Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scăpat întreg din batjocura șoselei de centură a Capitalei, am înțepat într-una din zilele fierbinți de august autostrada A2 în coasta lină a Călărașiului, coastă ce se arcuiește spre Dunăre împlântându-se adânc în inima și sufletul Bărăganului. Panglica șoselei m-a legănate până-n vechiul Lichirești - rebotezat Călărași după numele ștafetarilor care purtau în goana cailor corespondența dintre Bucureștiul lui Brâncoveanu și Constantinopolul turc - fără să mă scape o clipă din mrejele istoriilor tulburi. Înspăimântați de năvălirile păgâne iscodite dinspre vadurile Dunării spre miezul Munteniei sute și sute de ani la rând, românii au învățat aici să-și pună la adăpost nu doar merindele, muierile și țâncii, ci și poveștile, snoavele, cântecele și versurile. Când nu le-au mai putut apăra nici cu sabia, nici cu dinții, oamenii și-au așezat țarinele sub pavăza domnitorilor nemuritori, iar înșiruirea satelor de luncă trădează încrederea în memoria aprigilor războinici prin chiar numele lor: Răzvani, Radu Vodă, Mihai Viteazul, Vlad Țepeș, Alexandru Ioan Cuza. Când nu poartă nume de voievozi, micile țări se cheamă Plevna sau Independența. Nicăieri în România n-am mai întâlnit un drum atât de bine păzit de trecut. Pe marginile lui mănoase grâul fusese strâns, păsări albastre ciuguleau semințe scăpate din mâini mecanizate, bostănării pârjolite leneveau indecente, cu rotunjimile zemoase întoarse spre cer, iar porumbul foșnea gata să pocnească într-o ploaie de floricele. Acest joc viu de arome și culori de vară-toamnă s-a estompat la porțile amărâte ale reședinței Lichirești-Călărași. Strada cu asfalt găurit - intitulată pompos Prelungirea Bucureștiului - a tresărit, mândră, o singură dată: când am întors privirea la dreapta, de unde se ridica jerpelită silueta cândva elegantă a Palatului Comunal, bijuterie ridicată între 1886 și 1887 după planurile vestitului arhitect ploieștean Ion N. Socolescu. În prezent abandonată (parțial) pradă lianelor și liliecilor, clădirea proptită-n coloane dorice se încăpățânează să stea în picioare. Dar să ne urmăm potecuța spre Dunăre, spre Jegălia. Vom aprofunda cu alt prilej secretele Palatului din Călărași.
De la cărți și „fluturași”, la cașcaval cu piper
În fața mea stă un bărbat subțire, delicat și binevoitor care mă privește atent din spatele unor lentile negre. „Vlad. Vlad Ion este numele meu, iar el este Claudiu”, murmură repede longilinul, în vreme ce Claudiu îmi întinde mâna într-un salut ferm. Cei doi, sprijiniți de întreaga familie, au creat „Lactate din Bărăgan”, o afacere despre care se vorbește în lunca Dunării atât de seducător: „Dacă întorci borcanul fără capac cu fundul în sus, nu pică smântâna. Așa de grasă și de bună ce-i”, m-a pus în gardă Mari, călăuza mea în târgul călărașilor. „Aventura a început prin 2015, în jurul Cooperativei Agricole Valea Jegăliei, comună formată din trei sate, mai jos, pe brațul Borcea. Oamenii cresc de când se știu animale, vaci de lapte. Consultați (tehnologic) de un prieten, am decis să adunăm cât mai mult lapte de la cele opt sute de vaci ale Jegăliei și să producem telemea, cașcaval, smântână, unt, brânză dulce, brânză maturată, specialități din brânză și șuncă”. Vlad lasă povestea în bătaia clipei și privește întrebător spre Claudiu, care preia ștafeta: „Am pornit cu doi angajați, acum avem treisprezece, nu vă gândiți că suntem vreo multinațională. «Smântâna de Bărăgan care nu pică din borcan» e preparată într-o făbricuță de 40 de metri pătrați ridicată în sat, la Jegălia. Investiția inițială a fost de două miliarde de lei, acum am ajuns la cincisprezece miliarde, pentru că reinvestim continuu în afacere. Banii pompați aici i-am muncit tot noi, la propria tipografie - aceasta a fost prima întreprindere -, n-am împrumutat nici măcar un leu, n-am accesat fonduri europene, nu ne-am împovărat cu datorii. Am crescut încet și sper să creștem în continuare”.
