochi, fiindcă voia să vorbească cu dizidentul Vasile Paraschiv...
● Ştefan Andrei: Ziaristul de la Le Matin a fost bătut din ordinul personal al lui Ceauşescu. Securitatea a pus pe urmele lui nişte boxeuri, care l-au stâlcit, era tumefiat. El a plecat de dimineaţă, făcut zob, seara a fost pe toate televiziunile franceze. A ieşit scandal, m-am dus la Ceauşescu. El a avut o atitudine la modul "deh, ăştia de la Securitate nu se pricep"... A mai fost scandalul Haiducu, chestia cu banii de campanie. Francezii oricum aveau boală pe noi după cazul Caraman că li se redusese numărul de posturi de la NATO. A mai fost un caz care a pus gaz pe foc. Un şef al DST (serviciul secret francez) responsabil de zona Levant a murit aici, i-au aranjat la intrarea din Bucureşti un accident de maşină, a intrat un camion în automobilul lui. Unui diplomat francez i-au băgat o femeie în pat şi l-au filmat. ĺla a fost rechemat, nevasta lui s-a sinucis. Era fata unuia mare din DST. Toate astea au dus la un dezastru al relaţiilor româno-franceze.


● Jurnalul Naţional: Cine dădea ordin să se întâmple porcăriile astea? Cine hotăra dacă dă camionul peste cineva? Ceauşescu personal sau  Pleşiţă sau mai ştiu eu ce securist¬?
● Ştefan Andrei: Ceauşescu personal. Eu nu prea aveam informaţii din zona asta, nu am ştiut de exemplu că a fost aici Carlos. Pleşiţă era un primitiv. Eu personal am păstrat relaţii bune cu francezii, eram invitat la congresele PSF, ceea ce stârnea invidii la Bucureşti.


● Jurnalul Naţional: Cum a murit pe teritoriul României Kwame Nkrumah, primul preşedinte al Ghanei, considerat tăticul mişcării pan-africane?
● Ştefan Andrei: A fost un balamuc întreg. El avea cancer de prostată, se trata la Otopeni, unde a murit în aprilie 1972. Fusese dat jos din Ghana printr-o lovitură de stat, dată când era în străinătate, dar Sekou Toure îl numise co-preşedinte în Guineea, avea nevoie de prestigiul lui. A fost o luptă pe cadavru, îl cerea Sekou Toure, dar şi colonelul Ignatius Akeamphong, care luase puterea şi voia reconciliere naţională. Am negociat să meargă mai întâi la Conakri, la Sekou Toure să fie expus acolo, după care să fie dus de Toure în Ghana, să fie înmormântat. În Africa e cinstit ca un erou dar aici nu e nici o placă memorială unde a murit.


● Jurnalul Naţional: Pe sângerosul Mengistu Haile Mariam, din Etiopia, l-a ajutat Ceauşescu cu bani? Ştiu că restul ţărilor socialiste au pompat ceva acolo...
● Ştefan Andrei: Nu ne-a cerut bani. Noi am încercat să ajutăm la teşirea conflictului lor cu Somalia. L-am văzut ultima oară în mai 1989, când Steaua a mâncat bătaie cu 4-0 de la AC Milan.
L-am văzut împreună cu generalul Stănculescu, am luat masa de două ori cu el, voia să-i facem o fabrică de armament, ca la Plopeni, dar contra-cost. Ceauşescu nu voia să dea bani unde dădeau ruşii. Prin 1972 a venit la mine ambasadorul sovietic, cu o indicaţie de la Ponomariov, responsabilul PCUS în relaţiile cu alte partide comuniste, să cotizăm la un fond de solidaritate. Am plătit doar în anul ăla, după aia le-am spus că vrem să dăm noi banii direct, fără intermediari.


● Jurnalul Naţional: Mă întorc niţel în timp... La noi, încă din anii 50 era plin de comunişti greci refugiaţi. După 1968, Partidul Comunist Elen s-a divizat, a apărut şi partidul interior pe lângă cel pro-moscovit. A avut vreun rol Ceauşescu în sciziunea făcută de Haralambos Drakopoulos?
● Ştefan Andrei: Ei s-au inspirat din opoziţia noastră. Partidul lui Kollianis a rămas cu Moscova, ăilalţi au condamnat intervenţia în Cehoslovacia. Noi aveam relaţii cu ambele tabere, la o conferinţă a partidelor comuniste, de la Berlin, am insistat să fie invitaţi şi comuniştii interiori, dar nu au vrut sovieticii.


