x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pe urmele Vitoriei Lipan

0
Autor: Irina Munteanu 24 Mar 2010 - 00:00
Pe urmele Vitoriei Lipan Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional
Vezi galeria foto


Tarcău, Sabasa, Muntele Stânişoara, Suha, Poiana Mărului. Drumul pe care Vitoria Lipan l-a parcurs către osemintele soţului ei trece prin curtea unui oier care nu mai are putere să-şi crească turmele, ajunge în odaia unei bătrâne care alină bolile cu ceaiuri din o sută de plante, traversează un munte, unde o profesoară de română şi-a petrecut o noapte plină de farmec şi groază, şi se sfârşeşte în Mălini, Poiana Mărului, acolo unde au trăit cei mai sălbatici oameni de pe pământ. Geografia s-a schimbat odată cu barajul de la Bicaz şi a acoperit urmele Vitoriei pe alocuri, dar oamenii descrişi de Sadoveanu trăiesc aievea.


În Tarcău miroase a tescovină, a oi îngrămădite la căldură într-un grajd, a buştean arzând şi a lapte. O vacă linge geamul maşinii. Un căţel şchiop aleargă după fulgii de zăpadă. E linişte şi poveştile se spun în miezul zilei.

"Aveam 7-8 ani şi citeam "Baltagul" pe ascuns, până când m-a prins bunicul în podul grajdului cu cartea în mână. Într-o seară, era prin 1968-69, ne-a adunat pe  toţi nepoţii şi ne-a răsfăţat cu mămăligă şi carne de la borcan. Cinci inşi, cinci linguri şi un blid mare cu lapte acru. Apoi ne-a povestit cum ciobanii îşi treceau oile dintr-o parte în alta printr-o strâmtoare, una câte una. Dacă turma era mare, toată operaţiunea dura şi o zi. Un cioban aştepta la capăt, aduna oile şi refăcea stâna. Bunicul era pădurar şi oferea adăpost acestor ciobani, de la care a auzit povestea lui Nechifor Lipan, un om înstărit, cu foarte multe oi. Povestea e adevărată şi numele real", încredinţează Iulian Găină, primarul Tărcăului. Astăzi, din câteva mii de oi, câte erau în 1989, nu mai există decât vreo 500. 13 dintre ele cresc în curtea lui Nelu Crăciun, într-un cătun al comunei Tarcău numit Brateşul Unguresc.


"MIELULE, CAT-O PE MĂ-TA!"
Când bărbatul de 50 de ani, cu ochi albaştri şi obraji roşii, a ajuns la spitalul din Târgu Mureş, doctorii l-au întrebat dacă a fost fotbalist. "Da, la oi", le-a răspuns. Din cauza umezelii din aer, păstrată bine de cizmele de cauciuc pe care obişnuia să le încalţe, picioarele i s-au îmbolnăvit. Numai cât văd cizme de cauciuc şi se umflă. Nu doctorii l-au vindecat de infecţia lăsată în piele de un cui ruginit, ci o femeie din Borca, ce se ocupă numai cu leacuri băbeşti, care i-a recomandat băile cu "iarba talharului". Din farmacia lui Nelu Crăciun mai fac parte o soluţie dintr-un kilogram de râme, un litru de oţet şi un pumn de lame de bărbierit, cu care se unge seara pe la încheieturi. "Am şi untură de urs, mă frec şi cu de-aceia!"

În curtea lui Nelu Crăciun, ţurcanele cu lâna  lungă şi sârmoasă îşi trec copitele fine prin zăpadă, una în urma alteia. Vine şi stăpânul, târâind uşor un picior. În grajd, miei se împleticesc printre picioarele oilor. "Mielule, cat-o pe mă-ta", îl îndrumă poznaş bărbatul. A avut 100 de oi, dar multe le-a schimbat pe vaci, care nu trebuie păzite. Lâna nu mai are nici o valoare azi, când toată lumea se îmbracă în plastic. Oile le tunde mai mult de milă, să nu le putrezească lâna miţoasă atinsă de ploile mocăneşti.

