x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

VERDE-N FAŢĂ / Horaţiu Mălăele: Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa

0
Autor: Marius Tucă 18 Noi 2008 - 00:00
VERDE-N FAŢĂ / Horaţiu Mălăele: Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa


Când nu ştia ce meserie să-şi aleagă, n-a fost nevoie să dea cu banul între Arte Plastice şi Teatru, pentru că semnul "divin" i-a venit tocmai de la "Bulandra". Chiştocul azvârlit întâmplător, pe fereastră, de maestrul Liviu Ciulei i-a nimerit exact în cap lui Horaţiu Mălăele, care l-a păstrat ca pe un talisman, ţinându-l în buzunar, în timpul examenului la Teatru.



  • Marius Tucă: Cum priveşti televiziunea? Joci într-un serial de televiziune, când şi când mai mergi pe la o emisiune...
Horaţiu Mălăele: Păi, joc, pentru că o privesc destul de suspect. Nu am un mare drag. Mă uit la foarte puţine filme, dar nu­mai dacă sunt controlate, adică, dacă le-a văzut cineva şi îmi sunt recomandate şi nu mă uit mai la nici o emisiune televizată. Dansez în acest serial pentru că e o echipă tânără şi deşteapă, iar compoziţia actoricească este extrem de veselă. E un scenariu plau­zibil, pe care putem să-l facem şi mai bun şi e o recreaţie, o joacă, şi-mi face plăcere. Altfel nu m-aş fi băgat.

  • Meseria asta, de actor, te alege sau mai degrabă e aleasă?
De obicei, răspunsul este: meseria m-a ales pe mine, deşi nu prea văd cum. L-am dat şi eu în multe interviuri. Până la urmă, tu alegi, dar... Eu cred în destin, cred că destinul ne-a adunat pe noi doi în faţa acestui interviu... Eu cred că am dat la Teatru şi pentru că m-am împiedicat de Teatrul "Bulandra", mergând pe străzi şi zicându-mi că poate văd şi eu un spectacol, aşa, să văd ce înseamnă un spectacol în Bucureşti. Şi-atunci am văzut marile noastre spectacole memorabile, cu actorii noştri în perioada lor fastă, mai vie ca niciodată, pe Toma Caragiu, pe profesorul meu, Octavian Cotescu, pe Gina Patrichi, pe George Constantin şi pe mulţi alţii. Văzându-i, am fost atât de marcat şi atât de emoţionat, încât...

  • Înainte de a da la Teatru? Unde i-ai văzut?
Înainte de a da la Teatru. Eram la pregătire aici, în Bucureşti, pentru Arte Plastice, iar în recreaţiile mele de după şedinţele de desen, în timpii morţi, m-am gândit să trec şi pe la teatru.
Şi... am trecut pe la teatru, apoi a trecut şi treatrul pe la mine.

  • Cred că eşti unul dintre puţinii actori care au umplut timpii morţi cu atât de multă viaţă. Deci, ai ales-o?
Am ales-o. Sau m-a ales. O să povestesc ceva poate în primă audiţie. Hotărât să dau la Teatru, am trecut cu mare emoţie pe lângă zidurile Teatrului "Bulandra" şi, la un moment dat, corifeii teatrului erau adunaţi într-o cabină – Toma Caragiu, atât cât am putut eu să disting, o actriţă, Octavian Cotescu şi, la geam, de fapt, cel care deschisese geamul era Liviu Ciulei. El deschisese geamul ca să arunce o ţigară. A mai tras un fum, a aruncat ţigara, care mi-a picat direct în cap. A căzut la rigolă, eu am luat-o, am stins-o, am pus-o într-un şerveţel şi am ţinut-o până am terminat examenul, pe care credeam că nu-l luasem.

  • Ştiu povestea asta. E atât de frumoasă... E ca şi cum atunci te-ar fi atins un înger. Chiştocul ăla era, până la urmă, aripa unui înger.
Eu sunt un mare admirator al acestui om, care într-un fel a revoluţionat atunci când trebuia mişcarea teatrală şi, o dată cu el şi puţin după el, a avut o perioadă absolut fenomenală. După aceea, lucrurile au mai căzut, dar şi talentul, şi teatrul sunt lucruri discontinue.

  • Eu, personal, te-am văzut pentru prima dată în "Ciocolată cu alune".
Cred că a fost unul dintre primele mele filme.

