"Lasilor! Veniti cu noi!"

TIMISOARA ’89 - Revoltatii si diversionistii au indemnat ore intregi la actiune Martorul Cristian Bogdan surprinde o scena plina de semnificatie: "Cei din Piata Operei nu prea stiau ce sa faca".

REACTIA. Dupa amorteala din primele zile, zeci de mii de timisoreni au iesit sa lupte impotriva regimului in Piata Operei

"Sesizand starea de spirit, un barbat de vreo 35 de ani, saten, cu mustata, bun orator, s-a urcat pe un parapet al intrarii in pasajul subteran din fata Operei si a vorbit cam asa: "Oameni buni, trebuie sa facem ceva. Haideti sa facem ceva in mod hotarat, cu un scop bine precizat. Acum suntem multi si ar fi pacat sa pierdem ocazia. De exemplu, poate ar fi bine sa mergem spre granita cu Ungaria. Cati suntem, vom reusi, vom trece dincolo si vom continua lupta cu ei. Ce parere aveti?". "Nuuu!" S-a auzit din toate piepturile. Mai inainte am precizat ca omul mi-a placut. Auzind raspunsul, mi s-a parut ca i-am surprins pe chip un zambet inteligent. Cred ca prima lui interventie a fost un fel de nada, el voia de fapt altceva. Ceea ce a si obtinut apoi imediat. "Atunci, a zis, sa luptam aici!" "Daaa!", l-au aclamat oamenii. "Adica sa strigam lozinci, sa ne mobilizam, sa ne adunam in fiecare seara, pana cand vom fi luati in seama de cei de la conducerea judetului." "Daaa"." Scena are si valoare literara prin surprinderea cu finete a diferentei intre omul care stie ce face, actioneaza inteligent, lucid, manipuleaza cu abilitate exersata, si masa de manevra redusa la reactia primitiva "Nuuu!", "Daaa!", ce caracterizeaza orice multime psihologica de la Constantin Negruzzi ("prosti, dar multi") la Silviu Brucan (stupid people). Ramane la fel de interesanta propunerea de a trece in Ungaria, unde, dupa cum stim, era organizat de catre serviciile secrete maghiare un "lant" uman intre Gyula si Timisoara, care trebuia sa fie filmat pe o portiune de cativa metri reali pentru a fi prezentat drept kilometric, in Ungaria, unde nu se intelege cum "vom continua lupta de la ei" si unde se forta granita pentru a permite tranzitul in si dinspre Romania fara oprelisti.

