Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mai mult decât atât, eminențele cenușii din KGB au pus mâna, prin intermediari - numiți custozi sau doverennîie lițo -, și pe toate resursele și materiile prime ale Rusiei. Dar să dezvelim manevra!
În vara anului 1989, în doar patru zile fierbinți, uriașa putere deținută vreme de șapte decenii de PCUS, putere sub umbrela căreia trăiseră și muriseră sute de milioane de oameni, trecea din mâinile tremurânde ale bătrânilor bolșevici în palmele hrăpărețe ale noilor potentați. Sau, mai corect exprimat, puterea era smulsă, confirmată și adjudecată în urma unei strategii de transfer bine orchestrate de-a lungul a zece ani. Ultimele zvâcniri ale încăpățânaților comuniști radicali - puciul din acea vară teribilă - fuseseră înăbușite, iar liderul prodemocrație Boris Elțîn semnase pur și simplu un act, în direct, la o emisiune televizată, prin care Partidul Comunist era scos în afara legii! Nemaipomenitul gest nu doar că i-a făcut uitați pe foștii conducători din aripa dură a comuniștilor și l-a eclipsat definitiv pe echilibratul Mihail Gorbaciov, părintele oficial al glasnostului și al perestroikăi, dar l-a propulsat pe Elțîn (despre care se zvonea că topise o litră de vodcă fină înainte să ia cuvântul în fața parlamentului) în fruntea unei Rusii eliberate, cel puțin simbolic, de povara sovietică. Prima poruncă a noului țar a fost tăioasă: sigilarea monumentalului sediu al Comitetului Central al PCUS din Piața Veche din Moscova.
Trei morți ciudate
„În Comitetul Central se găseau, găzduite în sute de încăperi, secretele uriașului imperiu financiar al Uniunii Sovietice, o rețea care cuprindea mii de clădiri administrative, hoteluri, vile de vacanță și sanatorii, dar și conturile bancare în valută forte ale partidului și numele a sute, poate mii de firme străine înființate ca societăți comerciale mixte în ultima etapă a regimului muribund. Prin aceste conturi bancare și prin alte forme având legătură cu ele fuseseră finanțate operațiunile strategice din străinătate ale PCUS, dar și cele ale partidelor politice aliate. Sediul PCUS din Moscova - aprecia cercetătoarea Catherine Belton, autoarea unui studiu extraordinar publicat anul acesta în România de Editura Litera, în Colecția Kronika: „Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” - era resortul luptei sovieticilor pentru supremația mondială”. Căderea Imperiului a fost însoțită, cum altfel?, de morțile bizare ale unor personaje de la vârful sovietelor: Nikolai Krucina, șeful departamentului care gestiona proprietățile PCUS, Ghiorghi Pavlov, predecesorul lui Krucina în fruntea aceluiași departament, și Dmitri Lissovolik, directorul Secției Americane din Departamentul Internațional al PCUS. Toți acești bravi soldați ai comunismului au avut parte, în nici două luni, de aceeași moarte: căderea în gol de la ferestrele apartamentelor lor.
Hocus-pocus cu 1.200 de tone de aur!
