Pastratoarea de comori

Inainte de Florii, la vremea cand ciorchinii de flori alb-roz cu care erau acoperiti copacii pareau a da binete lumii, am luat calea orasului Breaza, pentru a onora o invitatie mai veche a artistei populare Iulia Goran.

BUCURIE. Academia Artelor Traditionale romanesti a primit-o de curand in randurile sale pe Iulia Goran

Cum am coborat din tren, de pretutindeni, redesteptate la viata dupa un somn lung, se incalzeau la soare plante si ganganii. Respirand aerul imbalsamat, nu ne-am putut impotrivi ispitei de a admira in voie frumusetea peisajului. La poarta ne-a intampinat stapana casei, iar intreaga ei infatisare uimea prin negraita-i modestie si bunatate.

PRIMARIE.De la inceput am hotarat sa nu pun intrebari. Bogatia vestimentatiei traditionale din orasul unde se nascuse sotul doamnei Iulia a impresionat-o si a determinat-o sa brodeze o prima ie pentru ea, dupa care au urmat multe altele. Pentru copii, de cele mai multe ori. Casa artistei Goran iti aduce aminte de bunici, de ulitele si de potecile pe care alergai cand erai copil, de biserica satului, de caminul cultural, unde mergeai in zilele de sarbatoare, sau de hora ce se incingea in centrul satului in zilele de duminica. Camera de oaspeti impresioneaza prin felul in care se pastreaza cele mai frumoase obiecte, impodobita cu stergare frumos lucrate si ornamentate cu motive vechi geometrice sau florale. Pastratoare a acestei comori, Iulia Goran a participat la constituirea unei impresionante colectii de costume populare pentru femei. Talentul de exceptie, originalitatea motivelor, intuitia subtila, rigoarea in abordarea coloristica i-au adus o binemeritata apreciere. Toate costumele prezente la paradele de moda de la Muzeul Taranului Roman trecusera prin mainile ei, incepand de la rochiile de zi pana la cele de seara. "Printre ele, multe costume cu pasmanterie, foarte ceruta astazi. Un fel de lucratura brodata artistic cu croseta, asezata pe gulerul taiorului sau pe mansete, pe poale. Depinde de model. Romartizana are in colectie cam trei sute de bucati. Ucecom (a ramas aceasta traditie) organizeaza anual o expozitie, unde vin toate cooperativele din tara, iar cu cele cateva produse care ii reprezinta pe dansii din toate zonele se face o parada de moda. Arta Casnica avea contracte cu Franta inainte de Revolutie. Lucrau cam 4.000 de femei aici."

INAINTE DE REVOLUTIE. Exista si o foarte redusa clientela care vine cu propriul desen. Iulia Goran are cliente de pe vremea lui Ceausescu. "Sotul meu era in armata si nu aveam voie sa vorbesc cu strainii. Asa ca eu lucram, iar o alta colega ducea ce faceam eu. Dupa ’89 s-au linistit lucrurile. Numai cu invitatie mergem peste tot, altfel nu ne putem permite; de unde 50 de milioane pentru o vizita in Italia, Germania? Reprezint tara in competitii internationale. Am participat in 1999 la grandiosul festival folcloric din SUA cu arta cusaturilor nationale si arta culinara romaneasca. Anual particip la targuri si expozitii cu standuri proprii."

SUFLET DE ARTIST. Sunt realmente impresionata de aceasta bogatie artistica. Cineva spunea: "Bogat este cel care iubeste si respecta traditiile". Cata dreptate avea. Artista Iulia Goran toarce, croseteaza, impleteste, dar mai ales brodeaza si coase ii. Este o mare placere sa privesti aceste superbe lucraturi de broderie care presupun munca de migala si suflet de artist, talent, daruire si multa dragoste. Aceasta este o fateta a adevaratei arte populare romanesti, care trebuie dezvaluita si altora. Activitatea indelungata, de vreo 30 de ani, ar trebui sa fie un dar si pentru generatia urmatoare.

