Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se poate iarasi ca pricina sa fi fost educatia primita de la mama care, foarte evlavioasa, ne lasase intr-o deplina necunostinta a realitatii, astfel incat mintea noastra, ca un ogor nearat, ramasese nepregatita pentru a primi samanta intelepciunii deoarece ii lipsea temelia tuturor lucrurilor. Doctorul Heim ne preda istoria naturala si botanica.
Era gras, smead, cu ochi spalaciti, bulbucati sub ochelari, si strans in clasicul frac al timpului acela; raspandea o duhoare inabusitoare ce amintea de ferestre inchise, tigari ieftine, haine neaerisite si care ne supara asa de mult, incat nu ne dumiream daca ne placea sau nu invatatura lui. Aveam o groaza innascuta de orice descriere a organelor interne; ni se parea ca e ceva mecelaresc si nu prea cuviincios; era chiar sa ne vina rau intr-o zi cand, plin de insufletire, doctorul Heim ne adusese un ochi de bou ca sa ne arate minunile alcatuirii lui optice. De buna seama nu eram deloc din scoala moderna care, fara sfiala, cerceteaza toate amanuntele mecanismului omenesc.
Botanica ne placea mai mult, fiind mai dupa gustul nostru, cu toate ca am preferat totdeauna o floare in forma ei fireasca decat supusa vivisectiunii pentru a lamuri cum si ce fel se petrec toate intr-nsa. Bietul profesoras Neuman, care ne preda matematica, trecea prin clipe mai grele decat toti ceilalti. Socotelile si cifrele, adunarile si scaderile, regula de trei si toate celelalte parti ale acestui incalcit invatamant erau, in chip fundamental, straine de firea mea, oarecum romantica si usuratica. Barba cafeniu-inchisa a profesorului Neuman contrasta ciudat cu obrajii lui trandafirii, ca portelanul.
Mr. De Schaek, succesorul grasului, bunului si ingaduitorului Eduard de Moriser, din timpul fericitelor zile de la Osborne, era al doilea perceptor al lui Alfred si ne invata frantuzeste. Era un tanar sclivisit, cu haine foarte bine croite; il plictisea faptul ca eram atat de copilaroase si nici nu ascundea cat il furau gandurile, caci dl de Schaek era latin din crestet pana-n talpi, si indragostit de singura femeie bine imbracata din tot Coburgul. Aceasta ademenitoare domnisoara, fiica superintendentului grajdurilor ducale, avea tulburatorul obicei de a porni la plimbare prin Piata palatului, tocmai in timpul lectiei noastre de limba franceza.
Simtind o tainica simplatie pentru dragostea tanarului nostru profesor, noi ghiceam dupa vaditele semne de neliniste a lui ca se apropia o anumita. Se scula de pe scaun, umbla de colo-colo, c-un ochi crucis inspre fereastra, pe cand se straduia sa ne faca obisnuitul dictat. Tanara cu pricina ne atragea si dansa luarea-aminte; netagaduit, era plina de "chic", ne dam seama insa ca nu era o persoana cu care ai fi putut vreodata intra in legaturi deoarece prinsese radacini in societatea "indezirabila" de la curtea regelui Ernest.
Pictura si muzica ne erau predate de dupa respectabile batrane domnisoare, cat se poate de deosebite una de alta: fräulein Anna Messing si fräulein Helferieh. Aceasta din urma izbuti sa-mi dea o cunostinta temeinica a principiilor desenului, pentru care ii sunt si astazi recunoscatoare. Cu toate ca metoda ei era stramta si invechita, cunostea regulile de temelie ale artei si anatomia unei flori, chiar mai bine decat vrednicul dr. Heim. Era o batrana cu duh muscator si plin de ironie, avea nasul ascutit si idei sociale inaintate.
Cuprindea in firea ei insusirile unui adevarat democrat; fiind intrucatva liber- cugetatoare si parerile ei erau indraznete intr-o epoca in care democratia nu era inca la moda. Nu se inchina in fata nici unei clase sociale; ea a fost de fapt prima mea intalnire cu "vox populi". Batrana Anna Messing, dimpotriva, iubea orice se atingea de regalitate si era buna cunoscatoare a "Almanahului Gotha"; avea nasul ca un cioc de pasare, ochii sticlosi, albastri, cu privirea aspra si dinti ce se puteau asemui numai cu cei inchipuiti de un francez cand zugraveste pe clasicul calator englez. Avea insa o rabdare de inger si-si dadea o nemaipomenita osteneala ca sa ma initieze in tainele unei arte, pentru care nu eram inzestrata.
Chiar si cel mai neobosit "un, doi, trei" al ei n-a fost in stare sa ma faca sa execut in masura cea mai usoara melodie; iar cand cantam la patru maini cu sora mea, Ducky, alegeam intotdeauna basul, caci cuprindea mai mult acompaniament decat melodie si se potrivea mai bine cu slabele mele puteri muzicale. Asta nu inseamna ca nu iubeam muzica; dimpotriva, m-a miscat in chip straniu de la inceputul vietii mele, cu toate ca adevarata educatie muzicala mi-a fost data mai tarzu de Carmen Sylva, batrana regina a Romaniei. Dar in clipele copilariei mele eram netagaduit o mica salbatica in ceea ce priveste arta cea mai divina dintre toate.
