x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Operațiunea „Jucării în noroi”: transformarea unui anonim în James Bond de Rusia

Operațiunea „Jucării în noroi”: transformarea unui anonim în James Bond de Rusia

de ​​​​​​​Florian Saiu    |    04 Apr 2022   •   07:35
Operațiunea „Jucării în noroi”: transformarea unui anonim în James Bond de Rusia

Absolut necunoscut la revenirea în Rusia după stagiul de cinci ani consumat la Dresda ca ofițer de legătură între KGB și Stasi (Serviciile Secrete ale Germaniei de Est), Vladimir Putin a fost însărcinat de gulerele albe din KGB cu o misiune ce în 1990 părea imposibilă: reacapararea puterii politice de la liberalii amețiți de piruetele occidentale. Mai întâi la Sankt-Petersburg, apoi la Moscova, iar în final (și pe mâna hazardului), în toată Federația Rusă.

Pentru ca acest plan îndrăzneț să reușească însă multe operațiuni orchestrate din culise de ofițerii KGB au avut efecte nefaste inclusiv asupra rușilor de rând. Acțiunea „Jucării în noroi”, derulată la începutul mandatului lui Putin ca prim-ministru, în toamna anului 1999, a fost (doar) una din aceste operațiuni, poate cea mai riscantă și cea mai controversată. Nu fusese ușor pentru „tătici” să-l urce pe Volodia în tăriile Kremlinului, dar fără îndoială că și mai greu era să-l mențină acolo, mai ales că tinerelul silovik, ca orice funcționar cu proptele invizibile, n-avea susținerea nimănui pe scena politică națională și internațională. Nici moscoviții obișnuiți nu știau mai nimic despre noul lor premier. Până la urmă de unde până unde să bănuiască „Ivan” că Boris Elțîn, șantajat de KGB și amenințat cu expunerea corupției regimului său, dovedită cu acte (Dosarul „Mabetex”), își alesese urmașul cu sabia kaghebistă deasupra capului… Parlamentarii - oh, politicienii ruși! - îl considerau pe Vladimir un nimeni, din această depreciere venind și votul lor de validare a șefului FSB (Serviciul Federal de Securitate) în funcția de premier. „Nu va rezista mult, va fi înfrânt cu ușurință”, și-au spus ei în bărbi, mai ales că perechea Primakov-Lujkov (primul - fost premier și, inițial, prima opțiune a KGB-ului pentru funcția de președinte al Rusiei; al doilea - primar al Moscovei ce strânsese în jurul lui zeci de lideri regionali) revenise în prim-planul politicii.

Un necunoscut

„În comparație cu Primakov și Iuri Lujkov - își amintea Valentin Iumașev (șef de personal la Kremlin, unul din ginerii lui Elțîn) -, Putin părea un copil. Mulți credeau că președintele făcuse o greșeală imensă desemnându-l ca succesor. Vladimir era totuși un necunoscut, iar Elțîn mai deținea doar 5% din opțiunile de vot. Cum ar fi putut câștiga Putin alegerile prezidențiale?”. Scepticii aveau în mare măsură dreptate, doar că ei nu știau că anonimul spălăcit va fi metamorfozat în scurt timp în James Bond de Rusia, seducând pe viață tatianele pironite în fața televizoarelor și ivanii priponiți în birturile soioase din cartierele muncitorești. Poate doar rivalul izgonit de protectorii lui Volodia din demnitatea de premier, cumințelul Stepașin, să fi mirosit ceva. De altfel, el a și comentat la vremea respectivă (neluat în seamă de nimeni, bineînțeles): „Multe planuri erau în desfășurare. O escaladare a ofensivei militare ruse împotriva Ceceniei era deja în discuție”. Așadar, „tăticii” pregăteau un candidat războinic, potrivit profilului putinian.

„Cel mai important pentru experții în comunicare de la Kremlin - mai murmurase Stepașin - era să transforme candidatul în aparență ciudat într-o forță recunoscută”.

