Nadia, șase decenii de viață și trei mituri nemuritoare

Pare că s-a scris, s-a spus și s-a bârfit totul despre fetița-argint viu născută pe 12 noiembrie 1961 la Onești, despre adolescenta cu codițe care lăsa o întreagă planetă cu gura căscată la Olimpiada din 1976, despre femeia curajoasă care a părăsit România comunistă, despre Nadia americana, despre Comăneci businesswoman... Nimic mai fals! Adevărul gol-goluț se lasă dezvelit mai greu, dovadă rândurile de mai jos.

Vă propun un exercițiu de sinceritate, unul bazat pe documente, acte și cercetări amănunțite, un exercițiu defalcat în trei părți. Fiecare dintre acestea va cuprinde un miez de adevăr despre Nadia, un miez despovărat însă de straturile grele ale legendelor urbane sau ale notelor informative formulate de delatori invidioși învârtiți în hora Securității. Călăuză în hățișul poveștilor cu și despre (probabil) cea mai iubită sportivă a României din toate timpurile ne va fi istoricul Stejărel Olaru, harnic scormonitor al arhivelor și autor al unui volum care a stârnit interesul peste șapte mări și șapte țări: „Nadia și Securitatea” (Epica Fiction & History, 2021). Și-acum, să facem loc mirărilor și rezolvărilor lor, subiective, bineînțeles!

1. Obiectivul „Corina”: Nadia și serviciile secrete comuniste

Care a fost relația Nadiei cu Securitatea sau, mai precis, cum s-a desfășurat acțiunea de urmărire a obiectivului „Corina”, așa cum era numită sportiva de ofițerii Ministerului de Interne? Când a început efectiv filarea, cine erau cei mai fervenți delatori ai Nadiei, ce date ofereau ei poliției politice? Până la urmă, era vorba de viața destul de ștearsă a unei puștoaice care practica sportul de performanță într-un lagăr comunist… Probabil abia în străinătate, când ieșea la concursuri, existența Nadiei se colora.

Istoricul Stejărel Olaru are cuvântul: „Securitatea a fost interesată inițial de activitatea soților Bela și Marta Karolyi. De altfel, din primăvara anului 1975 Bela Karolyi a și fost recrutat informator de către Securitate, dar a fost abandonat la scurt timp, pentru că a dat dovadă de dezinteres în această muncă și, mai grav, a deconspirat legătura cu Securitatea în discuțiile cu prietenii, ceea ce era de neacceptat pentru serviciul secret comunist. Tot din anul 1975 a intrat și Nadia în vizorul Securității, pentru că atunci a câștigat primul titlu de campioană europeană, la vârsta de doar 13 ani, dar și pentru că s-a constatat că relația dintre antrenor și gimnastă era una abuzivă. Au fost montate microfoane în casă, i-a fost ascultat telefonul, i-a fost interceptată corespondența și, la un moment dat, Securitatea chiar a vrut să racoleze colege din clasa ei, minore, pentru o cât mai bună supraveghere. A fost un gest de exagerată preocupare, pentru că informatori în jurul ei existau și numărul lor a crescut odată cu trecerea anilor: diferiți antrenori, asistente medicale, medici, coregraf, pianist, oficiali ai Federației de Gimnastică etc. Mai târziu i-au fost monitorizați și iubiții. Practic, a fost greu pentru Nadia să facă ceva care să nu fie cunoscut la un moment dat de Securitate”.

2. Bani, bani, bani

S-a îmbogățit Nadia de pe urma performanțelor sportive? Au umplut-o de bani comuniștii?

