Mai săraci decât în ’89

În frontul larg al opoziţiei la măsurile de reducere drastică a salariilor şi a pensiilor se alătură şi o prestigioasă instituţie academică, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii.

Este semnificativ de arătat că Institutul pentru calitatea vieţii a fost primul colectiv de cercetare format la 3 ianuarie 1990, răspunzând alături de democratizarea ţării unui ideal al Revoluţiei - creşterea bunăstării. Institutul livrează prin acest Raport o serie de date care impun o concluzie severă: în multe domenii esenţiale pentru calitatea vieţii, schimbările din ultimii 20 de ani nu indică un progres faţă de 1989, ci, dimpotrivă, paşi periculoşi înapoi. Scăderea numărului de salariaţi de la 8 milioane în 1990 la circa 4,6 milioane în 2010, cu salariul minim garantat mai mic decât în 1989, dezagregarea sistemelor publice de sănătate şi educaţie sunt doar câteva dintre reperele acestui recul dramatic cu implicaţii pentru stabilitatea socială în ansamblu, dar şi pentru destinele individuale.

În perioada de criză acută pe care o traversează economia multor regiuni ale lumii s-a adus în discuţie rolul statului, al implicării sale în economie şi societate. Teoreticienii Dreptei, ai liberalismului anarhic vor să impună ideea că "statul este prea mare şi trebuie făcut mai mic". Raportul Academiei Române spune că se porneşte de la o ipoteză care falsifică realitatea socială, iar "serviciile publice sunt etichetate negativ, ca fiind consumatoare inutile de resurse". Cu o pondere a veniturilor de 32,8% din PIB şi a cheltuielilor de 36,1% din PIB, România se plasează pe ultimul loc în Europa. Aceasta arată că România nu are un stat prea mare, ci este statul cel mai mic din Europa, la mare distanţă de statele europene. În România, sectorul public social este primul sacrificat, reacţia guvernării actuale fiind inversă, încercând să echilibreze bugetul prin tăieri masive de salarii şi pensii, bugetarii şi cei mai defavorizaţi cetăţeni suportând masiv costul crizei. În condiţiile fragilizării nesiguranţei sistemului de pensii, "considerat greşit ca o povară pentru societate, generaţia activă este îndreptăţită să se întrebe dacă viitorul său va fi asigurat. Este o problemă-cheie a moralului colectiv", subliniază Raportul. O concluzie alarmantă a acestei solide lucrări:

"Din discursurile publice se prefigurează o opţiune care tradusă în activitatea practică se va dovedi catastrofală: prosperitatea se poate realiza printr-o accentuare a polarizării sociale şi un dispreţ faţă de largi segmente sociale în pragul sărăciei: excluşii din economie, pensionarii, copiii, bolnavii şi chiar bugetarii. După 20 de ani, România a ajuns la un număr mai mare de săraci şi la o inegalitate socială mai mare decât cea din 1989, având însă o povară suplimentară dată de datoriile externe şi costurile sociale care le însoţesc".
● Dan Costantin

---

Mai săraci decât în '89
● Vali Blănaru

După 20 de ani, România are încă un număr mare de săraci şi o inegalitate socială mai mare decât cea din 1989, dar şi o povară suplimentară dată de datoriile externe şi costurile sociale care le însoţesc, se arată în raportul social "După 20 de ani: Opţiuni pentru România", realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române.

Valoarea salariului mediu net s-a prăbuşit la 60% din valoarea sa iniţială în ambele perioade de regres economic: 1993-1994, 1997-2000. Astfel, dacă în 1989 salariul mediu net era de 1.061 de lei, în perioadele de criză a scăzut la 659 de lei (1993) şi 631 de lei (2000). De-abia în 2007 valoarea salariului mediu a depăşit valoarea pretranziţie, ajungând la 1.187 de lei. După o stagnare în 2009, 2010 vine cu scăderi salariale în sectorul de stat şi per ansamblu şi a celui mediu.



