"Pariul cu agricultura": cine-a vrut a furat ca-n codru!

Mulţi s-au lăudat cu intuiţia prăbuşirii regimurilor comuniste. În fapt însă, n-au existat lucrări de specialitate care să ajute la înţelegerea şi proiectarea transformării economiei centralizate de stat în economie de piaţă.

Dacă decăderea industriei s-a făcut într-un tempo mai lent, în agricultură prăbuşirea a fost rapidă. Comunităţile rurale au reacţionat diferit faţă de proprietatea cooperatistă. Incoerenţa şi schimbările legislative, pe de-o parte, lozincile de partid şi găştile locale, pe de altă parte, au stimulat împărţirea proprietăţii comune după regula celui mai tare.

Din presa vremii e greu să recompui procesul decolectivizării şi regresului producerii de bunuri alimentare. În romanul său autobiografic "Trecutul continuu" (Editura Karta Graphic, Ploieşti, 2010), Ioan Groşescu relatează episoade cunoscute atunci în calitate de jurnalist. Reproducem câteva dintre observaţiile şi experienţele trăite de autor în zona Prahovei:
"Într-un fel, ţăranii erau, deocamdată, mulţumiţi că noua lege atribuia fiecărei familii care trăia în sat 5 hectare de pământ, pe care să-l muncească şi după care să culeagă roadele. De-acum, ocupaţi cu pământul lor, nici nu se mai duceau la muncă la CAP, cu toate că li se oferea 30% din producţia realizată. Simţul proprietăţii reînvia.

Când lucrurile păreau că se aşază, ţăranii gândind că va veni o altă lege mai bună, a căzut ca un trăsnet Legea 18 din '91. Trăsnet, pentru că se legifera reconstituirea dreptului de proprietate numai asupra pământului cu care se intrase în cooperativele agricole şi nu a întregului pământ furat şi pentru că se formula, nefericit şi fatal, «lichidarea cooperativelor agricole de producţie».

Oamenii cu bun simţ, care lucraseră în cooperative şi încă mai lucrau, au hotărât încă de la început să aştepte ca mecanismul legii să se pună în mişcare. Şi-au sporit vigilenţa asupra gestionării, ca să ştie cât vor primi pentru muncă, au început să-şi adune acte doveditoare ale proprietăţii asupra pământului cu care fuseseră înghesuiţi în cooperative.
Ce folos, dacă nerăbdătorii, mai degrabă profitorii, tocmai cei care nu lucraseră în cooperative, muncitori pe la oraş, funcţionari, foşti ofiţeri în armată sau miliţieni, bazându-se pe prevederea «lichidare», au tăbărât asupra cooperativelor şi cum deocamdată pământul nu-l puteau lua, au început să ia bunurile. În îmbulzeală se înfruptau copios şi cei care nu veniseră cu nici o palmă de pământ în cooperativă.

La Băneşti s-a dat foc arhivelor, ca să nu se mai ştie cine are de luat pământ şi cât. S-a furat tot, până şi uşile de la sediu.
La Starchiojd, 2.000 de oi au fost «împărţite» pe bonuri de mână, semnate de o comisie ad-hoc, impusă ilegal. După declaraţii verbale, după ochi, după puterea de convingere, fiecare a primit oi, evaluate la 400 de lei bucata. Un domn profesor de sport, devenit peste cinci ani primarul comunei, şi-a tras 98 de oi, evaluate la 39.200 lei. Peste numai trei zile le vindea angros, numai să scape de ele şi să li se piardă urma, unor ciobani de la Întorsura Buzăului cu 12.000 lei bucata. Trai pentru devastatori!

În zilele acelea, uliţele comunei erau aglomerate cu oameni care mânau oi, vaci, cai, împingeau căruţe, se cujbeau cu greble, sape, cazmale, toate luate cu japca de la CAP. S-au ales cu oarece profit cei care au muncit o viaţă întreagă la CAP, cu câte 300 zile-muncă pe an, cei care aveau cu adevărat pământul acolo? Doi la sută din această categorie. Grosul l-au furat cei violenţi. Niciodată nu a fost recuperat prejudiciul şi nici nu au fost traşi la răspundere hoţii. Cei jefuiţi au rămas cu buza umflată, uimindu-se mai târziu cum unii îşi cumpără maşini şi îşi ridică vile (...).

Guvernul lui Petre Roman deschisese poarta pentru ca tot românul să-şi descarce ura adunată. Ce conta că se duce de râpă agricultura. Guvernanţii doreau să pară democraţi. (...)
Asta era situaţia. Cine a vrut a furat ca-n codru. Instituţiile statului nu mai funcţionau."

Miliţieni şi contabili contra ţărani din "cooperativă"
Un conflict tipic destructurării
agriculturii s-a petrecut în comuna Ceptura (Prahova) descris astfel de Ioan Groşescu:
"La Ceptura unde era o cooperativă mare şi bogată, membrii cooperatori ar fi dorit să păstreze cooperativa şi să se socotească după cât a muncit fiecare şi după suprafaţa
de pământ cu care au intrat în cooperativă. Erau hotărâţi ca, după intrarea în posesia pământului, să lucreze în continuare împreună şi să se separe mai târziu, fiecare când va dori.

Un grup de săteni, care nu fuseseră cooperatori, instigat de fostul şef de post de poliţie, ieşit acum la pensie, de un alt pensionar, care fusese şef de echipă pe la SMT, încă vreo doi-trei, care fuseseră pe la primărie sau chiar contabili la acest CAP, iar acum se înscriseseră în PDAR-ul lui Victor Surdu, au hotărât să lichideze şi să împartă totul. Când a ajuns la sediul CAP, împreună cu oficialităţi de la direcţia agricolă, cei care doreau să păstreze cooperativa, femei şi bătrâni, înfuriaţi şi speriaţi, avându-l de partea lor pe inginerul Mihai Duţă, fost preşedinte al cooperativei, acum, legal, preşedinte al comisiei de lichidare, se baricadaseră în sediu, în timp ce porţile legate cu sârmă erau forţate de cei care doreau să-i alunge.

Doi miliţieni, acum numiţi poliţişti, stăteau peste drum, rezemaţi de biciclete şi priveau.
- Ştiu, n-aveţi text de lege, i-a abordat, legitimându-se. Dar chiar Legea 18 spune cum să se facă lichidarea. Ceea ce se întâmplă este vandalism.
- Adresaţi-vă purtătorului de cuvânt. Noi stăm aici ca să prevenim vătămări corporale, vreun omor.(...)
A scris mult despre eforturile inginerului Duţă. Ăsta ajunsese să fie considerat într-o ureche pentru că dorea dreptate. În zadar, dezastrul a continuat până când cooperativa aceasta, dar şi cooperativele din judeţ şi din ţară au rămas doar cu zidurile sediilor, care, în cele din urmă, au fost furate şi ele."