x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Maria, regina României - Povestea vieţii mele (42)

Maria, regina României - Povestea vieţii mele (42)

03 Dec 2011   •   21:00
Maria, regina României - Povestea vieţii mele (42)

„Mama ingaduise gradinarului sa faca in aceasta gradina, pentru fiecare dintre noi, cate o mica grota  dintr-o piatra usoara ca buretele, ce se gaseste numai in insula Malta. Maltezii au un mestesug al lor in cladirea acestor mici grote, care au aproape forma obisnuitilor stupi, dar sunt mai scunde si cu o deschizatura in fata.
Aceste mici grote caraghioase erau ceva de nedescris; noi le socoteam drept adevarate opere de arta. Erau locasuri pline de umbra tainuita. Ca sa mai intetim fiorul de mister ce ne cuprindea, asezam in mijlocul fiecareia o strachina plina de apa, ce tinea de iaz vrajit, cu pestisori auriti, din cei mai mici ce se puteau gasi, care inotau in apa strachinilor.

Pestisorul meu favorit, nemaipomenit de mic, stropit cu rosu si negru, il botezasem pompos Mefisto. Mefisto imi era foarte drag, il iubeam cu adevarata incantare sufleteasca si teseam tot soiul de povesti in jurul plapandei lui fiinte. Timp de o zi sau doua, Mefisto se arata destul de multumit cu mica lui strachina, dar pe urma, incepu sa stea cu coada in sus si nasul in jos, si ramanea astfel cu o indaratnicire ingrijoratoare incetinind cu totul de a inota, pana ce, intr-o dimineata, il gasii mort.
Bietul Mefisto, negru cu rosu si cu zile asa de scurte!

Ca orice copil, facui o adevarata tragedie din perderea prea timpurie a lui Mefisto, caci moartea unei vietati scumpe nu e doar pentru un copil o jalnica intamplare?
Cate tragedii de felul acesta n-am intampinat in viata mea! Si, totusi, oricare nou animal era primit cu aceeasi insufletire si nadejde de vesnicie!
Fiecare gradina de la St. Antonio avea insemnatatea ei deosebita, farmecul ei deosebit, povestea ei deosebita, si erau cinci in fara de gradina de zarzavat si de gradina publica.

Cand m-am intors de la Malta, dupa vreo 40 de ani, fiul gradinarului de odinioara imi arata cu multa mandrie violetele rusesti pe care Alteta Sa Imperiala, ducesa de Edinburgh, le sadise in timpul sederii sale in mult iubitul St. Antonio.
Mama si tata erau foarte iubiti in Malta si St. Antonio ajunsese un locas mereu plin cu musafiri.

Multi se perindau prin casa noastra si noi, copiii, primeam o buna parte din luarea lor aminte. Ne facuram nenumarati prieteni, mai ales prin­tre ofiterii de marina; toata flota era, ca sa zic asa, la cheremul nostru; vizitam cand un vas, cand altul, iar vaporul «Alexandria», vasul amiralitatii, era favoritul nostru, si ofiterii lui, tovarasii nostri preferati.

Dar insemnatatea de capetenie in viata noastra o aveau plimbarile calare.
Mama stia sa fie neinduplecata si unele greseli nu ne erau niciodata iertate, insa, totodat, ne dadea multa libertate cand era vorba de placeri nevinovate. Ingaduise cu resemnare «patima nebuna» – cum zicea ea – ce o aveam pentru calarie si fiecare din noi primise in dar un cal.

Caii erau la mare pret in Malta; bineinteles, toate acestea se intamplau cu mult, foarte mult inainte de vremea automobilelor. Aproape fiecare om avea un cal. Se juca polo, se faceau curse si nenumarate excursii calare, in partile cele mai indepartate ale insulei.

Calul special al Maltei era calul arab Parbaria. Mic, de soi curat, frumos si focos, il vedeai uneori inhamat la cele mai saracacioase carute. In Malta se intrebuinteaza o caruta mica, cu doua roti in care se pune o saltea sau o scoarta, caci n-are capra; rotile sunt foarte inalte, iar carutasul e asezat sau culcat pe saltea, daca nu sta de-a dreptul pe hulube, cand e incarcata caruta. Carutasii maltezi mana cu mare iuteala si sunt foarte mandri de caii si chiar de hamurile lor.”

• Continuarea in numarul urmator

×