Maria, regina României - Povestea vieţii mele (36)

'Unchiul Sergiu avea barba scurta si blonda, buzele ii erau subtiri si stranse intr-o linie fara mladiere, neinduplecata.

Mai ales in tunica verde inchis, pantalonii creti, cizmele inalte si caciula mica de astrahan alb a uniformei lui de parada avea o infatisare nespus de mareata, insa cam aspra. Era scurt la miscari, rar la cuvinte si avea un fel deosebit de a-si tine mainile incrucisate, cu degetele de la o mana in jurul pumnului celeilalte, sunand neincetat o bratara de lant, pe care o lovea necontenit de manseta. Avea ochii cenusii, ca otelul, si lumina ochilor i se ingusta ca a unei pi­sici, pana ajungea cat un varf de ac si atunci era intr-insul ceva amenintator. Ah! Dar cat era de frumos! Asa, nemaipomenit de drept, o aratare de neasemanata maretie, cu toate ca in chipul lui se ghicea fanatismul inimii sale.

Dar cand ma uitam in sus, la el, cu ochii plini de incredere si de ardoare ai unei copilite ce nu stia nimic din lucrurile aspre, rautacioase si nemiloase ale vietii, ochii lui de otel se imblanzeau o clipa, nu avea insa niciodata o privire calduroasa si mangaietoare, caci trebuia sa marturisesc ca, pana si in ceasurile lui cele mai blajine, nu era in unchiul Sergiu nimic binevoitor sau ademenitor.

In el traia tiranul, gata in orice moment sa izbucneasca; era in firea lui ceva neinduplecat, nemilos; simteai, fara voie, ca dintii ii sunt inclestati.

Aspru, nerabdator, scurt la vorba, poruncitor, n-avea intr-insul nimic din firea vesela si cam nepasatoare a celor trei frati mai mari; de fapt era un om cu totul deosebit de ei. Totusi, noi il iubeam, ne simteam fara voie puternic atrase de dansul, cu toate ca stia sa fie aspru.

Putina lume poate pastra despre unchiul Sergiu o amintire duioasa, eu insa asa i-o pastrez.

Spre deosebire de asprul ei domn si stapan (si aici cuvantul se poate lua in sensul lui literar), matusa sau verisoara Ella era numai blandete si farmec feminin.

Desi cu multi ani mai mare decat noi, ne era vara primara, fiind fiica surorii a doua a tatalui nostru, raposata ducesa de Hesse; iar prin casatoria ei se facu matusa noastra. Dar anii ce ne desparteau in clipele cand deosebirile de varsta sunt foarte simtite ne facura sa alegem pentru ea demnitatea de matusa. Unchiul Sergiu, cu toate ca adesea era poruncitor si aspru fata de era, cum era de fata toata lumea, era in adoratie in fata frumusetii sale. Fiind foarte tanara si nevinovata, cand se casatorise cu el unchiul Sergiu luase fata de ea apucaturi de dascal; parca vad si acum incantatoarea rumeneala ce i se raspandea pe obraji cand o mustra sotul ei si o mustra cam des, fara sa-i pese unde se aflau si cine era de fata.

«Mr. Sérge!» striga ea atunci, si chipul ei lua expresia unei copile de scoala, dojenite. E de ajuns sa-mi amintesc de dansa ca sa mi se topeasca inima din mine.

Si ea avea minunate giuvaere, iar unchiul Sérge, care o iubea cu patima, cu toate ca o dojenea, nascocea tot soiul de prilejuri pentru a o incarca cu splendide podoabe; si apoi tante Ella avea darul de a-si purta hainele intr-un fel cu totul deosebit si numai al ei.

Bineinteles, o prindea orice, caci era inalta, subtire si nespus de mladioasa si nici o rasura n-ar fi putut fi asemanata cu fragezimea pielitei ei.

Nu stiu ce intr-insa aducea si cu un crin; neprihanirea ei era fara seaman; nu-ti puteai lua ochii de la ea si, cand te desparteai de ea, seara, te bucurai dinainte de ceasul de a doua zi, cand urma sa o vezi iarasi.

Costumul de gala al Curtii rusesti era cat se poate de pitoresc. Era alcatuit din rochii largi, de catifea, ce se deschideau pe foaia din fata de atlaz alb; croiala lor, cu trena lunga si largi maneci ce atarnau foarte jos, avea ceva medieval. Bogat inflorate cu argint si cu aur, se purtau in toate culorile curcubeului, cele mai bogate fiind dintr-o tesatura de aur sau argint. Un «cacosnic» in forma de nimb, de la care atarna un val, insotea neaparat acest costum, incat orice femeie parea incoronata.

Asemanarea costumelor facea, din orice serbare la Curtea ruseasca, o priveliste fara pereche prin pitorescul ei, prin bogatia culorilor si nemaipomenita lor stralucire. Adevarate aratari din «O mie si una de nopti», de o splendoare bizantina, si pline de toata misterioasa vraja a Rasaritului. Pe acea vreme, intrarea in procesiune a familiei imperiale rusesti in vreo sala de serbare sau in vreo biserica impodobita cu chipuri sfinte alcatuia un tablou pe care nu-l mai putea uita cine-l vazuse o data.'

Continuarea in numarul urmator