Și totuși, în afara faptului că morțile lor violente au fost înregistrate (fără a se întreprinde anchete laborioase) ca sinucideri, aceste dramatice destine frânte mai aveau ceva în comun, poate cel mai important „ceva”: și Krucina, și Pavlov, și Lissovolik cunoscuseră în amănunt sistemele secrete de finanțare a Partidului Comunist. Și - aspect crucial, după cum evidenția și cercetătoarea Catherine Belton în lucrarea sa -, cei trei fuseseră atotștiutori ai tainelor pușculițelor sovietice exact în perioada în care KGB-ul pregătise tranziția la economia de piață prin intermediul reformelor de tip perestroika. Care era, așadar, miza concretă a sigilării acestor secrete copleșitoare? Ați ghicit: sifonarea unei averi uriașe. Potrivit declarațiilor susținute după 1990 în fața parlamentului rus de Nikolai Rîjkov, fost cinovnik (funcționar) în organigrama sovietică altoit apoi în politician democrat, rezerva de aur a Uniunii Sovietice la momentul venirii la putere a lui Mihail Gorbaciov era de 1.200 de tone, pentru ca la finalul mandatului acestuia rezerva să se apropie de zero. Explicația? Potrivit „Komsomolskaia Pravda”, gazetă rusească ce-a făcut publice documente oficiale incendiare legate de averea Rusiei sovietice, păpușarii PCUS operaseră în acel interval de timp transferuri de 280 de miliarde de ruble (în jur de 12 miliarde de dolari) în conturi în valută forte din bănci străine (de remarcat că articolul respectiv a fost pur și simplu radiat de pe internet, el supraviețuind doar în presa din afara Rusiei, care-l preluase). Cine erau păpușarii? Aveți un pic de răbdare…
O estimare discretă: nouă miliarde de dolari
Conform cercetărilor efectuate de jurnalista de investigații Catherine Belton, între 2007 și 2013 corespondent special al ziarului Financial Times la Moscova, doar valoarea Departamentului Proprietății din cadrul PCUS, pe care Krucina și Pavlov îl gestionaseră, era estimată în anii 1989-1990 la nouă miliarde de dolari. Experții occidentali apreciau la acea vreme că holdingurile externe ale PCUS valorau de câteva ori mai mult… În fine, e limpede că bogăția deținută de organul puterii sovietice era colosală. Întrebarea este ce s-a întâmplat cu ea în anii premergători căderii URSS? „În primele zile de după colapsul Partidului Comunist, noii conducători ai Rusiei au fost uimiți să descopere că vistieria partidului era goală. Circulau numeroase zvonuri potrivit cărora oficiali supervizați de Krucina sifonaseră miliarde de ruble și de alte valute prin societăți comerciale mixte, înființate în pripă peste hotare, în ultimii ani ai regimului. Procurorii ruși, cărora Elțîn le ordonase inițial să investigheze rolul jucat de Partidul Comunist în tentativa de puci din august 1989, au fost direcționați să ia urma fondurilor PCUS”, releva biografa Catherine Belton. Misiune dificilă, dacă ținem cont de faptul că Valentin Falin, șeful Departamentului Internațional al Comitetului, care superviza finanțarea operațiunilor externe, a dictat subalternilor săi (ignorând ordinul lui Elțîn ori poate pur și simplu ascultând alte directive, venite din sfere superioare) să distrugă toate documentele compromițătoare. Așadar, odată arhivele eliminate, mare parte din infracțiunile comise de regimul comunist, implicit potențiale informații vitale în legătură cu banii PCUS, au dispărut pentru totdeauna.
Camera 516
„Cele mai secrete operațiuni - mai sesiza Catherine Belton în cercetarea sa închinată lui Vladimir Putin - se desfășuraseră în Camera 516, care găzduia secțiunea specială pentru «tehnologie de partid» a Departamentului Internațional. Ea fusese condusă de Vladimir Osînțev, un expert în acțiuni ilegale care organiza campaniile de influențare ale Partidului Comunist menite să semene discordie în țările unde activitatea acestuia era scoasă în afara legii, precum El Salvador, Turcia, Africa de Sud sau Chile. Când procurorii ruși au pătruns în cele din urmă în această cameră, câteva luni mai târziu, în octombrie 1991, pe dușumea au fost găsite mormane de dosare rupte în bucăți”. Ce-au mai descoperit? Dincolo de teancurile de pașapoarte false, ștampile falsificate din diferite țări, avize de călătorie în alb, vize, timbre, albume foto, peruci, bărbi din plastic și matrițe de cauciuc pentru crearea amprentelor, un fost angajat revoltat de aceste activități pe care, se pare, nu le intuise înainte de căderea regimului, Anatoli Smirnov pe numele lui, a reușit să dibuiască și câteva documente esențiale pentru înțelegerea schemei prin care fuseseră drenați banii poporului sovietic. Un astfel de act, datat 5 decembrie 1989, era un ordin de plată prin care băncii sovietice de stat i se solicita să-i transfere direct lui Valentin Falin 22 de milioane de dolari. Suma, astronomică și pentru vremurile de astăzi, ar fi fost destinată Fondului Internațional al Partidului, cu alte cuvinte operațiunilor prin care PCUS sprijinea filialele comuniste din alte țări.
