Nemtii nostri

La 1910 locuiau in Romania 800.000 de germani, in 1956 - 384.708, in 1977 - 359.109, iar in 1992 comunitatea lor numara 111.301 de persoane. Astazi mai traiesc in tara noastra in jur de o suta de mii de etnici germani. Cand au parasit tara romanii le-au luat casele, dar nu si obiceiurile

Deportati, vanduti… si, mai ales, regretati

Isi incheiau camasile cu sireturi, iar nu cu nasturi, ce-ar fi pocnit la pieptul lor umflat de-atata trufie. Si au indurat umilinte sub apasarea carora alte neaumuri s-ar fi stins. De cand s-au stabilit in Ardeal primii sasi, trimisi pe la 1162 de regele Geza al Ungariei sa apere granitele imperiului ungar si pana la ultimii nemti veniti pe pamant romanesc, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in comuna Apold - Sibiu, - e vorba despre „landeri", fruntasi „pe bune" in toate intrecerile socialiste puse la cale de Ceausescu - romanii au avut alaturi un exemplu de civilizatie. Iar acesti oameni merita pretuirea noastra pentru un numar nesfarsit de motive. Paginile care urmeaza sunt un omagiu adus unor oameni obisnuiti sa vorbeasca mai curand cu fapta. Nemtilor nostri. In toamna anului 1940, dupa cedarea fortata a Basarabiei si Bucovinei, pe teritoriul statului roman traiau circa 525.000 de persoane apartinand minoritatii germane (dintre care, cu aproximatia de rigoare, 275.000 de svabi si 215.000 de sasi). Sub influenta elementelor mai radicale (si, mai ales, sub influenta evolutiei politice europene), pe 21 noiembrie acelasi an lua nastere Grupul Etnic German din Romania, condus de o „cvasifiliala locala" a NSDAP, partidul nazist al lui Hitler. Aceasta aliniere politica la ceea ce parea a fi atunci invincibilul Reich a adus numai necazuri minoritatii germane din Romania - una dintre minoritatile cele mai pasnice si harnice din aceasta zona a Europei, care a dat Transilvaniei istorice clerici, savanti si industriasi si de la care majoritatea romaneasca a avut mereu de invatat.

In directa legatura cu evenimentul consemnat in acel noiembrie 1940, calvarul postbelic al germanilor din Romania a inceput pe data de 16 ianuarie 1945; Gheorghe Gheorghiu-Dej era atunci la Moscova pentru semnarea unei Conventii sovieto-romane privind termenii economici de aplicare ai armistitiului si, cu acest prilej, oamenii lui Stalin au mai pus o conditie: in contul despagubirilor de razboi pe care le datora tara noastra, etnicii germani din Romania sa devina adevarate animale de povara destinate reconstructiei URSS! A fost unul dintre actele politice rusinoase pe care le-a cunoscut aceasta faza de inceput a comunismului romanesc. In anii 1945-194646, din ordinul Comandamentului Sovietic de la Bucuresti au fost ridicati in vederea deportarii in Uniunea Sovietica, drept forta de munca, peste 80.000 de romani etnici germani, dintre care peste 20 de procente nu s-au mai intors niciodata (unii istorici dau chiar si cifra de 150.000 de deportati). Potrivit ordinului, aceasta reglementare avea in vedere barbati intre 17 si 45 de ani si femei intre 18 si 30 de ani (chiar si acelea care aveau copii sub varsta de un an). Dintre acestia, evident ca foarte putini avusesera de-a face cu razboiul antisovietic; singura lor vina era ca se nascusera germani.

