Performanţă în picioarele goale

Străinătatea stă cu ochii pe ei. Autorităţile însă nu-i bagă în seamă. Elevii Şcolii de coregrafie "Floria Capsali", olimpici naţionali şi internaţionali, învaţă într-o şcoală fără duşuri, cabine de schimb şi săli de antrenament.

"Abdomenul plat, vârful piciorului în faţă, rotire din coapsă, nu ţopăi, apasă pe degete!", răsună în săliţa mică vocea energică a profesoarei. De pe fruntea fetei curg broboane de sudoare. Toţi muşchii corpului îi sunt încordaţi la maximum. "Zâmbeşte! Priveşte către spectatori!", îi corectează ţinuta coregrafa. Greta scrâşneste din dinţi şi strânge mai cu putere bara de susţinere. Mişcările îi sunt ample, elegante şi graţioase. Profesoara parcă tot nu-i mulţumită. De la capăt.

O dată şi încă o dată, până ce fiecare mişcare iese perfect. Greta Niţă este elevă în clasa a VIII-a. Trupul zvelt, ambiţia şi munca straşnică au făcut din ea una dintre cele mai bune balerine din rândul colegelor sale de-o seamă. "A fost prima care a câştigat o bursă de studiu «Exploring ballet with Suzanne Farell», în urma desfăşurării audiţiei organizate de «The John Kennedy Center for the Performing Arts»", povesteşte profesoara sa, Diana Mateescu. Ei i-a urmat Cristian Preda. Şi el câştigător al bursei de studiu de trei săptămâni din Washington.

UN DU-TE VINO PERMANENT
Băiatul are 17 ani şi este elev în clasa a XI-a. Practică baletul de mai bine de opt ani. Priveşte timid, în pământ, atunci când vorbeşte despre cei patru ani consecutivi în care a ieşit pe primul loc la olimpiada pe ţară de coregrafie. Se trezeşte în fiecare dimineaţă la 6:00 fix şi ajunge acasă, în zilele cu spectacol de la Operă, şi la 10:00 noaptea.

"Umblăm cu sendvişurile în ghiozdan, ne mai cumpăram pe drum şi ce nu trebuie, un croasant, dar nu avem ce face. De la 8:00 dimineaţa la 10:00 avem studiu la Operă, apoi de la 10:00 până pe la 14:00 avem cursuri de cultură generală la şcoală, apoi de la 14:00 până pe la 6:00 seara avem iar studiu la Operă. Dacă seara avem spectacol, urmează orele de repetiţie şi apoi reprezentaţia. Întârziem la şcoală, este imposibil să respectăm programul."

Cristian recunoaşte că îi este greu. Că i s-a întâmplat să spună: "Gata, până aici!". De fiecare dată însă a învins pasiunea. Nu întâmplător anul acesta este aşteptat, alături de alţi cinci colegi de-ai săi, să participe la finala concursului internaţional de balet "Youth America Grand Prix" de la New York. "Pentru noi, aceste ieşiri în străinătate sunt nişte şanse de a ne afirma, de a obţine ulterior alte burse. Practic, pentru asta exersăm chiar şi sâmbăta, şi duminica. Părinţii mei însă nu au o situaţie financiară foarte bună. Pentru a putea ajunge în America îmi mai trebuie banii pentru avion, aproximativ 700 de euro. Restul este asigurat", spune băiatul. Cristian dansează la Operă în spectacolele "Corsarul", "Albă ca Zăpada" şi "Baiadera".

"DACĂ BĂIATUL RIDICĂ FATA, EA S-AR LOVI CU CAPUL DE PLAFON"
"Sincer, nu ştiu cum de rezistă la atâta efort la care sunt supuşi", îşi admira elevii profesoara de coregrafie Carmen Pilcă. "Numai cele patru drumuri pe care sunt nevoiţi să le facă de la şcoală la Operă te istovesc. Gândiţi-vă ce înseamnă să ieşi de la repetiţii transpirat, cu porii deschişi, şi să traversezi tot Bucureştiul pentru a ajunge la şcoală. Muşchii se contractă, articulaţiile au de suferit.

De ce? Pentru că noi nu avem săli corespunzătoare. Aici nu putem să facem dansuri în perechi. Dacă băiatul ridică fata, ea s-ar lovi cu capul de plafon. Spaţiul dintr-o încăpere ar trebui să fie de trei ori mai mare decât este acum. Nu sunt duşuri, mă mir că nu s-au îmbolnăvit de boli de piele, nu avem vestiare. Nu avem nutriţionist, medic, masor. Şi cu toate astea performanţele sunt uimitoare. Gândiţi-vă că, dacă în trecut plăteam bani grei pentru a ajunge în străinătate, acum străinătatea stă cu ochii pe noi."