Candidatul-spion

„La prima vedere, materialul nu părea foarte promițător. La ședințe, subalternii vorbeau peste el, acoperindu-i vocea. Dar planul era făcut, iar el viza identificarea lui Putin cu imaginea unuia dintre cei mai îndrăgiți eroi de televiziune din epoca sovietică. El urma să fie transformat într-un Max Otto von Stirlitz modern, un spion sub acoperire care pătrundea adânc în spatele liniilor inamice pentru a se infiltra în structurile de comandă ale Germaniei naziste. Putin - conchidea Stepașin, un tip bine informat - urma să fie un kandidat rezident - candidatul-spion -, un patriot menit să redea gloria statului rus”. Interesant exercițiu de imagine, nu? Vladimir era deja un (fost) spion, cu grad de locotenent-colonel, mai rămânea să-și etaleze calitățile de erou. Pentru aceasta însă avea nevoie de sprijin, Volodia nu era obișnuit să opereze singur. Și a fost, ca întotdeauna până atunci, ajutat. Prima sarcină a «ajutoarelor» era să-l îndepărteze cât mai mult pe Putin de imaginea lui Boris Elțîn, un bătrân ulcerat, speriat și deconectat de la viața politică. Puși în oglindă, tinerețea lui Vladimir fura startul. Restul aveau să-l facă televiziunile mogulilor care ciuguleau din palma Kremlinului. Și încă ceva: Operațiunea „Jucării în noroi”.

Șah la „Familie”

În ciuda sforțărilor experților în relații publice - care munceau neîncetat la conturarea justițiarului popular, inclusiv când era filmat în zonele răvășite de incursiunile cecenilor (în Daghestan) -, notorietatea lui Putin în prima lună de mandat ca prim-ministru era insignifiantă. Urmând acest trend leneș, cu tot cu proptelele „tăticilor”, el n-ar fi reușit niciodată să câștige alegerile prezidențiale din vara următoare. Și-atunci a fost introdus în scenă Evgheni Pugaciov, bancherul Kremlinului și unul dintre cei mai alunecoși politicieni din era Elțîn: „Le-am spus Taniei (n.r. - Tatiana, fiica lui Boris Elțîn) și lui Iumașev că nu vom rezista până vara viitoare, că Putin trebuia numit președinte al Rusiei înainte de alegeri, altfel eram toți în mare pericol, cu familii cu tot”. Pugaciov făcea referire la investigațiile procurorilor din străinătate care anchetau implicarea „Familiei”, clica privilegiată a lui Elțîn, în dosarele „Mabetex” și „Bank of New York”, în siajul cărora fuseseră sifonate zeci de milioane de dolari. Amenințarea, aceeași pe care o proferau și ofițerii KGB de luni bune la adresa „Familiei”, a înnebunit de groază beizadelele, care au reușit până la urmă să-și convingă părintele întru furtișaguri să fie de acord cu cedarea puterii în mâinile lui Putin, lupul tânăr din KGB.

Sfat de taină la dacea din Orezo

Puțini oameni din anturajul Kremlinului au știut sau au bănuit că transferul de putere se făcuse - neoficial, e adevărat - cu un an înainte de alegeri. „Către sfârșitul lunii august (1999), Putin s-a retras cu unul dintre cei mai buni camarazi la dacea sa din Orezo, pentru câteva zile. A mers acolo pentru a reflecta în singurătate. Era adâncit în gânduri și era clar că îl apăsa ceva”, avea să mărturisească, sub protecția anonimatului, un prieten intim al lui Putin cercetătoarei Catherine Belton, care a prins această dezvăluire în biografia „Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” (Editura Litera, 2022). „Abia în septembrie, după trei săptămâni de tragedie și teroare - evidenția Catherine Belton -, percepția publică despre Putin se va schimba radical. Știrile legate de «Mabetex» au fost înlăturate, în timp ce Putin a preluat comanda, iar Elțîn a dispărut din peisajul public”. Ce a mutat atât de brusc atenția tuturor spre insipidul anonim Vladimir, prim-ministru de conjunctură al Rusiei?