Din nou Stejărel Olaru: „Evident, nu. Nadia a adus României nu doar faimă, notorietate, ci și importante sume de bani care au intrat în conturile statului, bani primiți în urma turneelor demonstrative organizate de-a lungul timpului în străinătate. Ce a primit la schimb? O viață complicată, care s-a transformat într-una plină de restricții la mijlocul anilor ’80. Un salariu de vreo 3.000 de lei la un moment dat, din care mai bine de 1.000 de lei erau reținuți pentru a se acoperi plata reparațiilor la casa sa făcută de un trust de construcții din București. Iar în ultimii ani, înainte de a fugi, i-au fost interzise până și călătoriile în Occident, de teama că nu se va mai întoarce în țară, în condițiile în care Nadia nu avea astfel de gânduri”.

3. Nadia și sarcinile pe care i le trasa Elena Ceaușescu

Cum era percepută Nadia Comăneci de către familia Ceaușescu? Ce însemna gimnasta pentru cuplul dictatorial al României comuniste?

Stejărel Olaru e la post: „Interesantă întrebare! În primul rând, aș spune că Nicolae Ceaușescu era foarte interesat de handbal și gimnastică feminină, sporturi pe care le urmărea atunci când românii participau la competiții internaționale. Și el, și tovarășa se considerau experți dar, în realitate, luau deciziile cele mai nepotrivite și absurde. Este deja celebru episodul retragerii echipei naționale de gimnastică feminină de la Campionatul European de la Praga din 1977, chiar în timpul competiției. Nadia a apucat totuși să câștige al doilea titlu consecutiv, dar a pierdut alte medalii din cauza acestei retrageri. Elena Ceaușescu, despre care știm cât de ridicolă și mărginită era, obișnuia să fixeze din capul ei obiective de îndeplinit de către sportive. Nadia, de exemplu, când participa la o competiție internațională de mare anvergură, trebuia să câștige 2-3 medalii de aur, spunea Elena Ceaușescu. Făcând această afirmație în fața lui Emil Drăgănescu, ministrul sportului, ea se transforma subit în sarcină de partid, ceea ce emoționa pe toată lumea. Obiectivul era transmis de la Secretariatul CC către șeful Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport. Acesta organiza în sala de ședințe de la etajul opt al clădirii o întâlnire cu reprezentanții federației, secretarii de partid din fiecare instituție și antrenorii, cărora le comunica îndatoririle. De multe ori, țintele revendicate erau subiective și percepute ca o adevărată povară, dar scenariul fiecărei ședințe era neschimbat: antrenorii coordonatori și președintele federației se ridicau în picioare, lăudau grija și eforturile partidului în domeniul sportiv și își luau angajamentul că vor face totul nu doar pentru realizarea sarcinilor, ci și pentru depășirea lor. Desigur, realitatea se cunoștea prea bine, însă nimeni nu a îndrăznit să se împotrivească în timpul acestor discuții comice și absurde”.

„Sportul disciplinează copiii, îi scutește de frustrări și angoase”

Vorbind despre busola pierdută a gimnasticii românești - în particular - și a sportului nostru - în general -, Nadia a fost mereu lucidă: „Performanța nu se obține peste noapte, nici în gimnastică, nici în fotbal, în niciun sport. Pe vremea mea, copiii erau integrați unei activități încă de la 5, 6 ani. Făceam, în școli, ore de educație fizică. Așa se înfiripa competiția, rivalitatea. Copilul a fost și va fi întotdeauna interesat să arate că este sau poate fi mai bun decât celălalt de lângă el, că poate fi mai iute, mai tehnic, mai precis”. Dar acum, în era digitalizării, ce-i de făcut? „Nu trebuie decât să-ți sprijini copilul, să-l îndemni către sport - apreciază Nadia. Așa a apărut, în vremea mea, spiritul competiției, urmat de rezultate, de succes. Între timp, baza aceasta primară s-a subțiat periculos. Din acest motiv nu mai avem rezultate. Ce-i de făcut? Trebuie reclădit tot de la zero, trebuie să facem planuri pe termen lung, altfel nu vom reveni acolo unde am fost cândva și eram obișnuiți să fim”. Verdict sumbru, dar onest, completat rapid: „Oamenii trebuie să înțeleagă că sportul îi ajută pe copii să fie mai buni la școală. Ba chiar și în viață, pentru că-i disciplinează, îi scutește de frustrări și angoase”.