  • Lucrul care m-a atras cel mai mult a fost că erai altfel decât toţi ceilalţi. Erai o figură uşor plictisită, dar în acelaşi timp foarte interesantă. Parcă jucai propriul tău scenariu, fără să ai vreo legătură cu ceea ce se petrecea acolo. Nu păreai străin în rolul ăla, dar mai degrabă jucai propriul tău rol decât rolul care ţi se dăduse.
Se poate. Era şi o metodă de a funcţiona într-un spaţiu unde a face ca ei, ca toţi de-acolo, era o concurenţă foarte mare. M-am gândit că făcând altfel s-ar putea să devii mai interesant, să ocupi un alt culoar, să creezi un alt spaţiu.

  • Erai tu în rolul ăla? Cât de tu erai în rolul ăla?
Nu, nu prea eram eu. Nu ştiu dacă eram eu. Adică, există o imbecilitate programată a celor care te distribuie prin filme sau prin piese, acolo unde faci un rol bun, el vrea să aibă apoi garanţia spectacolului sau a filmului bun pe care îl va face şi zice: "Ia să-l iau p-ăsta, că dacă a fost bun acolo, poate va fi bun şi la mine"... Şi rămâi pe acelaşi calapod. De aici şi maniera şi manierismul... Poate că nu eram chiar eu.

  • Sau nu te mai recunoşti? De exemplu, zilele astea l-am văzut pe Mircea Dinescu într-un film de televiziune, la 17 ani, spunând o poezie. Am vorbit cu el şi l-am întrebat ce părere are despre asta, adică dacă l-a speriat. Mi-a spus: "Măi, într-un fel m-a speriat, dar m-a şi bucurat, pentru că ăla de-acolo nu sunt eu. Sau, în orice caz, nu mai sunt eu ăla". La anumite vârste – asta au spus-o alţii – eşti cu totul altcineva.
Da. Despre asta am vorbit şi noi la un moment dat, dacă-ţi mai aduci aminte, că nu mă regăsesc, de foarte multe ori sau poate de cele mai multe ori, în modul ăsta de a vorbi. Există un tipic pe care încerci să-l copiezi şi să te supui lui şi de obicei ăla te şi înghite. În momentul când îţi găseşti confortul şi liniştea, în momentul când te regăseşti, atunci emisia este mult mai bună.

  • Am mai vorbit despre asta şi era vorba despre exprimarea ta pu­blică, pentru că la un moment dat foloseşti un limbaj comun ca să te aperi. E ca o carapace, în care ţi-e bine şi nu vrei să rişti foarte mult şi nu vrei să ai de-a face cu un dialog care să te descopere. Tu te descoperi foarte greu...
Şi da, şi nu. Încerc să mă descopăr şi mai uşor, dar nu am o elocinţă exersată, nu am o retorică bună, pentru că nu m-a preocupat asta. Şi pe urmă sunt alţii care o fac atât de bine şi atât de visceral şi de simplu...

  • Mie mi se pare că o fac mai degrabă teatral ăştia de care zici tu, decât tu.
Da, unii da, dar alţii, ba. Dacă ar fi să-l dau ca exemplu pe Andrei Pleşu, el are o nativitate fenomenală, o uşurinţă... aproape că citeşte în momentul în care vorbeşte. E, evident, şi din nativitate, şi din exerciţiu.

  • Eu l-am descoperit de multe ori pe Horaţiu Mălăele că atunci când vrea şi când este în formă...
Am avut şi momente mai bune!

  • Şi astăzi este un moment bun. Şi va continua. Dar l-am văzut briliant şi nu fac un compliment din asta. Uneori, şi eu mă descopăr, pentru că şi eu dau interviuri, foarte rar, ce-i drept, îmi place mai mult postura asta, de a întreba, dar şi eu mă trezesc unori că patinez în nişte locuri comune şi că, la sfârşitul unui interviu, nu am apucat să fiu deloc sau aproape deloc eu. De multe ori, vina îmi aparţine, dar aparţine şi celui care pune întrebările.
Aşa e. Cauţi cuvinte care nu sunt ale tale, te uiţi în curtea vecinului şi, dacă nu e aparţinătoare, începi să te şi rătăceşti pe-acolo şi ideile se pierd...