Sarabanda exploziilor

În noaptea de 4 septembrie 1999, o mașină-capcană a explodat lângă un bloc de apartamente din orașul Buinaksk, din Daghestan, ucigând 64 de persoane, majoritatea membri ai familiilor unor militari ruși. Atentatul - consemna Catherine Belton în lucrarea citată - a fost perceput ca o ripostă la escaladarea confruntărilor armatei cu rebelii ceceni, care lansaseră un nou atac în Daghestan în același weekend, cucerind câteva sate la doar o zi după ce Putin proclamase victoria forțelor federale în respectiva republică autonomă. Părea să fie o nouă răsturnare tragică de situație în ciocnirile sporadice în care Rusia fusese obligată să se angajeze de când Elțîn pornise războiul împotriva separatiștilor ceceni, în 1994. Când, patru zile mai târziu, o altă explozie a aruncat în aer partea centrală a unui bloc dintr-un liniștit cartier muncitoresc aflat într-o suburbie din sud-estul Moscovei, ucigând 94 de oameni care dormeau în paturile lor, intervenția militară a Rusiei în Caucaz a părut să atingă o nouă dimensiune, una letală - sublinia cercetătoarea Catherine Belton. Inițial, anchetatorii au afirmat că explozia ar fi putut fi declanșată de o avarie la conducta de gaze. Puține familii care locuiseră în clădire aveau vreo legătură, vagă, cu Cecenia. „Cum ar fi putut să existe vreo legătură între explozie și un război atât de îndepărtat?”, se întreba Belton, pentru ca tot ea să răspundă: unul câte unul, fără să prezinte vreo dovadă, oficialii au început să denunțe explozia ca fiind un atac al teroriștilor ceceni”.

Momentul crucial

Un posibil scenariu prindea contur… Dar să nu ne grăbim. „Lucrătorii serviciilor de urgență abia scoseseră ultimele cadavre carbonizate de sub ruinele blocului de pe strada Gurianova, 19, când, patru nopți mai târziu, o altă explozie a distrus complet un imobil de locuit de nouă etaje de pe Șoseaua Kașîrskoe, în sudul Moscovei. De data aceasta, au pierit 119 oameni”, nota Catherine Belton. „Deflagrația a fost atât de puternică - aveau să scrie Valeria Korchagina și Simon Saradzhyan în ziarul Moscow Times din 10 septembrie 1999 - încât singurele urme ale prezenței acolo a unor ființe umane au fost niște jucării de copii plutind în bălțile pline cu noroi”. Moscova a fost învăluită într-un profund sentiment de panică. „În toți anii de război cu rebelii separatiști din sud, aceștia nu ajunseseră niciodată în inima capitalei ruse - evoca jurnalista de investigații Catherine Belton. În timp ce sentimentul național de teamă și de pericol se amplifica, scandalurile financiare relaționate cu «Familia» lui Elțîn au dispărut de pe prima pagină a gazetelor, iar Vladimir Putin a fost împins în prim-plan. Acesta a fost momentul crucial în care Putin a preluat frâiele de la Elțîn. Brusc, el a devenit comandantul suprem al țării, declanșând o campanie hipermediatizată de lovituri aeriene asupra Ceceniei, pentru a răzbuna atacurile”. 

Membrii „Comisiei adevărului”, spulberați din viață

Dar ce se întâmplase, de fapt, în acea toamnă însângerată, când 293 de femei, copii, bătrâni și bărbați își pierduseră viața în somn, iar alte câteva sute de oameni nevinovați fuseseră schilodiți, nenorociți pe viață? Cercetătoarea Catherine Belton a încercat să schițeze un răspuns echilibrat: „Această întrebare vizează cea mai importantă enigmă legată de ascensiunea lui Putin. Ar fi putut oamenii lui Putin din securitate să-și arunce în aer propriii compatrioți, într-o tentativă cinică de a crea o criză care avea să garanteze succesiunea lui în funcția de președinte al Rusiei? Chestiunea a fost discutată aprins, dar toate răspunsurile au o bază fragilă”. Nici cei interesați să facă lumină în acest caz nu sunt prea numeroși. De altfel, mulți dintre cei care s-au implicat mai mult pentru a afla adevărul, n-au sfârșit de moarte bună. Serghei Iușenkov, de pildă, un deputat liberal de marcă, a fost împușcat în fața casei sale, în aprilie 2003, la un an după ce devenise membru al unei comisii publice independente înființate pentru investigarea atentatelor cu bombă care îngroziseră Moscova. Iuri Șcekocikin, un reputat jurnalist de investigații care se alăturase de asemenea comisiei respective, a murit trei luni mai târziu, din cauza unei boli misterioase, prezentând semnele otrăvirii cu materiale radioactive.

