Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Înscăunat în funcția de prim-ministru după eșecul „Strategiei A” a vechiului KGB de a-l impune ca președinte al Rusiei pe Evgheni Primakov, maestru în arta spionajului, fost șef al serviciului de contrainformații al KGB, colonelul Putin, la acea vreme șeful FSB (Serviciul Federal de Securitate), a mușcat atât de puternic din ciolanul puterii, încât nici până astăzi nu i-a mai dat drumul.
Într-o seară misterioasă, la Moscova, la scurt timp după crahul financiar care îngenunchease economia Rusiei, în august 1998, un mic grup de ofițeri KGB și de spioni americani s-au reunit pentru o cină privată. Printre acești meseni de soi se regăseau fostul director KGB Vladimir Kriucikov, Robert Eringer, fost șef al securității statului Monaco (care acționa și ca informator al FBI), și Igor Prelin, adjunct al lui Kriucikov și unul dintre cei mai reputați profesori ai lui Vladimir Putin la Academia de contraspionaj „Flamura Roșie”, cândva bijuteria școlilor Uniunii Sovietice. „În curând - le-a spus Prelin acoliților săi (potrivit mărturiilor ulterioare ale lui Eringer) -, vom reveni la putere”. Apoi - a mai dezvăluit spionul aflat (și) în slujba serviciilor secrete americane -, ne-a anunțat sec: «Știm pe cineva. N-ați auzit niciodată de el. Nu vă voi spune cine este, dar este unul dintre noi și, când va deveni președinte, noi vom redobândi puterea în Rusia»”. Așa a început ascensiunea lui Vladimir Vladimirovici Putin la Moscova, într-o țară măcinată de abuzuri, jefuită și siluită de mafie, vlăguită de cei în care rușii își puseseră toate speranțele.
Kilometrul zero al alianței KGB-crima organizată
E știut că la începutul anilor 1990, după revenirea din Germania Democrată, de la Dresda, unde fusese ofițerul de legătură între KGB și Stasi (Serviciile Secrete ale Germaniei de Est), Vladimir Putin a fost detașat de la Moscova la Sankt-Petersburg, în orașul natal, cu o misiune importantă: infiltrarea la vârful coaliției prodemocrație, conduse la acea vreme de charismaticul profesor de Drept Anatoli Sobchak. Când acesta din urmă a fost ales primar al orașului de piatră de pe malurile Nevei, Vladimir a renunțat, în acte, la gradul de colonel în KGB pentru a deveni locotenentul lui Sobchak în politică. A condus cu o asemenea tenacitate departamentele de relații externe ale capitalei lui Petru cel Mare încât nu s-a sfiit, în încercarea de a lua în stăpânire zona portuară a Sankt-Petersburgului, să alăture atribuțiilor și puterii statale forța și autoritatea mafiei locale. „Portul maritim al fostului Leningrad a devenit kilometrul zero al unei alianțe dintre KGB și crima organizată, care avea să-și extindă influența asupra întregii Rusii și, mai târziu, avea să se infiltreze pe piețele și în instituțiile occidentale. Acesta a fost punctul de pornire pentru alianțele lucrative ale viceprimarului orașului, Vladimir Putin, care a colaborat strâns cu liderul rețelelor de crimă organizată care controla punctele de desfacere ale urbei și cu comerciantul de petrol care a obținut monopolul asupra exporturilor prin terminalele sale petroliere din portul cu ieșire la Marea Baltică. Relațiile făurite atunci, printr-o complicată rețea de bartere și licențe de export, au devenit un model după care a fost condusă apoi Rusia”, specula cercetătoarea Catherine Belton în lucrarea „Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” (Litera, 2022).