Putrezeşte încet şi un mod de viaţă.  Pe cei 10 miei îi va vinde de Paşti, ca să vină Iepuraşul şi la femeile lui, adică la soţie, Ana, şi la cele două fiice - Adriana şi Ionela. Ana a fost femeie de serviciu la o cabană, iar de anul trecut e în şomaj. Ionela are şapte ani, e în clasa întâi şi în timpul săptămânii stă în gazdă în Tarcău; ea visează să devină medic veterinar, să fie aproape tot de animale. Adriana a terminat o postliceală de turism anul trecut, dar nu şi-a găsit serviciu la nici o pensiune din Tarcău, iar de plecat mai departe nu se îndură, deşi munca alături de părinţi nu e tocmai uşoară. "Ci-ţi-ar urda să-ţi cii!", i-a strigat într-o zi tatălui.
ÎN POST
"Din fabrică îi dă afară, dar la treabă nu vine unul aici. Aici e muncă, nu e de stat." Tineretul nu se înghesuie să-l ajute pe Nelu pentru că nu are nici televizor şi nici discotecă în bătătură. Are curent electric de la un panou solar şi îi ajunge cât să aprindă un bec şi să încarce un telefon mobil. Trăieşte cu familia sa în acest cotlon dintre pădure şi munte, liniştit şi netulburat decât de un uliu care fură găini ziua-n amiza mare, iar uneori, în noapte, de urlet de lup. Tulbură pacea şi Crăciun, cu puşca acum atârnată în cui, deasupra patului, în odaia în care arde o candelă. Lângă sobă, e o găleată de apă şi o cană. "Este un uliu care, tu-i steagul lui azi şi mâne, trei găini o omorât săptămâna trecută, ăi omule, ăi! Umblă şi lupchii, ursul nu l-o văzut niminea amu când îi frig."

"Turoşmolid. Mămăligă cu brânză, pe ungureşte". Soţia lui, Ana, o aduce în ceaun, aburind, şi mai pune pe masă conopidă murată şi afinată pentru musafiri. "Pasărea călătoare n-are sărbătoare!" Drumeţii nu trebuie să ţină postul; gazdele însă îl ţin pe tot: "În alţi ani o fost multe ghebe, făcea femeia cu ghebe sarmale. N-au fost nici râşcovi galbeni, care se fac numai la brăduţi de-ăştia mici, că o fost secetă. Bureţii graşi, care se fac vara spre toamnă, până în 15 septembrie, îs buni cum îi carnea de pui. Noi nu prea cumpărăm mâncare, am arătură şi fac cartofi, mai iau un salam, o margarină, un gem de la magazin." Anul trecut, când tocmai ieşise fasolea, a dat gerul. A nins şi în iunie. Crăpau oile de frig şi iarba era de coasă! "Mă duc la beci, nu mai spun minciuni!" O pisică se strecoară prin uşa întredeschisă. "Ce-i, motălăule, la ce-ai venit?" În sihăstria pe care o împarte cu animalele, stăpânul gospodăriei vorbeşte mielului şi pisicii ca unor copii neştiutori, care nu-şi găsesc calea.


MÂNA MAICII DOMNULUI
"Poate s-o schimba lumea asta", spune Nelu Crăciun, domol şi neîncrezător. "Sute de medici şi de asistenţi disponibilizaţi, şi profesori, şi de la CFR! Ei în loc să dea de muncă, dau afară!"  Băiatul lui, Florin, e în Spania, lucrează la câmp cu tractorul şi la cules măslini. Îşi sună tatăl şi îi spune că ar vrea să se întoarcă. Dar la ce?

Nici fiul maicii Irina n-are la ce se întoarce, deşi stă în şomaj în Italia. Femeia deschide uşa casei şi ne pofteşte să intrăm. E îmbrăcată în haine de călugăriţă. Oamenii din sat vin uneori să îi ceară sfatul, dar maica nu e vrăjitoare, ca baba Maranda a lui Sadoveanu. E o femeie căreia i s-au întâmplat vise şi minuni şi care crede că înţelegerea şi mila sunt fără preţ pe lumea asta. "Am fost foarte bolnavă. Parapareză... Îmi curgeau oasele, cum mă vedea cineva, nu credea c-o să mai scap. Aveam 29 de ani şi 29 de kilograme şi toţi ziceau în spital că am să mor."

