Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fiu al Eleonorei și al lui Mihai Diaconescu, oameni simpli din Țara Luanei, Stelian, Stelică, Steluș - cum era alintat în cătunul copilăriei -, a urmat cel mai bun liceu din Buzău, „B. P. Hasdeu”, apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București. Și-a iscălit primul poem („Gândurilor mele”, revista școlară „Flori de primăvară”, 1936) cu numele specificat în buletin, Diaconescu M. Stelian, pentru ca patru ani mai târziu să folosească pentru prima oară, în publicația „Acțiunea Buzăului”, pseudonimul care-i va deschide porțile literaturii române: Ion Caraion. A urmat o efervescentă perioadă publicistică, flăcăul coborât de pe apa Buzăului semnând versuri, recenzii și cronici în „Universul literar”, „Capitala”, „Curentul literar” și Claviaturi (Brașov).
Versuri verzi și scântei roșii
Editează, apoi, împreună cu Alexandru Lungu, foaia de poezie modernă „Zarathustra” (1940-1941), produce versuri „verzi” în săptămânalul „Falanga” și este redactor la ziarele „Timpul” (1942-1943) și „Ecoul” (1943-1944). Va fi prezent însă, sub diverse pseudonime (Paul Scorțaru, Mate Zega etc.), și în publicațiile „Orizont”, „Vremea”, „Evenimentul zilei”, „Fapta” ori „Revista Fundațiilor Regale”. „Volumul de debut, Panopticum (inițial intitulat de autor Circ domestic), îi este tipărit în 1943 la Editura Prometeu, însă cartea este interzisă de cenzură și topită înainte de a ajunge în librării. Atitudinea antirăzboinică a scriitorului îl determină să participe la fondarea, un an mai târziu, a ziarului Scânteia, de care se desparte la scurtă vreme (mai 1945), în urma divergențelor de opinii cu dogmaticii membri ai redacției, după cum va susține mai târziu în «Jurnal» (I-III, 1980-1988)”, evidențiau editorii Dicționarului general al Literaturii Române (Editura Muzeul Literaturii Române, 2016) într-un ochi biografic deschis spre Ion Caraion.
Criza culturii, criza omului
După august 1944, când România deraia în bătaia stalinismului, Ion Caraion - colaborator vreme de doi ani la publicații cu etichete edificatoare: „Scânteia tineretului”, „Viața socială CFR”, „România liberă” sau „Veac nou” - spărgea greața comunistă prin două eseuri extraordinare („Criza culturii românești” și „Criza omului”), care au văzut lumina tiparului în a doua parte a anului 1946, în „Jurnalul de dimineață” al lui Tudor Teodorescu-Braniște. Vehemența acuzatoare a acestor două articole, îndreptată împotriva noului regim, va contribui semnificativ la persecuțiile politice ulterioare.
Sclav sub pământ
Devenit incomod pentru comuniștii instalați la putere în România de uneltele Moscovei, Ion Caraion, deși avertizat în repetate rânduri să-și revizuiască atitudinea în scris, este până la urmă arestat și condamnat, în 1950, la cinci ani de închisoare, pe care-i execută la Canal și în minele de plumb din Maramureș (Cavnic și Baia Sprie). Amintirile acelei vieți sub pământ, în infernul absurd al exploatării omului de către om, au rămas tulburătoare: „Ne găseam la sute de metri sub pământ. Eram în schimb de noapte. Aveam 29 de ani și 38 de kg. Trebuia să livrăm o normă irealizabilă - fiecare sclav, căci sclavi eram, câte 4 tone de minereu pe șut”. (S-a speculat că acest episod concentraționar al lui Ion Caraion ar sta la baza experienței similare suportate de Victor Petrini, protagonistul trilogiei romanești Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda).
Condamnat la moarte, amnistiat în ’64
La doar trei ani după eliberarea din coșmarul de plumb al Maramureșului, Ion avea să fie reținut din nou, de data aceasta pentru „trădare de patrie, spionaj, defăimarea culturii socialiste și uneltire împotriva orânduirii legale de stat” și condamnat, după mărturia autorului (neconfirmată însă de documente oficiale), la pedeapsa capitală, comutată ulterior în muncă silnică pe viață. Eliberat din pușcăriile comuniste în 1964, grație decretului de amnistiere a deținuților politici, Caraion avea să revină, surprinzător (dar cu ce preț!), în viața literară cu volumul Eseu (1966), alcătuit în cea mai mare parte din poeme scrise în detenție.
Ritm demențial de creație
De aici înainte va începe cursa de recuperare a anilor pierduți fără posibilitatea creației, cursă susținută cu patos și maximă încordare: „Sub apăsarea anilor de viață furați, a manuscriselor de mai multe ori confiscate și distruse, cu complexul sfâșietor că nu voi mai avea timp să scriu sau să spun ce am de spus sau de scris, obsedat de ideea că mesajul meu este amenințat a fi încă o dată înăbușit, vreme de cincisprezece ani, nu aveam altă soluție, voi lucra demențial câte 14-16 ore pe zi, ca să las o operă”. Și a lăsat! Prețul liniștii pentru acest ritm nebunesc a fost însă piperat. Colaborarea cu poliția politică a statului comunist căreia i-a oferit veritabile capodopere ale delațiunilor, dovedită cu documente câteva decenii mai târziu, avea să-l azvârle pe Caraion, „Arthur”, după numele de cod sub care a semnat trădările prietenilor din lumea literară, într-un subsidiar amar și rușinos.
