Noi, sibienii...!

Noi, sibienii, facem parte dintr-o lume in care aparentele au inselat intotdeauna. In care limba a fost limbi, in care meseria s-a multiplicat in mai multe bresle decat produse, in care zidaria s-a disimulat in masonerie, in care necastitatea citadina a avut parte dintotdeauna de patru centuri, de fortificatii, in care germanii si romanii au fost Romulus si Remus alaptati de o zeitate duala, cu zarul si Hochlandul simtului practic si elanul edificarii vesele, in care vecinatatea - Nachbarschaft - ca model de convietuire concitadina - a devenit forma mentala a disciplinarii romanitatii carpatine, sedusa de migratii si barbari, dar si spatiul de libertate al germanitatii sudice.

Constructia monumentala, gotica sau baroca, a fost mereu indulcita la noi de pastoralitatea marginasa, buchiile episcopale si incruntarea protestanta au prins mirosul si neincropirea branzei de burduf, iar Apollo si Mercur, ca tutori ai comertului si poeziei-efigii ale orasului germano-roman, si-au disputat neputinta, ca doua suflete neimpacate, in acelasi piept. Asa s-a intamplat cu toate orasele de margine, intre doua imperii, doua coduri, doua limbi. (…)

Coagularea

Orasul nostru a fost instituit de fugarii - sau alungatii - unei lumi asezate si instarite: germanii de pe Valea Moselei sau a Rinului, care, 800 de ani mai tarziu, aveau sa-si paraseasca locul in cadenta aceluiasi pendul grav al tropismului misterios care i-a adus aici. Romanii li s-au alaturat, venind din munti, tinuti la porti, alungati si iar infiltrati. Lor li s-a acordat, in 1781, cetatenia de onorabilizare a cetatii de catre Iosif al II-lea, vremelnic, dar printr-un document al carui nume are azi, pentru mine, in vaierul oraselor balcanice ravasite de sange si razbunare, rezonanta eroica a unei demnitati romane regasite: „rescriptul de concivilitate". Atunci de-abia prin acest act, romanii si-au construit prima biserica in interiorul cetatii - „biserica din groapa". In cimitirul ei acoperit azi de iarba inalta, in logica autoironica superioara a asezarii e ingropat si autorul Peregrinului Transilvan, Ion Codru Dragusanu, personajul romanesc generic al calatoriei culturale, ca metoda de cunoastere si identificare.

Sasi si romani, patricieni si margineni, intemeietori si oieri, calatori si statatori, pe rand sau cand le-a venit randul. Din combinatia acestor populatii in deplasare - , primii in cadenta apasata a pendulului de 800 de ani, ceilalti in pasii mici si agili ai miscarii de hora - „ii frumos jocul sasesc da-i frumos al romanesc" - se striga prin Marginime mai demult, cu subtilitatea unei echivalari, „frumos si frumos", tocmai a contrariilor fratesti, a iesit Sibiul.

Baronul finantist

Orasul in care Brukenthal nu este doar unul din primii curteni ai imperiului, si probabil cel mai priceput finantist al epocii sale - , ar fi ajuns presedintele FMI, daca mai traia, si ar fi incheiat acordul cu Romania in conditii foarte avantajoase pentru Transilvania - nu doar masonul filozof, amantul imperial si tatal natural al creatorului primei scoli romanesti - , aceasta ar fi singura explicatie acceptabila a prezentei lui Gheorghe Lazar, fiul din flori, se pare, al lui Samuel von Brukenthal, in preajma muzeului cu acelasi nume.

O proximitate discutabila, si in familiile lor, si in piata mare a orasului. Brukenthal, ca fel ca Aichelburg, intr-un impetus al artistului locuind integral acest spatiu, a fost si creatorul primei orangerii din sud-estul Europei. Cel mai marcant spirit al locului, cel mai celebru sibian al Europei a lasat un muzeu si un gimnaziu, sub emblema sa, in timp ce numele sau de pe placa tombala din biserica parohiala evanghelica s-a sters pe neasteptate, la putina vreme dupa moartea sa, in timp ce monumentul comemorativ ce i-a fost comandat de concitadini la Viena a ajuns la Sibiu, infasat in ghipsuri si tifoane, dar bucati-bucatele. Amintirea sa n-a mai avut nevoie de insemnele obisnuite ale onoarei cetatenesti postume. Baronii von Aichelburg, in secolul nostru, si von Brukenthal in secolul al 18-lea s-au petrecut in cautarea unui sens al trairii acestui loc, intre experienta culturii umaniste si frivolitatea portocaliilor si patrunjelului. Curteni si targoveti, printi si gospodari, eroi ai impunerii vointei insului asupra imprejurarilor ostile, au fost si Andrei Saguna sau Otto Zickelius.

Restaurari

Otto Czekelius (1895-1974) a reusit sa fie-ntr-o viata de om arhitectul-sef al Madridului si al Sibiului, sa lupte in Spania de partea republicanilor si apoi sa restaureze Sibiul gotic in Romania ceausismului.

Apararea prin vremi

Asa cum era obiceiul la inceputul evului mediu, o asezare nu putea deveni oras oricum. Locuitorii Sibiului s-au transformat din „burgheses" in „cives", de-abia, in 1366, dupa construirea celui de-al treilea zid de fortificatii. Primul n-ajungea, al doilea zid mai putea fi inca biruit. Gasim aici indemnul unei aparari deosebite, din cale-afara de severe. Sufletul unui oras e etern, dar fragil: lasat in paragina, neglijat, batjocorit, el dispare, pleaca de la noi, locuitorii lui de mantuiala.

Apararea locului in care traim, atat, atunci si cum o putem face, e singurul temei al incetatenirii noastre durabile.

Fragmente din discursul tinut de Emil Hurezeanu in aprilie 1999, cu ocazia primirii titlului de cetatean de onoare al Sibiului)

SUMAR DOSAR
Nemtii nostri
Fabrica de nemti din Bucuresti
Noi, sibienii...!
Supravietuitori dupa exod
La plecare, si-au luat si mortii cu ei
„Ne-au facut olteni cu forta!“
Betegite de gerul Siberiei
Sasii recuceresc Estul
A saptea generatie de Peteri
Ultimele „sasce“ din Bistrita
La Bacau, nemtii invata germana de la romani
Printul Charles s-a indragostit de Viscri
Neamul svabilor din Banat sta sa piara
"Din acest loc eu nu ma clintesc"
“Bine ca ati ramas, ca avem unde veni!”