4.000 de marci - un copil, 6.000 - un pensionar

Doua decenii mai tarziu, Romania traversa o epoca radical diferita, macar in aparenta. Stalinismul sufocant al inceputului fusese inlocuit cu un comunism de tip national, cu accente liberale. In ultima zi a lui ianuarie 1967, ministrul Afacerilor Externe al Romaniei, Corneliu Manescu, a semnat la Bonn actele privind stabilirea de relatii diplomatice (la nivel de ambasada) intre RSR si Germania Federala. Pentru presa internationala a fost o reala surpriza: Romania era prima tara din sfera sovietica ce facea acest pas diplomatic, cu puternice consecinte politice si economice. In baza acestui act, Willy Brandt a vizitat in august 1967 Romania (in calitate de vicecancelar), iar premierul roman Ion Gh. Maurer a vizitat RFG in iunie 1970; la nivel de sefi de stat, presedintele Gustav Heinemann a fost oaspetele Romaniei in mai 1971, iar cuplul Ceausescu era primit cu onoruri la Bonn in iunie 1973 s.a.m.d. Numai ca acel acord diplomatic (fie de la inceput, din 1967, fie mai apoi, in 1970) a mai capatat si un capitol secret: la sugestia partii romane, RFG accepta sa plateasca o taxa pentru fiecare cetatean de origine germana care primea viza de emigrare. Motivatiile guvernului roman erau simple, fara legatura cu aspectul moral: atata vreme cat invatamantul si asistenta medicala erau, teoretic, gratuite in Romania, statul comunist trebuia sa recupereze aceste investitii facute in fiecare cetatean care emigra. In contextul competitiei efective si simbolice cu RDG, dornica sa incurajeze repatrierea etnicilor germani ramasi in tarile regimului comunist, RFG a acceptat acest schimb. Drept rezultat, intre 1967 si 1989 se estimeaza sa au parasit Romania, prin aceasta forma de schimb, circa 200.000 de persoane, urmasi ai fostilor colonizatori sasi si svabi din Ardeal. Potrivit unei dezvaluiri publicate in octombrie 1985 de foarte influentul saptamanal german Der Spiegel (expusa la noi de istoricul britanic D. Deletant, dar neconfirmata oficial, dupa stiinta mea), suma de rascumparare varia, in functie de specializarea fiecarei persoane si de nivelul de educatie, intre 4.000 si 10.000 de marci; pentru un copil, taxa era de 4.000, pentru un pensionar, de 6.000 etc., iar acesti bani ajungeau in contul guvernului roman sub forma de credite. Date fiind metehne mai vechi, la aceasta se adaugau diferite sume percepute (oficial sau nu) de serviciile de pasapoarte, de „binevoitori" din Securitate etc.

Chiar daca, aparent, acest schimb era motivat de argumentele invocate de regimul roman, in realitate acest comert cu oameni dezonoreaza sistemul comunist din Romania, cu atat mai mult cu cat el sustinea neabatut superioritatea socialismului in raport cu oricare alta oranduire. Iar ca sa fii obligat sa platesti o taxa pentru a pleca dintr-un astfel de „paradis" nu era deloc in concordanta cu pretentiile pretinsei „societati socialiste multilateral dezvoltate"!

Deportati sau vanduti, minoritarii germani reprezinta una dintre marile pierderi ale Romaniei secolului XX. In goana sa dupa uniformizare etnica, regimul comunist a alterat un mod de viata ce se stabilise prin secole, alungand din Romania o etnie care, de-a lungul timpului, adusese mai multe beneficii decat probleme.

Adrian Cioroianu Lect. univ. dr., Facultatea de Istorie, Universitatea Bucuresti

SUMAR DOSAR
Nemtii nostri
Fabrica de nemti din Bucuresti
Noi, sibienii...!
Supravietuitori dupa exod
La plecare, si-au luat si mortii cu ei
„Ne-au facut olteni cu forta!“
Betegite de gerul Siberiei
Sasii recuceresc Estul
A saptea generatie de Peteri
Ultimele „sasce“ din Bistrita
La Bacau, nemtii invata germana de la romani
Printul Charles s-a indragostit de Viscri
Neamul svabilor din Banat sta sa piara
"Din acest loc eu nu ma clintesc"
“Bine ca ati ramas, ca avem unde veni!”