"Deşi a crescut considerabil după anul 2000, salariul minim nu a atins nici în prezent nivelul din 1989", spune profesorul Cătălin Zamfir, coordonatorul raportului şi directorul ICCV. Astfel, dacă în 1989 salariul minim era de 693 de lei, acesta a scăzut la un nivel minim de 197 de lei în anul 1999, adică doar un sfert din valoarea sa de la Revoluţie. Cu un nivel de 640 de lei în prezent, salariul minim este sub nivelul din 1989. Şi salariile s-au polarizat: aproape jumătate dintre români (46%) câştigă sub 65% din salariul mediu (700 de lei) faţă de doar 20% în 1989. Şi numărul celor cu venituri peste dublul salariului mediu (2.500 de lei) a crescut: 8% din salariaţi, faţă de numai 2% în 1989.

Veniturile pensionarilor au fost cel mai dramatic afectate în ultimii 20 de ani. Dacă în 1989 pensia medie era de 492 de lei, valoarea acesteia s-a înjumătăţit în anii de restructurare economică, ajungând la un minim de 251 de lei în 1998. De abia în anul 2007 pensionarii au ajuns la aceleaşi venituri ca înainte de Revoluţie.




Gradul de sărăcire al populaţiei se observă şi mai puternic în cazul pensionarilor, unde a crescut semnificativ ponderea pensiilor mici. Dacă în 1994, 4% din pensionari aveau venituri sub 65% din pensia medie la acel moment în valoare de 286 de lei, în 2008, proporţia pensionarilor săraci a ajuns la 21% la o pensie medie de 666 de lei. Dacă în 1992, 50% din pensionari aveau venituri peste 159% din pensia medie în valoare de 344 de lei, în 2008, doar 16% din ei se mai regăsesc în această situaţie, având pensii peste 1.000 de lei.

În ultimii 20 de ani, salariaţii şi pensionarii au reprezentat împreună aproximativ 50% din populaţia României. În prezent, numărul salariaţilor a scăzut cu 60%, până la 4,6 milioane faţă de 8,1 milioane cât erau în 1989, iar pensionarii sunt cu 55% mai mulţi - 5,5 milioane în prezent faţă de 3,5 milioane în 1990. Explozia numărului pensionarilor a avut loc în urma restructurării economiei. Circa două milioane de români s-au pensionat anticipat sau pe cazuri de boală. "Pensionarea anticipată a fost o politică socială de evitare a problemelor sociale generate de explozia previzibilă a şomajului. Cum pensionarea anticipată a fost posibilă numai în apropierea vârstei legale de pensionare, cei care nu puteau beneficia de această facilitate au recurs la pensionarea pe caz de boală: în prezent, unu din şase pensionari este pensionar motivând incapacitatea de muncă. Aşa se face că, deşi vârsta-limită de pensionare tinde să crească spre 65 ani, în realitate, în România anului 2009, vârsta medie de pensionare era de 54 de ani", se arată în raportul ICCV.

Majoritatea şomerilor au devenit persoane "neocupate" sau ocupate la limita pieţei formale a muncii, expuse veniturilor mici şi fluctuante. Circa jumătate dintre şomerii înregistraţi în prezent au depăşit perioada legală de suport social. Locurile de muncă salariate au fost înlocuite şi de munca la negru, cu venituri mai mici şi fără acoperirea asigurărilor sociale sau medicale.
Alocaţia pentru copii a reprezentat înainte de 1990 un instrument important de echilibrare financiară a familiilor cu copii, plasându-se la 10% din salariul mediu. Valoarea ei s-a redus cu mai mult de jumătate, de la 112 lei în 1989 la 42 de lei în 2009.

Sărăcirea absolută nu i-a afectat unitar pe români. Populaţia din mediul rural şi zona Nord Est au fost mai grav afectate. În 2000, anul cu unul dintre cele mai scăzute niveluri de trai, în această zonă, una din două persoane se plasa în sărăcie. În mediul urban, sărăcia s-a dublat între 1995-2000 şi a scăzut de la 25,6% la 6,8% în 2006, ca efect al creşterii economice. Cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în rândul ţăranilor, al şomerilor şi al lucrătorilor pe cont propriu neagricoli.

Creşterea şomajului în 2009 prin disponibilizările din sectorul privat, urmate de scăderile salariale şi disponibilizările din cel public din 2010 aduc salariaţii în faţa riscului de sărăcire. Aceste procese se alătură tendinţei de creştere a ponderii celor cu salarii mici (sub 65% din salariul mediu de la 32% în 1998 la 45% în 2008) paralel cu menţinerea unui segment de 8%-9% salariaţi cu salarii peste dublul celui mediu. În afara căderii în sărăcie, un risc la fel de ridicat pentru clasa de mijloc este incapacitatea de a face faţă returnării împrumuturilor bancare contractate înainte de debutul crizei.