N-a murit Lenuţa, cum o chema înainte de călugărire, ci soţul ei Ghiţă, într-un accident de maşină pe care l-o fi presimţit cumva, de s-a tot rugat de preot să-l spovedească şi să-l împărtăşească, fără nici un motiv anume. Maica Irina şi-a iubit mult soţul, aşa cum l-a iubea pe Vitoria pe Nechifor al ei, tot Gheorghe pe numele lui de botez. "Eram năcăjiţi, mâncam amândoi dintr-un ou de două ori. E mare lucru să te înţelegi cu cineva din priviri; pe lumea asta nu se poate echivala lucrul ăsta. Mănânci o ceapă şi o bucată de pâine cu mucegai, bun şi ăla, că e medicament, şi e bine dacă ai vorbă dulce şi încredere. Eu şi soţul meu cântam, şi de foame, şi de goi, şi de lipsuri cântam, cântam până adormeam."

După ce i-a murit soţul, maica Irina a avut un vis. Nu-şi luase rămas-bun de la soţ şi voia să afle ce s-a întâmplat cu sufletul lui. "Cine vrea o minune, să nu mănânce opt zile. Am început de luni, dar miercuri n-am mai putut şi am mâncat. Am mai început o dată, dar joi am mâncat. Am mai încercat o dată, am mâncat vineri după-masă, dar am visat. Ghiţă mergea cu un tren şi era ca sub o mină. O trecut vreo 24 de camere. Eram într-o cameră enorm de mare. Era un butoi răsturnat, cum sunt tuburile la poduri să treacă apa. Mie îmi crescuseră aripi de lemn şi, cum zburam, n-aveam voie să mă aşez pe scaun, sau pe masă, ci doar pe draperiile de la ferestre. Şi iar zburam şi apoi mi-am strâns aripile. Eram ca la un test, nu ştiam pe unde să o iau. Am luat-o pe dreapta, pe o gaură de tunel. A apărut un tren. Acolo era soţul meu, avea barbă, îl eliberase Dumnezeu şi s-a dus într-alt loc.".

Un alt vis, în care i-a apărut Icoana făcătoare de minuni de la Mânăstirea Cetăţuia din Iaşi, a îndrumat-o către călugărie. A plecat de la mânăstire îndrumată de părintele Veniamin, care, înainte să moară, i-a spus aşa: "Mata te duci acasă, când eu mă duc la Dumnezeu." Acasă face prescuri pentru trei biserici, îşi împarte ziua după citiri - cea de dimineaţă, polunoşniţa de toate zilele, psalmii, utrenia, paraclisul Maicii Domnului.

Pentru că există televiziunea Trinitas, maica şi-a aranjat lângă televizor un loc de rugăciune: "Ascult slujba şi fac mătănii, mă simt ca la biserică." Maica Irina ţine tot postul; iar în prima săptămână mănâncă doar seara, o prescură.
Îşi aminteşte că, într-o zi, când, sfârşită, ajunsese acasă de la biserică, stând pe pat, a văzut cum din icoana de hârtie de pe perete, Maica Domnului a scos mâna şi i-a pus-o pe cap. Ne spune că toate rugăciunile trebuie făcute cu gândul la Domnul. "Dacă le faci cu mintea dusă, e ca o poveste, dar şi povestea nu e nicăieri, dacă nu dai o lacrimă când o asculţi."
Ne toarnă în palmă tinctură de tătăneasă, care miroase ca tescovina şi e bună la dureri de oase. Ne dă câte un măr roşu, mic, uşor atins şi foarte aromat, şi câte o prescură şi ne urează "Drum bun!".
BICAZ. BARAJUL
Trecem pe strada Vitoria Lipan, pe lângă Hanul Vitoria Lipan, proprietate privată, şi întrezărim o construcţie frumoasă, prin gardul înalt. Intrăm la nea Simi, care e din Fărcaşa. Pentru a ajunge acum, la pensie, în satul de baştină al Vitoriei Lipan, a mers o viaţă înapoi pe drumul ei. Calea a trecut pe la şantierele mai multor hidrocentrale, unde a lucrat ca maistru. A pus mâna la construirea barajului de la Bicaz, care a transformat gerografia locului, acoperind sate, case, biserici. A trecut prin Severin, Piteşti, Vâlcea, Bucureşti, Siria, Turcia, iar o dată cu ieşirea la pensie s-a oprit în Tarcău. "Când a auzit bunicul meu că se va construi barajul de la Bicaz, mi-a spus aşa: «Apa Bistriţei e făcută de Dumnezeu. Când o pune Dumnezeu mâna, atunci s-o opri apa.» Când a fost gata barajul, a pornit dinspre Vatra Dornei pe jos, în opinci şi cu traista pe umăr, să vadă minunea." Însă concepţia oamenilor s-a schimbat cel mai mult, nu peisajul, crede nea Simi.