Ținut în brațe la Moscova
În vara anului 1996, odată cu încheierea mandatului și eșecul la mustață al realegerii lui Anatoli Sobchak în funcția de primar al Sankt-Petersburgului - s-a speculat că Putin ar fi fost implicat în compromiterea mentorului său politic pentru că devenise prea popular, iar Boris Elțîn l-ar fi considerat o amenințare la fotoliul de președinte al Federației Ruse -, Vladimir și-a prezentat, demn, demisia. Misiunea lui pe Neva se încheiase, urma o altă provocare, provocarea vieții. La nici o lună de la debarcarea de pe Neva, Putin a fost convocat la Kremlin - mutare care a alimentat zvonurile potrivit cărora fostul ofițer KGB îl lucrase pe Sobchak pe la spate - și promovat direct în prestigioasa poziție de adjunct al șefului administrației prezidențiale. Moscova nu era însă Sankt-Petersburg. Contestat de Anatoli Ciubais, politician cu vederi prooccidentale, artizan al privatizării Rusiei și șef de personal al lui Elțîn, Putin a fost înlăturat scurt, ca și cum ai strivi o muscă. Nu s-a descurajat însă, mai ales că protectorii săi nu l-au lăsat de izbeliște. Dimpotrivă, i-au rezervat o dregătorie și mai tentantă: Departamentul de proprietăți străine al Kremlinului, instituție care moștenise enormele holdinguri de peste mări ale fostei Uniunii Sovietice. În mâna lui Putin se aflau toate misiunile diplomatice și de comerț exterior, rețeaua de baze armate (oficiale și clandestine), în câteva cuvinte nucleul strategic al averii națiunii.
Și-a înfundat adversarii la „Belîi lebed”
Putin n-a făcut mulți purici nici aici. Și asta nu pentru că n-ar fi fost familiarizat cu profilul sinecurii pe care o păstorea, ci pentru că după doar șapte luni a fost promovat din nou, de data aceasta fiind numit șef al Departamentului de Control, un organism care avea rolul de a se asigura că dispozițiile lui Elțîn erau respectate și aplicate și în zonele rebele ale imensei țări. După alte douăsprezece luni, „Volodia” a urcat pe podium la Kremlin, fiind numit prim-adjunct al șefului de personal însărcinat cu supervizarea regiunilor Federației Ruse. Practic, devenise al treilea om în stat. Vreme de trei luni, pentru că la capătul acestora, păpușarii supremi l-au (ră)sucit iar pe Vladimir și l-au uns lider suprem peste FSB (Serviciul Federal de Securitate), agenția succesoare a KGB-ului. O ascensiune remarcabilă, nu? Mai ales dacă luăm în considerare că niciodată în istoria serviciilor secrete ruse nu se mai pomenise ca un locotenent-colonel să conducă destinele acestei instituții de tradiție… În era cameleonică a jocurilor de oglinzi și a formelor fără fond, nu trebuia însă să fii general pentru a executa ordinele superiorilor. Aveai nevoie de alte abilități, pe care Putin le deținea, fără îndoială. Oricum, imediat cum a fost instalat ca director al FSB, fostul viceprimar al Sankt-Petersburgului s-a apucat să șteargă urmele trecutului său recent, în special pentru că un rival din era Sobchiak, funcționarul Iuri Șutov, strânsese materiale compromițătoare într-un dosar ce viza activitățile ilegale desfășurate de Putin în combinație cu clanul mafiot Tambov, ce controla orașul de pe Neva. Arestat sub amenințarea armelor, Șutov a fost expediat în Siberia, la cea mai dură pușcărie a Rusiei, „Belîi lebed” („Lebăda albă”), de unde n-a mai ieșit decât cu picioarele înainte.
Generalii din umbră
„Un semnal care prevestea lucruri și mai grave - consemna biografa Catherine Belton în studiul citat anterior - a fost dat la doar patru luni de la numirea lui Putin la comanda FSB. Galina Starovoitova, activistă tenace pentru drepturile omului, liberala pe care Vladimir o abordase la Leningrad spre a-și oferi serviciile (a se citi: … a-și curăța imaginea de ofițer KGB) la întoarcerea de la Dresda (se spune că o rugase să-l angajeze măcar ca șofer personal!), a fost împușcată mortal la intrarea în blocul în care locuia, într-o seară târzie de noiembrie, în 1998. În acel moment, ea era principala reprezentantă a mișcării democratice din Sankt Petersburg și cel mai vocal cruciat împotriva corupției”. Cea mai bună prietenă a Galinei, Valeria Novodvorskaia, era convinsă la acea vreme că oamenii serviciilor de securitate erau responsabili de acest omor: „Clar, ei acționaseră din culise. Ei au pus pistolul în mâna asasinului”. „Evenimentele care au însoțit ascensiunea lui Putin au fost sinistre - sesiza Catherine Belton. Dar țara se îndrepta spre o nouă criză financiară și se părea că nimănui nu-i păsa. Starea de sănătate a lui Elțîn era tot mai șubredă, iar generalii KGB erau pregătiți să preia puterea din umbră”. Și au luat-o!