Brânza bulgărească de 6 lei
Citește pe Antena3.ro
În 2015, când au scos capul pe piața brânzei, Vlad și Claudiu produceau 60 de kilograme de telemea pe zi, acum au ajuns la o tonă pe zi! Cum? „Uite așa, vânzând cu felia prin Călărași, prin tot Bărăganul. Țin minte că atunci cumpăram laptele cu 85 de bani, acum prețul a sărit la 1,2 de lei, așadar un kilogram de brânză de vacă îl vindem cu 12 lei la poarta fabricii. Lactatele le transportăm în condiții de maximă siguranță alimentară, în două mașini frigorifice autorizate, nu cum o fac alții, în dube pe trei roți”. Săgeata lui Claudiu țintește probabil spre celelalte șase centre de colectare și prelucrare a brânzei din județ. N-am detaliat, mă interesează afacerile și poveștile lor, nu învârtelile și zvonurile bâzâite pe tonuri joase. Vlad a intuit mica dilemă și risipește momentul bătând elegant aerul cu palma: „În șase ani, am ajuns la aproape cinci mii de litri procesați zilnic și la o cifră de afaceri de aproape două milioane de lei. Nu-i puțin, dacă ținem cont că n-am fost ajutați de nimeni cu nimic”. Clipește nervos, apoi reia: „Am scris sute de e-mailuri pe adresele marilor comercianți, n-am primit nici măcar o literă drept răspuns. E greu să ajungi pe raft în supermarket. Până la urmă, cine suntem noi? Niște muncitori care încearcă să-și vândă lactatele în propria țară ...” Claudiu își întinde umărul: „Niște muncitori care nu-și păcălesc clienții”. Vlad e cel care încearcă să destindă atmosfera: „Știți de ce se îngălbenește brânza în galantar? Pentru că are grăsime naturală”. Râdem discret, cu gândul la brânza bulgărească vândută cu 6 lei kilogramul.
Grăsimea vegetală, un secret pe care-l știe toată lumea
Această telemea bizară cu preț imbatabil a trecut Dunărea și a umplut magazinele Bărăganului și burțile băbuțelor cu pensii derizorii. Se vinde și în Călărași, sub eticheta „Brânză. Delicatesă Bulgaria” sau „Brânză. Specialitate Bulgaria”. Culmea, n-o găsești doar în buticurile de cartier, ci și în supermarketuri, la loc de cinste alături de alte afumături și prospețimi sud-dunărene. Dar cum pot bulgarii să vândă brânză de vacă la jumătate din prețul la care o comercializează românii? „Ei știu ce pun în ea, în loc de lapte”, mârâie răgușit Claudiu. Se spune că bulgarii reușesc să scoată din doi litri de lapte de vacă, un kilogram de brânză, în condițiile în care, în mod normal, este nevoie de șase, chiar șapte litri de lapte pentru a obține un kilogram curat de brânză. Cel mai probabil, vecinii noștri extrag smântâna din lapte și adaugă în locul ei grăsimi vegetale, uleiuri și alte preparate alunecoase. Așa ajung să ia bani frumoși și pe smântână, și pe brânza „vegetală”. Pentru că, trebuie menționat, brânza de șase lei chiar se vinde, oamenii o caută și o cumpără în locul celei de doisprezece lei. „Ce să facă bătrânii, cu veniturile lor modeste? Cumpără ce-i mai ieftin. Cine să le spună că dau banii pe niște alimente îndoielnice din punct de vedere calitativ?” Claudiu coboară palmele, a lehamite, în vreme ce Vlad își potrivește glasul: „În timpul pandemiei ni s-au promis atât de multe, dar nimic nu s-a realizat, zero pe toate liniile. Crescătorilor de animale li s-a acordat o despăgubire care se numea chiar așa - «Covid» -, dar nouă, procesatorilor, nimic, niciun leuț. Ne-am clătinat serios, pentru că odată restaurantele închise, nunțile interzise și câte și mai câte, n-am avut cui să mai vindem brânza. Am fost nevoiți să achiziționăm containere frigorifice pentru a nu pierde și mai mult ... Dar să închidem aici capitolul văicărelilor și reproșurilor! Și-așa nu ne aude nimeni”. În lunca Dunării se înfiripă cântecul greierilor și se aprind licurici. Apuc un borcan pântecos cu smântână, îi scot capacul și-l întorc nerăbdător. Iute, de două ori.