Revolta se simte şi în vocea profesorului de dansuri româneşti Iacob Macrea: "Avem doar doi corepetitori titulari. Pianele stau câteodată drept cuier pentru hainele copiilor, că noi tot casetofonul îl folosim pentru fondul muzical. Ghetele speciale pentru dansurile româneşti sunt foarte scumpe. De costume populare nici nu poate fi vorba. Nu avem. Improvizăm. Nişte poante bune, care nu ţin însă mai mult de un an, costă peste 100 de euro, ia un tu-tu pentru un spectacol depăşeşte 10 milioane de lei. Majoritatea părinţilor sunt nevoiaşi, nu îşi permit asemenea cheltuieli".

SE VISEAZĂ ÎN STRĂINĂTATE
Roxana este elevă în clasa a XII-a. Este subţirică, minionă şi are genele lungi şi arcuite. Şi-a pus în picioare balerinii de când avea 3 ani şi jumătate. În urma participării sale la Grand Prix-ul din Italia, fata a primit o bursă de studiu la München şi un contract de lucru în San Francisco. În martie va pleca în America la un alt concurs. Visul ei este să rămână în străinătate, la fel cum s-a întâmplat cu colegul ei Alexandru Pilcă, el evoluând acum pe scene renumite din Viena.

"Sunt diferenţe majore faţă de ce se întâmplă peste hotare. Profesorii noştri sunt foarte buni în ceea ce fac, dar baza materială nu există la noi. În străinătate, cursanţii au tot ce le trebuie. Şi nu sunt supuşi la eforturi suplimentare, cum suntem noi", spune Roxana. Joacă în câteva spectacole de la Operă, iar gândul îi zboară şi către admiterea la o facultate care să-i ofere alternativă, "dacă, Doamne fereşte, mă accidentez şi ar trebui să renunţ. Aş vrea să fac şi Facultatea de coregrafie, dar şi Dreptul", spune tânăra.

La fel îşi doreşte şi Cristian. Visează să studieze geografia, dar şi să fie coleg cu Mihai Mihalcea sau cu Alina Cojocaru, care a ajuns să danseze pe scena teatrului de balet Coven Garden din Londra.

Costumele strânse pe corp le trădează fiecare răsuflare. Trupurile firave, chipurile aprinse, tâmplele asudate vibrează la unison. O singură greşeală şi exerciţiul se reia. Cu mai multă forţă. Cu mai multă încrâncenare de reuşită. Pentru cei aproape 260 de copii de la Liceul "Floria Capsali", dansul reprezintă, deocamdată, singurul lor mod de a exista.

 

"Noi nu ştim nimic!"
"Cazul şcolilor vocaţionale, precum «Floria Capsali», este unul special. Chiar dacă nu îndeplinesc numărul minim de copii, cât ar trebui să fie într-o şcoală, ele pot obţine personalitate juridică. Lipsa unei clădiri este problemă veche şi aparţine consiliilor locale", spune Cristian Alexandrescu, inspector şcolar general.

Pisica moartă este aruncată şi lăsată să putrezească în ograda Direcţiei de Administrare a Unităţilor de Învăţământ. George Nicolau, purtătorul de cuvânt, declară surprins că "noi nu ştim nimic despre situaţia liceului. Nu ştim de construirea nici unei clădiri, dar dacă se duc copiii în clădirea Operei, cu atât mai bine, nu?", îşi arată uimirea. După care continuă: "Nu sunt prevăzute lucrări de investiţie pentru această şcoală şi, ca să fiu sincer, nici nu cred că se va întâmpla ceva în sensul acesta în viitorul apropiat".

"Am ajuns să ne temem că vom fi comasaţi cu altă instituţie, pentru că se impune un anumit număr de copii. Aici vin copiii care au talent, efectivele de la clasă ar trebui să fie mai mici. Se mai întâmplă să plece şi după o lună, pentru că nu rezistă efortului. Dar nu este copil care să nu rămână şi să nu ia măcar un premiu"
Adriana Jarcău directoarea şcolii de coregrafie

"Am făcut zeci de demersuri, la minister, la primărie, la comisia de învăţământ din Guvern pentru a obţine o nouă clădire. Am avut şi un proiect, se turnase fundaţia pe un teren din spatele Operei. Ni s-au pus beţe în roate. Nu ştiu ce interese au avut. Cert e că nu vor să investească deloc în artă şi în talentul acestor copii"
Diana Mateescu profesoară, de coregrafie