„Strategia A” - Dosarul „Mabetex”
Primul plan de (re)acaparare a puterii în stat - „Strategia A” - pe fondul destrămării vechii orânduiri al cărei beneficiar era un mic grup de privilegiați strâns în jurul bolnavului Boris Elțîn, grup cunoscut sub numele de „Familia”, viza propulsarea lui Evgheni Primakov, maestru în arta spionajului, fost șef al serviciului de contrainformații al KGB, în funcția de prim-ministru al Rusiei și, de aici, la vârful puterii, ca președinte. Primul pas a fost făcut, Elțîn, retras la Soci, pe malul Mări Negre, la tratament, acceptându-l pe Primakov ca premier. Mai era nevoie doar de un pretext solid pentru îndepărtarea definitivă a lui Boris de la cârma statului, iar situația Rusiei - măcinată de corupție și zguduită de criza financiară (în 1998 fusese demarat procesul de executare silită a datoriei guvernamentale, ridicată la 40 de miliarde de dolari) - oferea destule. Dintre toate, a fost ales Dosarul „Mabetex”, care țintea o companie obscură înregistrată în orașul Lugano din Alpii Elveției, la granița cu Italia (patronată de un albanez, Behdjet Paccoli).
Mită pentru președinte
Această firmă primise în anii 1990 contracte de miliarde de dolari pentru renovarea Kremlinului, a Casei Albe de la Moscova și a altor edificii emblematice ale Rusiei. „Familia”, cum era numită gașca de oligarhi din jurul lui Elțîn, a fost recompensată cu mite colosale, Tatiana, fiica președintelui, și soțul acesteia, Leonid Diacenko, fiind principalii beneficiari. Inclusiv Elțîn primise milioane de dolari de pe urma înlesnirii acestor contracte aranjate de Serghei Pugaciov, eminența cenușie a finanțelor la Kremlin în acea perioadă (ulterior a fugit la Londra, apoi la Paris, pentru ca în final să se stabilească în SUA). Nu mai insistăm, cert e că generalii KGB au instrumentat în liniște Dosarul „Mabetex”. El urma să fie dat publicității la momentul oportun, pentru a-i aplica lui Boris Elțîn lovitura de grație. Care n-a mai venit...
Porno-balamuc
Cum a scăpat Boris Elțîn de prigoana generalilor KGB? Procurorii elvețieni implicați în elucidarea Dosarului „Mabetex”, pentru că firma albanezului Paccoli era înregistrată pe teritoriu helvet, au descins cu surle și trâmbițe la sediul acesteia din Alpi, semnalizând astfel la Moscova marea hăituială pusă la cale de serviciile secrete ruse. Procurorul general al Federației Ruse, Skuratov, a demarat la rândul lui, fără mare tam-tam o anchetă penală privind posibilele deturnări de fonduri destinate reconstrucției Kremlinului prin firma Mabetex. Imediat, în încercarea disperată de a mușamaliza cazul, Serghei Pugaciov, diabolicul bancher moscovit, și-a fixat ca obiectiv îndepărtarea lui Skuratov și numirea în locul acestuia a unui procuror obedient sistemului putred dezvoltat de Elțîn. Doar că Skuratov, bine văzut atât în cercurile politice, cât și în spațiul public, nu era ușor de eliminat. Și-atunci, a explodat bomba!