  • Există o vârstă la care ai vrea să te întorci mereu sau există un Horaţiu Mălăele care îţi place foarte mult, care ai vrea să fii din când în când? Sau un Horaţiu Mălăele care ţi-a plăcut cel mai mult şi să te întorci la Horaţiu Mălăele ăla pentru a fi mai bun?
Nu. Nu tânjesc după o perioadă a vieţii mele uitându-mă îndărăt. Dar, dacă ar fi să îmi aleg un segment din trecut, evident, aş alege segmentul copilăriei, care a fost divin. S-ar putea ca timpul să-l mai fi împopoţonat puţin, dar a rămas totuşi în zona divinităţii, pentru că atunci, de fapt, ne-am trezit. Ce să mai spun, nu mai pot să comentez, mai ales că părinţii noştri erau trăitori atunci şi moşii noştri şi toate amintirile noastre ţin de copilărie. Aşa cum scriam în cartea mea, copilăria este cadoul pe care ni-l dă viaţa pentru ce vom avea de îndurat.

  • Acum e ca un antişoc. Ai cartea asta pe care ai scris-o şi te întorci la ea.
De ce mă-ntorc? Pentru că diferenţa între cum vorbesc şi cum scriu este atât de mare, cât un cartier cum ar fi Colentina.

  • De ce?
Pentru că scriu mult mai bine decât o fac vorbind.

  • Nu cu mult timp în urmă scria Andrei Pleşu despre toţi cei care scot cărţi după cărţi şi dacă e bine să scrii atât şi spunea un lucru sen­zaţional, pe care îl trăim şi l-am trăit fiecare dintre noi, şi anume, că scrisul, prin el însuşi, este cel care te desco­peră şi te face să scrii şi mai bine. În momentul în care scrii, începi de fapt să dezvolţi ideea de a scrie. E ceva ce-ai simţit, bănuiesc, de multe ori?...
Da, te descoperi pe tine, cum ai spus tu, eşti mult mai tu, pentru că ai şi posibilitatea selectivă, să zici că nu, e mai bine aşa. Eşti ca un pictor care ştie complementaritatea culorii şi e bine ca din prima să pună o pată de culoare. Dar nu, el o testează de şase ori, până zice aşa, tabloul ăsta e al lui, tabloul ăsta se numeşte Baba sau Van Gogh şi asta este perso­nalitatea lui. Altfel, dacă ar face-o din prima, s-ar putea să deseneze ca nea Guţă din colţ, care deschide pictură de gang. Da, evident, n-ar mai fi el.

  • Da, în momentul în care începi să scrii, ideea ta iniţială începe să se dezvolte, să capete şi mai multă esenţă. Dar în momentul în care gândeşti ideea şi n-ai scris-o, căci asta era esenţa celor scrise de Pleşu, în momentul în care gândeşti ideea, o gândeşti într-un fel, în momentul când te-ai apucat să scrii, ea se dezvoltă, se multiplică şi devine o creaţie a scrisului în sine. Dacă tot scrii, de ce nu ai scrie o dată sau de două ori pe săptămână în Jurnalul Naţional?
Aş face-o cu mare plăcere, dar duşmanul meu "nr. 1" este timpul.

  • Timpul sau timpii morţi?
Timpul. Timpii morţi? Mi-ar conveni.

  • Eu îţi fac propunerea şi rămâne ca tu să te gândeşti şi să-mi răspunzi. În primul rând, cititorilor, dacă nu mie. Ar fi o experienţă.
Să scriu o dată pe săptămână. Dacă-aş scrie o pastilă pe săptămână, da, aş avea timp.

  • Ar fi o experienţă şi pentru mine, şi pentru cititori.
Da, am s-o fac.

  • Îţi mulţumesc! Există tentaţia asta permanentă de a face comparaţie cu lucrurile de altădată. Una dintre expresiile care îmi plac mie foarte mult este "zăpezile de altădată". Ce înseamnă pentru Horaţiu Mălăele "zăpezile de altădată"?
Depinde unde înotăm. Dacă e să mă gândesc la teatru, "les neiges d'antant" înseamnă Octavian Cotescu şi Toma Caragiu, cu care am fost prieten o scurtă perioadă, dar prieteni adevăraţi şi pe care l-am văzut în spectacole fabuloase, la Bulandra... Înseamnă spectacolele acelea, de-atunci, înseamnă o forţă programată de a face ceva, de a face ceva pentru teatru. Atunci s-au născut nişte mari regizori şi nişte mari spectacole, pentru că existau nişte oameni fabuloşi.