O poză de erou

Un fost colonel FSB, Mihail Trepașkin, care făcea și el parte din blestemata „Comisie a adevărului”,  a fost arestat în octombrie 2003 și întemnițat într-o închisoare militară sub acuzația că ar fi gestionat imprudent materiale strict secrete, curând după ce i-a dezvăluit unui jurnalist informația potrivit căreia un agent FSB ar fi putut fi implicat în atentatul cu bombă din strada Gurianova, 19. Măcar cu propriii oameni erau mai înțelegători, îi trimiteau „la reeducare”… În fine, în urma tuturor supozițiilor, rămâne o constatare logică, expusă de biografa Catherine Belton în studiul său: „Fără explozii, și fără campania militară concertată care le-a urmat, este imposibil de imaginat cum ar fi putut dobândi Putin susținerea necesară spre a reprezenta o provocare serioasă la adresa lui Primakov și Lujkov. Familia lui Elțîn ar fi rămas prinsă în mrejele investigațiilor Mabetex și Bank of New York, iar Putin, prin asociere, ca succesor ales al lui Boris Elțîn, s-ar fi prăbușit odată cu ea. Dar așa, el apăruse la momentul oportun, încrezător și gata să facă față oricărei situații. Poza în eroul pus pe fapte mari”. La 23 septembrie 1999, Vladimir Putin, poreclit ulterior în cercurile oligarhilor din vechea gardă și „Președintele-ruletă” - aluzie probabil la norocul care i-a însoțit cariera -  a ordonat lansarea unor lovituri aeriene asupra capitalei cecene Groznîi... Operațiunea „Jucării în noroi” luase sfârșit. Urma Operațiunea „Succesorul”.

 

Deputatul comunist Viktor Iliuhin a fost unul dintre primii politicieni care au susținut că în spatele atentatelor din toamna anului 1999 de la Moscova ar putea fi chiar Kremlinul!

 

293 de oameni și-au pierdut viața în urma exploziilor provocate cu hexogen (compus chimic fără gust și miros utilizat ca explozibil) în Rusia anului 1999

 

„Dacă acesta era, într-adevăr, secretul letal din spatele ascensiunii lui Putin, el constituia un indiciu al groazei în legătură cu ceea ce erau în stare să facă oamenii din KGB pentru a pune mâna pe putere”, Catherine Belton, cercetătoare

 

„Nu avem dreptul să arătăm nici măcar o clipă de slăbiciune, deoarece, dacă am face-o, ar însemna că toți cei care au murit, au murit în zadar”, Vladimir Putin, adresându-se militarilor ruși în Cecenia. Adevărata luptă se purta însă în culisele Kremlinului 

 

„Am auzit oameni vorbind adesea că Elțîn se va agăța de putere cât mai mult cu putință, că nu va pleca niciodată. O minciună!”, Boris Elțîn, în discursul ținut în noaptea de Anul Nou (1999-2000), prilej cu care a renunțat la funcția supremă în stat în favoarea lui Putin

 

„Rusia va trebui să intre într-un nou mileniu cu politicieni noi, cu oameni noi, care sunt inteligenți, puternici și energici, în vreme ce noi, cei care am fost mulți ani la putere, trebuie să plecăm”, Boris Elțîn, în discursul ținut în noaptea de Anul Nou (1999-2000), prilej cu care a renunțat la funcția supremă în stat în favoarea lui Putin

 

×
Subiecte în articol: vladimir putin