x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Pentru noi si pentru a noastra mantuire

Pentru noi si pentru a noastra mantuire

22 Apr 2005   •   00:00

Incepand cu aceasta zi a Floriilor se intra in cea mai grea perioada a sarbatorii Pastilor. Alaturi de parintele Marin de la Biserica Precupetii Noi rememoram si noi intrarea lui Iisus Hristos in Ierusalim, pentru a arata lumii ca El singur este adevaratul Mantuitor.

  • de LORETA POPA
  • SARBATOAREA FLORIILOR
  • ICOANA. Intrarea in Ierusalim, sfarsitul secolului al XVII-lea
    Sarbatoare a renasterii naturii, a armoniei si iubirii, aceasta zi a Floriilor are incontestabile semnificatii crestine. Iata ce ne-a povestit parintele Marin despre ea. "Sarbatoarea Floriilor sau Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos in Ierusalim este o sarbatoare foarte importanta, face parte din cele 12 praznice imparatesti. Se implinesc 40 de zile de la inceputul postului. Acest lucru este legat cu o semnificatie profunda de Vechiul Testament, cand stim ca poporul evreu, poporul ales, a fost purtat de Dumnezeu prin pustie, din pricina pacatelor sale, atunci cand a iesit din Egipt, mergand catre Tara Sfanta, acest lucru fiind facut de Dumnezeu pentru a lumina si trezi acest popor. Ne amintim de cele 40 de zile de post tinute de Moise cand a primit tablele legii, cele 10 porunci. Dar si de sfantul Ilie, care iarasi a tinut 40 de zile post, primind si el cat a fost cu putinta descoperirea lui Dumnezeu pe muntele Horev. Si de ce nu, de insusi Mantuitorul Iisus Hristos care a tinut 40 de zile post, fiind ispitit pe muntele Carantaniei de catre Diavol.

    SIMBOL AL CREDINTEI. Am putea spune ca prima intrare a Domnului Iisus a fost intrarea sa in aceasta lume, adica intruparea sa ca Fiu al lui Dumnezeu. De aceea trebuie sa-l recunoastem noi, toti crestini si necrestini, pe Dumnezeu cel care s-a intrupat, cel marturisit in crez, in simbolul credintei, "Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din ceruri, din Fecioara Maria, de la Duhul Sfant si s-a facut om".

    EVENIMENT. Acum aproape 2000 de ani, Domnul Hristos, inainte de Patima Sa mantuitoare, avea sa intre in Ierusalim. Acest sfant eveniment este ingradit de altele doua deosebite din viata Mantuitorului, in primul rand de invierea lui Lazar din Betania. Apoi, de Saptamana sfanta a Patimilor. Are o semnificatie la fel de profunda, pentru ca Mantuitorul avea sa fie de acord sa fie aclamat intr-adevar ca Imparat, nu pentru aceasta imparatie a lumii, ci pentru cea care avea sa se nasca prin sfanta sa Inviere.

    STAPANUL VIETII. Stim cum l-au primit cei care il iubeau atat de mult, care fusesera martori la minunile savarsite de dansul. Copiii, oamenii se bucurau, intampinandu-l cu ramuri verzi de finic, strigand: "Osana, bine este cuvantat cel ce vine intru numele Domnului", exprimandu-si admiratia, marea bucurie si dragostea stapanului vietii si al mortii, imparatului Iisus. Stim insa ca exista si o parte care nu l-a primit cu bucurie. Ma refer la carturari, la farisei care cu inimile si cu sufletele pline de ura si-au pus in mintile lor intunecate gandul de a-l rastigni.

    IERUSALIMUL CERESC. Este acest aspect pamantesc, evenimentul istoric al intrarii Domnului in cetatea Ierusalimului pamantesc, dar putem vorbi si de intrarea in Ierusalimul ceresc. Cand s-a petrecut acest lucru, in domnul Hrisos prezenta dumnezeirii a fost neincetata intru sine. Sufletul lui a fost despartit prin rastignire de trup. Trupul era in mormant, sufletul a coborat insa in iad, cu Duhul Sfant fiind, cu Tatal. Prin sfanta sa Inviere, prin Inaltarea sa am putea vorbi de intrarea in Ierusalimul cel ceresc. Aceasta perioada de pregatire, de 40 de zile de post, are semnificatia acestui prag de a-l primi in chip duhovnicesc, nevazut, pe Mantuitorul Hristos in Ierusalimul inimii noastre. Primindu-l in inimile noastre astfel zidim si noi imparatia lui Dumnezeu, pe care Iisus a deschis-o prin opera Sa sfanta, rascumparatoare. Putem sa adancim acest praznic, putem sa-l simtim fiecare dupa credinta, dupa curatenia, dupa dragostea pe care o aratam lui Dumnezeu. Credinciosii au in aceasta zi dezlegare la peste, untdelemn si vin".

    ZILELE SAPTAMANII PATIMILOR
    In fiecare zi din Saptamana Patimilor se tin deniile. Lunea - Plangerea Fariseilor. Marti - Predica de pe Munte (Iisus a tinut predica de pe Muntele Maslinilor). Miercuri - Ungerea cu mir. Joia Mare - Cina cea de Taina (Denia din aceasta zi sau Denia celor 12 Evanghelii). Vinerea neagra - Rastignirea pe Golgota. Vinerea - ziua rastignirii lui Hristos, zi de post negru, ziua mortii lui Hristos. Prohodul Domnului. Sambata Pastilor - Zi de doliu in care crestinii se roaga si postesc. Duminica - Pastile. Dupa miezul noptii, se aprind luminile, clopotele bat pentru a celebra Invierea, iar ortodocsii vor spune "Hristos a inviat!".
    PRECUPETII NOI. Biserica unde slujeste parintele Marin este plina de enoriasi la fiecare sarbatoare
    ×
    Subiecte în articol: special hristos dumnezeu