Mărţişorul, tradiţie şi gentileţe

SIMBOL • AMULETA NINSĂ CU NEA DE FLOARE
A nins cu nea de floare – scrie Ion Pillat în poema sa închinată Mărţişorului. De când ne ştim pe aceste meleaguri, Mărţişorul este un simbol al bucuriei, al tinereţii sufleteşti, al întâlnirii rituale cu Primăvara. Primăvară a naturii, Primăvară a speranţei din sufletele noastre.

Acest mic talisman pe care, la fiecare 1 Martie, îl dăruim celor dragi. Sărbătoarea Mărţişorului este, prin excelenţă, o sărbătoare specifică a acestor meleaguri, urcând spre noi din timpuri îndepărtate. Astfel, cele mai vechi dovezi ale tradiţiei Mărţişorului, aflate de arheologi la Schela Cladovei, judeţul Mehedinţi, datând de  peste 8.000 de ani, pot fi considerate ca primele mărţişoare. Sunt pietre de râu având urme de vopsea albă şi roşie, iar împletirea acestor culori ar fi un semn al naşterii şi, deopotrivă, al renaşterii vieţii. Cele două culori au primit semnificaţii diferite, dar cel mai adesea se consideră că, în vreme ce roşul simbolizează vitalitatea femeii, albul dă veste despre înţelepciunea bărbatului.

ROSTURI. Întâia mărturie scrisă despre Mărţişor ne-a venit de la Iordache Golescu, în vreme ce prima cercetare aplicată asupra sa i se datorează folcloristului Simion Florea Marian. În cartea "Sărbătorile la români", acesta vorbeşte despre obiceiul pe care îl întâlnise în Moldova, în Muntenia şi în Dobrogea, potrivit căruia părinţii legau de 1 martie copiilor la gât sau la mână o monedă de argint ori de aur. Moneda era legată cu un găitan făcut din două fire răsucite din mătase roşie sau albă, dar puteau fi mai multe fire de argint şi aur. Podoaba se numea mărţişor, martigus sau mart. Trebuia să le poarte noroc celor care îl purtau pentru tot timpul anului, aşa încât aceştia să întâmpine venirea primăverii curaţi ca argintul. Cât priveşte rosturile tainice, tot Simion Florea Marian notează că "serveşte celor care îl vor purta ca un fel de amuletă", iar pentru a avea cu adevărat efectul sperat trebuie "purtat cu demnitate".

Într-o intepretare mai largă, Mărţişorul era  numai o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire, atunci când se petrecea, simbolic, moartea şi renaşterea Dochiei. De aceea, tradiţia spune că firul mărţişorului, o funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de către însăşi Baba, în timp ce urca turmele la munte. În alte legende, Ursitoarele torceau firul vieţii copilului încă de la naştere, aşa după cum Dochia torcea firul vieţii.  



Sfat. Nu uitaţi că astăzi până şi un simplu trifoi cu patru foi poate fi gentil!

POVESTE. Tudor Arghezi are o frumoasă poveste despre minunatul simbol: "La început, atunci când va fi fost acest început, mărţişorul nu era mărţişor şi poate că el nici nu se chema, dar fetele şi nevestele, care ţineau la nevinovăţia obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seamă că vântul le pătează pielea şi nu era nici un leac. Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând «farmece» şi făcând şi de dragoste, au învăţat fetele cu pistrui să-şi încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun, încât toate cucoanele din mahala şi din centru ieşeau în martie cu firul de gât. Vântul uşurel de martie, care împestriţa pleoapele şi bărbia, se numea mărţişor şi, ca să fie luat răul din pripă, şnurul de mătase era pus la zimţi de metal. Dacă mai spunem că firul era roşu, înţelegem că el ferea de vânt, dar şi de deochi. Un giuvaergiu, ca să-şi vândă firele vindecătoare mai iute, avu ideea să atârne de ele câte o mărturie, care a intrat în preţ. Pe când se plătea firul, bijuteria era gratuită. Regula s-a stricat când bijuteria începu să fie vândută, devenind gratuit firul de mătase".

Scria toate acestea poetul "Cuvintelor potrivite", el fiind cel care a obţinut voie de la primărie ca toată strada aceea binecunoscută să se numească Mărţişor.     

CADOURILE SE... ÎNVAŢĂ. După cum bine ştiţi, ziua de astăzi a fost aşteptată de toată lumea cu multă nerăbdare. Se oferă mici obiecte confecţionate de noi (ar fi chiar un gest deosebit!) sau cumpărate,  însoţite de tradiţionalul şnur. Le vom alege pe cele care au o semnificaţie: coşar, trifoi, inimioară... Nu uitaţi că a le lua la întâmplare doar pe cele mai ieftine sau pe cele mai scumpe nu este o dovadă de bun-gust. Nu întâmplător, în Japonia, ţara politeţii, se fac cursuri pe tema "Cum se dăruiesc cadourile". Deoarece ele întreţin prieteniile şi produc oricui o mare plăcere, dar cu o condiţie: să fie date din suflet şi dezinteresat.

Gândiţi-vă că 1 Martie e bun prilej să redefinim frumosul cuvânt GENTILEŢE (dacă vreţi, amabilitate, drăgălăşenie...). Să îl reînviem. Deoarece, deşi de-a lungul veacurilor, gânditorii şi scriitorii au abordat această temă a gentileţii cu tot respectul cuvenit, astăzi sunt tot mai puţini cei care o găsesc a fi demnă de interes. "Gentileţea – şi nu numai sexualitatea, nu numai violenţa, nu numai banii – reprezintă plăcerea noastră interzisă. Într-un anume sens, gentileţea este periculoasă pentru că ea se întemeiază pe sensibilitate faţă de alţii, pe o capacitate de a te identifica cu plăcerile şi cu suferinţele lor", se specifică într-un recent articol din "Courrier international". Şi continuă: "Mai grav, gentileţea a ajuns să inspire, azi, neîncredere. Astăzi, se petrece un "refuz fobic al gentileţii". S-a ajuns până acolo încât majoritatea adulţilor cred (în secret!) că gentileţea este virtutea perdanţilor.

S-a emis chiar la o maximă categorică: "Lipsa gentileţii este boala epocii noastre". Întrebările vin imediat: Este absenţa gentileţii o boală fără leac? Mai au nevoie vremurile acestea surmenate, anxioase şi egoiste de oameni cu suflet? Când biologul Richard Dawkins, de exemplu, pretinde chiar a omologa "gena egoistă"? Dincolo de întrebări, gentileţea reprezintă o experienţă aparte, care ţine de un anumit sistem de valori. După cum spun specialiştii – că tot e un cuvânt la modă, a şti ce înseamnă gentileţea face ca viaţa să merite pedeapsa de a fi trăită.

Astăzi, 1 Martie, să nu uităm să spunem: "Bună ziua, gentileţe!".