Bicaz. Clubul cimentiştilor. Raza soarelui. Portul Bicaz. Păstrăvăria Potoci. Peste lacul de acumulare îngheţat la suprafaţă - Ceahlăul într-o dungă de ceaţă. Viaductul Valea Mormântului. Serpentine, culmi de munţi, un acoperiş roşu pe o casă nouă. Hangu, Rugineşti, Buhalniţa. Pensiunea Lostriţa. Sus în munte, gardurile de lemn taie zăpada în felii. Poiana Largului. Undeva, înfiptă în apă, Piatra Dracului, la coada lacului. Un fir de apă se bate cu sloiurile. Roşeni. Hidrocentrala Poiana Teiului. Topoliceni. Galu. O biserică gălbuie pe un vârf. Fărcaşa, Frumosu, Borca, Sabasa, pensiunea Vitoria Lipan, "Mălini - 53 de kilometri".


VINDECĂTOAREA
Soarele se chinuia să îmblânzească iarna şi am aşteptat afară până Ana Lupescu a terminat consultaţia pentru oamenii veniţi de la Bucureşti să-i primească leacurile. Pe jos, o floare uscată de salcâm ajunsese acolo dintr-un alt anotimp. În cămăruţa ei fierbinte, femeia stătea lângă un sac plin de plante mărunţite şi tuşea uşor, din cauza prafului de plante.

Şi aici, în odaia cu pereţi plini de icoane - Sfânta Cuvioasă Paraschiva şi Sfântul Mina, alături de icoana Maicii Domnului, am găsit urmele Vitoriei Lipan. În roman, ea poposeşte în Sabasa înainte de a lua drumul peste Muntele Stânişoara, către locul căruia-i zice Doi Meri în carte, iar în realitate Poiana Mărului. "Aici în Sabasa e casa unde o dormit ea noaptea. Câinele lui latra, urla, plângea într-o curte de-aici. El o dus-o plângând până la râpa undi o fost aruncat bărbatul.

Povestea e adevărată", e sigură Ana Lupescu. A vindecat o dată un neamţ, care se credea bolnav de picior, dar ea i-a arătat că totul se trage de la cap. În două zile, neamţul a reuşit să meargă. "Tăt să faci, numai să nu te operezi!", l-a avertizat bătrâna. Neamţul nu i-a respectat sfatul şi, în trei săptămâni, era paralizat. Ana l-a ocărât: "Te aşteptai să fiu o cucoană cu buzele făcute şi de aia nu m-ai ascultat!". Harul ei a ieşit la iveală pe la 17 ani, în timpul războiului, când a mers prin pădure după plante cu două ardelence refugiate în Sabasa. "Făceam ce-mi venea în gând şi oamenii se vindecau", spune femeia zgârcită cu poveştile despre ea însăşi.

