x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Minerii au atacat şi reprezentanţi ai presei străine

Minerii au atacat şi reprezentanţi ai presei străine

de Carmen Preotesoiu    |    17 Iun 2010   •   00:00

La 17 iunie 1990, presa străină anunţa încetarea violenţelor din Capitală şi relata câteva dintre isprăvile ortacilor. Redăm mai jos un fragment semnat de Owen Bennett-Jones pentru Financial Times şi publicat în volumul "Revoluţia română văzută de ziarişti americani şi englezi" (Editura Evenimentul, 1991)

"Guvernul român a restabilit controlul pe străzi în cursul nopţii precedente, după 38 de ore de violenţă ale minerilor pe străzile Bucureştiului (...).
Acţiunile violente neîncetate ale minerilor au lăsat o atmosferă de intimidare în oraş. Acestea au obligat activiştii antiguvernamentali şi partidele de opoziţie la supunere.
Un martor ocular a descris ziua de joi, când minerii au molestat la întâmplare sute de persoane, drept «prima zi a noii dictaturi»".
La Paris, dl Laszlo Tokes, preotul de origine maghiară care a fost iniţiatorul timişorean al Revoluţiei din decembrie, a spus că au existat condiţii pentru o a doua Revoluţie. Unii dintre mineri, mai înainte, au nesocotit o înţelegere de a se retrage şi au atacat reprezentanţi străini de presă în dreptul Universităţii şi au încercat să ia cu asalt Hotelul Intercontinental.

VIOLENŢE DIRIJATE
Devine din ce în ce mai limpede că violenţele lor au fost conduse cu grijă. Au atacat locuri-cheie, ca de exemplu birourile centrale ale principalelor două partide de opoziţie şi birourile ziarului România liberă, cel mai important ziar antiguvernamental, ale căror adrese este puţin probabil să le fi fost cunoscute. Unii membri ai opoziţiei susţin că au recunoscut cadre ale temutei Securităţi îmbrăcate în straie de mineri.
Ministrul de Externe al Marii Britanii l-a chemat pe însărcinatul cu afaceri al României la Londra, înmânându-i un protest în legătură cu atacurile violente la adresa opoziţiei.

Trimisului României, Nicu Bujor, i s-a comunicat energica dezaprobare a jefuirii locuinţelor conducătorilor opoziţiei şi brutalitatea cu care cinci persoane au fost omorâte şi mai mult de 100 rănite în această săptămână. Marea Britanie a protestat în mod deosebit faţă de tratamentul la care a fost supus liderul Partidului Naţional Ţărănesc, Ion Raţiu, fiind brutalizat de 20 de mineri care i-au devastat locuinţa din Bucureşti în noaptea de joi.
Conducătorii minerilor susţin că ei nu au fost de vină pentru cea mai mare parte a violenţelor, dar dovezile oferite de martorii oculari sunt zdrobitoare.

PREZENTUL, CA TRECUTUL
În Financial Times, sub titlul "Zilele întunecate dintre cele două războaie reamintite în România", ziarista Judy Dempsey prezenta situaţia de la Bucureşti şi înscria evoluţia către democraţie a României într-un trecut istoric deosebit de agitat.
"Seria de nuvele ale scriitoarei Olivia Manning, «Trilogia balcanică», inspirată la Bucureşti în perioada anilor 1930, se dovedeşte ca adevărată azi, astfel cum a fost şi în epoca respectivă. Nuvelele redau o imagine a corupţiei politice şi violenţei care conduc la o paralelă tulburătoare a situaţiei ultimelor câteva zile din Capitală.

Calea României spre democraţie va fi, desigur, cea mai grea din toate ţările Europei de Est care sunt în curs de a apuca pe drumul plin de greutăţi al tranziţiei de la un stat condus de un partid unic la un sistem multipartinic. Nici una dintre democraţiile începătoare ale Europei de Est nu va fi perfectă, dar calea României spre democraţie poate ajunge mai zbuciumată decât la majoritatea celorlalte.
Toate vor fi defectuoase, deoarece ceea ce ia locul în Europa de Est nu este sfârşitul dominaţiei comuniste, ci reînvierea practicilor interbelice, o perioadă afectată de instabilitate (...)."

×
Subiecte în articol: acum 20 de ani