x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special „Benzinarii”, în campanie de electrificare

„Benzinarii”, în campanie de electrificare

de Adrian Stoica    |    17 Mar 2023   •   08:20
„Benzinarii”, în campanie de electrificare

UE va aloca 188,8 milioane de euro pentru finanțare a 26 de proiecte pentru infrastructura de transport ecologică.

 Proiectele au fost selectate în cadrul Connecting Europe Facility (CEF), programul de finanțare care sprijină dezvoltarea infrastructurii europene de transport. Proiectele variază de la instalarea de stații de reîncărcare electrică de-a lungul rețelei rutiere europene TEN-T, până la instalarea de stații de alimentare cu hidrogen pentru mașini, camioane și autobuze și electrificarea serviciilor de handling la sol în aeroporturi. Pe lista proiectelor selectate în actuala rundă de finanțare (Facilitatea pentru infrastructura combustibililor alternativi - AFIF) se regăsesc și două din România. Următoarea dată-limită pentru depunerea de noi proiecte este 13 aprilie 2023.

Unul dintre proiectele de electromobilitate selectate din România aparține companiei OMV Petrom Marketing SRL și el constă în construcția a 408 puncte de reîncărcare de 150 kW, amplasate în 98 de locații existente de-a lungul rețelei rutiere TEN-T din România, Ungaria și Slovacia, dedicate vehiculelor ușoare. Finanțarea din fonduri europene ar urma să se ridice la 15,18 milioane de euro. Al doilea proiect vine de la KMG Rompetrol Development SRL și el vizează instalarea a 24 de puncte de reîncărcare cu o putere minimă de 150 kW, distribuite în 12 locații situate de-a lungul rețelei rutiere TEN-T din România. Valoarea finanțată prin facilitatea pentru infrastructura combustibililor alternativi se ridică la un milion de euro. Rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) unește 424 de orașe mari din UE prin intermediul șoselelor, porturilor, aeroporturilor și terminalelor feroviare și logistice.  


Vânzările vor crește cu 70%

 

Pentru acest an, APIA estimează că în România vor fi înregistrate aproape 20.000 de mașini full-electrice, ceea ce înseamnă o creștere de 70% față de 2022 și o cotă de 14% din piața totală. Creșterea vânzărilor a fost susținută de prima generoasă în valoare de 9.000 de euro acordată de stat în cadrul Programului Rabla Plus. Anul trecut, românii au achiziționat 11.954 de mașini electrice, dublu față de 2021, iar modelul Dacia Spring a fost lider de piață, cu peste 6.800 de unități vândute. Pe pozițiile următoare au fost mărcile Tesla Model 3, cu 813 unități și Volkswagen e-Up!, cu 514 mașini vândute. În ceea ce privește infrastructura pentru încărcarea acestor mașini, ea nu a ținut pasul cu creșterea vânzărilor de autovehicule. Potrivit datelor publicate în octombrie anul trecut de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile, în România erau 1,3 stații la 100 km, noi având a doua cea mai slabă medie, fiind devansați doar de Polonia cu 0,7 stații la 100 km. Sunt zone întregi neacoperite, inclusiv în marile orașe, ceea ce creează probleme posesorilor de mașini ecologice. Pe de altă parte, dacă în urmă cu câțiva ani încărcarea lor era gratuită, acum lucrurile s-au schimbat, iar costul unui „plin” diferă în funcție de proprietarii stațiilor de încărcare, de prețul energiei per kW/h, de viteza de încărcare etc

 

Cele mai multe proiecte selectate în actuala rundă de finanțare, 7 la număr, sunt din Franța, iar valoarea totală a fondurilor europene alocate se ridică la peste 81 de milioane de euro.

 

„Solicitările pentru finanțare AFIF continuă să crească, ilustrând angajamentul industriei transporturilor față de trecerea la soluții durabile. Investiția noastră de 189 de milioane de euro se va traduce în aproximativ 2.000 de puncte de încărcare, plus aproximativ 63 de stații de alimentare cu hidrogen. Patru proiecte vor sprijini electrificarea serviciilor de handling la sol în aeroporturi, de exemplu prin electrificarea echipamentelor de sprijin la sol și instalarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor de serviciu”.

 

Adina Vălean, comisarul european pentru transport

 

26 de miliarde de euro, disponibili până în 2028

 

Contribuția financiară a UE va fi sub formă de granturi cu rate diferite de cofinanțare, acestea fiind stabilite în funcție de situația fiecărei țări, în sensul în care ea este eligibilă sau nu pentru a primi sprijinul din Fondul de Coeziune. Pentru perioada 2021-2028, în cadrul programului CEF Transport sunt disponibili 25,8 miliarde de euro pentru cofinanțarea  proiectelor de infrastructură situate de-a lungul rețelei europene TEN-T. Începând cu anul 2014, prin CEF Transport au fost finanțate 1.200 de proiecte, suma totală alocată apropiindu-se de 29 de miliarde de euro.

×