Nicolae Carandino, îngerul morții lui Iuliu Maniu

Născut pe Dunăre, la Brăila, Nicolae Carandino a urmat cursurile Facultății de Drept din București, finalizate cu un doctorat la Paris. În orașul de pe Sena s-a îndrăgostit de fata profesorului de muzică din adolescență, viitoare actriță a Teatrului Național, Lilly Carandino, pe care a cerut-o și a luat-o de soție chiar în capitala Franței. Revenit în țară, tânărul jurist a fost uns redactor-șef (1930-1938) la publicația de stânga condusă de N.D. Cocea, „Facla”, dar a activat și ca editor la publicațiile „Credinţa”, „Reporter”, „Azi”, „Floarea de foc”. Atras de teatru, Carandino a frecventat și redacțiile revistelor „Rampa” (1941) şi „Bis” (1942-1946). Între 1938 și 1944 era ales vicepreşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, iar în 1942 bifa deja prima internare în lagăr, la Tg. Jiu, din cauza atitudinii ostile îndreptate împotriva regimului Antonescu. Doi ani mai târziu, după 23 august 1944, accepta provocarea lansată de Iuliu Maniu și devenea director al ziarului „Dreptatea”, organ de propagandă al Partidului Național Țărănesc.

 Înscenarea de la Tămădău

Această perioadă, urmată de cea în care comuniștii au oprit brutal apariția cotidianului, iar Carandino a trecut cu arme și bagaje la jurnalul „Ardealul”, l-a apropiat pe Nicolae de liderul țărănist Iuliu Maniu. „Am fost manist, unul dintre confidenții lui Maniu. De fapt, am fost, am rămas și sunt manist”, avea să se confeseze Nicolae Carandino la cinci decenii distanță. Director al Teatrului Național și al Direcției Teatrelor vreme de câteva luni, în 1945, Carandino avea să trăiască pe 14 iulie 1947 cumpăna vieții: înscenarea de la Tămădău, când a fost arestat şi condamnat alături de Ion Mihalache, Iuliu Maniu şi alţi fruntaşi ai partidului țărănesc (chiar în momentul în care se pregăteau să fugă din țară) la șase ani temniţă grea și doi ani de degradare civică. Avea să execute nouă ani în închisorile din Galaţi, Sighet şi Bucureşti, pentru ca, după eliberare, să fie domiciliat forțat în Bărăgan, la Bumbăcari şi la Rublea.

La căpătâiul lui Maniu

„Maniu a fost un om excepțional. Am stat mult cu el în temnițe, l-am îngrijit, dar la un moment dat el a fost pedepsit, luat și dus în altă parte, la Sighet. Când a murit, m-au adus pe mine repede - de ce?, nu știu - să-i închid ochii. Și eu i-am închis ochii lui Maniu. Am rămas cu figura lui întipărită în memorie. Țara n-a avut mulți oameni cum a fost Maniu. Păstrez imaginea lui pe improvizatul catafalc al patului de fier, atunci când i-am închis pleoapele şi când, pentru întâia oară, a putut să-l vadă cineva cu capul plecat”, consemna Nicolae Carandino în memoriile publicate prima oară la New York, în 1986, sub titlul „Zile de istorie”, reeditate în 2017 de Academia Civică sub titlul original: „Nopți albe și zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste”.

Secretul de pe patul de moarte

Mulți ani după trecerea în neființă a lui Iuliu Maniu, jurnalistul și scriitorul Nicolae Carandino rememora un aspect din viața intimă a liderului țărănist: „Amintirea iubirii neîmplinite l-a urmărit până în ultima clipă. Maniu mi-a povestit despre Clara, farmacista unguroaică din Şimleul Silvaniei, care a fost marea (probabil şi singura) lui iubire”. Dar iată și confesiunea lui Maniu, așa cum a fost ea dezvăluită de Carandino: „Am renunţat, bineînţeles. Nu puteam eu, nepotul lui Coroianu, destinat să fiu şeful Partidului Naţional din Ardeal, să iau drept soţie o unguroaică”. Iar de aici şi până la legenda conform căreia ultimele cuvinte ale lui Maniu ar fi fost: „Ce frumoasă femeie era Clara...” n-a mai fost decât un pas.

Un părinte de țară, aruncat în groapa comună

După șase ani de detenție, Iuliu Maniu nu mai putea merge și nici mânca singur, iar Nicolae Carandino fusese adus la Sighet pentru a-l îngriji pe liderul țărănist. Pe 5 februarie 1953, unul dintre bărbații care puseseră umărul la înfăptuirea Marii Uniri, politician desemnat de trei ori prim-ministru al României, se stingea din viață. Trupul său avea să fie aruncat într-o groapă comună. Pe actul de deces, comuniștii au notat scurt: „Fără ocupație”.

