Maestrul şi Meditaţia

Maestrul
Intr-o adunare putin numeroasa, un curios a intrebat daca pentru a deveni maestru trebuie sa fii neaparat si calugar. Cineva pe care il creditez ca fiind autorizat in domeniu a raspuns cu cea mai simpla si mai clara definitie pe care am auzit-o vreodata pentru cuvantul 'maestru': 'maestrul este o persoana cu o stare mentala speciala'.

Din aceasta prespectiva, rezulta intr-o logica formala simpla ca exista patru mari categorii de indivizi. Prima este cea care ii cuprinde pe cei care sunt maestri si calugari, in acelasi timp. In a doua categorie, sunt inclusi cei care sunt maestri dar nu sunt si calugari. A treia este pentru cei care sunt calugari, dar nu sunt maestri. Si, la final, au ramas cei care nu sunt nici una, nici cealalta.
Sa revenim la definitia initiala si sa ne oprim asupra formularii 'o stare mentala speciala'.

Cat de 'speciala' este aceasta 'stare mentala speciala'? Se povesteste ca dezvoltarea capacitatii creierului uman printr-un antrenament sistematic si dedicat poate ajunge pana la un punct in care functionarea mintii devine independenta de organul fizic – numit anatomic 'creier'. Trebuie sa fie fascinant sa ai o minte mai 'larga' decat creierul.

Meditatia
Daca ai intreba un Maestru autentic (si epitetul nu e doar o simpla adaugire stilistica), 'este me­di­tatia un fel de relaxare?', ti-ar raspunde zam­bitor si rabdator: 'Daca doresti sa te relaxezi, mai bine te asezi linistit in pat si dormi o ora-doua'.
In ultimii 50 de ani, mai evident in ulti­mul deceniu, au aparut in societatile industria­lizate si informatizate din ce in ce mai multi 'meditatori'. Poate ca izvorul confuziei in ceea ce priveste semnificatia termenului porneste chiar de la cuvantul folosit in Occident ca sinonim pentru a inlocui termenul sanscrit. La origine, BhÇvanÇ insemna 'dezvoltare' sau 'cultivare'.

Dar era folosit in variante compuse dintre care cele mai cunoscute sunt citta-bhavana (cu sensul de cultivare/ dezvoltare a mintii/ inimii) sau metta-bhavana(dezvoltare a iubirii si bunatatii). Trecand prin procesul occidentalizarii, termenul echivalent ales ca sa-l exprime a fost meditation, derivat din latinescul meditatio, meditari – insemnand 'a gandi, a contempla, a medita'.
'Meditatia', asa cum budistii o inteleg, este un antrenament mental prin care se obtine ca rezultat final o minte organizata si disciplinata. Si asta nu este o scamatorie sau o mica vrajitorie facuta pocnind din degete. Este un proces treptat de reorganizare a propriei minti pe care il parcurgi intorcandu-te in Interior, iar si iar.

Mintea
Premisa de la care pornesti in aceasta calatorie fascinanta, dificila si subtila, este raspunsul logic la intrebarea: cine sunt eu? Daca pot incropi o insiruire de obiecte de felul 'automobilul meu', 'casa mea', 'cartea mea', 'mintea mea', rezulta ca posed, intre altele: 'un automobil', 'o casa', 'o carte' si 'o minte'. Dar daca 'mintea' imi apartine in acelasi mod ca si 'automobilul', 'casa' si 'cartea', inseamna ca mintea nu sunt EU. Si atunci: CINE SUNT EU cel care poseda, printre altele, si 'o minte'?

Urmeaza etapa urmatoare: daca mintea nu este identica cu mine, ci apartine cuiva pe care il numesc EU, atunci exista logic o posibilitate sa observ 'mintea mea' din exteriorul ei, asa cum pot sa observ si celelalte obiecte despre cu caror posesie sunt deja foarte familiar 'automobilul', 'casa' si 'cartea'. Daca pot descrie toate celelalte obiecte ca urmare a observatiei, atunci ar trebui sa pot descrie si mintea, in urma unui proces asemanator. Paradoxal, argumentatia de mai sus nu simplifica lucrurile, ci le complica si mai mult.

Devenind observatorul propriei minti, poti sesiza ca mintea este in acelasi timp foarte slaba si foarte puternica, dar mai ales foarte sofisticata. Deci a o transforma intr-un demers constient de sine cere in mod necesar un drum coerent. Este un proces cel putin la fel de sofisticat ca mintea insasi. Si dureaza.

Antrenamentul
Primul lucru frapant atunci cand contemplam 'gandirea' este modul in care mintea sare de la o idee la alta, uneori cu totul neasteptat, ilogic si neavand la baza decat o asociere rasarita ca de niciunde. Iar gandirea propriu-zisa iti apare acum ca o mare 'dezordine' mentala. Deci scopul enuntat anterior (acela de a obtine o minte 'organizata si disciplinata') se impune ca un obiectiv nu numai rational, dar si necesar. Sau, ca sa rezumam, am identificat punctul de pornire si punctul final al antrenamentului mental numit in mod uzual 'meditatie'. Asa cum pentru a deveni un campion al gimnasticii corpul trebuie sa exerseze un anumit sistem de miscari fizice, la fel si pentru a avea o minte performanta trebuie parcurse anumite etape mentale.
Mai intai, mintea trebuie sa-si linisteasca agitatia amalgamului de ganduri. Apoi, in a doua etapa, mintea trebuie invatata sa se concetreze in mod stabil asupra unui singur lucru. Macar cateva secunde, la inceput. Si abia apoi, cu o minte stabila, linistita si concentrata, poti incerca sa gasesti cele mai bune solutii la problemele cu care te confrunti in viata. Aceasta este de fapt meditatia.

'A medita' nu inseamna 'a motai stand nemiscat pe un covoras'. A medita inseamna a gandi concentrat, fara sa te lasi distras de absolut nimic altceva in timpul procesului de analiza. Miscarile corpului pot distrage prin senzatiile pe care le creeaza si de aceea nemiscarea este doar o alta metoda de a inlatura orice abatere a mintii in timp ce doar gandeste concentrat. Unde poate duce in final un astfel de antrenament? La o minte care gandeste cu o logica precisa si ascutita. La ce ar putea fi buna, in lumea agitata in care traim, o astfel de minte antrenata? Daca mintea pe care o avem la dispozitie este mai agera, mai calma si mai patrunzatoare, acest lucru poate fi extrem de util in orice activitate pe care dorim sa o desfasuram si sa avem succes.

Asa ca, in mod absolut sigur, vacile rumegand linistite pe pajisti nu mediteaza. Depun marturie pentru asta din toata Inima. Dar sunt vacile de prin poieni fericite? Despre Fericire, poate cu alta ocazie.
'Meditatia si viata cotidiana', de Geshe Rabten – in traducerea lui Mircea Glavan, la Editura Herald, 2011.