x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special La Automecanica Moreni, războiul directorului cu muncitorii costă 80 de euro/oră

La Automecanica Moreni, războiul directorului cu muncitorii costă 80 de euro/oră

de Adrian Stoica    |    08 Oct 2021   •   07:10
La Automecanica Moreni, războiul directorului cu muncitorii costă 80 de euro/oră

Cei 300 de angajați ai societății Automecanica Moreni acuză conducerea fabricii că nu respectă prevederile contractului colectiv de muncă în ceea ce privește salarizarea. Ei au cerut intervenția ministrului Economiei, Virgil Popescu, pentru a media conflictul ce mocnește de mai multe luni în această unitate, care face parte din industria de apărare. Conducerea societății se apără și spune că nu are bani pentru majorarea salariilor, dar are totuși fonduri pentru angajarea unei firme de avocatură care să o reprezinte în procesul intentat de sindicatul din fabrică. Sindicaliștii susțin că pentru serviciile ei, firma de avocatură cere 80 de euro/oră.

 

 

 

Președintele Alianței Sindicatelor din Industria de Apărare și Aeronautică (ASIAA), Constantin Bucuroiu, care este și liderul sindical din societatea Automecanica Moreni, spune că scandalul izbucnit aici este doar vârful aisbergului, pentru că nemulțumirile salariale mocnesc în toate fabricile din industria de apărare. „Conform contractului colectiv de muncă, în societatea Automecanica Moreni salariul mediu brut pe unitate nu poate fi sub salariul mediu brut pe economie. Acum acesta este de 5.735 de lei, iar la noi în unitate este de 4.200, rezultând o diferență de peste 150 de lei. Încercările sindicatului de a ajunge la o înțelegere cu directorul general al societății au eșuat, pentru că acesta a refuzat dialogul”, a declarat pentru cotidianul Jurnalul președintele ASIAA, Constantin Bucuroiu.

 

Conducerea a dat rateu, după rateu

 

În luna iunie a acestui an, disputa salarială dintre sindicat și conducerea fabricii a ajuns în fața instanței. În timp ce o parte acuză că nu se respectă prevederile contractului colectiv de muncă, cealaltă tabără se apără și susține că nu are de unde să scoată banii pentru mărirea salariilor. Sindicaliștii afirmă însă că societatea este în această situație din cauza conducerii ei, care nu s-a implicat pentru a crește veniturile. „Când a venit director în vara anului trecut, domnul Bogdan Răzvan Eugen a spus că împreună cu sindicatul vrea să facă lucruri mărețe. Până acum nu a reușit decât să inducă o stare conflictuală în fabrică. Nimic din ce a promis nu a făcut. A promis că aduce la Moreni firma Iveco, că aduce firma General Dinamics, că vom asambla tractoare la Moreni pentru Egipt, astfel încât să creștem venituri societății din activitatea de producție civilă. Niciuna din aceste promisiuni nu s-a realizat, iar mai nou, am pierdut și o comandă importantă din parte Ministerului Apărării pentru producerea de pontoane. Am mers în continuare pe reparația de transportoare în baza unei relații vechi și foarte bune pe care o avem cu Ministerul Apărării”, spune Constantin Bucuroiu.  

 

Avocații, preferați negocierilor cu muncitorii

 

Pe de altă parte, angajații sunt nemulțumiți de faptul că în loc să încerce să rezolve problema salarială, conducerea fabricii a forțat lucrurile astfel încât să se ajungă la proces, iar acum  să-și angajeze o firmă de avocatură pe care să o plătească tot din veniturile realizate de muncitori. Președintele ASIAA susține că firma de avocatură a cerut pentru serviciile sale 80 de euro/oră, dar contractul se negociază încă. 

„Mi se pare incredibil să spui că nu ai bani pentru salarii, să refuzi să dezamorsezi conflictul de muncă, dar să găsești bani pentru a plăti avocații să te apere împotriva salariaților. De fapt, plătești acești avocați tot cu banii oamenilor. Sperăm ca ministrul Economiei să dea curs solicitării noastre și să medieze acest conflict”, spune Constantin Bucuroiu.

 

Ultima afacere, vânzarea sursei de apă

 

O altă decizie a conducerii societății care nemulțumește sindicatul este vânzarea sursei de apă. Societatea Automecanica Moreni are în proprietate o sursă de apă care, pe lângă că asigură consumul propriu al fabricii, furnizează apă Parcul Industrial Moreni și unor zone din oraș, fiind astfel o sursă de venit pentru societate. Prețul apei furnizate de Automecanica a crescut de la 3,3 la 3,5 lei/metru cub. Sindicaliștii susțin că dacă sursa de apă va fi vândută către Compania de Apă Târgoviște, așa cum vrea conducerea, fabrica ar ajunge să plătească 4,5 lei/metri cub de apă furnizat, în condițiile în care aceasta vinde acum cu 3,81 de lei/metru cub, dar urmează să scumpească serviciul de furnizare. „De ce vrea directorul să vândă sursa de apă, nu știm pentru că nimeni nu comunică nimic. Aceasta sursă de apă este însă foarte utilă societăii. În plus, conform Legii 477/2003 pentru pregătirea teritoriului pentru apărare, societățile din industria de apărare trebuie să aibă asigurate sursele pentru apă energie etc. Or acum, inexplicabil, tocmai se dorește renunțarea la sursa de apă”, ne-a declarat președintele ASIAA. În primul semestru al acestui an, societatea a câștigat din vânzarea apei 77.043 de lei, după ce în perioada similară a anului trecut suma a fost de 74.366 de lei.

 

 

De când a venit acest director ia numai măsuri împotriva salariaților. Contractul colectiv de muncă nu este respectat, dar nu s-a încercat nicio mediere a conflictului. Pentru că actuala conducere a societății a refuzat permanent dialogul, ne-am adresat instanței. Acum cerem și intervenția ministrului Economiei pentru medierea conflictului.

 

Constantin Bucuroiu, președintele ASIAA

 

Director specialist în turism și construcții

 

Bogdan Răzvan Eugen a fost numit în funcția de director general al societății Automecanica Moreni în iunie 2020 de Virgil Popescu, pe vremea când ocupa funcția de ministrul al Economiei și Energiei în Guvernul Orban. El făcea parte astfel din echipa de „specialiști” promisă de PNL în fruntea companiilor de stat care urma să-i înlocuiască pe  oamenii promovați de PSD. Bogdan Răzvan Eugen a mai fost director la Automecanica în 2012, în timpul guvernării PDL. Conform CV-ului său, el a lucrat în turism, construcții și vânzări imobiliare în trecut.

×