Acțiunea „Prietenia”
De pildă, o altă asemenea mențiune secretă, datată 20 iunie 1987, ordona Gosbank, banca centrală a URSS, să transfere un milion de dolari curatorului partidului pentru afaceri externe. Mai exact? Banii urmau să ajungă în Franța, ca fond suplimentar de susținere pentru Partidul Comunist Francez! Mai trebuie să specificăm oare că toate aceste manevre erau executate de ofițerii KGB și că nimeni, dar absolut nimeni din afara serviciului de contrainformații, nu avea permisiunea să verifice dacă aceste mici averi ajungeau cu adevărat la destinatar? „Aceste abuzuri sunt crime comise împotriva poporului nostru!”, s-a revoltat atunci Smirnov. „Câinii latră, ursul trece”, vorba înțeleptului popor român. Procurorii ruși au calculat, pe baza documentelor salvate, că peste două sute de milioane de dolari fuseseră transferate în afara Uniunii Sovietice în ultimul deceniu de existență a URSS pentru așa-zisa finanțare a partidelor comuniste aliate. Și asta nu era nimic pe lângă ce aveau să mai descopere oamenii legii punând cap la cap frânturi de informații și acte strecurate prin sita distrugerii. Prima mare combinație financiară prin care au fost drenați banii Uniunii Sovietice s-a numit „Firmele prietene”. Mai exact?
Petrol, metale rare, arme
„Aceste firme erau de fapt companii dubioase aflate în centrul vastului sistem de operațiuni de pe piața neagră care menținea blocul răsăritean pe linia de plutire. Multe dintre ele erau implicate în contrabanda cu tehnologie aflată sub embargo”, amintea cercetătoarea Catherine Belton, completată de dezvăluirea unui bancher italian cu strânse legături la vârful puterii sovietice și ulterior la vârful regimului lui Putin: „Toate companiile italiene care doreau să facă afaceri în Uniunea Sovietică erau obligate să achite un comision acestor «firme prietene» (intermediare). Era un flux colosal de bani”. O listă cu 45 de astfel de „firme prietene” a fost devoalată de procurorii ruși care au investigat dispariția averii PCUS. De remarcat că printre partenerele de business ale companiilor-fantomă s-au numărat jucători importanți din lumea occidentală, precum Fiat, Merloni, Olivetti, Siemens ori Thyssen. Rețeaua de firme prietene nu era implicată doar în operațiuni de intermediere sau în importuri. Cantități uriașe de petrol, metale rare, bumbac, produse chimice și arme au fost transportate în afara Uniunii Sovietice fie prin scheme de barter (la schimb cu produse tehnologice), fie prin contracte de export. Vândute la prețuri infime firmelor prietene, materiile prime erau apoi comercializate în Occident la prețuri de zeci de ori mai mari. „Întregul proces de sifonare a bogățiilor Rusiei era supervizat de KGB, ai cărui asociați făceau parte din firmele prietene și controlau o bună parte a Ministerului Comerțului din URSS”, opina Catherine Belton.
Aprecierile cercetătoarei se bazează, evident, pe concluziile formulate de Valentin Stepankov, procurorul general însărcinat cu supravegherea anchetei privind dispariția averii Uniunii Sovietice: „Firmele prietene au vândut tot ce au obținut la prețuri globale. Profiturile nu s-au întors însă niciodată în URSS. Toate contractele cu firmele prietene au fost derulate prin intermediul KGB”.