Marea păcăleală
Piața lactatelor din Bărăgan nu-i nici pe departe o grădină parfumată ori vreo emblemă a corectitudinii economice. Cea mai cunoscută metodă de falsificare a brânzei în satele din lunca Dunării este și cea mai „mirositoare”: „Iei o mână de căcăreze de oaie, le turtești în tifon și le dai drumul în laptele de vacă. Și gata, ai miros de oaie garantat, poți vinde brânză de vacă drept brânză de oaie, care-i mult mai scumpă. Sunt mulți clienți care nu se pricep deloc să deosebească «aromele» și gusturile”, ne-a dezvăluit un moșneag care n-a vrut în ruptul capului să-și decline identitatea.
Adio, taur comunal!
Fiecare crescător de animale primește de la stat câte patru sute de milioane de lei vechi la sfârșitul anului, cu condiția ca acesta să dețină cel puțin zece vaci cu care să contribuie la îmbunătățirea rasei. Cu alte cuvinte, la Jegălia și oriunde în țară însămânțarea vacilor nu se mai face cu ajutorul taurului comunal, ci cu seringa adusă de medicul veterinar. „Dacă prinde, bine! Dacă nu, încearcă până reușește! Doar că de fiecare dată, țăranul trebuie să scoată din buzunar câte o sută de lei”, ne-a explicat Claudiu.
Pentru unii, mumă, pentru restul, ciumă
Vlad și Claudiu mai au un „of” pe suflet: „Agricultura nu înseamnă doar cultivarea cerealelor, unde se dau miliarde peste miliarde: subvenție pentru motorină, subvenție de la UE, subvenție de la guvern ... Au apărut vile, gipuri, căsoaie, nici nu știu bieții cultivatori în ce să mai bage banii. Să mai dea statul și la alții, la crescătorii de animale, de pildă. Agricultura românească nu înseamnă doar grâu, floarea-soarelui și porumb”.
Două mii de vaci existau în urmă cu douăzeci de ani în comuna Jegălia (Călărași). Acum mai sunt doar opt sute
Am pornit cu doi angajați, acum avem treisprezece, nu vă gândiți că suntem vreo multinațională”, Claudiu Ion
«Smântâna din Bărăgan care nu pică din borcan» e preparată într-o făbricuță de 40 de metri pătrați ridicată în sat, la Jegălia. Investiția inițială a fost de două miliarde de lei
În șase ani, am ajuns la aproape 5.000 de litri de lapte procesați zilnic și la o cifră de afaceri de aproape două milioane de lei. Nu-i puțin, dacă ținem cont că n-am fost ajutați de nimeni cu nimic”, Vlad Ion
Jegălia este o comună din județul Călărași, amplasată pe brațul Borcea, alcătuită din trei sate: Gâldău, Iezeru și Jegălia. Așezarea avea o populație de 4.229 de locuitori, potrivit recensământului din 2011
