Maria, regina României: Povestea vieţii mele (40)

Povesti fascinan­te, po­vesti pe care n-ati avut timp niciodata sa le cititi, povesti pe care nu le-ati auzit pana acum. Jurna­lul de du­mi­nica va ofera san­sa de a descoperi ceea ce inima a lasat sa vorbeasca si sa dicteze, dand valoare scrisului, prin sincerita­tea, claritatea si profun­zimea sentimentelor celei care a fost Regina Tuturor Romanilor

"Ziua mea de nastere a fost praznuita pe yachtul «Osborne», la 29 octombrie, iar sosirea noastra era hotarata pentru a doua zi. Fui foarte mandra sa-mi serbez aniversarea pe mare si sa pot lua parte, fara vreun incident neplacut, la ceaiul ce-mi fu oferit de ofiteri cu acest prilej. Nu-mi amintesc de vreo alta intamplare in timpul acestei calatorii decat placerea de a vedea valurile revarsandu-se deasupra puntii; lucru ciudat, nu mai stiu nici macar cine comanda vasul in acel timp.

Dar ceea ce-mi amintesc, parca ar fi fost ieri, e sosirea noastra la Malta.
E una din acele privelisti intiparite in mintea mea pe vecie, o minunata viziune pastrata cu evlavie in suflet, pana la sfarsitul zilelor mele.
Se lasa amurgul cand intraram in batranul si frumosul port-cetatuie La Valletta. Sub ochii nostri se desfasura un maret tablou: in fund falnicele intrari, in mare parte cioplite chiar in stanca, si la picioarele lor intreaga flota mediteraneana in podoabe de sarbatoare. In vremea aceea, vasele mai aveau catarguri care adaugau la frumusetea siluetei lor, si pe acele catarguri se insirau, unul peste altul, marinarii in albastru, strigand urale cat ii tinea gura. Toate steagurile falfaiau si, pe cand Osborne inainta incet, printr-un indoit sir de vase de razboi, fiecare fanfara, pe rand, intona imnul God Save The Queen.

Cerul era de un rosu aprins, ca de jaratic, si apa, precum si stancile portului se luminau la focul lui. Pamantul, marea si cerul erau de purpura; firea oranduise o uimitoare iluminatie cu prilejul acestei sarbatori; sosirea a patru fetite cu mama lor in fermecata insula Malta, in care aveau sa traiasca timp de trei ani zile de neinchipuita incantare.

Vazduhul si apa, o minune in culori, pamantul aprins ca para, muzica, steaguri, turle, iar cand ancoraram, papa, care ne astepta. Papa ajuns la cel mai inalt punct al carierei sale, si la cel mai inalt punct al frumusetii lui, papa cu fata parlita in care straluceau nespus de fermecatori ochii lui albastri, marinar in adancul inteles la cuvantului, marinar, englez si print!

Pe chei, inconjurat de casa sa militara si insotit de o garda de onoare in uniforma rosie, se afla batranul Sir Linden Simons, guvernatorul Maltei, vicerege al Insulei, suveran in locul Majestatii Sale.
Batranul Sir Linden intruchipa englezul tipic, asa cum si-l inchipuie strainii: rosu la fata, voinic, cu favoritii albi, abia incapand intr-o uniforma rosie, stramta, purtand bicornul cu penaj alb; un gentilom vesel, cordial, privind viata cu optimism.

Amurgul, lasandu-se repede, stinsese stra­lu­ci­rea portocalie a cerului, a pamantului si a marii si se coborasera, treptat, umbrele serii, cand stra­ba­turam in falnic alai strazile La Vallettei, pe care stau insirate trupele. Tot in sus, pe drumul incolacit si fortificat ce duce de la port spre partea interioa­ra a orasului, trecuram peste podetul cu lanturi, pe sub maretele porticuri si apoi de-a lungul Stra­zii Regale, strada principala a capitalei. De partea cealalta, alte podete, alte porticuri, caci La Valletta e un oras fortificat, si in tot lungul drumului mul­timea aclamand, balcoane pline de lume... Se apropia insa noaptea si toate pareau nedeslusite.

Se intunecase de-a binelea cand ajunseram la Sant Antonio, palatul de vara al guvernatorului care ne fusese cedat pe tot timpul sederii noastre la Malta.

Sant Antonio! Locas iubit!
Ah!, nespusa bucurie de a te destepta a doua zi dimineata intr-o lume noua! In ajun, toate fu­sesera nedeslusite, ca intr-un vis, lungul drum de la oras pana la castelul de vara, trecerea cu trasura pe cea din urma alee, intrarea in marea curte imprejmuita de ziduri, oprirea la usa din fata, treptele largi si marile camere cu podele de lespezi. Noaptea invaluise toate aceste prime intipariri, la care se adaugau oboseala lungii calatorii si infrigurarea stralucitei primiri.

Podelele parca se leganau sub picioarele noastre dupa atatea zile de mare furtunoasa, incat ni se parea ca tot calcam pe o punte ce se clatina sub noi. Capul ne era ametit si pleoapele parca tepene, din lipsa de somn.

Dar ziua a doua fu o adevarata revelatie desteptarea intr-o lume feerica. In fiece lucru era incantare. Era prima noastra intalnire cu lumea de la miazazi, de fapt, aproape lumea Rasaritului, caci Malta seamana mai mult cu Palestina decat cu orice alt loc."
Continuarea in numarul urmator