„Nadia a fost de mică vijelioasă, îi scutura pe băieți!”

Ștefania Comăneci, mama Nadiei, este atât de mândră de fiica ei, de cum a reușit ea să se descurce în viață, încât ori de câte ori se întoarce cu gândul în trecut, se și luminează la față: „Cum m-am hotărât s-o dau pe Nadia la gimnastică? Păi, avea o energie incredibilă, nu stătea locului o secundă. Sărea în toate paturile, rupea arcurile la recamier, trebuia s-o dau la un sport. S-a nimerit la gimnastică, așa a fost să fie”. Imediat, câteva tușe memorabile: „Nadia, mică, era arțăgoasă. În special cu băieții. Pe unde-i prindea - și-i prindea de obicei la groapa cu nisip - îi scutura. Era vijelioasă, nu te puteai pune cu ea. Veneau vecinii, sunau la ușă. Mi-era și rușine să mai deschid. Ce mai copilă, pe toate barele de bătut covoarele o găseai atârnată!”

Cifrele unei campioane

Nadia Comăneci are în palmares cinci medalii olimpice de aur, două medalii de aur la Campionatele Mondiale și nouă medalii de aur la Campionatele Europene. Este prima gimnastă din istorie care a obținut nota zece la Jocurile Olimpice (Montreal, 1976)

Femeia este egală cu bărbatul?

Nadia Comăneci nu s-a sfiit de-a lungul timpului să răspundă unor provocări delicate, de pildă: „Cât de egală este astăzi femeia cu bărbatul?”: „În această direcție, trebuie să recunoaștem, mai este de lucru. Dar se merge pe un drum bun, mai ales în Vest. Femeile au voci, se fac auzite, luptă. Uite, de exemplu în sport. Femeile care au avut succes și au dovedit că se pot menține sus, s-au impus. Și asta fără ajutorul bărbaților. O să se întâmple așa și aici, în Est. Veți vedea”. 

A scris istorie în Canada

La Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, Nadia Comăneci a obţinut prima notă de 10 din istoria competiţiei, la gimnastică. Tabela electronică a afişat 1.00, deoarece nu era programată să afișeze și nota maximă. Bela Karolyi, antrenorul Nadiei, s-a îndreptat spre juriu pentru a cere explicaţii. Un moment istoric: „Scuzaţi-mă - a spus Karolyi -, este foarte important pentru mine să ştiu nota Nadiei”. Şi atunci, un membru suedez al juriului, foarte agitat, i-a arătat cele zece degete ale mâinilor. „Zece? Ce-i asta, zece? Vreau nota Nadiei!”, a strigat atunci, nedumerit, tehnicianul. Şi atunci s-a auzit vocea crainicului: „Doamnelor şi domnilor, pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice, Nadia Comăneci a obţinut nota zece. Felicitări!”

Fuga de comunism

În noaptea de 27/28 noiembrie 1989, Nadia a trecut ilegal granița româno-maghiară, ulterior solicitând azil politic guvernului american. Și-a petrecut următorii ani promovând linii vestimentare pentru gimnastică, lenjerie Jockey, echipament de aerobic și rochii de mireasă. În 1994, s-a logodit cu gimnastul american Bart Conner, împreună cu care are un băiat - Dylan Paul.

Intrată de la 13 ani în atenția Ministerului de Interne (Departamentul Securității Statului), „Corina”, cum fusese etichetată Nadia în documentele de filaj, a fost spionată până în 1989, când, sufocată de atenția serviciilor secrete comuniste, a fugit din țară.

„Fac lejer roata pe bârnă. Pentru șpagat trebuie să mă încălzesc bine înainte, cam o oră. Dar îl fac și p-ăsta”, Nadia Comăneci

„Ce mai copil, pe toate barele de bătut covoarele o găseai atârnată!”, Ștefania Comăneci, mama Nadiei