Guvernul român anunţă măsuri de austeritate fără precedent în istoria românească recentă: scăderea fondului de salarii bugetare cu 25%, scăderea pensiilor cu 15%, ca şi reducerea sau anularea majorităţii formelor de suport social. Este de aşteptat ca aceste măsuri să împingă brutal în sărăcie un segment larg al populaţiei. Pensionarii sunt în faţa unui risc ridicat de sărăcire: reducerea pensiilor cu 15%, ca şi perspectiva reducerii cheltuielilor publice din sistemul de sănătate vor creşte procentul săracilor absoluţi în rândul pensionarilor. Copiii vor fi loviţi prin scăderea veniturilor familiilor, dublată de scăderea suportului financiar pentru sistemul de asistenţă socială, dar şi pentru învăţământ şi sănătate.

"Riscăm să facem faţă crizei financiare cu strategia ţăranului sărac şi mărginit: strânge cureaua şi speră că astfel va ieşi din sărăcie. Aşa nu a ieşit din sărăcie, ci a devenit şi mai sărac", spune Zamfir. "Toate guvernele au dus o politică greşită. Solidaritatea este un cuvânt folosit doar la nivel ideologic. Solidaritatea a fost distrusă sistematic în primul rând prin migraţia oamenilor politici în Parlament. Cei care îşi părăsesc partidul ar trebui să părăsească Parlamentul. Preşedintele statului nu trebuie să devină partizanul unui grup politic. Soluţia pentru ieşirea din situaţia actuală sunt alegerile anticipate sau un guvern de tehnocraţi care să asigure coerenţă politică şi spaţiu de reaşezare a conflictului politic", a mai spus Cătălin Zamfir.

Greşelile României
Privatizarea economiei a fost dublată de retragerea statului din economie cu consecinţe dramatice. Agricultura este dezorganizată şi are nevoie disperată de o politică agrară care să-i creeze condiţiile unei dezvoltări durabile. Industria s-a redus masiv printr-o fragmentare excesivă şi a devenit mai fragilă prin lipsa ei de coerenţă. Turismul nu se poate dezvolta prin iniţiative particulare dacă nu este susţinut de o infrastructură solidă de transport şi de un cadru legal şi administrativ suportiv. "Statul s-a retras din economie acolo unde era vital nevoie de el, dar s-a implicat distorsionant ca un partener corupător şi demotivator în zone gri, care au devenit veritabile găuri negre de scurgere a resurselor existente", se arată în raport. "A doua eroare: am respins complet, ca perimat, conceptul de economie naţională. Am crezut că şansa noastră este să ne integrăm, fiecare actor pe cont propriu, în circuitul economic mondial. Integrarea confuză a economiei româneşti în economia mondială a dus în fapt la obţinerea unui loc marginal în acesta", precizează Cătălin Zamfir.

Majoritatea românilor, sub limita sărăciei
Cei 20 de ani de tranziţie nu au crescut gradul de bunăstare. Tipurile standard de familii monitorizate de ICCV de abia se apropie de standardul de viaţă din 1990. Cu excepţia ultimilor ani, veniturile principale ale familiilor standard se plasează sub pragul de sărăcie. Familiile de salariaţi cu doi copii: în perioada 1992-2005, două salarii medii şi două alocaţii plasau aceste familii în situaţia de sărăcie. După 2005, ele ies din sărăcie, dar nu ating încă nivelul pe care îl aveau în 1990. Familiile care se bazează pe două salarii minime s-au confruntat mereu cu o sărăcie severă, plasându-se chiar sub 50% din nivelul minim decent de viaţă. Dacă o familie se bazează doar pe venitul minim garantat, veniturile sale reprezintă doar circa 16% din veniturile necesare minimului decent de viaţă. Familia de pensionari standard (doi pensionari cu două pensii medii) s-a confruntat cu o sărăcie accentuată pe perioada 1991-2006. În anii 2007-2009, familia standard de pensionari cunoaşte o ieşire meritată din sărăcie. Reducerile anunţate în 2010 readuc această familie standard la nivelul anului 1990.