x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Mari compozitori (volumul al 3-lea)

Mari compozitori (volumul al 3-lea)

01 Mar 2011   •   20:50
Mari compozitori (volumul al 3-lea)

154318-3d-03-mozart.jpgDin 5 martie, Jurnalul Naţional şi Editura Litera vă oferă cel de-al trei­lea volum din colecţia „Mari Compozitori” – Mozart. (CD şi carte).

Cineva spunea că muzica este un răspuns căruia nu i s-a adresat niciodată o întrebare... Este vibraţie şi iubire. Este armonie şi creaţie. Emoţie şi inspiraţie. Este libertate. Un ecou al... sufletului. Un spectacol al sunetelor... Te exprimă şi se ex­pri­mă. Mereu altfel, mereu la fel de splendidă. De fiecare dată când o asculţi te face să simţi altceva... şi altceva. Depinde doar de „ea” şi de spiritul tău... Pentru că iubim tot ceea ce e valoros, pentru că încă spe­răm că românii ştiu să asculte mu­zi­că de calitate şi pentru că Jurnalul Na­ţional v-a obişnuit ca toate „co­lec­ţiile” să fie... „de colecţie”, nici de această dată nu vom alege un alt drum! O colecţie care reuneşte ca­po­doperele celor mai cunoscuţi com­pozitori ai lumii: Mozart, Be­etho­ven, Verdi, Vivaldi, Bach, Ceai­kov­ski, Chopin, Strauss, Schubert. 

 

Wolfgang Amadeus Mozart
A fost un compozitor prolific şi influent al epocii clasice. A compus peste 600 de lucrări, multe recunoscute ca adevărate capodopere ale muzicii simfonice, de concert, de cameră, de pian, de operă şi corale. Este totodată unul dintre compozi­torii care s-au bucurat neîncetat de popularitate. A învăţat cu ardoare de la alţii şi şi-a dezvoltat o strălucire şi o maturitate ale stilului care au cuprins atât lumina şi graţia, cât şi întunericul şi pasiunea. Influenţa pe care a exercitat-o asupra muzicii europene este profundă.

Mozart a fost un compozitor care s-a adaptat uşor, capabil de a absorbi o mulţime de influenţe diverse, care a abordat compoziţia în toate genurile sale majore – simfonie, operă, concert cu solist şi muzică de cameră – incluzând cvartetul, respectiv cvintetul de coarde şi de pian şi sonata. Aceste forme muzicale nu erau noi, dar Mozart a contribuit semnificativ la evoluţia lor, prin complexitatea tehnică emoţională. A dezvoltat şi a popularizat forma clasică a concertului de pian, acolo unde Haydn nu a reuşit să o facă... Beethoven şi-a scris primele compoziţii în umbra lui Mozart, iar Joseph Haydn menţiona: „Posteritatea nu va mai vedea un asemenea talent în următorul secol”...

×
Subiecte în articol: special