x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Maria, regina României - Povestea vieţii mele (50)

Maria, regina României - Povestea vieţii mele (50)

27 Ian 2012   •   21:00
Maria, regina României - Povestea vieţii mele (50)

'Un ciudat incident e legat de scufundarea vasului Victoria, pe care as vrea sa il povestesc. E una dintre acele mici fapte minunate si fara lamurire ce se intampla uneori.

Capitanul Bourke pastra toate scrisorile ce i le scriam noi, copiii, intr-o anumita cutie care-l insotea in toate calatoriile. Cand se potoli, in sfarsit, marea, dupa delina disparitie a falnicului cuirasat, fura scapate din apa diferite epave si intre altele se gasi plutind la suprafata cutia cu scrisorile noastre. Fundul cutiei disparuse, dar ea se intoarse cu capul in jos si nu lipsea nici una din scrisori; iar plutind alaturi de cutie, se gasira doua lucruri daruite lui de mama: o ceasca de argint si, lucru de necrezut, un baston avand drept capat un ou cioplit intr-o piatra din Rusia. Ciudata intamplare, sa se fi pastrat aceste trei lucruri, scumpe amintiri ale vietii noastre in Malta; noi o priviram ca un semn, ca nimic nu putea invinge desavarsita prietenie care ne lega.

Scrisorile de demult au un farmec al lor. Reinvie trecutul ca nimic alt; de aceea, cred ca n-ar fi rau, sa adaug aci aceste vechi scrisori. Trei dintre ele sunt de la scumpul nostru capitan, lungi si pline de haz; as putea chiar zice ca sunt pline de miez, scrise in cel mai bun stil familiar al lui; iar una e de la mama.

Yachtul Surprise era pus la dispozitia comandantului. Mama adesea intovarasea pe papa in calatoriile pe mare ce le facea cu flota sa. Astfel, vazu multe locuri interesante. Am ales scrisoarea in care descrie o vizita a ei in Muntenegru. Avea un deosebit, dar de a scrie si sunt sigura ca descrierea acelor regiuni, care acuma si-au schimbat stapanul, va fi vrednica de luare-aminte pentru oricine o va citi.
Toate acestea, dupa cum se vede din data scrisorii, s-au intamplat foarte de demult...

Cettini Muntenegru, octombrie 3, 1887
'Dragutele mele,
Iata-ne in Muntenegru, si aceasta tara ciudata e asa de neasemanata cu oricare alta, incat mi se pare ca traiesc un vis. Trebuie insa sa va povestesc ce-am facut dupa ce am parasit Zara. In ajunul plecarii de acolo a fost un bal la guvernator.
Eu n-am dansat, deoarece nu cunosteam pe nimeni, dar a trebuit sa stau de vorba cu cateva doamne, care nu stiau decat italineste. Am plecat dupa un pranz ce nu se mai sfarsea, si a doua zi am pornit-o dis-de-dimineata spre Spalato, luandu-ne ramas-bun de la escadra, care pleca de-a dreptul la Cattaro.

Ne veni pofta sa ne oprim, inainte de Spalato in alt orasel frumos, numit Trau, si ancoram toata noaptea acolo. Vizitaram o biserica foarte veche, vrednica de luare-aminte si un orasel cat se poate de ciudat. Seara se ivi o furtuna ingrozitoare, dar ne-am cam obisnuit cu ele, cu toate ca fac un zgomot inspaimantator.
Acum, mrs. Manson face lectura capitanului Bourke si mie cand avem vreme, iar el lipeste in cartea noastra de amintiri tot ce se leaga de aceasta calatorie. Cartea e din ce in ce mai interesanta si capitanul Bourke e foarte indemanatic: fotografii, meniuri, invitatii, jurnale, schite, toate sunt pastrate, iar bunul nostru capitan e foarte multumit cu aceasta indeletnicire, in ceasurile lui de ragaz.

E un om cat se poate de bun si de chibzuit, se gandeste la toate si ne face viata foarte placuta si fara griji. La Spalato am vizitat ruinele foarte interesante ale palatului lui Diocletian, in mijlocul carora e cladit orasul. Catedrala e un vechi templu roman.

Dupa pranz merseram sa vizitam ruinele vechiului oras Salona, in care se fac chiar acum sapaturi, dar incepu o strasnica ploaie si pana sa ajungem acasa eram uzi leoarca. Cand trebui sa trecem de la mal la vapor, ploua atat de tare, incat abia puteam deslusi yachtul si ajunseram, in sfarsit, pe bord, cu apa curgand de pe noi.
Vremea fiind atat de rea, hotararam sa nu mai plecam pana a doua zi. Vantul era puternic, dar fiindca trebuia mereu sa ne croim calea printre insule, nu-l prea simteam si seara ancoraram iarasi intr-un mic golf, pentru a sosi la Cattaro a doua zi de dimineata, iar nu cand se face noapte.'

×