"Maneaua se află în declin"

Maneaua naşte discuţii pătimaşe, este un subiect controversat în România, şi tocmai din aceste motive a ajuns subiect de cercetare. Etnomuzicologul Speran­ţa Rădulescu a fost de la bun început con­ştientă că studiul iniţiat în 2009 asupra fenomenului ma­ne­lei îi va da dureri de cap, dar ca cercetător a sim­ţit nevoia de a diseca un subiect atât de pre­zent în viaţa de zi cu zi, chiar dacă a avut în­do­ie­lile sale: "Am început studiul destul de târziu, pentru că şi noi, specialiştii, am fost destul de reti­cenţi faţă de subiect. Nu suntem fani ai acestei mu­zici. Dar socotind că amplitudinea fe­nome­nului e foarte mare, simţeam că e de datoria noastră să ne ocupăm de el în mod serios".

Acuzată că e o promotoare a manelelor, suspectată că este fan manele, Speranţa Rădu­les­cu mărturiseşte că interesul pe care l-a arătat faţă de subiect, exclusiv în calitate de cercetător, a fost înţeles greşit în asemenea mă­su­ră, încât un domn i-a făcut până şi plângere pe­nală pentru trădare naţională. Dincolo de această "atitudine" radicală, rămân însă zecile de discuţii de pe bloguri, comentarii care o de­ran­­jează pe iniţiatoarea proiectului "Maneaua ca fenomen, maneaua ca obiect de dezbatere pu­blică" doar prin modul jignitor şi nedocumentat în care sunt formulate. "Am încercat, dacă vreţi, prin acest studiu să îi fac pe cei care în­jură să şi înţeleagă ceea ce înjură. Normal, fie­care trebuie să fie liber să-şi exprime pre­ferinţele."  

Proiectul a presupus şi presupune în con­ti­nua­re muncă de teren. Bineînţeles, prezenţa cer­cetătorilor în incinta Restaurantului Million Dollars din Capitală, spre exemplu, nu a trecut neobservată de obişnuiţii localului. "Clienţii s-au rezumat la a ne privi cu suspiciune." Apoi, in­teracţiunea cu interpreţii de manele nu a fost în­totdeauna încununată de succes ştiinţific. "La un moment dat am mers la studioul unui cu­noscut cântăreţ de manele pentru a-l observa la lucru, şi acolo era prezentă şi o echipă de filmare. La un moment dat, ne-a cerut să spu­nem câteva cuvinte despre el în sensul laudativ, bineînţeles. A încercat să profite de prezenţa noastră acolo pentru a da bine la tv", rememo­rează cu amărăciune Speranţa Rădulescu.

Dincolo de controversa iscată de eventua­la valoare pe care ar putea să o aibă acest gen mu­zical, din punct de vedere sociologic, ma­neaua este însă o frescă a societăţii româneşti a ultimilor ani, după cum observă etnomu­zi­co­lo­gul: "Manelele sunt o reflectare a societăţii contemporane, cu inegalităţile sociale imense, cu ierarhizarea dependentă de bani care îi face să stea în top pe toţi infractorii şi interlopii şi cu morala şmecheriei care te conduce spre bogăţie şi putere, cu iluzia că din om sărac poţi ajunge om bogat dacă eşti şmecher. Aşa că e normal ca maneaua să semene cu societatea noastră". 

După cum s-a stabilit în cadrul cercetării, există două categorii de oameni atraşi de manele: "Oamenii marginalizaţi, cu o educaţie foarte simplă – şi în ultima vreme aceştia se află în special la ţară, unde sunt majoritatea ama­torilor de manele, lucru demonstrat statis­tic – şi noii îmbogăţiţi ai tranziţiei. Este posibil ca in­te­­lectualii să respingă acest stil muzical şi din cau­ză că simt maneaua legată de lumea interlo­pilor. Mulţi se întreabă, probabil, cum de aceste două categorii antinomice se reunesc în jurul ace­luiaşi obiect muzical. O explicaţie ar fi aceea că maneaua prin versuri, îndeosebi, le hrăneşte ti­nerilor iluzia că, dacă ştiu să fie suficient de şme­cheri, ar putea şi ei cândva să devină bogaţi. Deci lumea sărmană este, de fapt, înşelată. Ei cred că au astfel acces la bogăţia celorlalţi. Cu abilitate, manelişitii cultivă am­bele categorii sociale. Nu se pot mul­ţumi numai cu îmbo­gă­ţiţii, cu interlopii, oricât de mulţi bani ar avea". La rândul ei, etnocoreologul Anca Giur­ches­­cu, fost cercetător principal la Institutul de Etnologie şi Folclor din Bucureşti, stabilită în prezent în Danemarca, implica­tă în această cercetare, este surprinsă de faptul că intelectualii, mai ales, pot judeca un fenomen fără să-l cunoască: "Alte lucruri îi deranjează, nu faptul că maneaua e un simbol de muzică ţigă­neas­că, îi supără ro­mii." Speranţa Rădulescu gă­seşte încă o expli­ca­ţie a acestei respinge­ri, şi anume: "Suntem din nou într-o perioadă de puternică euro­penizare şi ne deranjează orice face referinţă la trecutul nostru oriental. Acest lucru s-a mai întâmplat în secolul al XIX-lea".