În sacul de lângă ea sunt amestecate mai mult de o sută de feluri de plante, pe care i le culeg, din aprilie până în septembrie, copiii de şcoală. "Dar o şi îmbătrânit unii culegând şi tot n-o învăţat a face. Băiatul când a ieşi la pensie a face", speră vindecătoarea. "Dau ceaiuri. Dacă ţin regim, adică nimic rece, fără băuturi, ţigări, peşte şi carne de porc, se fac sănătoşi". Deşi uneori mai ia câte o aspirină, femeia de 85 de ani n-are o părere prea bună despre medicamente: "Pastilele te ameliorează oleacă, dar când s-o dezmorţit, iar te doare."

Primul pas spre vindecare e rugăciunea: "Nimic nu poţi face fără Dumnezeu. Dacă nu te rogi, mai bine nu te năşteai." Sună telefonul. "Da. Neoperat. Duminică şi în sărbători nu veniţi, mergeţi la biserică şi vă închinaţi. Sunteţi catolici! Eu cunosc satele toate, care-i catolic, care-i ortodox. Îi veche boala asta? ... Pa!"
Prapur de vită pentru păstrat alifia de cancer, untură de urs, de vită, de oaie, de capră, de porc, toate amestecate cu plante şi cu rădăcini, ceară de la albine. Şi un sfat: "Femeia, dacă nu fumează, rămâne frumoasă; dacă nu, se lasă babă repede".
CRUCEA TALIENILOR
"Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui", se spune în Biblie. Aşa stă scris şi pe un perete al Grupului Şcolar "Mihail Sadoveanu". Administratorul, Ionel Alămâie, a creat o asociaţie cu numele "Drumul Baltagului" şi se luptă cu timpul, în încercarea de a păstra vii  dansurile populare şi obiceiurile de iarnă ale locului. Domnul Alămâie deja nu mai are tobă la maşină, aşa că se încumetă cu Dacia sa veche peste culmea Stânişoarei, dacă există amatori pentru traseul urmat de Vitoria între Borca şi Mălini. Se pare că italienii au pornit din cele două localităţi peste munte, iar când s-au întâlnit, ca să sărbătorească izbânda, au înălţat crucea din piatră despre care se vorbeşte şi în roman - Crucea Talienilor. "Acolo unde se presupune că a fost găsit Nichifor Lipan e un pod mare, căruia îi zice "La Jovani", a se citi Giovanni", ne-a mai spus Ionel Alămâie.

Am mers pe drumul construit cu ajutorul italienilor aduşi de regele Carol I, care a avut şi proprietăţi în Borca, acum acoperit de zăpadă, kilometri buni, însoţiţi de borne pe care scria distanţa rămasă până la Mălini. Am avut speranţa că vom reuşi să trecem dincolo, la Mălini, în ciuda privirilor lungi pe care ni le aruncau puţinii oameni de pe traseu. Nici o plăcuţă nu spunea că drumul e impracticabil şi cine avea chef să o iau spre Mălini trebuia să se convingă singur că nu se poate trece muntele. "Farewell Borca"! Ne-am întors şi am făcut un ocol de mai bine de o sută de kilometri pentru a ajunge în partea cealaltă, acolo unde se termină povestea.

Primarul din Mălini s-a gândit că e păcat să lase de izbelişte drumul făcut de italieni. Un proiect al Primăriei Mălini din februarie 2010 prevede reabilitarea tehnică a drumului DJ 2009 B, construirea pe culmea Stânişoarei a monumentului "Crucea Talienilor", după modelul original realizat de italieni, şi includerea în lista monumentelor de patrimoniu a acestui drum şi a lucrărilor sale de artă, inclusiv a monumentului. Crucea Talienilor a fost ridicată prin anii 1923-1924; în timpul celui de-al doilea război mondial, construcţia monumentală din piatră cioplită, de dimensiuni 16/18 metri, a fost distrusă.


O NOAPTE DE BUCURIE ŞI SPAIMĂ
Muntele Stânişoara stă la graniţa a două judeţe - Neamţ şi Suceava. "Mălinenii şi nemţenii au avut un proces pentru muntele ăla, pentru păşuni, "raiul turmelor", cum spune Tomozei", ne explică Maria Creţu, profesoară de română în prag de pensie. Doamna profesoară nu a uitat parfumul muntelui, pe care l-a simţit foarte aproape într-o noapte de octombrie. "Veneam de la Borca de la o înmormântare, ne-am încumetat să venim peste Stânişoara şi ni s-a rupt un pivot, aşa că am stat o noapte pe munte. Începuse să ningă. "N-ai pix şi hârtie, dragă, să-ţi termini aria?", m-a întrebat soţul meu. El e flautist şi stând noi doi la gura sobei odată ne gândeam că ne place "Baltagul". Îi zisesem să facă el muzica, iar eu să scriu Aria Vitoriei. Să facem o operă."