● Jurnalul Naţional: Grecii din cele două partide se mai luau la omor prin Bucureşti, ieşeau bătăi. Unul dintre secretarii PCE, Zissos Zografis, a murit înecat în lacul Snagov... A fost o moarte curată?
● Ştefan Andrei: A fost un accident, am mers la înmormântare lui, cu academicianul Iorgu Iordan.


● Jurnalul Naţional: Cât timp aţi fost la externe, cam ce procent din diplomaţii români erau, de fapt, oamenii Securităţii?
● Ştefan Andrei: La post, peste hotare, erau 3 categorii de oameni: ofiţeri sub acoperire, informatori plătiţi şi informatori fără bani. Ceauşescu a greşit că nu lăsa pe nimeni să se amestece la Armată, Securitate, Miliţie. Voia să conducă personal şi era normal că o să-i scape din mână tot aparatul. Dacă o să mă întrebaţi cine conducea în mod practic, Securitatea sau PCR, eu să vă spun "Ceauşescu". În fiecare zi Postelnicu îi dădea raportul Elenei, vreme de o oră, ce fac colaboratorii mai apropiaţi. Se temeau mai ales în ultimii ani de cei din partid, după ce văzuse ce s-a întâmplat în restul ţărilor socialiste.


● Jurnalul Naţional: Era aproape de paranoia? Cât de bănuitor era?
● Ştefan Andrei: Vă dau un exemplu... Trebuia să plec în Liban şi făceam o escală la Moscova. Protocolul spunea că voi fi întâmpinat la aeroport de un funcţionar cu grad inferior mie de la externe. Ruşii s-au jucat şi a venit ditamai Andrei Gromîko, ministrul lor de Externe, a dat şi o masă. Când a aflat, m-a privit foarte suspicios, de ce m-am văzut cu el. Când trebuia să merg în China, anunţaseră că mă primesc preşedintele republicii şi Deng Xhiao Ping, m-a schimbat ca şef al delegaţiei cu ministrul Oprea deşi iniţial fusese de acord. Se răzgândea după prânz, după ce lua masa cu ea. Mă bănuia aiurea că-s atras de o ţară occidentală sau URSS.


● Jurnalul Naţional: Vă monitorizau tot timpul securiştii?
● Ştefan Andrei: Da! Unei fete a lui Angelo Miculescu, socrul lui Adrian Năstase, i-a rămas soţul  în străinătate. Ceauşescu i-a spus că nu mai putea să fie ministru al Agriculturii şi viceprim-ministru, cu ginerele fugit. Era disperat, a venit la mine. Eu ştiam că-s ascultat şi la WC, aşa că i-am zis, să audă ăia şi să ajungă la Ceauşescu: "Dragă Angelo, ştiu că tu îi iubeşti mai presus de orice pe tovarăşul şi tovarăşa, că respecţi indicaţiile tovarăşei... Eu zic că ai merita să ajungi măcar ambasador în China." Peste două zile m-am dus la Ceauşescu cu alte probleme, dar m-am autodenunţat că a fost Angelo la mine. El a fost mulţumit că am zis singur, a vorbit la telefon cu ea, după care mi-a spus, ca din partea lui: "Cred că e bine să meargă ambasador în China".  Pe de altă parte, securiştii puteau să îţi facă mari mizerii. Eu fusesem într-o sâmbătă la o petrecere în casa actorului Costel Constantin. Acolo era şi nevasta fotbalistului Rodion Cămătaru, care era plecat în cantonament. Luni, Ceauşescu avea un raport de la Postelnicu, care suna cam aşa: "Sâmbătă seara, într-un apartament de pe Bulevardul Titulescu, ministrul Ştefan Andrei s-a întâlnit cu soţia fotbalistului Rodion Cămătaru. Menţionăm că fotbalistul e plecat în cantonament." Am avut noroc, Ceauşescu m-a luat cu "Ce faci, bă?!" şi am putut să-i explic mai erau de faţă soţia mea, Violeta, profesorul Mincu, Radu Beligan. Postelnicu avea în birou o masă mare, de la care putea să asculte tot ce vorbeau membrii CPEx.


● Jurnalul Naţional: A circulat un zvon pe piaţă că americanii ar fi vrut să-l salveze pe Ceauşescu în 1989...
● Ştefan Andrei: Asta a zis Talpeş... Eu ştiu că secretarul de stat american James Baker i-a spus lui Iliescu în 1990 că ei nu au dorit moartea lui Ceauşescu. Cred că decizia a fost luată la est, fiindcă armata şi securitatea aveau infiltraţi oameni ai GRU iar o parte din cei ce au luat puterea nu voiau să fie jenaţi de Ceauşescu. Pe de altă parte ruşii au salvat, cred eu, doi membri ai CPEx. care erau ai lor, pe profesorul Ursu şi pe primul ministru Constantin Dăscălescu.