x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Sute de mii de metri cubi de mâl trebuie scoase din Dunăre pentru a menține șenalul navigabil

Sute de mii de metri cubi de mâl trebuie scoase din Dunăre pentru a menține șenalul navigabil

de Adrian Stoica    |    25 Iun 2024   •   07:40
Sute de mii de metri cubi de mâl trebuie scoase din Dunăre pentru a menține șenalul navigabil

La 10 ani de la lansare, proiectul Fast Danube, care are ca obiectiv realizarea studiilor tehnice și îmbunătățirea condițiilor de navigație pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării, face abia acum primii pași pentru a deveni realitate. Agenția Națională pentru Protecția Mediului a decis să emită acordul de mediu pentru acest proiect aprobat spre finanțare în 2014. Îmbunătățirea condițiilor de navigație pe Dunăre este necesară deoarece aici există 12 puncte critice pentru navigație, în care adâncimile minime ale apei scad sub 2,5 m, nivelul minim recomandat pentru navigație de Comisia Dunării.

Parteneri în proiect sunt cele două administrații de cale navigabilă din România și Bulgaria, respectiv Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați (lider de proiect) și Agenția pentru Explorarea și Întreținerea Fluviului Dunărea (IAPPD) Ruse. Contractul de finanțare a fost semnat în 2015, valoarea totală a proiectului fiind de 5,25 de milioane de euro, 85% din finanțare fiind asigurată din fondurile europene de coeziune.

Sincope încă de la început

Proiectul a demarat cu sincope generate de legislația inadecvată și contestații la licitații. De-abia în 2017 s-a reușit semnarea unui contract de consultanță cu consorțiul Halcrow România, pentru o valoare a serviciilor de realizare a studiilor în valoare de 19,9 milioane de lei (4,33 de milioane de euro, la momentul respectiv - n.red). Asta a făcut ca beneficiarii proiectului să solicite Bruxelles-ului prelungirea cu doi ani, până în 2020, a termenului de finalizare a proiectului. Nici acest termen nu a fost respectat, dar acest lucru se datorează în special părții bulgare, care nu a arătat un interes mare pentru acest proiect. În România erau 22 de situri Natura 2000 situate pe raza proiectului, iar în Bulgaria - 39. Deoarece bulgarii au întârziat realizarea documentațiilor pentru aceste zone, s-a cerut o nouă prelungire a proiectului până la sfârșitul anului 2021. Termenul nu a fost respectat, iar în 2022 au fost mai multe intervenții ale părții române pentru urgentarea lui, mai ales că transportul pe Dunăre în contextul războiului din Ucraina a căpătat o altă importanță. În toamna anului trecut pentru deblocarea proiectului a intervenit pe lângă partea bulgară inclusiv Comisarul european pe transporturi, Adina Vălean.

Şenalul navigabil al Dunării pe granița dintre România și Bulgaria are o lungime de 470,5 km. Cerințele minime recomandate de Comisia Dunării pentru îmbunătățirea condițiilor de navigabilitate sunt ca șenalul să aibă 180 de metri lățime, 2,5 metri adâncime sub nivelul minim al apei pentru navigație și o rază de curbură de 1.000 de metri. 

Soluțiile tehnice propuse

În total, pe sectorul româno-bulgar al Dunării au fost identificate 12 puncte critice (șase în partea română, șase în partea bulgară). În baza modelelor matematice realizate, s-a ajuns la concluzia că în nouă puncte (Gârla Mare, Salcia, Bogdan-Secian, Dobrina, Corabia, Vardim, Iantra, Batin și Kosui) reconfigurarea și corectarea traiectoriei șenalului navigabil se poate face prin dragaje capitale, iar în trei puncte critice - Bechet (România), Belene și Popina (Bulgaria) - va fi nevoie și de o serie de lucrări hidrotehnice.

De exemplu, la Bechet, pe lângă apărări de maluri, ar trebuie instalate epiuri, un fel de „pinteni”, cu un capăt încastrat în mal și celălalt în albie, precum și chevroane (diguri-potcoavă), pentru controlul curgerii și reducerea depunerilor de aluviuni. De asemenea, la Bechet s-ar dori crearea unei insule artificiale, în amonte de o insulă deja existentă, prin realizarea unei structuri care să faciliteze stabilizarea materialului în timp, asigurând totodată protecția și dezvoltarea de noi habitate fluviale. În ceea ce privește punctele critice de la Belene și Popina, acestea pot fi mai bine gestionate doar prin folosirea unor sisteme de epiuri și chevroane.

România a mai realizat până acum lucrări de dragare pentru întreținerea șenalului navigabil, inclusiv pe partea bulgărească, pentru a nu fi pusă în pericol navigația. Aceste lucrări de întreținere nu sunt însă suficiente, fiind nevoie inclusiv de lucrări hidrotehnice, arată Studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă finalizat în luna august a acestui an. 

  Ce înseamnă scenariul preferat pentru România

- Punctul Critic (PC) Gârla Mare: lucrări de dragare pentru îndepărtarea a circa  67.000 m³ de material sedimentar;

- PC Salcia: lucrări de dragare pentru îndepărtarea a circa 20.000 m³ material sedimentar;

- PC Bogdan-Secian: lucrări de dragare pentru îndepărtarea a circa 73.000 m³ de material sedimentar;

- PC Dobrina: lucrări de dragare pentru îndepărtarea a circa 177.000 m³ material sedimentar;

- PC Bechet: lucrări de dragare pentru îndepărtarea a circa 472.000 m³ materiale sedimentare;

- PC Corabia: lucrări de dragare pentru îndepărtarea a circa 565.000 m³ materiale sedimentare. 

×
Subiecte în articol: mal dunăre senal navigabil