Dar numai de scris nu-i ardea pe munte doamnei Creţu. "Prin doi brazi se vedeau două steluţe care parcă veneau spre noi.  Soţul avea o bărdiţă în maşină şi se dusese să adune vreascuri, când eu am ţipat. Mi s-o părut că steluţele se măresc şi vin spre mine, iar soţul o alergat de-o pierdut şi bărdiţa. Abia a doua zi ne-au salvat nişte pădurari, care ne-au spus că umblă ursul pe-acolo. Aveam mâncare în maşină şi, dacă ne mirosea ursul, ne arunca în râpă cu totul! Deloc nu am dormit în noaptea aia şi m-am tot rugat: «Doamne, casa mea e cea mai frumoasă din lume, iartă-mă că am mai denigrat-o!» Am simţit spaima muntelui. Unchiul meu Dumitru murise acolo, căzuse cu cal şi căruţă în râpă, în locul numit Tulnic. Noaptea aia a fost de bucurie şi de spaimă!"


UCIGAŞII
Drumul Vitoriei Lipan trece şi prin satul ucigaşilor soţului ei - "Doi Meri"; locul real se numeşte Poiana Mărului. "Prin anii '50-'60, aici totul se rezolva cu toporul", explică Dumitru Amariei, localnic, alegerea lui Sadoveanu. "Eu am făcut clasele V-VII la Poiana Mărului. Când am terminat clasa a VII-a, directorul şcolii ne-adunat şi ne-a dat 6-7 cuţite pe care ni le luase în timpul şcolii. Noi, copiii, le purtam ca modă. Asta era prin 1968. Acum s-au mai liniştiţi. Sunt mai cultivaţi şi le e şi frică. Atunci nu exista nuntă sau horă să nu fie câţiva tăiaţi. Bunicul meu dinspre mamă a fost căsătorit înainte de bunica cu altă femeie, care i-a născut o fată. El a luat un mâţ, l-a pus cu capul pe prag, i-a tăiat capul şi i-a spus nevestei lui: «Asta o să-ţi fac ţie, că mi-ai făcut fată!» După o vreme, au dispărut şi mama şi copilul. Bunicul, pe care nu l-am cunoscut, era un tip dur, un fel de haiduc."


În dimineaţa în care am ajuns în casa ei, văduva zidarului Mircea Pesamosca apucase să-şi scoată dinţii din borcan şi să şi-i pună în gură. Stătea cu o furcă în braţe şi torcea lână. Sebastian, bunicul soţului ei, a venit din Italia să facă poduri din piatră cioplită, s-a îndrăgostit şi a rămas aici. Au rămas până azi şi pietrele pe care le-au zidit şi-au făcut  poduri peste care trece drumul spre Stânişoara, pe care a mers şi Sadoveanu, un domn "gras şi şapcă pe cap", cum şi-l aminteşte Maria Creţu. Am mers şi noi pe acel drum ce a devenit vreme de patru zile al nostru, până când urmele Vitoriei Lipan s-au pierdut în ninsoare.
Citeşte mai multe despre:   special

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Contrabanda cu țigări a înflorit la sat

Contrabanda cu țigări a înflorit la sat
Țigări de contrabandă, păzite cu câini periculoși, au ajuns în mai multe comune din Argeș. Ofițerii de la Combaterea Criminalității Organizate au descoperit că, timp de un an de zile, zeci de mii de baxuri...

Copiii nu au cu ce să ajungă la școlile din mediul rural

Copiii nu au cu ce să ajungă la școlile din mediul rural
Anul școlar a debutat cu stângul, din punct de vedere al transportului elevilor la școli și licee. După ce aproape i-a falimentat pe transportatori, anul trecut, Guvernul încă nu înțelege de ce unii dintre ei...