Nume de cod: „Anatol” și „Arthur”
Victimele agentului Arthur (sau Nicolae Anatol, după primul nume dat de ofițerii Securității lui Caraion în 1964, când poetul a devenit colaborator cu normă întreagă) sunt faimoase. Menționăm doar două: Marin Preda și Nicu Steinhardt. De altfel, Ion Caraion, prieten intim al gânditorului de la Rohia, a fost cel care a livrat cerberilor serviciilor secrete una dintre copiile „Jurnalului fericirii”, încredințate, culmea!, de Steinhardt lui Caraion tocmai pentru a-și proteja opera de căpătâi de regimul autoritar comunist. În 1981, Ion Caraion a emigrat, cu acordul autorităților socialiste, în Elveția, la Laussane, unde s-a și stins din viață cinci ani mai târziu, din cauza unui cancer galopant. Avea doar 63 de ani.
Citește pe Antena3.ro
În lungul și-n latul operei
Din 1966 până în 1981, când a părăsit România, Ion Caraion a publicat numeroase volume, clădindu-și, sub spectrul anilor care i-au fost răpiți din biografie, o operă de anvergură. Dintre cărțile de poezie: Eseu (1966), Dimineața nimănui (1967), Cârtița și aproapele (1970), Deasupra deasuprelor (1970), Cimitirul din stele (1971), Munții de os (1972), Frunzele în Galaad (1973), Lacrimi perpendiculare (1978), Dragostea e pseudonimul morții (1979, ediție bilingvă, româno-franceză). Acestora li se adaugă titluri apărute în exil. O secțiune aparte a creației sale o reprezintă eseistica literară: Duelul cu crinii (1972), Enigmatica noblețe (1974), Pălărierul silabelor (1976) și mai ales Bacovia. Sfârșitul continuu (1977, 1979). În aceeași categorie se situează, în pofida titlului, Jurnal I. Literatură și contraliteratură (1980), care adună îndeosebi comentarii critice răspândite în periodice.
Povești pentru fiica Marta
A scris și versuri pentru copii: Marta, fata cu povești în palme (1974), O ureche de dulceață și-o ureche de pelin (1976, 1981), Lucrurile de dimineață (1978). A desfășurat - încă din tinerețe - o prolifică activitate de traducător. Dintre autorii tălmăciți (singur sau în colaborare): Balzac, Goncearov, Al. Dumas, Antoine de Sainte-Exupéry, Edgar Lee Masters, Daniel Defoe, Anna Ahmatova, Ezra Pound, Malcolm Lowry ș.a. De asemenea, a îngrijit, tradus și prefațat (singur sau în colaborare) următoarele volume: Antologie de poezie neerlandeză (1973), Antologia poeziei franceze de la Rimbaud până azi (3 vol., 1974 1976), Poeți canadieni contemporani (1978), Antologia poeziei americane (1979).
Centenar la muzeu
Muzeul Național al Literaturii Române marchează centenarul nașterii poetului, eseistului și traducătorului Ion Caraion printr-un eveniment de tip remember, însoțit de două lansări de carte, care va avea loc luni, 29 mai 2023, ora 18.00, în Sala „Perpessicius” din sediul M.N.L.R. (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). În cadrul manifestării se va lansa ediția anastatică, publicată de Editura Muzeul Literaturii Române, a volumului de versuri Panopticum (1943), cu care a debutat, la 20 de ani, Ion Caraion.
O raritate bibliofilă
Titulatura inițială a plachetei fusese, conform mărturisirii autorului, Circ domestic. Tirajul cărții a fost confiscat după apariție, fără a beneficia de difuzare, Panopticum fiind, până în prezent, o raritate bibliofilă, veritabil document de istorie literară. Totodată, va fi lansat volumul Ion Caraion: „Dacă veți înțelege, dacă măcar acum veți înțelege” (Adevărul despre colaborarea sa cu Securitatea) de Mariana Sipoș.
100 de ani s-au împlinit pe 24 mai 2023 de la nașterea poetului Stelian Diaconescu, cunoscut mai bine ca Ion Caraion
Mă numesc Ion Caraion și sunt unul din scriitorii ce nu mai pot fi dați afară din literatura română, nici de vreun partid, nici de gloanțe”, Ion Caraion, poet
Criza culturii e criza libertății individuale”, Ion Caraion, poet
Aparținând „Generației Războiului”, Ion Caraion s-a afirmat ca poet prin „tripticul” alcătuit din Panopticum (1943), Omul profilat pe cer (1945) și Cântece negre (1946)