Luptă în doi
Pugaciov recrutase mai mulți juriști din subordinea procurorului Skuratov, manevră vicleană și folositoare pentru că unul dintre ei i-a procurat bancherului o casetă video deocheată în care procurorul general al Rusiei apărea gol, zbenguindu-se în compania a două prostituate. „Mană cerească” - și-a spus Pugaciov -, iar planurile lui s-au schimbat brusc. Unindu-și interesele cu ambiția primarului Moscovei, Iuri Lujkov, și cu alți lideri regionali, Serghei a pus ochii pe funcția supremă în stat. Nu pentru el, evident, ci pentru un protejat pe care să-l dirijeze din culise. Așadar, și gruparea Pugaciov, și elita generalilor KGB urmăreau aceeași pradă. Nu mai lipsea decât ca una dintre ele să ridice cortina ce masca secretele murdare ale guvernării Elțîn.
Tupeul lui Elțîn și conferința lui Putin
Procurorul general Skuratov nu s-a sinchisit însă prea tare de caseta deocheată și chiar când aceasta a fost expusă public, vocile cetății nu l-au hulit. Tipic pentru o societate gregară. Până la urmă, ce rău făcuse juristul? Punând presiune pe prim-ministrul Primakov, santinela KGB în avanposturile puterii, bătrânii generali au îndesit fricțiunile cu regimul Elțîn, tot mai aproape de dizgrație și rușine. Dar chiar când Primakov era pregătit să denunțe activitățile mafiote ale „Familiei”, dând în vileag Dosarul „Mabetex”, Boris Elțîn și-a adunat forțele pentru un ultim asalt. „Cu trei zile înainte ca Duma să fie convocată pentru declanșarea audierilor ce vizau suspendarea președintelui, Elțîn, cu instinctul său demn de un veritabil animal politic, a acționat decisiv. L-a convocat pe Primakov la Kremlin și l-a destituit pur și simplu!”, evoca biografa Catherine Belton în volumul „Oamenii lui Putin...” A fost un șoc, iar Duma, în loc să se împotrivească, s-a supus. Așa a fost spulberată „Strategia A”, pusă la cale de păpușarii KGB.
La bătaie cu sfiosul Stepașin
În acest timp, se desfășura și ancheta procurorului zurbagiu Skuratov, care până la urmă a fost suspendat din funcție. La o zi după difuzarea casetei, Vladimir Putin, în calitate de șef al FSB, a organizat o conferință de presă alături de Serghei Stepașin, ministrul de interne al Rusiei (și noua țintă a KGB-ului, care-și propusese, după eșecul „Strategiei A”, să-l cocoațe pe Stepașin în funcția supremă în stat), declarând ferm că înregistrarea cu pricina era autentică. „În comparație cu maniera tranșantă și insistentă a lui Putin, Stepașin a stat tot timpul cu privirea în podea, ca și cum ar fi fost stânjenit să facă parte dintr-un asemenea spectacol. Pugaciov spunea că atunci a început să-l privească pe Putin ca pe un bărbat pe care s-ar fi putut baza”, dezvăluia Catherine Belton în biografia închinată lui Putin. Nu doar istețul Pugaciov îl remarcase însă pe Putin. Generalii KGB erau și ei pe fază: „Vladimir vorbea foarte ferm, părea un erou la televizor. A fost prima oară când l-am remarcat. Nimeni nu se gândise până atunci la el. Dar am realizat că Putin dă bine pe sticlă și că noi am putea să-l facem președinte” - recunoștea un fost general KGB, sub protecția anonimatului, într-un articol publicat de Catherine Belton în ziarul Moscow Times, în mai 2000. Și l-au făcut! Povestea încoronării țarului Putin, savuroasă, o vom relata însă cu următorul prilej.
„Putin a fost protejatul meu. Era obedient ca un cățel”, Serghei Pugaciov, bancherul Kremlinului
„Nimeni nu se gândise până atunci la el. Dar am realizat că Putin dă bine pe sticlă și că noi am putea să-l facem președinte”, general KGB, declarație sub protecția anonimatului
1 milion de dolari ar fi cheltuit Boris Elțîn, președintele Rusiei în anii 1990, într-o escapadă la Budapesta, în Ungaria, banii sifonați dintr-un contract de reconstrucție a Kremlinului
„Dacă n-am fi făcut copii după caseta deocheată, istoria ar fi fost diferită. Putin n-ar mai fi ajuns la putere”, Serghei Pugaciov, bancher