Un nou scandal în educație, generat de Ministerul Sănătății

Un nou scandal în educație, generat de Ministerul Sănătății
În prima săptămână de școală din sistemul preuniversitar se revoltă deja cadrele didactice. Sindicatele din învățământ anunță că vor da statul în judecată pentru decizia de a le cere cadrelor didactice...

România nu poate rezista mai mult de 14 zile în fața frigului

România nu poate rezista mai mult de 14 zile în fața frigului
Agenda publică este acoperită de panica facturilor mari la gaze naturale. Există însă vești și mai îngrijorătoare pentru perioada următoare și care fac referire la asigurarea efectivă a gazelor naturale în s...

Afaceri pe bani publici, antamate în valul doi, finalizate în valul patru. Pe ce mai sparg banii instituțiile statului

Afaceri pe bani publici, antamate în valul doi, finalizate în valul patru. Pe ce mai sparg banii instituțiile statului
Galerie Foto Mai multe instituții publice, unele extrem de vizibile în planul politic al perioadei pe care o traversăm, se întrec în achiziții care mai de care mai interesante. Vorbim despre Consiliul Superior al Magistraturii,...

Pacienții cu COVID, plimbați din nou între spitale

Pacienții cu COVID, plimbați din nou între spitale
Deși, începând din luna martie a acestui an, spitalele din România nu mai sunt împărțite în COVID și non-COVID, conform Ordinului MS 434/2021, pacienții cu COVID-19 aflați în stare critică au început să...

Noul „munțoman” vrea iluminat stradal pe potecă și dozatoare cu apă pe vârf

Noul „munțoman” vrea iluminat stradal pe potecă și dozatoare cu apă pe vârf
Galerie Foto Salvamontiștii argeșeni au fost certați de tatăl unei tinere că traseul montan pe care îl parcurgea fiica lui nu era iluminat. În jur de 10 apeluri a dat omul, atât la 112, cât și la Dispeceratul Național...

Angajații CJ Suceava, puși să învețe cum stă treaba cu planificarea strategică 

Achizițiile trăsnite au devenit un sport național când vorbim despre administrațiile locale. De la an la an, tot mai inventivi, edilii găsesc cele mai ingenioase contracte pentru a sifona banii publici, fie pentru...

“Alba-neagra” cu funcții guvernamentale, după ruperea Coaliției. Violeta Vijulie s-a reîntors la conducerea ANFP, în locul USR-istului care a înlocuit-o

“Alba-neagra” cu funcții guvernamentale, după ruperea Coaliției. Violeta Vijulie s-a reîntors la conducerea ANFP, în locul USR-istului care a înlocuit-o
Pe toate vocile, comunicatorii PNL susțin că singura soluție pentru România este refacerea Coaliției de „dreapta”, alături de cei de la USR-PLUS. Iar una dintre aceste voci care militează pentru o împăcare p...

Campionat de atacuri la adresa lui Iohannis, din zona anti-PSD. În Parlament, moțiunea USR și AUR, blocată

Campionat de atacuri la adresa lui Iohannis, din zona anti-PSD. În Parlament, moțiunea USR și AUR, blocată
Galerie Foto De la declanșarea crizei politice, atacurile venite dinspre USR-PLUS către foștii parteneri de guvernare de la PNL – aripa „Cîțu” s-au mutat și către Palatul Cotroceni, iar, în ultimele zile, aceste atacuri...

Cel mai mare distribuitor de gaze din România îi are ca administratori pe secretarul de stat în Ministerul Economiei și pe soția fostului președinte PMP

Cel mai mare distribuitor de gaze din România îi are ca administratori pe secretarul de stat în Ministerul Economiei și pe soția fostului președinte PMP
Prim-vicepreședintele Biroului Permanent al Partidului Național Liberal, care ocupă și funcția de secretar de stat în Ministerul Economiei, Daniela Nicolescu, a fost numită, la propunerea Ministerului Energiei,...
Serviciul de email marketing furnizat de