Al 19-lea pe lista morții

Dosarul Penal (de anchetă) nr. 213 „Iuliu Maniu şi ceilalţi”, A.C.N.S.A.S., însumează nu mai puțin de 100 de volume. Fila 1 a volumului 11 conţine documentul care atestă începerea, la 29 octombrie 1947, a acestui proces celebru. „Volumul 1 - amintea cercetătoarea Ioana Diaconescu - păstrează documentul emis la 22 octombrie 1947 de Ministerul Afacerilor Interne, Direcţiunea Generală a Poliţiei de Siguranţă către Tribunalul Regiunii a II-a Militară, care trimitea spre a fi judecaţi «în stare de arest pe următorii implicaţi în complotul contra Statului Român, organizat de conducerea Partidului Naţional Ţărănesc: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Nicolae Carandino, Ilie Lazăr, Vasile Serdici, colonel Stoica Ştefan, locotenent colonel Stătescu Dumitru, Victor Rădulescu Pogoneanu, Radu Niculescu Buzeşti, Camil Demetrescu, Ion Mocsony Stârcea»”. Unde era încadrat Nicolae Carandino în tot acest stufos rechizitoriu?

Acuzat de știrbirea independenţei naţionale

Are cuvântul Ioana Diaconescu: „Statura morală a lui Nicolae Carandino, reputat gazetar şi om politic, cel de-al patrulea personaj în ordinea importanţei de pe lista celor 19 acuzaţi în procesul Maniu, poate fi reconstituită din documentele Dosarului Penal 213, cu cele 100 de volume ale sale, din declaraţii, procese verbale de la anchete şi interogatorii, acte din închisorile pe care le-a străbătut, suportând detenţia cu demnitate şi curaj”. Dar ce i-au reproșat comuniștii? „Mâna dreaptă a lui Iuliu Maniu, cu arie de desfăşurare la ziarul Dreptatea, Nicolae Carandino va fi acuzat de puterea comunistă că prin articolele lui a îndemnat opinia publică la acte de insurgenţă, dar și că, în calitatea sa de «şef de presă» şi de membru al Delegaţiei Permanente a Partidului Naţional Ţărănesc, ar fi avut un rol important în organizarea acţiunilor întreprinse de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache în scopul răsturnării «guvernului democrat», ducând o «campanie vehementă» caracterizată printr-o «critică subiectivă, plină de ură şi calomnii». În plus, Carandino era acuzat de comuniști că a ţinut „cuvântări aţâţătoare cu lozinca «Rezistaţi», el prevăzând finalitatea actelor delictuoase care erau: ştirbirea independenţei naţionale a Statului şi surparea ordinei constituţionale”. Acuzații grave, care au deturnat definitiv viața omului Nicolae Carandino.

Un supraviețuitor

Eliberat în 1964, Nicolae Carandino a mai trăit treizeci de ani. Mulţi n-au supravieţuit detenţiei, el s-a stins însă de «moarte bună», pasionat până în ultima clipă de citit şi de scris. A fost urmărit în continuare de Securitate.

Tablou apocaliptic al României

Pentru o mai bună înțelegere a vremurilor în care Uniunea Sovietică a impus la București un guvern-marionetă, suprimând liderii partidelor politice istorice și elitele intelectuale ale României, facem loc câtorva rânduri păstrate în volumul 10 al Dosarului întocmit de Securitate P 213 „Iuliu Maniu şi ceilalţi”. De reținut că descrierea atmosferei din țară aparține Delegaţiei Permanente a Partidului Naţional Ţărănesc, din care făcea parte și Nicolae Carandino. Ea a fost formulată la 5 iunie 1947: „Delegaţia constată starea neasemănat de gravă creată în întreaga ţară prin arestările masive ce continuă fără încetare - şi prin acţiunea de teroare şi prigoană care sileşte pe cei ameninţaţi să se refugieze în păduri sau locuri depărtate de căminurile lor, părăsindu-şi îndeletnicirile productive în detrimentul economiei naţionale şi lăsînd în cumplită suferinţă mii de mame şi copii nevinovaţi. Nici o justificare nu stă la baza arestărilor şi prigoanei dezlănţuite. Totuşi ei sunt supuşi, în penitenciare insalubre, unui regim de groază, de înfometare şi de extenuare a puterii lor fizice, în totală lipsă de higienă, pradă bolilor şi promiscuităţii, tinzîndu-se vădit la exterminarea lor”. Era vorba de „Planul G” al Moscovei, despre care vom povesti, poate, cu alt prilej.

117 ani s-au împlinit pe 14 iulie 2022 de la nașterea lui Nicolae Carandino

„Să nu dezertezi niciodată de la propria semnătură”, Nicolae Carandino, jurnalist

„Când a murit la Sighet, m-au adus pe mine repede - de ce, nu știu - să-i închid ochii. Și eu i-am închis ochii lui Maniu”, Nicolae Carandino, jurnalist

„Am fost și am rămas manist. Țara n-a avut mulți oameni cum a fost Iuliu Maniu”, Nicolae Carandino

„Eu plecam în străinătate în seara de 13 iulie 1947 cu misiunea de a lupta pentru democraţie şi libertăţi publice. Lupta mea s-ar fi încadrat în lupta P.N.Ț. pentru răsturnarea regimului instaurat la 6 martie 1945”, Nicolae Carandino