„Frăția banului”, de la comuniștii radicali la ofițerii KGB
Poate cel mai surprinzător și edificator document menit să aducă lumină în tenebroasa lume a afacerilor derulate de KGB în ultimii zece ani ai supraviețuirii Uniunii Sovietice a a fost descoperit în apartamentul răposatului Nikolai Krucina, fostul gestionar al proprietăților PCUS. „Când anchetatorii au sosit la adresa unde locuise Krucina, la scurt timp după ce propietarul plonjase pe fereastră făcându-se una cu pământul, ei au găsit pe biroul lui un dosar - consemna biografa Catherine Belton. Înăuntrul acestuia se aflau acte care sugerau existența unei vaste rețele de intermediari care gestionau fonduri pentru regim”. Mai precis? Hârtiile oficiale respective aveau lăsate spații goale pentru numele, numărul carnetului de partid și semnătura membrului PCUS care urma să devină un intermediar de încredere, un doverennîie lițo, un custode al banilor și al proprietăților partidului. „Eu, …, membru al PCUS …, confirm prin prezenta decizia mea conștientă și voluntară de a deveni custode al partidului și de a îndeplini misiunile pe care partidul mi le va încredința … fără să dezvălui calitatea de membru al instituției custozilor de încredere. Jur să păstrez și să utilizez cu grijă, în interesul partidului, resursele financiare și materiale care îmi vor fi încredințate etc., etc., etc.
Economistul-custode
Textul, adevărată oglindă a vreunei frății (a banului) medievale, a fost explicat pe îndelete (la solicitarea expresă a procurorilor) de Leonid Veselovski, fost colonel din direcția de contraspionaj a KGB și, de asemenea, fost doverennîie lițo, custode al banilor lichizi și al proprietăților PCUS (dispărut ulterior în Elveția): „Ofițerii de contraspionaj (n. r. - cum era și Vladimir Putin) fuseseră implicați deoarece cunoșteau cum funcționează sistemele financiare occidentale. Ei îi raportau lui Krucina, șeful Departamentului Proprietății, precum și lui Vladimir Kriucikov, șeful KGB, lui Filip Bobkov, pe atunci prim director-adjunct al KGB, și lui Vladimir Ivașco, trezorierul Comitetului Central”. Leonid Veselovski a fost însă mai mult decât un simplu custode, un om de încredere. Specialist în economie internațională, el fusese transferat în 1990 din Portugalia - unde se afla la post - înapoi în Rusia pentru a pune la punct un plan pe care să se ridice un soi de „economie invizibilă”, destinată bunăstării ștabilor din PCUS. Veselovski însuși propusese sistemul custozilor, doar că de această manevră n-au mai beneficiat vechii comuniștii, ci noii potentați.
Un adevăr mortal
„Noaptea în care Nikolai Krucina a plonjat spre moarte a fost și noaptea în care averea Partidului Comunist a fost transferată către o nouă elită. O parte a acestei averi a ajuns la agenții de contraspionaj ai KGB”, specula cercetătoarea Catherine Belton. O ultimă completare: „Fără îndoială, o parte din banii lichizi au fost făcuți dispăruți de către boșii partidului și de crima organizată. Dar agenții din serviciile de contraspionaj erau oamenii care controlau conturile când Elțîn a semnat actul interzicerii Partidului Comunist, al scoaterii lui din istorie. Krucina realizase că cei care gestionau acum fondurile partidului nu se mai aflau sub controlul lui. Și, la fel de bine, el ar fi putut fi ucis de acești oameni, dornici să se asigure că nimeni nu va dezvălui adevărul”.
Firmele prietene au vândut tot ce au obținut la prețuri globale. Profiturile nu s-au întors însă niciodată în URSS”, Valentin Stepankov, procuror general însărcinat cu supravegherea anchetei privind dispariția averii Uniunii Sovietice
Toate contractele cu firmele prietene au fost derulate prin intermediul KGB”, Valentin Stepankov, procuror general însărcinat cu supravegherea anchetei privind dispariția averii Uniunii Sovietice
Noaptea în care Nikolai Krucina a plonjat spre moarte a fost și noaptea în care averea Partidului Comunist a fost transferată către o nouă elită”, Catherine Belton, cercetătoare
Fără îndoială, o parte din banii lichizi au fost făcuți dispăruți de boșii partidului și de crima organizată. Dar agenții din serviciile de contraspionaj erau oamenii care controlau conturile PCUS”, Catherine Belton, cercetătoare
Cel mai probabil, Krucina a fost îngrozit de gândul că ar putea fi întrebat unde dispăruse toată acea avere. Statul fusese distrus și deja nimeni nu mai știa cine erau acești tipi din KGB”, Pavel Voșceanov, jurnalist și fost purtător de cuvânt al lui Boris Elțîn