  • Ai învăţat ceva din asta? Te-a motivat?
M-a motivat foarte mult. Şi sunt ceea ce sunt pentru că m-am izbit de aceşti oameni. Asta înseamnă, pentru mine, zăpezile de altădată. Dar poate că din perspectiva anului 2015, "zăpezile de altădată" să însemne şi spectacole cu manele. Asta m-ar bucura într-un fel...

  • Te-am văzut în "Revizorul". Cred că am văzut şi altă montare. Era foarte mult "tu" în revizorul jucat de tine. Amprenta ta era uriaşă, cu totul şi cu tot textul fabulos al lui Gogol.
Da, cred. E posibil.

  • În continuare, împrumuţi foarte mult din tine în roluri.
Mi se pare normal. Ideea că ai putea crea o manieră nu mă atinge sub nici o formă. Pentru că sunt mari actori, de pildă – dar nu tind spre aşa ceva, să muncesc şi să mă gândesc şi la perso­naje total diferite de ce înseamnă personalitatea şi structura mea. Unul dintre marii actori ai lumii e Chaplin. Sau Toma Caragiu, care avea o mare personalitate pe care o împrumuta personajelor lui. Era de fiecare dată el şi de fiecare dată altul.
E normal să fii aşa. Te duci la un spectacol să asculţi un mare text şi să vezi personalitatea unor mari actori. Ca să fie aşa, trebuie să-l pui pe acela să facă performanţă.

  • Spune-mi, cum a fost plecarea de-acasă, pentru că, pentru un provincial, părăsirea locului în care s-a născut, a crescut, a copilărit, s-a îndrăgostit prima dată pare să însemne un sfârşit de lume.
Şi-un început. Era un sfârşit, era o mică emigrare, o migraţie, dar şi asta a fost controlată, pentru că nu am plecat în străinătate. Ştii cum era atunci, puneai capăt unor relaţii, cum ar fi relaţiile tale familiale. Nu, eu am ţinut contactul permanent cu părinţii, cu lumea mea. Nu am plecat definitiv, am stat aşa, ombilical, legat de Târgu-Jiu, de părinţii mei şi de-asta mi-a fost bine într-un fel şi mi-a fost comod şi nu am resimţit acea plecare extrem de agresiv. Dar n-aş fi rămas, pentru nimic în lume, deşi am avut posibilitatea, în străinătate. Tocmai din această nevoie de pământul ăsta, de părinţii mei şi de prietenii mei.
Şi sunt absolut de acord cu ce spunea un rus într-o carte, că după moartea unui copil din propria-ţi familie emigrarea este cea mai dureroasă.

  • Şi eu am acelaşi sentiment, ca şi tine, ba mai mult decât atât, prima oară când am fost plecat în America, zece zile, m-am întors şi primul sentiment pe care l-am avut a fost acela să sărut pământul.
Şi mie, de câte ori reveneam în ţară, îmi venea să plâng. N-aş vrea să par patetic, dar...

  • Chiar dacă, la început, luam sentimentul ca atare şi mă bucuram într-un fel de el, după aceea am stat şi m-am întrebat ce stă la baza lui. Cred că stau familia, pământul...
Fără să exagerez, cred că stau şi duşmanii tăi. La un moment dat, ţi-e dor şi de ei. Cunosc diasporele tuturor ţărilor şi tot ce se-ntâmplă, cunosc toţi oamenii emigraţi, cât am putut eu să-i cunosc. Îi cunosc foarte bie. Am fost chiar înjurat de unii, la un moment dat, pe Internet, pentru că am spus-o şi o spun şi acum, cu riscul de a mai fi înjurat o dată, că am întâlnit foarte puţini oameni fericiţi. Îmi spuneau unii din Noua Zeelandă, mă înjurau şi-mi spuneau: "Vino, dom’le, şi la noi, că suntem fericiţi!"... Sunt absolut convins că sunt fericiţi, dar asta nu crea o fericire absolut generală a celor care pleacă din ţară.

  • Şi mai e o chestie legată de pământ şi de România – cred că ideea de a fi a noastră e legată atât de puternic de aici, de România, încât e foarte greu să mai crezi că poţi să aparţii altui loc.
Sigur, absolut sigur. Cu tot ce include asta.