Istoria manelei începe undeva în secolul al XIX-lea, însă etnomuzicologul Speranţa Rădulescu subliniază că maneaua însemna cu totul altceva la acel moment: "Erau cântece de dragoste, tânguitoare, cântate adesea de doamnele din înalta societate, puteau să le cânte şi robii lor, ţigani lăutari. Erau extrem de diferite de manelele foarte dinamice din ziua de astăzi. Nici nu ştim, în fond, dacă există o conexiune reală între muzica manelelor de atunci şi cea de astăzi." Anii ’60 au fost punctul de formare pentru maneaua pe care o ştim în ziua de azi, "cu toate că în timpul comunismului maneaua lăutărească nu era atât de agreată cum este astăzi. În gene­ral, maneaua s-a apreciat după ’90". O caracteristică a manelei este capacitatea ei de continuă transformare, modernitatea ei, după cum apreciază Anca Ghiur­chescu: "Pute­rea de tranformare, soarta manelei au avut-o şi alte genuri muzicale care acum sunt recunoscu­te. Valsul, când a apărut, a iscat un scandal imens în Anglia. A fost aproape in­ter­zis. Jazz-ul, muzica negrilor, a fost conside­rat o mu­zică reprobabilă. Şi toate muzicile din Bal­ca­ni, similare cu maneaua, întâmpină aceeaşi opo­ziţie cu maneaua de la noi".

Chiar dacă nu e un lucru atât de evident la acest moment, maneaua trece prin vremuri gre­le, care ar putea să-i pecetluiască sfârşitul: "Ma­neaua se află într-un anumit declin, care e cert. Vorbim despre un declin care nu e încă rele­vat de statistici, dar există. Lăutarii care cân­tă la nunţi spun că nu se mai cer ca înainte. Un alt exemplu, la penultimul spectacol «Miss Pi­randa» la care am fost, sala nu era nici pe ju­mă­­tate plină, iar la ultimul spectacol «Iarna ma­nelelor», sala era plină pe sfert. La şase luni o dată am văzut o cădere de pu­blic. Maneaua ori se va transforma în altceva, ori acest ciclu se va închide şi va duce la dis­pariţie. Nu va mai fi păstrată ca un element al unei tradiţii. Dar orice modă care a avut un impact atât de pu­ternic va lăsa urme", preci­zea­ză Spe­ranţa Rădulescu. Cât despre priza pe care manelele ar avea-o în străinătate, aceasta se explică prin fap­tul că acest stil muzical "are trecere în locurile unde se află comuni­tă­ţi de români. Comu­ni­tă­ţile îşi cheamă ma­ne­lişti care să le cânte. In­te­resant e însă că oa­me­nii din comunităţi se adună la petreceri în ju­rul manelei, nu a muzici­lor tradiţionale. Lucru care se întâmplă tocmai pentru că aceste comu­ni­tăţi sunt eterogene, unii vin din Transilvania, alţii din Moldova, iar muzicile lor tra­di­ţio­nale diferă. Şi atu­nci există ceva care îi poate uni, maneaua. Asta se întâmplă pentru că ma­neaua are o circulaţie mult mai largă decât muzicile tradiţionale. Mai prinde şi pentru că e modernă, tematica versurilor este contempo­ra­nă etc."
Contrar apa­ren­ţelor, străinii nu au ajuns admiratori ai ma­ne­lelor. Astfel, albumul lui Nicolae Guţă inclus într-un clasament al celor mai bune apariţii discografice din 2010 în Fran­ţa, realizat de prestigiosul ziar Le Monde, nu con­ţinea nici o manea, după cum a observat Spe­ranţa Rădulescu. "M-am gândit că au înne­bu­nit francezii. Dar pe acel album erau doine bă­năţene, cin­ghe­rituri ţigăneşti cântate fie în lim­ba romani, fie în română. Poate că au existat şi raţiuni politice în realizarea acelui top, pe fondul modului în care s-a comportat Nicolas Sarkozy cu ţiganii, dar albumul avea şi o va­loare muzicală."

La fel, în cazul documentarelor sau filmelor prezentate în diferite festivaluri internaţionale, cum este scurtmetrajul "Muzica în sânge" selecţionat la Cannes, care prezintă viaţa sau succesul unor interpreţi de manele, interesul este explicat de etnomuzicolog prin simplul fapt că se în­cearcă informarea publicului asupra tuturor fenomenelor moderne: "Nu cred că e vorba despre o promoţie făcută stilului muzical, ci, pur şi simplu, o curiozitate faţă de ceea ce se mai întâmplă în lume. Este prezentată lumea manelei, se pune accentul pe elementul sociologic". Dincolo de controverse, cert e că Spe­ranţa Rădulescu a pus degetul pe rană în momentul în care o fundaţie austriacă a lansat un concurs de proiecte prin care se cerea iniţierea de cursuri cu public care să aibă legătură cu un subiect tabu pentru societate. În prezent se ţin cursuri despre manea la Conservatorul din Bucureşti, iar în curând va fi lansat pe piaţă şi un volum care va cuprinde studiile mai multor specialişti pe acest subiect.. Cu siguranţă, nu sunt mulţi cei care ar putea să se rezume la ca­racterul ştiinţific al cursului şi să rămână liniştiţi în scaun timp de două ore ca să urmărească discuţii pe tema diverselor tipuri de manele, exemplificate cu filmuleţe de pe YouTube, ascultându-i cântând pe Florin Salam sau Nicole Guţă. Lucru pe care nici cercetătorii nu-l sperau, după cum recunoaşte Anca Giurchescu: "Ne-am aşteptat la întrebări iro­nice, dar la cursuri e o atmosferă care îmi face plăcere. Am avut o oarecare temere la început. Pentru că am ştiut că o să fie o acţiune care o să nască controverse. Dar trebuie să se înţeleagă că nu suntem adepţii manelelor. Disecăm un fenomen".