PE MUCHIE DE CUTIT. Interventia acelui individ poate fi interpretata si ca o testare a situatiei, ca o evaluare, avand in vedere ca miscarea se potolise in Piata Operei, dar si ca in oras se produsesera suficiente acte spectaculoase, Armata iesise, se deschisese focul si in sus, si in jos, se produsesera suficiente distrugeri ca sa transforme Timisoara intr-un caz international si sa-l puna pe Nicolae Ceausescu in situatia de a nu putea ascunde gravitatea evenimentelor de acolo. De altfel, urmarind cu atentie ordinele acestuia si ale Elenei Ceausescu, se vede foarte clar efortul de a ascunde criza, de a izola comunicatiile orasului, de a reduce ansamblul corpului revoltat, al multimii la "un grup de huligani platiti de straini", de a distruge urmele, inclusiv cadavrele celor omorati. Este probabil principalul motiv pentru care Ceausescu nu a decretat si nici proclamat starea de necesitate, pentru ca asta presupunea anuntarea publica si, implicit, recunoasterea existentei si gravitatii crizei. El insista in toate acele prime ore ale zilei de 17 decembrie pe rezolvarea rapida prin interventia in forta si fara echivoc a tuturor fortelor de ordine si a trupelor Armatei si cand constata prudenta celor doi sefi de institutii ale sistemului de aparare, generalul Iulian Vlad si generalul Vasile Milea, trece pragul Constitutiei, al legii si anunta diversionist decretarea starii de necesitate prin telefon. Il minte apoi si pe Ion Coman si il trimite la Timisoara pentru a inlocui, printr-un personaj instituit cu puteri depline, gestul asteptat si de factorul politic local, si de Securitatea locala: sa se duca la Timisoara si "sa se ridice - cum spunea tot el - in fata muncitorilor pentru a le spune adevarul". Daca acceptam ca Ceausescu avea o inteligenta nativa si o mare abilitate politica, atunci trebuie sa acceptam si faptul ca nu s-a dus la Timisoara constient ca tinta actiunii este el si numai el, si ca la Timisoara nu este decat diversiunea necesara pentru lovitura principala data la Bucuresti. In plus de asta, ceea ce il preocupa cel mai mult in dupa-amiaza de 17 decembrie 1989 era tradarea, adica ceea ce intelegea el din rezistenta opusa constient de Vlad si Milea. In acel moment, Ceausescu avea nevoie de o inscenare, de un act care sa-i puna pe cei doi titulari ai posturilor-cheie, dar si pe oamenii Moscovei din CPEx intr-o situatie-limita, in fata unui ordin direct, a unui ordin de executie (adica de trecere la actiune). A fost un risc pentru Ceausescu, pe muchie de cutit, dar i-a mers. Spre nenorocirea natiunii romane. Totodata, intrand in zona infractionalitatii, a crimei de stat, el a cautat imediat o justificare a actelor sale si niste vinovati. De aici, covocarea si desfasurarea sedintei extraordinare a CPEx din 17 decembrie.

2.000 DE PROTESTATARI. Daca urmarim cu atentie "harta" marturiilor depuse de revolutionari, harta traseelor pe care s-au miscat sau au fost miscati, ba de fortele de ordine, ba de diversionisti, vom constata o deplasare intortocheata, o intrare pe strazi, revenire, regrupare, imprastiere, potolire si din nou explozie, avem si imaginea unei multimi fizice, nu numai psihologice, care nu depasea dupa estimarile ulterioare 2.000 de oameni pentru ziua de 17 decembrie. Ea a migrat in jurul Centrului si pana la urma s-a concentrat pe spatiul dintre Catedrala si Opera, loc cu dimensiune istorica. Ce facea restul? Timisoara avea aproximativ 300.000 de locuitori. Ce faceau in timpul evenimentelor din oras aproximativ 298.000 de cetateni? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, vom arata mai intai ca mai exista un grup social in oras care se manifesta intr-un fel. Cand au reinceput devastarile, in ziua de 17 decembrie, locatarii cladirilor devastate si incendiate s-au organizat ad-hoc pentru a le apara. Iata ce povesteste revolutionarul Mircea Gaspar: "Apoi am remarcat alt lucru demn de semnalat. Locatarii din imobilele la parterul carora exista magazine au inceput sa se organizeze in formatiuni de paza. S-au inarmat cu ciomege, cu rangi, stand in preajma pravaliilor". Colonelul Ion Deheleanu, seful Militiei judetului Timis, a spus la un moment dat in proces: "Nu mai conteneau telefoanele cu apelurile cetatenilor din oras, care pe buna dreptate ne-au facut incapabili, ca nu suntem in stare sa stapanim o mana de derbedei". Conform unei marturii din Politia actuala a municipiului Timisoara, in acea noapte s-au inregistrat aproximativ 20.000 de apeluri telefonice care cereau - in majoritate femei - lichidarea mai repede a manifestantilor/manifestatiilor.