  • Poate că suntem noi de modă veche...
Suntem şi aşa cum suntem mie-mi face plăcere şi mă simt foarte bine în "suntem" ăsta. Adică, şi pentru faptul că mai sunt oameni care gândesc ca mine.

  • Dar nici nu trebuie să-i condamnăm pe cei tineri. Pentru ei, a pleca în străinătate, a sta în străinătate, a călători, ba chiar a trăi în străinătate, începe să fie ceva comun. Mă gândeam la fetiţa mea, dacă într-o bună zi se hotărăşte să meargă în străinătate, să rămână şi să trăiască acolo.
Nu ştiu... Butada aia cu Ubi bene ibi patria a fost lansată până acum în sensul ironic. Se pare că acum capătă un alt contur, în mercantilitatea vremurilor noastre. Nu prea cred în ea. Eu nu-i văd pe copiii mei, pe nici unul dintre ei, bucurându-se că pleacă de-acasă, în străinătate. Ba, mai mult, facem un apartament acum, am zis să-l fac pentru mine şi pentru nevastă-mea. Stă­team în faţa copiilor cu planurile şi ziceam că aici să punem dormitorul, aici să punem nu ştiu ce... Şi-au venit şi ei lângă noi – noi, cu gândul că ei vor rămâne în apartamentul pe care îl avem acum – şi ne-au întrebat: "Şi camerele noastre unde sunt?"...

  • Frumos! Câţi ani au?
22 şi 20. Chiar 23 şi 21. Nu sunt chiar atât de mici, încât să aibă nevoie în mod special de părinţi. Mie mi-a făcut plăcere, până la limita lacrimilor, când mi-au spus asta. Şi am pus imediat două camere, după ce am împărţit sufrageria. Mi se pare cel mai emoţionant, cel mai frumos lucru să stai cu copiii.

  • Aţi avut timp să fiţi şi părinţi în toţi aceşti ani?
Da. Am fost exact cât să nu ne tulburăm prea tare, să nu ne zăpăcim prea tare. Oricum, e o relaţie foarte bună.


URMEAZĂ
Poveşti despre Bucureşti, despre viaţa de familie şi iubirile din liceu şi despre nunţile de altădată.

Citeşte mai multe despre:   să-l,   interviu,   cred,   intr-un,   dată,   atăt,   teatru,   văzut,   momentul,   strainatate,   mălăele,   inseamna,   Horatiu Malaele,   horatiu

 



Mai multe titluri din categorie

Cum și-a răsplătit PLUS-ul lui Cioloș sponsorii cu funcții la stat

Cum și-a răsplătit PLUS-ul lui Cioloș sponsorii cu funcții la stat
Galerie Foto Pe model PNL, dar la o scară mai mică, Partidul PLUS, formațiune condusă de Dacian Cioloș, aflată, în prezent, la guvernare dă dovadă de „obraz” când e vorba de cei care au contribuit cu donații în anul...

CCR: Prelungirea sine die a mandatului președintelui Consiliului Concurenței încalcă legea și Constituția

CCR: Prelungirea sine die a mandatului președintelui Consiliului Concurenței încalcă legea și Constituția
Decizia prin care Curtea Constituțională a stabilit că prelungirea sine die a mandatului președintelui Consiliului Concurenței, peste durata prevăzută de normele în vigoare, este atât neconstituțională, cât...

Tanti Florica. Lecții de viață de la înălțimea a 100 de ani

Tanti Florica. Lecții de viață de la înălțimea a 100 de ani
Apropiații îi spun cu drag „Tanti Florica”, dar în realitate este o doamnă în adevăratul sens al cuvântului, o aristocrată autentică, apariție rară în peisajul dâmbovițean. Distinsă, tonică, de o...

Vlad Voiculescu a primit clasare de la DNA în dosarul „diplomei de la Viena”

Vlad Voiculescu a primit clasare de la DNA în dosarul „diplomei de la Viena”
Galerie Foto Direcția Națională Anticorupție a dispus, la sfârșitul lunii trecute, clasarea unui dosar penal privind infracțiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, fals în declarații și instigare la...

