Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
 Marele turneu-fluviu "Folk fără vărstă", organizat de Radio Romănia Actualităţi, Radio Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, şi-a adunat apele şi a revărsat FOLK in Parcul Cişmigiu la inceputul lui iunie.
Alegere - Zoia Alecu e mulţumită
Marele turneu-fluviu "Folk fără vărstă", organizat de Radio Romănia Actualităţi, Radio Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, şi-a adunat apele şi a revărsat FOLK in Parcul Cişmigiu la inceputul lui iunie.
Astfel am reuşit să o prindem la o ceaşcă de vorbe meşteşugit impletite pe Zoia Alecu, motivul cel mai bun pentru a dovedi că folkul feminin există. Născută la 10 ianuarie 1956, in Bucureşti, Zoia este un Capricorn care nu se dă niciodată bătut. Vocea ei unică te răscoleşte, te remontează, te readuce la viaţă. Iată ce ne-a povestit interpreta inainte de a urca pe scenă. "Am cochetat cu căntatul de copil, dar debutul meu a avut loc in liceu. Colegilor mei le făcea plăcere să mergem in parc după ore şi să lălăim, lălăitoare principală eram intotdeauna eu. Nu am avut chitară decăt la 16 ani. Mi-am cumpărat-o singură. M-am dus şi am donat sănge. Eram palidă, dar am reuşit să străng cei 560 de lei şi m-am dus şi mi-am cumpărat-o. Folkul incepuse să se mişte, apăruseră Doru Stănculescu, Marcela Saftiuc, Mircea Florian. Pe mine m-a luat de mănuţă Doru Stănculescu şi el m-a năşit, ca să zic aşa, la Club A. Nu cred că folkul era neapărat la modă, ar fi o expresie greşită, dar aceasta era modalitatea cea mai la indemănă atunci să iţi exprimi găndurile şi simţirile. Aşa am procedat şi eu. Am participat la un concurs interliceal, unde am luat premiul II la compoziţie, cu o piesă care se numea «Orbii»."
Citește pe Antena3.ro
IERI ŞI AZI. Cum se vede astăzi lumea liceenilor in comparaţie cu cea de acum ceva vreme? "Sigur că sunt diferenţe, spune Zoia Alecu, pentru că orice generaţie are specificul ei. Informaţiile pe care le aveam noi erau unele, acum totul este supraincărcat şi informaţionalizat. Pe vremea tinereţii mele, nu tu calculator, nu tu televizor, vedeam două programe, 1 şi 2, mai aruncam un ochi şi la bulgari. Ascultam de la ora 7:00 sau 8:00 seara pănă la 10:00 corurile reunite CFR şi ce producţie la hectar am mai avut.
M-a bucurat extraordinar de mult faptul că ei se indreaptă către a crea, a cănta live. Sunt copii care ne urmează. Eu sunt pentru a-i incuraja pe aceşti tineri să meargă mai departe, să inveţe să facă muzică la modul profesionist. Chiar dacă nu o să ajungă folkişti, artişti sau căntăreţi, tot e extraordinară metoda de a petrece timpul constructiv, decăt să te duci să tragi iarbă sau să mergi prin baruri sau să mergi in discoteci, unde poţi rămăne fără auz."
STAŢII. Da, a coborăt la toate staţiile importante din viaţa ei. "Poate că au mai fost căteva intărzieri, poate lucrurile nu au venit chiar atunci cănd am dorit eu; au fost unele care mi s-au intămplat mai tărziu faţă de cum aş fi vrut eu să se intămple. Pănă la urmă am sentimentul datoriei indeplinite, pentru că am vrut să scot un album de autor, l-am scos, chiar dacă el a venit atăt de tărziu. Niciodată nu este prea tărziu pentru a construi ceva.
M-am considerat susţinută de sufletele prietenilor mei, de incurajările lor. Faptul că mi-au fost aproape pentru mine a fost suficient. La inceput, tata mi-a zis să-mi bag minţile in cap. Cănd mi-a văzut prima dată numele pe un afiş a crăpat de măndrie. Cănd venea de la serviciu a văzut un afiş cu mine la Sala Palatului: "E vreo coincidenţă de nume? Nu, eu o să cănt peste două zile acolo. Mai eram şi cap de afiş, pentru că eram trecuţi in ordine alfabetică. Ţin minte că m-a incurajat foarte tare sora mea mijlocie, Elena, şi mai apoi sora mea mai mare, care s-a măritat prea devreme şi nu a fost prea mult lăngă mine. Elena mi-a spus: «Tu trebuie să cănţi!». Nu s-a lăsat pănă nu m-a dus să mă asculte unii şi alţii. Ca femeie trebuie să le faci pe toate. Dacă tai dintr-o parte sau din alta, automat nu mai merge. Eu am pus mare preţ pe carieră. Intămplarea a făcut ca primul meu soţ să fie şi el artist plastic, deci nu am avut probleme pe tema asta. Cu cel de-al doilea, da. Spunea că lipsesc prea mult de acasă, că sunt tot timpul plecată, că nu ştiu ce, că asta nu este căsnicie. Şi s-a sfărşit⦠Dacă te laşi devorat, meseria aceasta este una care te mănăncă de viu. Eşti atăt de implicat pe căt vrei tu să fii. Eu imi iau timpul meu liber, clipele mele de singurătate, de care am nevoie măcar o oră pe zi, să fiu numai eu cu găndurile mele. Sigur că imi trebuie căt de căt linişte atunci cănd creez şi mă scoate din sărite cănd intervine lumea din afară, dar asta este. Nu trăiesc in pădure. Ceea ce fac nu fac numai pentru mine. Fac pentru oameni."
