x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Misterul inregistrarii de la Comisia Udrea se risipeste?

Misterul inregistrarii de la Comisia Udrea se risipeste?

de Gabi Golea    |    02 Sep 2009   •   00:00

Pe blogul reporterului Antena3 Iosif Buble a aparut posibila explicatie a originii inregistrarilor secrete facute in biroul in care membrii Comisiei Udrea au discutat strategia de investigare, in ziua de 13 august. Informatiile au fost preluate de Gardianul.

Potrivit ipotezei lansate de Buble si insusite de Gardianul, inregistrarile au fost realizate cu ajutorul aparaturii din dotrarea Camerei Deputatilor. In esenta, tehnicianul aflat in acea zi la pupitrul tehnic ar fi lasat deschisa o "cale de inregistrare" dupa incheierea sedintei. Dovada ar fi, potrivit lui Buble, inregistrarea video postata chiar pe site-ul Camerei Deputatilor.

Durata inregistrarii este de 5h 52 min 27 sec. Pana la 5h14'15'', inregistrarea are sunet si imagine. Apoi, exista semnal video, dar nu si sunet. In momentul situat aproximativ la 5h 19', se observa ca tehnicianul mestereste ceva la pupitru. Cele aproximativ 34 de minute ramase fara sunet corespund cu discutia inregistrata ilegal, spune sursa, bazandu-se pe specificatiile stenogramelor ajunse in mod misterios la presa.

Asadar, e posibil ca tehnicianul sa fi comutat inregistrarea pe un terminal secundar.
Daca o institutie este dispusa  sa edifice acest mister, ipoteza lansata de Buble si preluata de Gardianul fara sa citeze sursa merita a fi luata in calcul. Cu atat mai mult cu cat, am scris noi pe 18 august, tehnicianul care a lucrat in acea zi cu Comisia Udrea a intrat subit in concediu, indata dupa declansarea scandalului.





×
Subiecte în articol: special inregistrare comisia udrea