"Ne-am oferit gratuit sa stam pe langa o invatatoare, iar copiii sa invete acest mestesug, dar nu a fost nimeni interesat. La scolile de aici nu se doreste acest lucru. Copiii nu mai au rabdarea de a invata. Doar la Muzeul Satului se organizeaza vara o tabara de creatie si vin mesterii, sta cat poate fiecare, se aduna copiii in jurul nostru, dar anul urmator nu mai vin. Brodam stergare care se pun la icoana, la oglinda, la biserica. Cusatura are tot felul de denumiri: labuta, coltii gainii, sabac, ajur, trecatoare, ajur cu bumb sau nasturel colorat, firtireu, broderie tesuta cu matase".

Pastratoare a tehnicilor traditionale, doamna Goran incearca sa duca mai departe tainele artei traditionale a broderiei romanesti. Fiecare produs al mainilor ei este o opera unica. Dupa mine, un tezaur. Comoara ascunsa de multa vreme in adancuri, piatra pretioasa ce sta la temelia identitatii noastre de romani.

O VIATA INCHINATA BRODERIEI

Iulia Goran s-a nascut in anul 1950, in comuna Ruginoasa, judetul Iasi. Inca din copilarie invata sa brodeze. In 1970 se casatoreste cu locotenentul Ion Goran. Prin 1978, Victoria Vasilescu, presedinta Cooperativei Arta Casnica din Breaza, i-a apreciat talentul si chemarea pentru broderie, iar Iulia Goran a inceput sa lucreze la Ucecom. Transpune pe panza proiectele creatorilor, dar creeaza si ea insasi. In 1996 trece in somaj, dar in 1999, fosta sefa, doctor in etnografie si folclor Horsea Aurora, o recomanda pentru Festivalul folcloric Smithsonian pentru a prezenta ia de Breaza. A fost angajata muzeului trei ani. Familia Goran are doi copii cu care se mandreste: fata este sociolog, baiatul este asistent universitar. CREDINTA. Familia Goran crede cu tarie in Dumnezeu

Icoanele cer jertfa Muzeul Satului a gazduit "Floriile cu bucurie". Ana Maria Galan, din Radauti, Bucovina, una dintre participante, afirma: "Baiatul meu picteaza de la vreo 2 ani, primele lui icoane au fost pe sticla. Are acest har. Pictura unei icoane cere multe sacrificii, chiar jertfa. Ne rugam si chiar postim in ziua respectiva. Pictura noastra este o pictura pe lemn de tei sau de plop, tratat si uscat foarte bine. Lucram cu materiale calitativ foarte bune, deoarece o icoana trebuie sa reziste chiar si sute de ani. Pictura originala, pur bizantina, asa cum o simtim noi. Sfantul pe care il pictam ne aduce in casa lumina si binecuvantare. Abia daca dormim doua, trei ore pe noapte. Credem in Dumnezeu si in Iisus. Atat timp cat ne rugam si credem, ne ajuta sa pictam. Avem grija de toate detaliile. E cartea noastra de vizita. Trebuie sa demonstrez calitatea lucrarii in timp. Eu, fiind invatator de meserie, am avut oarece talent la pictura, drept urmare am un cerc de pictura la mine la scoala cu care am luat locul I si II pe judet, pe tara". Rugaciunea iconarului Este din Slobozia, dar s-a stabilit in Bucuresti de cativa ani. Andreea Campeanu vorbeste despre munca ei cu dragostea specifica artistilor. "Profesoara mea de estetica este etnograf la muzeu, faceam cursuri pentru copii la tabara de creatie si, tot vizitand muzeul, mi s-a propus sa colaboram. Eu si colega mea mergem pe traditie, nu venim cu tehnici moderne. La icoana trebuie si putin post, si rugaciune. Exista o rugaciune, cea a iconarului, pe care e bine sa o spui, dar si Tatal nostru sau orice rugaciune de suflet. Daca o faci numai in ideea de a lua un ban, nu este tocmai corect. Icoanele pe sticla sunt specifice Romaniei. Ele se cumpara pentru sfintenia pe care o dau, nu pentru decorarea casei. In vechime erau putini iconari, tocmai pentru ca trebuia sa ai har. In apropierea Floriilor, cred ca fiecare ne dorim sa fim mai buni, mai aproape celuilalt, o stare de spirit necesara vremurilor pe care le traversam."