7 ani de pușcărie cu executare în sufragerie  

7 ani de pușcărie cu executare în sufragerie  
Galerie Foto Munca de acasă, împământenită anul trecut odată cu instaurarea stării de urgență, le-a dat unor parlamentari idei năstrușnice. Cum ar fi aceea de a vota online un proiect de lege născocit de senatoarea...

Tinerii din diaspora întorc spatele guvernului

Tinerii din diaspora întorc spatele guvernului
Măsura 6.1 Sprijin instalare tineri fermieri, componenta diaspora, se dovedește a fi un eșec pentru Guvern. Tinerii plecați la muncă în străinătate sunt neinteresați de oferta financiară a autorităților de la...

Unul din patru deputați a vorbit o singură dată de la preluarea mandatului. Mai multe județe, nereprezentate de la tribuna oficială

Unul din patru deputați a vorbit o singură dată de la preluarea mandatului. Mai multe județe, nereprezentate de la tribuna oficială
Puțin mai mult de un sfert din totalul deputaților aleși în funcții au luat cuvântul o singură dată în plenul Camerei, în cele aproape șase luni care s-au scurs de la validarea alegerii lor, în urma...

Scafandri înecați cu fonduri europene

Scafandri înecați cu fonduri europene
Galerie Foto Programul pentru lărgirea plajelor pe litoralul românesc este îndoliat de moartea unor specialiști angajați în proiect. În urmă cu  patru săptămâni, în 9 aprilie, a fost raportat decesul a doi scafandri...

Un prinț austriac a împușcat cel mai mare urs din Europa sub nasul autorităților române

Un prinț austriac a împușcat cel mai mare urs din Europa sub nasul autorităților române
Două organizații de apărare a drepturilor animalelor au semnalat autorităților române că un prinț austriac a împușcat ilegal cel mai mare urs din Europa, în apropierea orașului Covasna. Cu toate acestea,...

Firmele de casă ale PNL, sponsori pentru partid în anul pandemiei. Legături cu funcții sau cu contracte la stat

Firmele de casă ale PNL, sponsori pentru partid în anul pandemiei. Legături cu funcții sau cu contracte la stat
Galerie Foto În Raportul pe care Autoritatea Electorală Permanentă l-a întocmit cu privire la cuantumul veniturilor Partidului Național Liberal obținute în anul 2020 regăsim o listă cu 20 de societăți comerciale care au co...

Ce a văzut Sala Palatului înainte de vaccinarea lui Gheorghiță

Ce a văzut Sala Palatului înainte de vaccinarea lui Gheorghiță
Galerie Foto Sala Palatului se va umple în acest weekend de medici, asistente și seringi, în loc de spectatori și mari artiști, cum era tradiția. Un „spectacol” nemaivăzut la București, dar implementat cu succes la...

Nu există niciun sport, nicio metodă de a-l face pe copil mai înalt

Nu există niciun sport, nicio metodă de a-l face pe copil mai înalt
Galerie Foto Cele mai frecvente motive de solicitare a cabinetului medicilor, în lume, conţin pe primul loc durerile de spate. Este o autodiagnosticare prea deasă: „mă doare spatele, am hernie de disc”! Despre problemele...

Edilul Ciprian Ciucu, „luat la mișto” și de polițiști, și de cetățeni

Edilul Ciprian Ciucu, „luat la mișto” și de polițiști, și de cetățeni
Galerie Foto Poliția Rutieră a Capitalei a transmis, ieri, că face verificări, după ce primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, a scris pe o rețea de socializare că a fost „luat la mișto” de ofițerul de serviciu și că i...

Legea care ia de la patroni și dă la muncitori așteaptă votul Camerei Deputaților

Legea care ia de la patroni și dă la muncitori așteaptă votul Camerei Deputaților
Patru deputații PDS și un deputat independent, intrat însă în Parlament pe listele USR, s-au gândit anul trecut că ar fi bine ca patronii să împartă până la 25% din profitul net obținut cu angajații....

Renovarea WC-urilor la Banca Națională: o jumătate de hectar de faianță, 11 kilometri de conducte!

Renovarea WC-urilor la Banca Națională: o jumătate de hectar de faianță, 11 kilometri de conducte!
Galerie Foto O achiziție de lucrări la sediul central al Băncii Naționale, făcută la finalul lunii trecute, arată, în documentația de atribuire, că, practic, grupurile sanitare ale acestei instituții fundamentale a...
Serviciul de email marketing furnizat de