STATISTICA. Nu putem dimensiona corect acest fenomen, care oricum era limitat de capacitatea unei centrale telefonice de a primi mesaje si de numarul redus al cetatenilor care stiau numele de telefon ale Militiei judetene. Oricum, putem afirma ca cetatenii aflati in acea zi la Timisoara se imparteau involuntar in sase categorii:

agenti straini si observatori calificati ai evenimentelor (de ordinul a 10-15 persoane);

diversionisti, cetateni romani antrenati in Ungaria, multi provenind din alte localitati decat Timisoara (de ordinul a 30-50 de persoane, dar exista si estimari spre 200, greu verosimil, decat daca luam in calcul si persoanele antrenate de ei in actiuni violente).

borfasi implicati in spargeri, furturi, devalizari (fara nici o legatura politica cu manifestantii, dar in legatura actionala cu acestia; de ordinul zecilor);

cetateni ostili incidentelor din oras care au cerut protectia fortelor de ordine, lichidarea manifestatiilor s-au care s-au organizat in grupuri de paza a locuintelor (teoretic potrivnici revoltei; de ordinul catorva mii).

cetatenii autentic revoltati ai Timisoarei, masa de manevra pentru diversionisti, revolutionarii din 17 decembrie 1989 (aproximativ 2.000 de persoane, dar exista si estimari care tind spre 8.000, ceea ce este neverosimil);

populatia Timisoarei, inactiva, probabil timorata, lipsita de initiativa (peste 200.000 de oameni).

Nu putem vorbi decat de un nucleu revoltat al Timisoarei in mijlocul unei majoritati covarsitoare care nu reactioneaza. Putem presupune cateva stari sufletesti, excluzand neutralitatea si indiferenta: frica de autoritati mai puternica decat nemultumirea pentru conditiile de trai; comoditatea lasa, dupa ce au acceptat si unii au aprobat realegerea lui Nicolae Ceausescu in fruntea puterii politice; sentimentul dominant de a lasa pe altii sa faca treaba cea mai urata si periculoasa. In fata acestei statistici apare ca relevant un cu totul alt raport intre tezele considerate ca decisive ale celor doua tabere: daca actele de violenta au fost facute de agenti straini sau de revolutionari. Practic, cititorul are acum la dispozitie posibilitatea sa observe ca nu mai este important cine au fost autorii violentelor, cei care au atacat Armata - diversionisti romani, straini sau revolutionari - , ci faptul ca acestia au fost extrem de putini (aproximativ 1,5%) intr-un oras care nu reactiona. I se striga acestui oras timp de zeci de ore: "Lasilor! Veniti cu noi!". Si nu veneau.

Fragment din volumul "Istoria loviturilor de stat in Romania - o tragedie romaneasca" de Alex Mihai Stoenescu, Editura RAO-2004.

INCERCAREA "Sesizand starea de spirit, un barbat de vreo 35 de ani, saten, cu mustata, bun orator, s-a urcat pe un parapet al intrarii in pasajul subteran din fata Operei si a vorbit cam asa: "Oameni buni, trebuie sa facem ceva. Haideti sa facem ceva in mod hotarat, cu un scop bine precizat. Acum suntem multi si ar fi pacat sa pierdem ocazia. De exemplu, poate ar fi bine sa mergem spre granita cu Ungaria. Cati suntem, vom reusi, vom trece dincolo si vom continua lupta cu ei. Ce parere aveti?". "Nuuu!" " Cristian Bogdan - martor

MASA "Daca urmarim cu atentie "harta" marturiilor depuse de revolutionari, vom constata o deplasare intortocheata, o intrare pe strazi, revenire, regrupare, imprastiere, potolire si din nou explozie, avem si imaginea unei multimi fizice, nu numai psihologice, care nu depasea, dupa estimarile ulterioare, 2.000 de oameni pentru ziua de 17 decembrie. Ea s-a concentrat pe spatiul dintre Catedrala si Opera, loc cu dimensiune istorica. Ce facea restul? Timisoara avea aproximativ 300.000 de locuitori " Alex Mihai Stoenescu

Nu ratati!

In numerele viitoare puteti citi o alta analiza a lui Alex Mihai Stoenescu despre evenimentele din decembrie 1989.