Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cea mai mare catastrofă aviatică din România. Aşa a intrat în istorie accidentul de la Baloteşti. Cercetarea lui, cu bune şi cu rele, a ajuns însă şi obiect de studiu pentru viitorii procurori, avocaţi sau judecători.
De zece ani, avocatul Petruţ Ciobanu, asistent universitar doctorand la Catedra de Criminalistică a Facultăţii de Drept din Bucureşti le explică studenţilor din anul IV ce trebuie să înveţe din experienţa anchetării acestei tragedii.
- Jurnalul Naţional: De când a început accidentul de la Baloteşti să fie folosit ca material didactic?
Petruţ Ciobanu: În anul 1997, când eu însumi eram student în anul IV, am văzut înregistrarea cercetării la faţa locului efectuată în cazul Baloteşti. După anul 1998, când am început colaborarea la Catedra de Criminalistică, am pregătit personal, an de an, vizionarea acestei casete la seminarii.
- Care ar fi raţiunile pentru folosirea unui asemenea material didactic?
Este bine ca studenţii să fie pregătiţi din timp cu privire la particularităţile unor astfel de cercetări. În general investigarea accidentelor terestre, feroviare, navale, aviatice se supune unui anume tip de metodologie criminalistică legat de numărul mare de victime, de condiţiile speciale de loc sau timp.
Citește pe Antena3.ro
- Care sunt particularităţile ce trebuie reţinute de studenţi?
În primul rând, locul producerii accidentului este foarte vast. Spre exemplu, în cazul Baloteşti, spaţiul care a trebuit să fie cercetat s-a întins pe câteva sute de metri. În al doilea rând, o asemenea anchetă presupune prezenţa unui număr foarte mare de organe judiciare care să poată acoperi toată suprafaţa. În cadrul acestei echipe, procurorul are rolul primordial de a conduce ancheta, de a fi un soi de manager. El trebuie să aibă capacitatea de a omogeniza personalităţile celor care participă la cercetare. Nu trebuie să neglijăm nici componenta umană. În cazul catastrofelor este vorba despre un număr foarte mare de victime, iar studenţii trebuie să înveţe să controleze orice reacţie emoţională şi să facă faţă în mod profesionist unei proceduri de identificare a persoanelor decedate. În cazul de la Baloteşti victimele au fost identificate prin metode criminalistice care s-au completat. Spre exemplu, în cazul cetăţenilor belgieni s-a folosit odontologia judiciară – pe baza fişei stomatologice. S-au utilizat şi tehnici antropometrice, măsurători ale unor fragmente de schelet, care au dus la reconstituirea corpului uman. De asemenea, identificarea a mai fost făcută pe baza unor înscrisuri, acte de identitate, parţial distruse.
- În prezentarea pe care o faceţi studenţilor evidenţiaţi şi aspectele negative ale acestei anchete?
Cred că studenţii trebuie să înveţe în primul rând ceea ce este corect, cu riscul de a le da o altfel de imagine faţă de ceea ce scrie într-un tratat. Sunt şi aspecte negative în acest caz şi nu mă feresc să spun că, în opinia mea, sunt şi greşeli de tactică şi de metodologie criminalistică. Trebuie să răspund foarte multor întrebări venite din partea studenţilor şi aleg, de fiecare dată, să fiu sincer. De multe ori mă întreabă dacă cei care au ridicat anumite probe au procedat corect şi răspund «Nu». Fiindcă unii dintre ei au cules fragmente cadaverice fără să aibă mănuşi. Le spun că este esenţial să înveţe să ridice corect o probă pentru a înlătura riscul distrugerii sau contaminării acesteia. Studenţii pot vedea şi că anchetatorii belgieni purtau la faţa locului combinezoane speciale.
- La ora actuală avem echipe care să facă faţă anchetei într-o situaţie similară?
Există oameni care să investigheze asemenea cazuri, nu cred însă că au pregătirea logistică necesară. Voi face şi o paralelă, gândiţi-vă ce s-a întâmplat acum câţiva ani la Mihăileşti. N-a fost urmată metodologia specifică, au existat implicări din partea factorilor politici, iar echipa de anchetatori a trădat inclusiv o lipsă de experienţă profesională. Pentru a deveni procuror criminalist, capabil să investighezi o asemenea catastrofă, cred că este nevoie să ai o experienţă de cel puţin zece ani. Or, după ani de muncă, mulţi nu-şi mai doresc să rămână în Parchet pentru că ajung să creadă că a fi procuror înseamnă o meserie, nu o profesie. Mai este o problemă în opinia mea: graba cu care se fac anumite investigaţii penale. O anchetă nu trebuie terminată în zece zile sau într-o lună, dacă trebuie să abdici pentru asta de la principii esenţiale. Factorul cel mai important într-o investigaţie, pentru aflarea adevărului, este cel de echilibru, nu de timp.
- Cum reacţionează studenţii în faţa imaginilor?
Există două tipuri de reacţii. Cea emoţională, primară, puternică, şi cea tipică a studenţilor de la Facultatea de Drept, de interes faţă de rezulatul anchetei. De zece ani prezint această casetă ca obiect de studiu şi de fiecare dată sunt studenţi care au reacţii emoţionale extrem de puternice. De aceea, înainte de a începe vizionarea, le spun că le este permis să părăsească sala de seminar. Insist oricum pe componenta tehnică a anchetei şi încerc să estompez latura şocantă. Apoi foarte mulţi sunt extrem de intrigaţi de metodologia după care s-a lucrat, de modalitatea în care au fost analizate la faţa locului anumite probe. Vor să înţeleagă de ce aeronava a avut un unghi de impact cu solul de 80 de grade, de ce motoarele au fost descoperite la adâncimi diferite, de ce cutiile negre sunt distruse, de ce expertizarea acestora s-a făcut în străinătate. Sunt de asemenea întrebat de rezultatul anchetei. Mi s-a întâmplat anul trecut ca o studentă să îmi pună întrebări referitoare la acest caz, având cunoştinţe clare despre dosarul cauzei. Am fost pus să aleg între a rămâne strict la obiectul de seminar şi a spune opinia mea. Nu m-am ferit să aleg cea de-a doua opţiune, pentru că în faţa studenţilor trebuie mai întâi să fii sincer.
Şi pentru ca studenţii să nu părăsească sala de seminar cu o imagine distorsionată despre ceea ce s-a întâmplat la Baloteşti le spun de fiecare dată că piloţii români sunt extrem de bine prăgătiţi şi de stimaţi peste hotare. Cred în profesionalismul lor, în puterea lor de concentrare, de stăpânire, de redresare. Şi au şi o componentă puternică umană. De fiecare dată când am zburat cu TAROM-ul, la finalul cursei pasagerii au aplaudat, iar ăsta este un semn de mulţumire faţă de piloţii care nu şi-au făcut strict datoria, dar au făcut-o cu multă căldură.
